ICCJ. Decizia nr. 60/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 60/2005
Dosar nr. 317/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 15 iunie 2000, D.D. s-a adresat cu plângere penală, Poliţiei municipiului Braşov, prin care a susţinut că, în timp ce se afla în vizită la D.A., ar fi fost victima unei infracţiuni de viol comisă de M.C.
Plângerea a fost repartizată locotenentului de poliţie G.I., iar acesta, după efectuarea actelor premergătoare, a propus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. şi trimiterea plângerii, la Judecătoria Braşov, în vederea soluţionării cauzei, cu privire la infracţiunile de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen., propunere ce a fost însuşită de către procurorul delegat cu supravegherea urmăririi penale.
La rândul său, plutonierul major de poliţie M.P., fiindu-i repartizate, pentru cercetare, două plângeri prin care petiţionara D.D. a susţinut că D.A., D.M. şi alte persoane ar fi comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, a efectuat verificări cu privire la aceste susţineri, iar la data de 18 iulie 2001 a întocmit referat prin care a propus să nu fie începută urmărirea penală, propunere ce a fost, de asemenea, însuşită de către procuror.
Petiţionara D.D. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 63/P din 21 iunie 2002 a Parchetului Militar Braşov, privind neînceperea urmăririi penale împotriva locotenentului de poliţie G.I. şi plutonierului major de poliţie M.P., această plângere fiind respinsă, ca nefondată, prin sentinţa penală nr. 18 din 7 mai 2004, a Curţii de Apel Braşov.
S-a motivat că în sarcina celor doi lucrători de poliţie nu pot fi reţinute infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de favorizare a infractorului, de săvârşirea cărora s-a plâns petiţionara, întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă că ambii lucrători de poliţie şi-au îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, propunerile făcute prin referatele întocmite de ei fiind, de altfel, însuşite şi de procuror.
S-a mai relevat că din actele dosarului nu rezultă indicii de natură a duce la concluzia că ofiţerul şi subofiţerul de poliţie, împotriva cărora s-au îndreptat plângerile, ar fi ajutat, prin modul cum au efectuat cercetările, pe persoanele reclamate.
Împotriva sentinţei, petiţionara a declarat recurs, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 5756 din 4 noiembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, motivându-se că actele dosarului nu justifică reţinerea celor două infracţiuni, în sarcina ofiţerului şi subofiţerului de poliţie.
Petiţionara a declarat recurs şi împotriva deciziei menţionate.
Acest recurs nu este admisibil.
În adevăr, prin nici o dispoziţie a legii nu se prevede posibilitatea atacării cu recurs a deciziilor prin care sunt soluţionate recursurile.
În această privinţă, prin art. 3851 C. proc. pen., în cuprinsul căruia sunt prevăzute hotărârile supuse recursului, nu sunt menţionate şi deciziile pronunţate în recurs printre hotărârile ce pot fi atacate cu o asemenea cale.
De altfel, este de observat că, potrivit art. 417 lit. c) C. proc. pen., Decizia prin care a fost respins recursul declarat de inculpată, cu obligarea sa la cheltuieli judiciare către stat, a rămas definitivă la data pronunţării.
Aşa fiind şi cum, în raport cu reglementările în vigoare, nu mai este posibilă exercitarea din nou a aceleiaşi căi de atac, a recursului, împotriva unei decizii pronunţate în recurs, pentru că, în acest fel, s-ar permite folosirea unei căi de atac neprevăzute de lege, urmează ca recursul declarat de petiţionara D.D. să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara D.D. împotriva deciziei nr. 5756 din 4 noiembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petiţionară să plătească statului, suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 62/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
