ICCJ. Decizia nr. 455/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 455/2010
Dosar nr.6453/1/2011
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1049 din 16 iunie 2001, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta M.M. împotriva rezoluţiei nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin ordonanţa nr. 160/P/2009 din 17 august 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 29 pct. 1 lit. f), art. 209 alin. (4) C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. şi art. 45 C. proc. pen., motivat de calitatea persoanelor.
Petenta M.M. a formulat plângere penală împotriva procurorului F.O.N., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni şi a procurorului general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, C.C.A. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu ocazia soluţionării lucrării cu numărul 173/VII/1/2008.
În motivarea plângerii, petiţionara a susţinut că formulează „plângere penală la ancheta făcută de procuror C.A. [...], în mod greşit s-a clasat dosarul cu numărul 173/VII/2008 cu L.E. şi M.G., frate, în mod vădit este abuz de funcţie că este aprobat şi de procurorul general V.M. al judeţului Suceava".
Cu privire la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, F.O., petiţionara a apreciat că acesta a comis mai multe infracţiuni în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu prin modul de instrumentare şi de soluţionare a unor dosare penale privind disputarea unei moşteniri.
Prin rezoluţia nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de F.O.N., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cu grad profesional de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi C.C.A., procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se că fapta nu există.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionara M.M. a formulat plângere solicitând desfiinţarea soluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de cei doi procurori pentru faptele reclamate.
Prin rezoluţia nr. 21/227/II/2/2010 din 19 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionară împotriva rezoluţiei nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009.
Prin plângerea adresată instanţei potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petenta a solicitat desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a celor doi procurori, care prin abuzurile pretins comise i-au afectat interesele.
Examinând plângerea, prima instanţă a constatat că este nefondată.
Pentru a dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reţinut, în mod corect, că faptele reclamate de petentă nu există, cei doi procurori îndeplinindu-şi legal atribuţiile, în limitele competenţelor ce le reveneau potrivit legii, soluţia procurorului fiind susţinută de materialul probator administrat, a cărei concluzie logică incontestabilă o reprezintă.
S-a reţinut, totodată că în plângere persoana vătămată îşi exprima nemulţumirea faţă de activitatea procurorilor reclamaţi, însă nu a întemeiat plângerea pe probe, ci doar pe starea de nemulţumire datorată modului de soluţionare a dosarelor în care a fost parte.
S-a apreciat, totodată, că activitatea procurorului F.O.N. nu a fost individualizată, nefăcându-se referire la lucrări sau dosare determinate, abuzul de putere fiind determinat generic, ceea ce a condus la imposibilitatea analizării acestui aspect în lipsa elementelor concrete.
S-a concluzionat că în mod corect s-a constatat că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) nu există în materialitatea sa, dispunându-se neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (filele 2-5, dosar recurs), concluziile scrise (filele 22-34 şi 84-86 dosar recurs) şi concluziile orale prezentate în partea introductivă a acestei decizii pentru nelegalitate, netemeinicie, muşamalizarea abuzurilor primarilor de către procurori, încălcarea dreptului de proprietate al petentei prin gravele abuzuri comise, nestudierea dosarului, obligarea la plata cheltuielilor judiciare.
Analizând recursul, prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile reglementate de norma precitată.
În cauza de faţă, din verificarea actelor dosarului, se constată că în mod întemeiat procurorul, în baza actelor premergătoare realizate potrivit art. 224 C. proc. pen., a concluzionat în sensul inexistenţei infracţiunilor reclamate, ceea ce a determinat adoptarea faţă de intimaţii procurori a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Nemulţumirile petentei referitoare la soluţiile dispuse de magistraţi şi, în esenţă, la neobţinerea unei soluţii favorabile în litigiile civile în care este parte şi în cele penale – derivate din acestea, nu conferă activităţii legal desfăşurată de procurori conotaţii penale, deoarece interpretarea şi aplicarea legii, precum şi adoptarea unor soluţii într-o cauză instrumentată de procuror constituie acte de esenţa profesiei sale, care, prin ele însele, nu pot fi circumscrise sferei ilicitului penal şi nici nu constituie infracţiuni.
Împrejurarea că o soluţie legal dispusă este defavorabilă pentru o parte nu poate constitui decât temei pentru parcurgerea procedurii de control judiciar a acesteia (în speţă, cel reglementat de dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. şi art. 2781 C. proc. pen.), procedură care nu poate fi nici completată şi nici înlocuită prin formularea de plângeri penale, care constituie instituţii juridice distincte, cu finalitate diferită.
Aşa fiind, se constată că în mod just prima instanţă, dând o evaluare proprie corectă materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentei a menţinut soluţia anterior dispusă de către procuror, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.
Motivul de recurs referitor la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii recurate şi nestudierea actelor dosarului nu se susţine, deoarece, după cum s-a arătat şi în cele ce preced, la judecarea cauzei, prima instanţă a avut în vedere, în ansamblul său materialul dosarului, care a fundamentat soluţia dispusă.
În ceea ce priveşte critica referitoare la obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare se reţine că această măsură a fost legală şi temeinică, având în vedere culpa procesuală a petentei,care a formulat plângerea, ulterior respinsă.
Critica petentei referitoare la încălcarea drepturilor sale (de natură civilă) nu poate fi primită, deoarece limitele devoluţiunii sunt, în această cauză, cele stabilite de art. 2781 C. proc. pen., instanţa verificând doar rezoluţia procurorului sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.M. împotriva sentinţei nr. 1049 din 16 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4264/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 45/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 459/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
