ICCJ. Decizia nr. 82/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 82/2004
Dosar nr. 55/2003
Şedinţa publică din 16 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 mai 2000, reclamanta SC R.T.I. SRL Bucureşti a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună desfiinţarea în tot a deciziei nr. 627 din 14 aprilie 2000, emisă de pârât, în sensul anulării capitolului 4 din procesul-verbal nr. 65982 din 25 august 1999, privind impozitul pe profit şi majorările de întârziere aferente acestuia, în sumă totală de 233.619.543 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, la stabilirea impozitului pe profit, pârâtul, în mod greşit, a considerat cheltuială deductibilă numai amortizarea calculată în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1994 şi dobânda prevăzută în contractul de leasing şi, interpretând greşit contractul menţionat, nu a avut în vedere că cheltuiala efectuată de aceasta reprezintă chirie, care este deductibilă.
Prin sentinţa nr. 1279 din 5 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că actul atacat este temeinic şi legal în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 5 din OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, potrivit cărora la calculul impozitului pe profit sunt deductibile amortizarea şi dobânda din rata de leasing, achitată la datele stabilite prin contract şi că nu se deduc cheltuielile reprezentând rata în contractul de leasing.
Împotriva hotărârii primei instanţe, reclamanta a declarat recurs, susţinând că, din prevederile legale menţionate, nu rezultă nedeductibiliatea ratei din contractul de leasing.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia contencios administrativ, prin Decizia nr. 1167 din 26 martie 2002, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat hotărârea atacată şi, în fond, a admis acţiunea reclamantei aşa cum a fost formulată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 80/1998, pentru aprobarea OG nr. 51/1997, s-a stabilit că plata amortismentului şi evidenţa acestuia se face la locator şi că ratele de leasing achitate de beneficiar constituie cheltuială deductibilă integral la calcului profitului impozabil.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că dispoziţiile art. 21 lit. c din OG nr. 51/1997 se referă la evidenţierea contabilă a amortismentelor şi nu la caracterul deductibil sau nedeductibil al acestor sume.
În cauză, în raport cu obiectul acţiunii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 5 din OG nr. 70/1994, republicată, potrivit cărora, la calculul impozitului pe profit, se deduc cheltuielile reprezentând amortizarea şi nu întreaga rată din contractul de leasing.
Ca atare, neaplicând dispoziţiile legale menţionate, instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate, respingerea recursului declarat de reclamantă şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 139 din Constituţia României, s-a stabilit că „impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".
Dispoziţia menţionată reflectă caracterul impozitelor de venituri bugetare şi importanţa acestora ca sursă, în cadrul politicii fiscale, de aducere la îndeplinire a unui imperativ social, corespunzător unui interes general, cu referire la funcţionarea instituţiilor publice, constituirea rezervelor de stat, derularea de alte acţiuni şi obiective cu caracter economic, prin asigurarea cheltuielilor acestora.
Corespunzător acestui interes general, statul preia o parte din rezultatele financiare ale subiectelor de drept impuse, stabilind prin lege obligaţii de plată în sarcina acestora.
Această contribuţie obligatorie are loc însă, potrivit normei constituţionale, numai în virtutea legii, ceea ce impune, coroborat cu principiul egalităţii în faţa legii, ca însăşi determinarea cuantumului impozitelor datorate să aibă loc în condiţiile legii.
Corespunzător acestor principii şi în realizarea lor, prin OG nr. 70 din 29 august 1994, au fost determinate precis persoanele juridice care au calitatea de subiect a obligaţiei plăţii impozitului pe profit şi modul de stabilire a masei profitului impozabil.
Astfel, pentru determinarea profitului impozabil, contribuabilii sunt obligaţi să întocmească un bilanţ la sfârşitul anului fiscal, care cuprinde elemente de activ şi de pasiv.
Potrivit ordonanţei menţionate, calculul profitului impozabil, unic pentru toţi contribuabilii, are ca elemente de referinţă patrimoniul net la sfârşitul anului fiscal, patrimoniul net de la începutul anului fiscal actualizat la inflaţie pentru întregul an fiscal, aportul efectuat la capitalul social în cursul anului fiscal, de asemenea, actualizat la inflaţie şi cheltuielile nedeductibile.
Pentru a admite acţiunea reclamantei, ca urmare a admiterii recursului şi casării hotărârii primei instanţe, instanţa de control a apreciat că dispoziţiile art. 21 lit. c) din OG nr. 51/1997, privitoare la evidenţierea amortismentului şi plata acestuia în contractul de leasing au incidenţă în cauză.
Or, dispoziţia menţionată nu modifică prevederile OG nr. 70/1994, în sensul aprecierii amortismentului ca fiind cheltuială deductibilă la locator, aceasta privind doar evidenţierea contabilă a sumelor cu acest titlu.
În consecinţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 5 din OG nr. 70/1994, potrivit cărora se deduc la calculul impozitului pe profit cheltuielile reprezentând amortizarea, calculată potrivit Legii nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale.
Prin urmare, numai cota de amortizare fixată în rata lunară, în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, era deductibilă.
Din procesul-verbal încheiat de Administraţia Financiară a sectorului 6 Bucureşti rezultă că reclamanta a dedus la calculul profitului impozabil întreaga valoare a ratelor de leasing achitate în baza contractului de leasing financiar încheiat, la data de 18 septembrie 1998, cu locatorul SC A.F.I. Inc S.U.A.
Or, cheltuielile decurgând din contractul de leasing erau deductibile numai la nivelul amortizării, calculată potrivit Legii nr. 15/1994, plus dobânda, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
Apreciind că cheltuielile deductibile sunt la nivelul total al ratei de leasing, instanţa de control judiciar s-a pronunţat cu neobservarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 5 din OG nr. 70/1994, cu referire la art. 137 din Constituţia României, stabilind astfel o altă modalitate de determinare a profitului impozabil şi diminuare a obligaţiei de plată legal stabilite în sarcina contribuabilului menţionat, corespunzător principiilor de politică fiscale arătate, aşa încât hotărârea criticată este supusă cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa Decizia atacată şi va respinge recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe, pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1167 din 26 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, pe care o casează.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.T.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1279 din 5 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, pe care o menţine.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 16 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 81/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 83/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
