ICCJ. Decizia nr. 55/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia Nr. 55/2011
Dosar nr.7935/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Decizia civilă nr. 402 din 5 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins recursul declarat de reclamantul S.G.D. împotriva încheierii de şedinţă din 2 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 4023/299/2006.
Împotriva Deciziei nr. 402/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a formulat contestaţie în anulare reclamantul S.G.D., în care a arătat că instanţa de recurs nu a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
La termenul din 26 mai 2009, fixat pentru soluţionarea contestaţiei în anulare, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin încheierea din 26 mai 2009, pronunţată în dosarul nr. 6098/2/2008, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, întrucât constituţionalitatea prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 nu are legătură cu cauza, ce are ca obiect cercetarea existenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., în raport cu hotărârea atacată.
Împotriva încheierii din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul S.G.D., care a invocat încă o dată, în faţa instanţei de recurs, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 9026 din 5 noiembrie 2009, a respins recursul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a reţinut că, deşi în motivarea recursului s-a invocat interpretarea greşită a art. 29 alin. (4), coroborat cu art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, nu s-a arătat în ce măsură neconstituţionalitatea invocată are legătură cu soluţionarea cauzei şi influenţează modul de judecată a acesteia.
La data de 20 martie 2010, împotriva ultimei decizii menţionate a declarat, din nou, recurs, S.G.D., criticând modul în care s-a respins cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale.
Recurentul a solicitat casarea hotărârii atacate şi în consecinţă, admiterea cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, susţinând, în esenţă, că sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Prin „completarea motivelor recursului", depusă la dosar la data de 24 septembrie 2010, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 622 din 27 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 4339/1/2010, a respins cererea formulată de recurent privind sesizarea Curţii Constituţionale şi a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de S.G.D.
Totodată, instanţa a obligat recurentul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei şi, în temeiul art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat recurentului o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din această din urmă decizie, a declarat, la data de 29 septembrie 2010, recurs, recurentul S.G.D., recurs pe care l-a motivat printr-un memoriu separat, anexat ulterior la dosar, la data de 20 ianuarie 2011.
Prin acest memoriu, recurentul a invocat, din nou, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată şi a cerut sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei menţionate.
Înalta Curte, în considerarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită.
Recursul este inadmisibil având în vedere următoarele considerente.
Potrivit principiului consacrat de dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, legea procesual civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare sau modificare, calea de atac a recursului fiind prevăzută în mod expres.
În ceea ce priveşte încheierea prin care a fost respinsă o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a decide asupra unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei de judecată, „în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", calea de atac a recursului a fost stabilită de legiuitor prin art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Raţiunea juridică a reglementării menţionate este aceea de a răspunde exigenţelor noii perspective asupra accesului liber la justiţie, generată atât de normele europene, cât şi cele de drept intern, care, statuând asupra dreptului la un proces echitabil, consacră principiul fundamental al preeminenţei dreptului, sub aspectul garanţiei procesuale cu referire la prezenta cauză, respectiv a controlului judiciar asupra încheierii pronunţate în condiţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Recurentul S.G.D. a declarat recurs împotriva dispoziţiei dintr-o decizie prin care completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, în sensul respingerii, asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a decide asupra unei excepţii de neconstituţionalitate, invocată în cadrul unui recurs.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile definitive, cu distincţiile prevăzute în textul menţionat.
Cu privire la hotărârile pronunţate în recurs, este de precizat că acestea sunt irevocabile, conform prevederilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".
Aparent, cele două norme procesuale sunt contradictorii, în realitate, însă, dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. privesc, cu referire la recurs, sistemul stabilit prin legea procesual civilă privind soluţionarea în fond şi calea de atac a litigiului dedus judecăţii.
Art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, priveşte, cu referire la recurs, exclusiv controlul judiciar al încheierii prin care instanţa de judecată s-a pronunţat asupra unui incident procedural ivit în cursul soluţionării cauzei, cu referire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a decide asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa sa.
În exercitarea controlului judiciar, instanţa imediat superioară, sesizată cu recursul prevăzut de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu are competenţă şi nu se pronunţă niciodată asupra fondului cauzei deduse judecăţii. Examinarea fondului, fără a se pronunţa asupra acestuia, priveşte exclusiv stabilirea obiectului cauzei în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii uneia din condiţiile de admisibilitate stabilite prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă dispoziţia legală pretins neconstituţională are legătură cu soluţionarea cauzei.
Altfel spus, soluţionarea efectivă a cauzei nu este scoasă niciodată din competenţa instanţelor fireşti, stabilite de legea procesual civilă să se pronunţe asupra acesteia în fond şi căi de atac.
Aşadar, reglementarea cuprinsă în norma specială nu vizează modificarea art. 299 C. proc. civ. ori a art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod, textele privind situaţii diferite în cadrul procesului civil, aşa încât nu vin în contradicţie.
În consecinţă, recursul cu care instanţa este sesizată în condiţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 ar fi admisibil, iar instanţa imediat superioară în grad ar fi competentă a se pronunţa asupra acestuia, în limitele controlului judiciar precizat anterior, independent de etapa procesuală în care s-a pronunţat încheierea atacată.
În acelaşi sens, prin Decizia nr. XXXVI, ce a soluţionat recursul în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 368 din 30 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a statuat că „încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse căii de atac a recursului".
Însă, în considerentele deciziei sus-citate se reţine, în mod expres că, „în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor, cum ar fi, în materie penală, completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în celelalte materii, secţiile acestei instanţe".
Aşa fiind, în mod evident, Decizia prin care completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu mai poate fi supusă controlului judiciar specific reformării, având în vedere considerentele deciziei menţionate şi dispoziţiile exprese ale legii de organizare judiciară.
Astfel, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, completul de 9 judecători, în speţă, nu are nici atributul şi nici caracterul conferit instanţei superioare aceluiaşi complet de 9 judecători, în sensul prevăzut de legea procesual civilă cu referire la normele speciale cuprinse în Legea nr. 47/1992, republicată.
Aşadar, cum recursul priveşte o decizie a completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs, hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 304/2004.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
Dezlegarea dată recursului face de prisos analizarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, care a fost formulată într-o cale de atac exercitată în afara cadrului legal.
În raport cu soluţia menţionată şi având în vedere cererea intimatei S.C. „L.H." S.R.L., Bucureşti, prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. precum şi chitanţa de la dosar, Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.G.D. împotriva Deciziei nr. 622 din 27 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători în dosarul nr. 4339/1/2010.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON, în favoarea intimatei S.C. „L.H." S.R.L. Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 54/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 56/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|