ICCJ. Decizia nr. 49/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 49/2004
Dosar nr. 378/2003
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 342 din 15 iunie 2000, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul C.F.E. (fiul lui S. şi M., născut, la 26 aprilie 1967, în municipiul Bârlad, administrator de societate comercială, absolvent al facultăţii de chimie alimentară, necăsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în municipiul Bârlad, judeţul Vaslui) la 10 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, s-a revocat graţierea cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1005 din 19 iulie 1997 a Judecătoriei Iaşi, dispunându-se ca inculpatul să execute şi această pedeapsă, pe lângă aceea de 10 ani închisoare, în total 11 ani închisoare, precum şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 14 şi al art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului să plătească părţii civile SC C.O.M. SA Iaşi, cu titlu de despăgubiri, suma de 9.403 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul de schimb din momentul executării.
S-a reţinut că, în perioada iunie-iulie 1998, inculpatul C.F.E., administrator al SC V.O. SRL Bârlad, a achiziţionat de la SC C.O.M. SA Iaşi marfă în valoare de 241.072.539 lei, pentru achitarea căreia a emis 12 bilete la ordin, deşi cunoştea că nu are disponibil în contul deschis la bancă, astfel că plata a fost refuzată. Ulterior, inculpatul a acoperit o parte din această sumă, prin depunere de numerar sau returnare de mărfuri, rămânând nerecuperaţi 96.551.801 lei.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, acesta fiind admis prin Decizia penală nr. 199 din 5 iunie 2001 a Curţii de Apel Iaşi. Ca urmare, rejudecându-se cauza, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul, fiind condamnat, pentru această infracţiune, la 1 an şi 6 luni închisoare.
S-a dispus înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, precum şi revocarea graţierii pedepsei de un an închisoare.
Totodată, s-a constatat că s-au recuperat 81.000.000 lei din prejudiciul reţinut prin sentinţă.
S-a motivat că faptul emiterii de către inculpat a celor 12 bilete la ordin, deşi cunoştea că nu are disponibil în contul bancar, constituie o modalitate de înşelare a partenerului de afaceri, dar, în raport cu dispoziţiile mai favorabile ale OUG nr. 207/2000, de modificare a art. 146 C. pen. referitor la înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de grave", se impune schimbarea încadrării juridice în art. 215 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a mai relevat că starea de recidivă postcondamnatorie nu poate fi menţinută, deoarece, în urma revizuirii hotărârii anterioare, prin Decizia penală nr. 464 din 15 noiembrie 2000 a Tribunalului Vaslui, s-a dispus încetarea procesului pentru infracţiunea reţinută prin acea hotărâre, astfel că nu mai este aplicabilă nici o dispoziţie referitoare la revocarea graţierii pedepsei, din moment ce aceasta nu mai există.
Recursul declarat de inculpat, împotriva acestei decizii, a fost respins prin Decizia nr. 921 din 19 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, invocând dispoziţiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza 1 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în cauză.
S-a susţinut că situaţia de fapt reţinută de instanţe nu este în concordanţă cu împrejurările rezultate din probele dosarului, din care rezultă că între cele două societăţi a intervenit un contract de prestări servicii, potrivit căruia obligaţia ce-i revenea societăţii, având ca administrator pe inculpat, era de diligenţă, iar nu de rezultat.
Subliniindu-se că, prin convenţia încheiată, s-a prevăzut expres că, dacă distribuitorul nu respectă obligaţiile asumate, contractul se revocă, că relaţiile comerciale dintre cele două societăţi s-au bazat pe încredere, precum şi că în iunie 1998, când inculpatul a anunţat intenţia de a rezilia contractul pe motiv că activitatea comercială în care se implicase nu mai era rentabilă, cealaltă parte contractantă a constatat că societatea la care el era administrator mai avea marfă în depozit sau distribuită şi încă neachitată de beneficiari în valoare de 184.046.061 lei, s-a relevat că trebuia să se observe că, prin emiterea celor 12 bilete la ordin, inculpatul a urmărit doar să se încadreze în graficele convenite cu SC C.O.M. SA Iaşi, iar nu înşelarea acestei societăţi.
S-a mai învederat că instanţele nu au ţinut seama că inculpatul a distribuit efectiv marfa preluată de la SC C.O.M. SA Iaşi, însă nu a reuşit să acumuleze disponibilităţile necesare în cont datorită neachitării acesteia decât într-o mică proporţie de către cumpărători.
Conchizându-se, s-a arătat că, datorită atitudinii consecvente a inculpatului de a depune toate diligenţele pentru îndeplinirea obligaţiilor ce i-au revenit în derularea actului de comerţ, nu se justifică aprecierea că el ar fi indus în eroare cealaltă parte contractantă prin neachitarea ultimelor rate, astfel că se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Recursul în anulare este fondat, în sensul considerentelor ce urmează:
În conformitate cu art. 3 C. proc. pen., „în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului", organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată revenindu-le obligaţia, potrivit art. 4 din acelaşi cod, „să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal".
În acest sens, prin art. 62 C. proc. pen., se subliniază că, „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe".
Or, din examinarea în ansamblu a materialului probator administrat rezultă insuficienta preocupare pentru clarificarea aspectelor esenţiale ale cauzei, ceea ce nu a permis să se ajungă la o concluzie suficient întemeiată cu privire la motivul emiterii de către inculpat, în ultima etapă a derulării contractului încheiat cu SC C.O.M. SA Iaşi, a celor 12 ordine de plată pentru care societatea la care era administrator nu avea disponibil în cont.
În această privinţă, din scrisoarea de intenţie din 24 octombrie 1997, anexată recursului în anulare, rezultă că între SC V.O. SRL Bârlad şi SC C.O.M. Iaşi, a intervenit o înţelegere, potrivit căreia prima societate, în calitate de distribuitor, putea vinde, comercializa şi distribui produsele companiei în condiţiile stabilite de aceasta.
Este semnificativ că din actele dosarului rezultă că derularea actelor de comerţ, convenite prin scrisoarea de intenţie, a decurs normal, cifra de afaceri din perioada octombrie 1997 – iulie 1998 fiind de 4.066.711.628 lei, din care societatea la care era administrator inculpatul a achitat 3.882.665.567 lei, rămânând de achitat o diferenţă de 184.046.061 lei.
Mai mult, din procesele-verbale încheiate între reprezentanţii celor două societăţi, la 27 şi 28 iulie 1998, reiese că, la verificările ce s-au efectuat, în urma exprimării intenţiei inculpatului de a rezilia contractul, deoarece nu mai era rentabil, s-a constatat că societatea pe care o administra mai avea marfă, în depozit sau pe care o distribuise fără să i se plătească, în valoare de 184.046.061 lei, motiv pentru care s-a stabilit ca această sumă să fie achitată eşalonat, până la 7 septembrie 1998. Sub acest aspect, este relevant că din actele dosarului rezultă că lipsa de disponibil din contul societăţii administrate de inculpat a fost determinată de neachitarea la timp a sumelor datorate de cei cărora li s-au distribuit produsele sau de negăsirea de clienţi pentru o parte din acestea, că, la data de 28 iulie 1998, inculpatul a reuşit să recupereze şi să predea, în zilele următoare, 60.000.000 lei din datoria ce o avea, iar sumele pentru care a emis ordinele de plată fără acoperirea necesară erau recuperabile într-un termen scurt de la cumpărătorii cărora le distribuise produsele.
Dar, pentru a se stabili cu certitudine scopul în care inculpatul a semnat cele 12 ordine de plată pentru care SC V.O. SRL Bârlad nu avea disponibil în cont, se impunea ca prima instanţă să administreze probe din care să se poată deduce dacă această atitudine a sa s-a datorat numai dificultăţilor de recuperare a sumelor datorate de cumpărătorii produselor distribuite de el sau altor cauze.
Pentru clarificarea cauzei sub acest aspect, în raport cu cerinţele dispoziţiilor legale la care s-a făcut referire, era necesar să se ceară explicaţii inculpatului cu privire la sumele ce i se datorau, la termenele şi posibilităţile de încasare, iar în urma verificării acestor explicaţii, prin ascultarea ca martori a datornicilor şi a persoanelor care asigurau evidenţa contabilă a societăţii pe care o administra, precum şi prin prezentare de acte, să fie trase concluziile ce se impun în legătură cu întrunirea elementelor specifice laturii subiective a infracţiunii imputate inculpatului.
În lipsa acestor verificări, datorată neexercitării rolului activ, necesar pentru aflarea adevărului, prima instanţă nu a avut posibilitatea să reţină o situaţie de fapt conformă cu realitatea, iar, ca urmare, nici instanţele care au judecat în apel şi în recurs nu au avut această posibilitate.
În atare situaţie, hotărârile atacate, fiind contrare legii sub aspectul neexercitării atribuţiilor obligatorii privind aflarea adevărului, ceea ce a fost de natură a determina comiterea unei erori grave de fapt, se constată incidenţa cazurilor de casare înscrise în art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi pct. 18 C. proc. pen.
Ca urmare, în temeiul art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. ultim C. proc. pen., se va dispune admiterea recursului în anulare, casarea celor trei hotărâri pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă.
Totodată, ca urmare a casării integrale a hotărârilor pronunţate în cauză, se vor anula formele de punere în executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează sentinţa penală nr. 342 din 15 iunie 2000 a Tribunalului Iaşi, Decizia penală nr. 199 din 5 iunie 2001 a Curţii de Apel Iaşi şi Decizia nr. 921 din 19 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul C.F.E.
Trimite cauza, pentru rejudecare, la Tribunalul Iaşi.
Anulează formele de punere în executare a hotărârilor.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 48/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 5/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
