ICCJ. Decizia nr. 607/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 607
Dosar nr. 124/2003
Şedinţa publică din 8 decembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 627 din 18 noiembrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul B.A. la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 5171 din 4 octombrie 1995 a Tribunalului militar Bucureşti şi a dispus executarea acesteia, în întregime, alături de pedeapsa aplicată în cauză, în final, inculpatul B.A. urmând să execute 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului a dedus prevenţia de la 20 noiembrie 1997 la 30 iunie 1998.
În baza art. 14 şi a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi urm. C. civ., a obligat pe inculpatul B.A. să plătească 546.390 lei părţii civile, Spitalul Universitar Bucureşti şi 831.306 lei părţii civile, Spitalul Clinic N. Gh. Lupu, plus dobânda medie interbancară de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitelor.
A constatat acoperit, în parte, prejudiciul cauzat părţii civile P.C., prin restituirea unui telefon marca Siemens, cu seria 924859-C2510-A1-1.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.C. şi a obligat inculpatul să plătească acesteia 600.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada lunilor octombrie – noiembrie 1997, partea vătămată a început o afacere comercială, având ca obiect cumpărarea de telefoane mobile, defecte sau în stare de funcţionare, la preţ redus, repararea celor defecte şi apoi revânzarea lor.
Drept urmare, aceasta a fost contactată de mai multe persoane, printre care şi inculpatul B.A. (împreună cu alţi inculpaţi, faţă de care s-a disjuns urmărirea penală).
În ziua de 13 noiembrie 1997, partea vătămată P.C. a primit un telefon, în cursul dimineţii, prin care era anunţată că vor veni două persoane care intenţionează să cumpere un telefon mobil.
Cele două persoane au fost aduse în locuinţă, la cererea părţii vătămate, de martorul G.Ş.
Cei doi au discutat cu partea vătămată, convenind să vină a doua zi, cu banii, pentru a cumpăra mai multe telefoane mobile.
În cursul serii aceleiaşi zile, 13 noiembrie 1997, partea vătămată a primit din nou vizita unui pretins cumpărător, identificat ulterior ca fiind inculpatul B.A.
În ziua de 14 noiembrie 1997, în jurul orei 19.20, la locuinţa părţii vătămate s-au prezentat cei doi indivizi, cu care acesta convenise în ziua precedentă, vânzarea mai multor telefoane mobile.
Au discutat aproximativ 10 minute, timp în care cei doi indivizi au examinat mai multe telefoane mobile şi, în care, unul dintre cei doi a primit un apel, ce s-a dovedit ulterior a fi semnalul de pătrundere în locuinţă a celorlalţi inculpaţi.
Peste câteva clipe, în locuinţă au pătruns 4–5 indivizi, care l-au agresat fizic pe P.C., l-au imobilizat prin aplicare de bandaje de scotch la mâini, la picioare şi la gură.
Când victima a încercat să se dezlege, a fost din nou lovită şi legată.
În acest timp, indivizii pătrunşi în locuinţa părţii vătămate au furat 19 telefoane mobile şi o haină de piele, îmblănită, în care se afla suma de 600.000 lei, precum şi cheile casei, după care au părăsit locuinţa. Victima a rămas imobilizată în locuinţă, a cărei uşă de intrare a fost încuiată de inculpaţi cu cheia aflată în haina sustrasă.
Partea vătămată a reuşit să se dezlege, dar nu a putut părăsi locuinţa decât după venirea soţiei sale, moment în care a sesizat organele de poliţie cu privire la cele întâmplate.
Ulterior, victima a fost internată în spital, certificatul medico-legal atestând că necesită 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru însănătoşire.
Apelul declarat de inculpatul B.A. împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 84 din 6 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 3298 din 22 iunie 2001, a respins recursul declarat de inculpat împotriva acestei din urmă decizii, ca nefondat.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de recurs a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul deţinerii şi arestării preventive de la 20 noiembrie 1997 la 22 iunie 2001.
Împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi ale art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen.
S-a susţinut că, prin nededucerea arestării preventive executate de inculpat, instanţele au pronunţat hotărâri contrare legii.
În acest sens, s-a arătat că instanţele au aplicat corect dispoziţiile art. 83 C. pen., însă au omis să deducă perioada executată din pedeapsa anterioară.
Ca atare, se impune ca, din pedeapsa de 10 ani închisoare, să se scadă şi perioada executată, de o lună şi 21 zile închisoare, alături de deducerea arestului preventiv dispus în cauza dedusă judecăţii.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei, în limitele arătate.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pedeapsa aplicată inculpatului este rezultatul operaţiunii de adaptare a acesteia, realizată în cadrul individualizării judiciare, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Individualizarea judiciară corectă are ca rezultat asigurarea finalităţii răspunderii penale, prin aplicarea unei pedepse corespunzătoare gravităţii infracţiunii săvârşite, pericolul social concret al acesteia şi al autorului ei, împrejurărilor care atenuează sau agravează răspunderea penală, în limitele determinate de legiuitor prin norma incriminatoare, în cadrul individualizării legale a pedepselor.
Ca atare, operaţiunea de individualizare a pedepselor priveşte nu numai aplicarea pedepsei, prin hotărârea de condamnare, pentru infracţiunile săvârşite, ci şi determinarea corectă a pedepsei ce urmează a fi efectiv executată.
Când pedeapsa aplicată este cea a închisorii, printre altele, se pune şi problema calculării timpului pe care inculpatul l-a executat, din durata pedepsei aplicate, prin reţinere sau arest preventiv, în legătură cu fapta pentru care a fost condamnat.
Pentru a se evita executarea unei pedepse în alte limite decât cele stabilite prin hotărârea de condamnare, prin art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) legiuitorul a prevăzut computarea reţinerii şi arestării preventive, în sensul scăderii timpului astfel executat din durata pedepsei închisorii pronunţate.
Dată fiind importanţa executării efective numai a pedepsei, aşa cum a fost individualizată de către instanţa de judecată, prin art. 343 alin. (2) C. proc. pen. s-a stabilit că deliberarea poartă, printre altele, asupra computării reţinerii şi arestării preventive.
În cauză, instanţa de judecată, sesizată cu judecarea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod, săvârşită la data de 14 noiembrie 1997, a constatat că inculpatul B.A. a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii în cadrul termenului de încercare stabilit de Tribunalul militar Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 517 din 4 octombrie 1995, hotărâre prin care acest inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 321 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., cu referire la care, conform art. 81 şi art. 82 din acelaşi cod, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pe o perioadă de 4 ani.
Prin sentinţa menţionată, definitivă prin neapelare, prima instanţă a dispus şi deducerea duratei arestării preventive de la 12 februarie 1995 la 3 aprilie 1995.
Nedispunând, prin hotărârile atacate cu recurs în anulare, ca din pedeapsa de 10 ani închisoare să se scadă şi perioada menţionată, instanţele au pronunţat hotărâri contrare legii, supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., corespunzător temeiului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
Pe de altă parte, cu referire la cererea de extindere a recursului în anulare, prin art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 sa stabilit că ,,se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 2 ani inclusiv”.
Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea în 1995 a infracţiunii prevăzute de art. 321 C. pen.
La data apariţiei actului normativ invocat, inculpatul nu era recidivist, iar infracţiunea săvârşită de acesta nu era dintre cele excluse de la beneficiul graţierii, prin art. 5 din Legea nr. 137/1997.
Ca atare, se va constata că pedeapsa de 2 ani închisoare a fost graţiată prin actul normativ menţionat.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, potrivit art. 4141, cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curtea va admite recursul în anulare şi va casa hotărârile atacate numai cu privire la această omisiune.
Totodată, în baza art. 192 alin. (3) din Codul de procedură penală, se va dispune plata onorariului de avocat cuvenit apărătorului din oficiu, conform dispozitivului, din fondul Ministerului de Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 627 din 18 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, deciziei penale nr. 84 din 6 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi deciziei nr. 3298 din 22 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul B.A.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la pedeapsa de executat, aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 137/1997 şi deducerea arestării preventive.
Menţine dispoziţia privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B.A. prin sentinţa penală nr. 517 din 4 octombrie 1995 a Tribunalului Militar Bucureşti.
În baza art. 1 lit. a) şi a art. 10 din Legea nr. 137/1997, constată că a fost graţiată în întregime, condiţionat, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa menţionată.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.A. timpul executat de la 12 februarie 1995 la 3 aprilie 1995 şi de la 20 noiembrie 1997 până la 8 decembrie 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 606/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 608/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
