CSJ. Decizia nr. 77/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 77
Dosar nr. 47/2003
Şedinţa publică din 9 iunie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 382 din 21 iunie 2000,Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul R.I.L. la 20 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. a) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., prima instanţă a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 448 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 745 din 10 iulie 1997 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit acest rest cu pedeapsa stabilită în cauză, dispunând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 67 din acelaşi cod.
În baza art. 67 C. pen., instanţa de fond a dispus degradarea militară a inculpatului.
S-a reţinut că, în ziua de 18 august 1999, în urma unui conflict cu soţia sa R.F.E., inculpatul a aplicat acesteia mai multe lovituri cu o statuetă din ipsos şi un cuţit, provocând leziuni ce au dus la decesul victimei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 595/A din 14 noiembrie 2000, a admis apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat sentinţa apelată şi, rejudecând cauza, a descontopit pedepsele, a majorat la 25 ani închisoare pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, pe care a contopit-o cu restul rămas neexecutat şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de către inculpat a fost respins ca nefondat, iar apelul declarat de către partea civilă M.V. a fost respins ca inadmisibil.
Prin Decizia nr. 1736 din 2 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de către inculpat împotriva acestei din urmă decizii.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409, art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen.
S-a susţinut că neaplicând inculpatului măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, în raport de concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică şi recomandarea Comisiei de Avizare şi Control de pe lângă Institutul de Medicină Legală Bucureşti, instanţele au pronunţat hotărâri contrare legii.
În concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei în aceste limite.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 111 C. pen., starea de pericol constând în săvârşirea de noi fapte penale este prevenită prin dispunerea unor măsuri de siguranţă adecvate.
Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, prevăzută de art. 112 lit. a) C. pen. poate fi aplicată, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 113 din acelaşi cod, împotriva unei persoane care a săvârşit o faptă penală şi când făptuitorul, din cauza modificării stării normale de sănătate, fie urmare unei boli, fie urmare intoxicaţiei cronice cu alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate.
Aşadar, în acest caz, obligarea la tratament medical constituie modalitatea de combatere a pericolului social.
Art. 113 C. pen. nu conţine o enumerare a bolilor care să justifice luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, textul făcând referire, generic, la maladii datorită cărora făptuitorul prezintă pericol pentru societate.
În cauză, tocmai o astfel de stare patologică, prezentă în momentul săvârşirii faptei, a concurat semnificativ la comiterea infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat.
Această stare exprimă neîndoielnic periculozitatea socială a inculpatului şi impune concluzia posibilităţii repetării unor fapte antisociale.
Astfel, în expertiza medico-legală nr. A/2177 din 24 februarie 2000 a Institutului de Medicină Legală „Prof.dr.Mina Minovici" Bucureşti se arată că inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial.
Comisia de Avizare şi Control de pe lângă acest institut, în concluziile sale, a recomandat aplicarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen., făcând referire la potenţialul antisocial al inculpatului.
Or, potrivit art. 343 alin. (2) C. proc. pen., completul de judecată, cu ocazia deliberării, hotărăşte, printre altele, asupra măsurii de siguranţă, când este cazul să fie luată, în raport de actele dosarului.
Aşadar, instanţa de fond trebuia, în raport de actele menţionate, să ia măsura de siguranţă a obligării inculpatului R.I.L. la tratament medical care, în raport de dispoziţiile art. 113 alin. (1) C. pen. urma a se efectua în timpul executării pedepsei şi, dacă nu intervine însănătoşirea, a fi continuat şi ulterior executării, condamnatul fiind obligat a se prezenta în mod regulat în acest scop.
Ca atare, neaplicând inculpatului R.I.L. măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, instanţele au pronunţat hotărâri contrare legii.
Aşa fiind, recursul în anulare este fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza 1 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 4141 cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare.
Drept urmare, Curtea va casa hotărârile atacate numai cu privire la omisiunea aplicării măsurii de siguranţă şi va aplica inculpatului măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire.
Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., Curtea va dispune ca onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a inculpatului, conform dispozitivului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează sentinţa penală nr. 382 din 21 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, Decizia penală nr. 595 din 14 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia nr. 1736 din 2 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, numai cu privire la neaplicarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical.
În baza art. 113 C. pen. aplică inculpatului R.I.L. măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a inculpatului R.I.L., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 74/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 78/2001. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
