ICCJ. Decizia nr. 494/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 494/2010
Dosar nr.6248/1/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 484 din 23 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta R.G.C. împotriva rezoluţiei nr. 995/P/2009 din 6 octombrie 2009; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia din 6 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 995/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din acelaşi cod s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de :
1. A.M., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele nu există;
2. R.I., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 alin. (1) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele nu există.
La adoptarea soluţiei au fost avute în vedere următoarele:
La 9 iulie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, plângerea formulată de R.E.M. în numele şi pentru mandanta sa, R.G.C. din Piteşti, judeţul Argeş, împotriva ordonanţei nr. 423/P/2008 din 1 iunie 2008 a aceluiaşi parchet şi în acelaşi timp o plângere penală prin care s-a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului R.I., autorul soluţiei, pentru infracţiunile de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor, neglijenţă în serviciu, favorizarea infractorului şi fals intelectual, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 246, art. 249, art. 264 alin. (1) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Partea din plângere ce constituie o plângere penală, a fost trimisă spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, unde s-a format dosarul nr. 995/P/2009 la data de 4 august 2009.
În plângerea formulată împotriva magistratului procuror R.I., petenta a arătat că prin măsurile şi afirmaţiile făcute în cuprinsul ordonanţei de soluţionare, procurorul i-a adus o gravă atingere cinstei, onoarei şi demnităţii, nu a respectat principiul contradictorialităţii şi nici pe cel al adevărului, lansându-se în afirmaţii pe care nu le poate demonstra, a acţionat în mod defectuos prin invocarea de motive cum ar fi: că legea nu prevede, că e neîndestulătoare, că procurorii şi judecătorii nu pot fi cercetaţi, producându-i astfel pagube şi că prin soluţia dispusă procurorul menţionat a urmărit diminuarea răspunderii şi minimizarea gravităţii faptei comise contra patrimoniului persoanei reprezentată de R.E.M. şi favorizarea suspecţilor cercetaţi în dosar.
De asemenea, s-a arătat că procurorul în discuţie ar fi comis infracţiunea de fals cu ocazia întocmirii ordonanţei, deoarece ar fi susţinut cu argumente fictive că cele declarate de o persoană cercetată în cauză (avocata B.E.) reprezintă realitatea şi totodată a susţinut în mod fals că din cercetările efectuate, ar rezulta că o altă persoană cercetată în dosar (judecător T.A.) ar fi fost îndreptăţită să acţioneze de o anumită manieră, întrucât acest lucru nu rezultă din cercetările întreprinse.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat date şi indicii despre săvârşirea vreunei fapte penale din cele la care a făcut referire petenta.
Astfel, s-a reţinut că dosarul penal nr. 423/P/2008 s-a format la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, tot ca urmare a unei plângeri formulate de numitul R.E.M., împotriva unor procurori, judecători şi avocaţi locali în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi fals. Cauza a fost instrumentată de către magistratul procuror R.I. care, în urma efectuării actelor premergătoare, prin Ordonanţa nr. 423/P/2008 din 1 iunie 2009, a dispus:
1. Neînceperea urmăririi penale în dosarul nr. 423/P/2008 faţă de O.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetată sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), T.M., judecător la Judecătoria Piteşti, cercetată sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), B.E. şi I.L., avocaţi în cadrul Baroului Argeş, cercetaţi pentru infracţiunile prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât faptele nu există.
2. Disjungerea şi declinarea competenţei faţă de procurorul R.S., în prezent procuror la D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti, cercetat sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
3. Disjungerea şi declinarea competenţei faţă de I.F., H.FC. şi P.E.M., cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 259 C. pen., art. 208 – 209 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 291 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Soluţia adoptată de magistratul procuror a nemulţumit-o pe petentă şi pe mandatarul acesteia care au susţinut că prin cele dispuse în ordonanţă, intimatul făptuitor a urmărit diminuarea răspunderii şi muşamalizarea gravităţii faptei comise contra patrimoniului defunctei I.F. de către învinuiţii mai sus-arătaţi, menţinând în favoarea numitelor H.FC. şi P.E.M. a folosinţei patrimoniului transmis în indiviziune de defuncta I.F. a cărei succesoare este petenta.
Mai mult, petenta a formulat în completare plângere penală şi faţă de magistratul procuror A.M. procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pentru că acesta i-a respins în mod abuziv plângerea împotriva ordonanţei emisă de intimatul R.I.
Şi cu privire la acest intimat, s-a motivat că nu s-au evidenţiat indicii că ar fi săvârşit vreo faptă cu potenţial penal.
Împotriva rezoluţiei a formulat plângere conform art. 275 – 278 C. proc. pen. petenta, plângere respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 11049/5539/II/2/2009 din 18 noiembrie 2009 dată de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nemulţumită şi de această soluţie, petenta a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen.; s-a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei la procuror în vederea extinderii şi începerii urmăririi penale, pentru aflarea adevărului în speţă, apărarea proprietăţii, vieţii, sănătăţii şi demnităţii, încălcate până în prezent de I.F., fiica sa H.FC. şi complicii notari, procurori şi judecători, în acest document făcând referire la judecător M.D., judecător A.T., procurori A.M. şi M.I. Totodată, petenta a făcut referiri la încălcarea dispoziţiilor legale privind soluţionarea unui proces în care este vorba despre succesiunea defunctei I.F. deschisă la 30 octombrie 1996 în drepturile căreia a urcat petenta potrivit testamentului autentificat sub nr. 1525 din 29 martie 1966, vinovate fiind persoanele arătate în cele ce preced.
Prima instanţă a apreciat că plângerea este nefondată, soluţia de neîncepere a urmăririi penale fiind legală şi temeinică.
S-a reţinut că petenta se plânge împotriva persoanelor cu care se judecă în procesul având obiect succesiunea defunctei I.F. şi împotriva tuturor magistraţilor procurori şi judecători care, fie au pronunţat hotărâri, fie au adoptat soluţii de neîncepere a urmăririi penale, în plângerile formulate începând din anul 2005; petenta a făcut referiri generale despre săvârşirea mai multor infracţiuni după un plan prealabil de acţiune şi împărţire a rolurilor, infracţiuni prin care s-a încercat favorizarea, tăinuirea, îngrădirea accesului la instanţa competentă şi săvârşite împotriva interesului său, deoarece unii dintre infractori se folosesc de bunurile sale, încălcându-i dreptul de moştenire şi proprietate.
Petenta s-a adresat cu plângere penală împotriva magistraţilor care au adoptat soluţiile de neîncepere a urmăririi penale şi respectiv de menţinere a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale R.I. şi A.M. mai înainte ca să fi procedat conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., or câtă vreme rezoluţiile nu au fost desfiinţate printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi s-a arătat de către petentă în ce ar consta abuzul sau grava neglijenţă nu se poate reţine (după cum corect a motivat procurorul) că făptuitorii nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu sau le-ar fi îndeplinit în mod defectuos provocând o vătămare a intereselor legale ale petentei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs şi a concluziilor scrise (filele 11, 16-18 şi 23 – 24 dosar recurs) pentru nemotivare, omisiunea pronunţării asupra unor cereri esenţiale, nelegalitate, netemeinicie, încălcarea dreptului de proprietate al petentei, neatingerea scopului procesului penal, neaflarea adevărului, nepronunţarea asupra probelor şi faptelor descrise în actul de sesizare.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma anterior menţionată.
În speţa de faţă, nemulţumită fiind de soluţiile dispuse de magistraţii intimaţi privind plângerile formulate de petentă şi conferind conotaţii penale activităţii profesionale a acestora, petenta a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică. Se reţine în acest sens că activitatea de jurisdicţie desfăşurată de magistrat, care presupune interpretarea şi aplicarea legii şi, ca act final, dispunerea unor soluţii, chiar dacă acestea au nemulţumit părţile, nu poate constitui, prin ea însăşi, infracţiune, în absenţa dovedirii îndeplinirii condiţiilor privind conţinutul constitutiv al acesteia.
În speţă, intimaţii s-au limitat la a-şi exercita funcţia şi atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acţiunile lor neputând fi circumscrise, după cum pretinde petenta, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acestora.
Nemulţumirile petentei au fost invocate pe calea parcurgerii procedurii de contestare a soluţiilor procurorului, potrivit art. 278 şi următoarele C. proc. pen., singura aptă a conduce, eventual, la reformarea unor soluţii, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluţie contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres şi limitativ reglementate de legea procesuală, soluţie ce nu poate fi primită.
Se reţine, aşadar că în mod legal, temeinic şi riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus faţă de intimaţi soluţia de netrimitere în judecată contestată de către petentă.
Astfel, infracţiunile reclamate nu exista în materialitatea sa, nedovedindu-se nicio încălcare a atribuţiilor de serviciu a intimaţilor cărora comiterea acestei infracţiuni le-a fost imputată şi nici împrejurarea că aceştia au acţionat în scopul vătămării drepturilor petentei, activitatea profesională a acestora necircumscriindu-se niciunei forme de ilicit.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentei şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Se reţine că este nefondată critica relativă la neefectuarea cercetărilor apte a conduce la aflarea adevărului în cauză, deoarece dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie în sarcina procurorului obligaţia de efectuare, în etapa actelor premergătoare a verificărilor apreciate ca utile de către parte, ci pe cele apte a întemeia soluţia dispusă, ceea ce, în cauză, s-a realizat, iar la rândul său instanţa a evaluat just ansamblul materialului dosarului, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Referitor la motivul de recurs privind nepronunţarea asupra probelor, faptelor descrise în actul de sesizare şi cererilor petentei se constată că instanţa a procedat la soluţionarea cauzei pe baza materialului dosarului, rezoluţiei contestate, plângerii petentei şi înscrisurilor noi depuse, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.; se constată, totodată, că în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. instanţa verifică soluţiile de netrimitere în judecată dispuse de către procuror sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, astfel încât pe calea soluţionării unei plângeri întemeiată pe dispoziţiile legale indicate nu se tranşează fondul unui raport de drept procesual, în accepţiunea art. 344, raportat la art. 345-346 C. proc. pen.,critica formulată generic de către recurentă, referitoare la neaflarea adevărului fiind nefondată şi în mod similar şi cea privind nepronunţarea asupra cererilor şi faptelor descrise în actul de sesizare, un atare act, în accepţiunea disp. art. 264 C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta R.G.C. împotriva sentinţei nr. 484 din 23 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 10052/1/2009.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 493/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 495/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
