CSJ. Decizia nr. 60/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 60
Dosar nr. 146/2002
Şedinţa publică din 5 mai 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 681 din 17 decembrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat, între alţii, pe inculpaţii:
-D.A., la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), precum şi la 10 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, dispunând să execute, în baza art. 33 lit. a) şi a art .34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C.pen.;
-G.Ş., la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), precum şi la 8 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, dispunând, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;
-C.V., la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi la 13 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), dispunând să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 14 şi a art. 346 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi să plătească diferite sume de bani, cu titlu de despăgubiri, mai multor părţi civile.
De asemenea, s-a luat act că părţile vătămate R.S., D.G., G.I.G., B.A., B.M., A.G., L.I., L.P.D., N.C.R., G.M., N.L., C.R.M., C.P., D.M., E.V., B.C.G., P.R., A.M.G., G.I., I.G. şi R.E. nu s-au constituit părţi civile.
S-a reţinut în esenţă că, în perioada iulie 1995 - mai 1998, inculpaţii sus-menţionaţi, împreună cu alţi făptuitori (condamnaţi prin aceeaşi sentinţă), au sustras în timpul nopţii, prin efracţie, bunuri în valoare de aproximativ 260.000.000 lei dintr-un număr de 43 locuinţe.
Împotriva sentinţei, au declarat apel procurorul şi inculpatul G.Ş.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 188 din 13 aprilie 2000, a respins apelul declarat de inculpatul G.Ş. şi, admiţând recursul procurorului, a desfiinţat parţial sentinţa şi, rejudecând în fond, a dispus:
-În ceea ce priveşte pe inculpatul D.A., a schimbat încadrarea juridică, prin înlăturarea aplicării art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat la 15 ani închisoare, iar în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat la 17 ani închisoare, dispunând, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) din acelaşi cod, ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare;
-În ceea ce priveşte pe inculpatul G.Ş., a schimbat încadrarea juridică prin înlăturarea aplicării art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat la 15 ani închisoare, iar în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat la 17 ani închisoare, dispunând, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) din acelaşi cod, ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare;
-În ceea ce priveşte pe inculpatul C.V., a schimbat încadrarea juridică prin înlăturarea aplicării art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi, în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., l-a condamnat la 5 ani închisoare, iar în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat la 16 ani închisoare, dispunând, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) din acelaşi cod, ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare.
Prin aceeaşi decizie, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4351 din 16 octombrie 2001, a admis recursul procurorului, precum şi recursul declarat de inculpatul G.Ş. şi a casat Decizia nr. 188 din 13 aprilie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, după cum urmează:
1. Cu privire la inculpatul D.A., în sensul schimbării încadrării juridice:
- din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru care l-a condamnat la 5 ani închisoare;
- din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. I pct. 5 din OUG nr. 207/2000, pentru care l-a condamnat la 12 ani închisoare.
În baza art. 33 şi a art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul Dumitrescu Adrian să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.
2. Cu privire la inculpatul G.Ş., în sensul schimbării încadrării juridice:
- din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru care l-a condamnat la 5 ani închisoare;
- din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. I pct. 5 din OUG nr. 207/2000, pentru care l-a condamnat la 12 ani închisoare.
În baza art. 33 şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul G.Ş. să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.
3. Cu privire la inculpatul C.V., în sensul schimbării încadrării juridice:
- din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. b) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. b) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru care l-a condamnat la 3 ani închisoare;
- din art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi a art. I pct. 5 din OUG nr. 207/2000, pentru care l-a condamnat la 12 ani închisoare.
În baza art. 33 şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatul C.V. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva celor 3 hotărâri pronunţate în cauză, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen.
S-a susţinut că hotărârile sunt contrare legii, deoarece nu au fost soluţionate cererile prin care E.V. şi I.G. s-au constituit părţi civile şi au solicitat despăgubiri, precum şi că în mod greşit nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., în sensul de a se dispune confiscarea bunurilor însuşite de inculpaţi, pentru care persoanele păgubite nu s-au constituit părţi civile.
Recursul în anulare este fondat.
În adevăr, potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. „persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numeşte parte vătămată”, iar dacă „exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal se numeşte parte civilă”.
Totodată, este de observat că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din acelaşi cod, „constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare”.
Or, din actele dosarului rezultă că E.V. şi I.G. s-au constituit părţi civile, solicitând obligarea inculpaţilor să le achite contravaloarea bunurilor nerecuperate.
Astfel, din probele administrate rezultă că inculpaţii D.A. şi C.V. şi-au însuşit la data de 5 decembrie 1997, din locuinţa părţii vătămate E.V. bunuri în valoare de 60.000.000 lei.
În urma recuperării unei părţi din bunurile sustrase, la data de 27 martie 1998, în timpul efectuării urmăririi penale, E.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000.000 lei.
Împrejurarea că partea civilă menţionată nu s-a mai prezentat la judecarea cauzei, pentru a-şi susţine pretenţiile, nu putea să ducă la concluzia că ar fi renunţat la acestea, astfel că prima instanţă avea îndatorirea să se pronunţe asupra cererii de despăgubiri formulate.
Tot astfel, din actele dosarului rezultă că inculpaţii D.A. şi G.Ş. şi-au însuşit la data de 2 decembrie 1997, din locuinţa părţii vătămate I.G., bunuri în valoare de 2.000.000 lei.
Deşi I.G. a menţionat în timpul urmăririi penale că se constituie parte civilă cu aproximativ 2.000.000 lei, iar printr-o cerere, înregistrată la 6 mai 1999, a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 5.000.000 lei, prima instanţă a considerat în mod eronat că această persoană nu s-a mai constituit parte civilă.
Aşa fiind, se constată că prima instanţă numai prin încălcarea dispoziţiilor procedurale obligatorii, referitoare la exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, nu a soluţionat cererile de despăgubiri formulate de părţile civile E.V. şi I.G.
Pe de altă parte, mai este de observat că prima instanţă nu s-a conformat nici dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. proc. pen. referitoare la confiscarea specială.
În adevăr, prin acest text de lege se prevede că „sunt supuse confiscării speciale”, între altele, şi „lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia”.
Aşa cum s-a reţinut prin sentinţă şi rezultă neîndoielnic din materialul probator administrat, inculpaţii D.A. şi G.Ş. au sustras, împreună, diferite bunuri de la L.P.D., C.R.M., N.L., A.M.G., B.C.G., A.G., G.I., G.M., R.E., P.R., V.Ş.I., G.I., I.G. şi D.M.
De asemenea, este neîndoielnic reţinut şi confirmat de probe că inculpatul D.A. a mai sustras bunuri de la C.P. şi L.I., iar inculpatul G.Ş. a mai sustras, singur, bunuri de la N.R.C.
Or, dintre părţile vătămate menţionate, B.C.G., V.Ş., P.R., A.M.G., G.I., R.E. şi D.M. nu s-au constituit părţi civile în timpul urmăririi penale şi nu s-au prezentat în faţa instanţei, iar G.I.G., A. G., L.I., L.P.D., N.C., G.M., N.L., C.R.M. şi C.P. au declarat ulterior, în faţa instanţei sau prin cereri trimise, că nu se constituie părţi civile pentru prejudiciile ce le-au suferit prin infracţiunile săvârşite de inculpaţi.
În atare situaţie, se impunea ca, în vederea aplicării dispoziţiilor cu caracter imperativ ale art. 118 lit. d) C. pen., să se stabilească sumele de bani obţinute de fiecare inculpat din valorificarea bunurilor însuşite de la părţile vătămate care nu s-au constituit părţi civile, precum şi sumele de bani de care au beneficiat în urma vânzării bunurilor ce au fost restituite ulterior celor păgubiţi, fără formulare de pretenţii de desdăunare din partea cumpărătorilor de bună credinţă, după care să se procedeze la confiscarea acelor sume prin obligarea să le plătească statului a inculpaţilor care le-au dobândit în urma săvârşirii infracţiunilor.
Cum prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen. şi nici celor privind exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, iar instanţa de apel şi cea de recurs nu au corectat aceste erori de judecată, se constată că toate cele trei hotărâri pronunţate în cauză sunt supuse cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., corespunzând temeiului prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 din acelaşi cod, ce a fost invocat prin recursul în anulare.
În consecinţă, în conformitate cu art. 4141 alin. (1), raportat la art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate în partea privind pe inculpaţii D.A., G.Ş. şi C.V., referitor la nesoluţionarea cererilor de despăgubiri formulate de părţile civile E.V. şi I.G., precum şi la neaplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen. şi a se trimite cauza spre rejudecare, sub aceste aspecte, la Tribunalul Bucureşti.
Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariile de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, să fie plătite din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 681 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, deciziei penale nr. 188 din 13 aprilie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi deciziei nr. 4351 din 16 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Casează hotărârile atacate, cu privire la inculpaţii D.A., G.Ş. şi C.V., numai referitor la nesoluţionarea cererilor de despăgubiri formulate de părţile civile E.V. şi I.G., precum şi la neaplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen.
Trimite cauza pentru rejudecare, sub aceste aspecte, la Tribunalul Bucureşti.
Onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor sus-menţionaţi, în sumă de câte 450.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 6/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 600/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
