ICCJ. Decizia nr. 599/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 599
Dosar nr. 97/2003
Şedinţa publică din 8 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea menţionată, secţia penală a dispus conexarea dosarului nr. 1189/2003 la dosarul nr. 854/2003 şi a respins cererile formulate de petentul I.OG privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1000/2003 al Tribunalului Olt.
Împotriva acestei încheieri petentul a declarat recurs.
Recurentul a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi că a fost arestat nelegal într-un dosar comandat.
Ca atare, în raport de aceste împrejurări, recurentul, reiterând motivele cererii de strămutare a judecării cauzei penale, a susţinut că desfăşurarea normală a judecăţii, în acest caz, nu este asigurată la Tribunalul Olt.
Relevând pretinse încălcări ale dispoziţiilor procedurale, recurentul a arătat că, într-o cauză identică şi pentru aceleaşi motive, privind pe numitul P.F., s-a dispus strămutarea judecării cauzei.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi admiterea cererii de strămutare a judecării cauzei penale care face obiectul dosarului menţionat, aflat pe rolul Tribunalului Olt.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de dispoziţiile art. 129 din Constituţia României (fost art. 128, anterior republicării ca urmare a revizuirii Constituţiei prin Legea nr. 429/2003), potrivit cărora părţile interesate pot exercita căile de atac în condiţiile legii procesuale, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti apare ca fiind reglementată, în prezent, prin normă constituţională.
Din economia textului menţionat rezultă că acesta nu se aplică direct, legea fundamentală stabilind un principiu, determinarea sistemului căilor de atac, corespunzător acestuia, revenind legii procesuale.
Or, potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Cap. III, Secţiunile I şi II din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesuale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În cauză, Completul de 9 judecători al Curţii Supreme de Justiţie a fost sesizat cu un recurs împotriva unei încheieri prin care secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a respins o cerere, formulată de inculpatul I.OG, privind strămutarea judecării unei cauze penale de competenţa soluţionării în primă instanţă a Tribunalului Olt.
Potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, după caz, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.
Cu privire la încheierea prin care s-a dispus asupra cererii de strămutare a judecării unei cauze penale, legea procesuală penală nu prevede excepţia atacării separate cu recurs.
Neprevederea atacării, separat, cu recurs, a încheierii prin care s-a dispus asupra cererii de strămutare nu constituie o lacună a legii, în raport de împrejurarea că dreptul părţii de a cere strămutarea judecării cauzei penale şi realizarea finalităţii instituţiei strămutării sunt asigurate, potrivit art. 61 C. proc. pen., prin care este reglementată posibilitatea repetării cererii, în cazul invocării unor împrejurări noi, necunoscute instanţei la soluţionarea cererii anterioare, sau ivirii acestor împrejurări noi ulterior pronunţării asupra cererii.
Or, recunoaşterea posibilităţii exercitării unei căi de atac, în situaţii neprevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil şi, în baza art. 192 din acelaşi cod, va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petentul I.OG împotriva încheierii nr. 2331 din 16 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, ca inadmisibil.
Obligă pe recurentul I.OG să plătească statului 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 598/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 6/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
