ICCJ. Decizia nr. 84/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 84/2004
Dosar nr. 431/2003
Şedinţa publică din 16 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2001, Spitalul Municipal Caracal a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună anularea deciziei nr. 861/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a Notei de constatare nr. 3812 din 3 aprilie 2001 a Administraţiei Finanţelor Publice Caracal. Totodată, reclamantul a solicitat să se dispună şi exonerarea de plata sumei de 648.025.046 lei stabilită în sarcina sa, cu titlu de penalităţi.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că stabilirea sumei cu titlu de penalităţi s-a făcut cu nerespectarea procedurii prevăzute de art. 10 din OG nr. 68/1997. Totodată, reclamantul a susţinut că sancţiunea pentru nedepunerea declaraţiei de impozite şi taxe s-a făcut cu aplicarea greşită a legii, în mod eronat reţinându-se ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 13 lit. c) din acelaşi act normativ.
Prin sentinţa nr. 826 din 19 noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ, a admis acţiunea precizată şi a anulat nota de constatare nr. 3812 din 3 aprilie 2001 a Administraţiei Finanţelor Publice Caracal şi Decizia nr. 862 din 13 iunie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice, cu motivarea că reclamantul a achitat la timp obligaţiile fiscale, aşa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă omologat de instanţă.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt şi Administraţia Finanţelor Publice Caracal, invocându-se stabilirea eronată a situaţiei de fapt şi, drept urmare, neaplicarea normelor legale incidente în cauză.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia contencios administrativ, prin Decizia nr. 2766 din 1 octombrie 2002, a admis recursurile declarate împotriva sentinţei menţionate, a casat hotărârea atacată şi, pe fond, a respins acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Municipal Caracal.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din OG nr. 68/1997, modificată, toţi plătitorii cărora le revin obligaţii fiscale către bugetul de stat sau bugetele locale trebuie să întocmească şi să depună declaraţii de impunere denumite declaraţii de impozite şi taxe.
Art. 13 din OG nr. 68/1997, modificată, a stabilit obligativitatea plăţii penalităţilor de întârziere, printre altele, pentru neîndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţiei de taxe şi impozite.
Reclamantul a depus declaraţiile privind impozitul pe salarii aferente anului 1999, cu o întârziere de 60 zile, împrejurare în raport cu care devin incidente prevederile legale menţionate. Ca atare, nota de constatare şi Decizia contestate sunt legal întocmite.
Netransmiterea notificării de către organul fiscal nu poate fi apreciată ca o cauză de înlăturare a răspunderii fiscale, atâta timp cât legea nu are prevederi în acest sens.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că unităţile din reţeaua sanitară nu realizează profit, acestea fiind finanţate din bugetul de asigurări sociale de sănătate, bugetul de stat şi bugetele locale.
Fiind unitate care nu realizează profit, nedepunerea declaraţiei de taxe şi impozite este sancţionată potrivit dispoziţiilor art. 13 lit. d) din OG nr. 68/1997.
Aplicând altă normă sancţionatoare, instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În concluzie, Procurorul General a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii, în sensul anulării în parte a actelor contestate, cu obligarea reclamantului la plata sumei de 500.000 lei.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din OG nr. 68/1997, republicată, „toţi plătitorii, persoane juridice sau fizice, române şi străine, cărora le revin, potrivit legii, obligaţii fiscale către bugetul de stat şi bugetele locale, trebuie să întocmească şi să depună declaraţii sau deconturi de impunere, denumite în continuare declaraţii de impozite şi taxe".
În cauză, s-a dovedit că reclamanta, având calitate de plătitor de impozite, a depus a depus cu o întârziere mai mare de 60 zile declaraţia de impozite şi taxe aferentă anului fiscal 1999, cu referire la impozitul pe salarii.
Or, potrivit art. 13 din ordonanţa menţionată, depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe se penalizează diferenţiat.
Organul fiscal local, constatând că reclamanta a depus cu întârziere declaraţia de impozite şi taxe, fapt necontestat de aceasta, a aplicat acesteia penalitatea prevăzută de art. 13 lit. c) din OG nr. 68/1997, respectiv, 50% din impozitul datorat.
Însă, art. 13 din ordonanţă stabileşte aplicarea de penalităţi, diferenţiat, după cum nedepunerea declaraţiei de impozite şi taxe priveşte o persoană juridică, care obţine sau care nu obţine profit impozabil.
Astfel, potrivit art. 13 lit. a), b) şi c) din ordonanţă, persoanelor juridice care realizează profit impozabil li se aplică o penalitate progresivă, în trei tranşe, cu procente stabilite în funcţie de durata întârzierii depunerii declaraţiei de taxe şi impozite, aplicate la impozitul sau taxa datorată ori stabilită din oficiu, după caz.
Persoanelor juridice care nu realizează profit impozabil li se aplică o penalitate în sumă fixă, în valoare de 500.000 lei, care fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia indicilor preţurilor de consum.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 146/1999, toate unităţile sanitare aflate în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi Familiei sunt unităţi care nu realizează profit.
Ca atare, nedepunerea declaraţiei de taxe şi impozite până la termenul legal stabilit se sancţionează în condiţiile art. 13 lit. d) din OG nr. 68/1997, prin aplicarea penalităţii în sumă fixă prevăzută de acest text.
Aplicând o altă sancţiune decât cea legal prevăzută, organul fiscal a aplicat greşit legea.
Astfel, este adevărat că orice conduită neconformă obligaţiilor stabilite prin normele legale atrage angajarea răspunderii juridice a subiectului de drept.
Dar, fiecare conduită incompatibilă cu dispoziţia unei norme juridice atrage reacţia socială în sensul aplicării sancţiunii prevăzute de lege şi nu a altei sancţiuni, prevăzută pentru alte situaţii.
Ca atare, prin validarea altei sancţiuni decât cea legal prevăzută, instanţa de control judiciar s-a pronunţat cu neobservarea dispoziţiilor imperative ale art. 13 din OG nr. 68/1997, republicată, aşa încât hotărârea atacată este supusă cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ. , invocat de procurorul general.
În concluzie, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa Decizia atacată şi va respinge recursurile declarate de intimaţii-pârâţi împotriva hotărârii primei instanţe, pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2766 din 1 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, pe care o casează.
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt, de Ministerul Finanţelor Publice şi de Administraţia Finanţelor Publice Caracal, împotriva sentinţei nr. 826 din 19 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 16 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 83/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 85/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
