ICCJ. Decizia nr. 520/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 520/2010
Dosar nr.9450/1/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2169 din 2 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.N. împotriva încheierii din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 607/44/2010; a fost obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin încheierea din 21 mai 2010, pronunţată în dosarul nr. 607/44/2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, învestită cu soluţionarea recursului declarat de petiţionarul P.N. împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 4400/233/2009, a respins, ca inadmisibilă, cererea prin care petiţionarul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., art. 173 alin. (3) C. proc. pen., art. 2781 alin. (7), art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
S-a reţinut că la data de 15 noiembrie 2007, petiţionarul P.N. a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, solicitând să se efectueze cercetări faţă de salariaţii Direcţiei Regionale de Poştă Galaţi, susţinând că prin exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, două cereri ale sale au ajuns cu întârziere la destinaţie, fiindu-i prejudiciate interesele, iar corespondenţa SC L. SRL Galaţi - unde îndeplinea funcţia de administrator - i-a fost redirijată de la sediu către o altă adresă, fără nicio justificare.
În urma verificărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a adoptat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
Nemulţumit de soluţie, petiţionarul P.N., conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., a formulat plângere la Judecătoria Galaţi, aceasta fiind respinsă prin sentinţa penală nr. 59 din 15 ianuarie 2010, recursul declarat de petiţionar împotriva respectivei sentinţe formând obiectul dosarului nr. 4400/233/2009 al Tribunalului Galaţi.
Instanţa a mai reţinut că la data de 27 aprilie 2010, petiţionarul a depus la dosarul aflat pe rolul Tribunalului Galaţi un memoriu prin care a invocat excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., art. 173 alin. (3) C. proc. pen., art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea din data de 28 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 4400/233/2009, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., art. 173 alin. (3) C. proc. pen., art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost atacată cu recurs de către petiţionarul P.N., formându-se dosarul nr. 607/44/2010 al Curţii de Apel Galaţi, cu ocazia soluţionării recursului petiţionarul invocând aceleaşi excepţii de neconstituţionalitate pe care le-a susţinut, anterior, şi la Tribunalul Galaţi.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anterior menţionate, prin raportare la prevederile Legii nr. 47/1992, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că aceasta este inadmisibilă, reţinându-se că excepţiile de neconstituţionalitate pot fi invocate doar în faţa instanţelor învestite cu soluţionarea cauzei pe fond, în orice fază a litigiului, în speţă Curtea de Apel Galaţi nefiind învestită cu soluţionarea pe fond a plângerii formulate de petiţionarul P.N. împotriva rezoluţiei nr. 7124/P/2007 din 13 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Împotriva încheierii din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi a declarat recurs petiţionarul P.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând încheierea recurată, instanţa de recurs a constatat că această încheiere este temeinică şi legală, recursul promovat de petiţionar nefiind întemeiat.
O condiţie de bază pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este ca dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată să aibă un rol determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei.
Excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât şi stabilirea existenţei acestui interes pe calea verificării pertinenţei excepţiei acestui interes, pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit.
Astfel, soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra soluţiei ce urmează a dezlega recursul declarat în cauză.
S-a reţinut că în speţă, faţă de împrejurarea că obiectul recursului cu care a fost investită Curtea de Apel Galaţi îl constituie verificarea legalităţii dispoziţiilor Tribunalului Galaţi referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petiţionar, în mod corect s-a apreciat că în faţa instanţei de recurs nu pot fi ridicate noi excepţii de neconstituţionalitate a unor alte dispoziţii legale, cu privire la care instanţa de fond nu s-a pronunţat şi nici nu pot fi invocate din nou aceleaşi excepţii care au fost ridicate şi în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cauzei pe fond, o nouă excepţie de neconstituţionalitate putând fi invocată doar în legătură cu soluţionarea fondului cauzei şi doar în faţa instanţei învestite cu soluţionarea pricinii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul şi-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluţionarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, cum Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excede competenţei atribuite Completului de 9 Judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, aşa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, constatându-se întemeiată excepţia invocată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.N. împotriva deciziei nr. 2169 din 2 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4634/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 516/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 521/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
