ICCJ. Decizia nr. 54/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 54/2011
Dosar nr.8076/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 589 din 27 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 2140/1/2010 a fost respins ca nefondat recursul declarat de petentul B.M. împotriva sentinţei nr. 563 din 18 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4645/2/2008, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin sentinţa nr. 563 din 18 martie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.M. împotriva rezoluţiei nr. 88/P/2008 din 15 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe, petentul a formulat recurs, care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 589 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Împotriva deciziei nr. 589 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, petentul B.M. a formulat contestaţie în anulare, susţinând că a fost obligat, în mod greşit la plata cheltuielilor judiciare către stat, că toţi intimaţii au lupsit, iar procedura de citare cu aceştia nu a fost legal îndeplinită, invocându-se cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Examinând în principiu contestaţia în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Una dintre aceste condiţii este ca motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare să fie dintre cele prevăzute expres şi limitativ în art. 386 C. proc. pen.
Raportând aspectele teoretice prezentate speţei de faţă, se constată că invocarea formală a cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) şi formularea de critici privind modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de recurs nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilităţii contestaţiei în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la : a) neîndeplinirea în condiţiile legii a procedurii de citare a părţii la termenul când s-a judecat recursul ; b) imposibilitatea părţii de a se prezenta la termenul de judecare a recursului şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare ; c) situaţia în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i)1, cu privire la care existau probe în dosar ; d) situaţia în care împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă şi e) situaţia în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare „când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".
Raportând acest caz de contestaţie în anulare la dispoziţiile din Titlul V, Cap. II privitor la citarea şi comunicarea actelor procedurale, art. 175-184 C. proc. pen., cu referire la art. 197, art. (6) şi art. 289 din acelaşi cod, se constată că participarea părţilor la judecata în primă instanţă sau în căile de atac constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare şi este garantată, printre altele, şi de principiul contradictorialităţii procesului penal.
Drept urmare, când nu s-au respectat dispoziţiile legale privind asigurarea participării părţilor la judecată, intervine o nulitate relativă care, dacă priveşte judecarea în recurs a cauzei penale, poate atrage anularea hotărârii definitive.
Însă, nulitatea relativă decurgând din neîndeplinirea procedurii de citare operează exclusiv în interesul părţii în raport de care judecata s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. proc. pen. şi, drept urmare, acesteia i s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procesual.
Rezultă deci că acest caz de contestaţie în anulare [art. 386 lit. a) C. proc. pen.] poate fi invocat exclusiv de partea care a fost lipsă la judecată, din motivul mai sus arătat.
Aşadar, cazul de contestaţie prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu este incident în speţa de faţă, el neputând fii invocat de contestatorul B.M. pentru intimaţii, lipsă la judecarea recursului.
Criticile de fond ale soluţiei instanţei de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Nici celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de formulată contestatorul B.M. împotriva deciziei nr. 589 din 27 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători în dosarul nr. 2140/1/2010.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.M. împotriva deciziei nr. 589 din 27 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 2140/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 521/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 55/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
