ICCJ. Decizia nr. 521/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 521/2011
Dosar nr.9465/1/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1642 din 1 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta M.A.R.P. împotriva ordonanţei nr. 1566/P/2010 din 11 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută ordonanţa atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin ordonanţa din 11 martie 2010 în dosarul nr.1566/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul P.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) S-a reţinut că petiţionara a formulat plângere împotriva magistraţilor P.C., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, G.M., S.G., A.C., V.S.M., judecători şi F.S.A., procuror, solicitând cercetarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen., care s-ar fi realizat „în contextul infracţiunii de spionaj contra României".
S-a constatat că în ce o priveşte pe doamna judecător P.C. plângerea petiţionarei nu cuprinde descrierea faptei reclamate şi nu conţine menţiunile cerute de legea procesuală penală [art. 222 alin. (2) C. proc. pen.] pentru a-i conferi un conţinut precis ca o cerinţă a admisibilităţii plângerii.
Referitor la magistraţii I.M., S.G., A.C., V.S.M. şi F.S.A., s-a dispus disjungerea şi trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin rezoluţia din 9 august 2010 în dosarul nr. 6475/3063/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a respins plângerea ca tardivă.
S-a reţinut că deşi ordonanţa a fost pronunţată la 11 martie 2010 şi comunicată petiţionarei la 17 martie 2010, aceasta a formulat plângere la 13 iulie 2010, completată la 3 august 2010.
Împotriva rezoluţiei procurorului a formulat prezenta plângere petiţionara M.A.R.P. criticând-o ca fiind netemeinică şi invocând o serie de nemulţumiri legate de soluţionarea pe fond a plângerilor sale, fără a exista referiri la tardivitatea reţinută în rezoluţia procurorului ierarhic superior.
Analizând plângerea petiţionarei, din perspectiva condiţiilor prevăzute de art. 278 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a constatat că ordonanţa atacată nr. 1566/P/2009 din 11 martie 2010 a fost comunicată petiţionarei la 17 martie 2010 şi contestată la 13 iulie 2010, cu depăşirea termenului de 20 de zile prevăzut de temeiul legal mai sus invocat, plângerea fiind, astfel respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale acesteia (prezentate în partea introductivă a acestei decizii) şi din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs) şi a concluziilor scrise (filele 7, 11-12 şi 21-22 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie; în drept au fost invocate dispoziţiile art. 385 C. proc. pen. şi art. 155-173 C. pen.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma anterior menţionată.
În speţa de faţă, nemulţumită fiind de activitatea desfăşurată de magistratul intimat şi conferindu-i conotaţii penale, petenta a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică, deoarece, într-adevăr, plângerea petentei nu este aptă a dovedi realitatea acuzaţiilor diverse aduse persoanelor reclamate, acuzaţii neindicate de o manieră concretă, astfel după cum impun prevederile art. 222 C. proc. pen. Se reţine, totodată că activitatea de jurisdicţie desfăşurată de magistrat, care presupune interpretarea şi aplicarea legii şi, ca act final, dispunerea unei soluţii, chiar dacă acestea au nemulţumit părţile, nu poate constitui, prin ea însăşi, infracţiune, în absenţa îndeplinirii condiţiilor privind conţinutul constitutiv al acesteia.
Se reţine, aşadar că în mod legal, temeinic şi riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus faţă de intimată soluţia de netrimitere în judecată contestată de către petentă.
Astfel, infracţiunile reclamate nu există în materialitatea lor, nedovedindu-se nicio încălcare a dispoziţiilor legale, activitatea profesională a acesteia necircumscriindu-se niciunei forme de ilicit.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentei şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt, aşadar nefondate, iar temeiul de drept indicat excede obiectului cauzei, având în vedere calea de atac declarată şi infracţiunea sub aspectul căreia au fost efectuate actele premergătoare şi s-a dispus soluţia de netrimitere în judecată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.A.R.P. împotriva sentinţei nr. 1642 din 1 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7192/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 520/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 54/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
