ICCJ. Decizia nr. 516/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 516/2010
Dosar nr.9437/1/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1470 din 16 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinţei penale nr. 117/P din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie; a fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut, în esenţă, că prin ordonanţa nr. 304/P/2007 din data de 13 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 34 C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul V.D.G. – executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.
Totodată, s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei faţă de numiţii C.A., B.E., G.I. şi C.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa unde se va trimite şi dosarul cauzei.
S-a reţinut, în esenţă că activitatea executorului judecătoresc V.D.G., nu se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind desfăşurată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în limita atribuţiilor de serviciu şi fără a fi încălcate drepturile şi interesele legitime ale petentei G.A., în sarcina executorului judecătoresc neputând fi reţinute nici infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) şi art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., acesta intrând în domiciliul petentei în mod legal, în vederea executării silite a unei hotărâri judecătoreşti, iar bunurile găsite în locuinţă lăsându-le în custodie numitei C.A., după inventarierea lor, în acest sens fiind încheiat un proces-verbal.
Plângerea petentei G.A. formulată împotriva soluţiei anterior menţionată a fost respinsă, ca neîntemeiată prin ordonanţa nr. 83/III/2/2008 din data de 15 februarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Prin plângerea formulată împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale, petenta a invocat aceleaşi motive ca şi în plângerea penală din 22 iulie 2006, plângerea fiind respinsă.
Prin sentinţa penală nr. 117/P din data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petentă, reţinându-se, în esenţă, că soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinică, actele încheiate de intimat respectând dispoziţiile procesual civile şi neexistând probe privind eventuala rea-credinţă a intimatului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta.
Din verificarea actelor dosarului, instanţa de recurs a constatat că cercetările efectuate sunt complete, administrându-se probele necesare stabilirii situaţiei de fapt, încadrării juridice, existenţei /inexistenţei vinovăţiei intimatului ori a altei persoane şi anume: declaraţiile intimatului, creditoarei, înscrisurile întocmite de executor (cereri încuviinţare, executare, notificări, somaţii, procese-verbale de executare şi custodie) cu înregistrarea video a actelor de executare, hotărârile instanţei cu privire la executare, titlul executor; instanţa nu a reţinut necesitatea administrării altor probe, iar petenta nu a formulat critici în acest sens; judecata s-a limitat la intimatul V.D.G. faţă de care procurorul a pronunţat soluţia de netrimitere în judecată şi care poate fi supusă controlului instanţei conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
S-a apreciat că executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti executorii cu respectarea tuturor etapelor privind executarea judecătorească a unei hotărâri definitive şi irevocabile, actele efectuate de executorul judecătoresc în cauza reclamată de petentă fiind efectuate cu respectarea legii, în limitele prevăzute de lege; recurenta petentă a fost citată, nu i s-au reţinut citaţiile, iar dacă nu i s-a permis studiul anumitor dosare la parchet probabil că cercetarea sau urmărirea penală erau într-o fază secretă, când nu se putea face acest lucru. Totodată s-a reţinut că bunurile reclamate au fost lăsate în custodia doamnei C.A. (a se vedea procesul-verbal nr. 2 din data de 20 iulie 2006, ora 1100).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurenta şi-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluţionarea căruia Completul de 9 Judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, cum Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excede competenţei atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, aşa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, constatându-se întemeiată excepţia invocată, în temeiul art.38515 pct.1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.A. împotriva deciziei nr. 1470 din 16 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3533/212/2008.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 511/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 520/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
