ICCJ. Decizia nr. 83/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 83/2004
Dosar nr. 105/2003
Şedinţa publică din 16 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 octombrie 2000, precizată ulterior, reclamanta SC S.R. SRL Bucureşti a solicitat anularea deciziei nr. 1266 din 27 septembrie 2000, emisă de Direcţia generală de soluţionare a plângerilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi, pe cale de consecinţă, anularea dispoziţiei nr. 93 din 11 mai 2000 şi hotărârii nr. 290 din 13 august 1999 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a municipiului Bucureşti, precum şi a procesului verbal de control nr. 7915 din 14 iunie 1999, întocmit de organul fiscal teritorial în colaborare cu organe de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Direcţia Generală de Control.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că autorităţile fiscale au apreciat, în mod greşit, că sumele confiscate pot fi considerate venituri pentru determinarea profitului impozabil.
Prin sentinţa nr. 630 din 15 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ a respins acţiunea, ca nefondată.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia contencios administrativ, prin Decizia nr. 2535 din 3 iulie 2002, a admis apelul declarat de reclamantă, împotriva hotărârii primei instanţe şi a casat hotărârea atacată, numai în partea privind obligarea la plata sumei de 433.415.988,96 lei aferentă veniturilor confiscate, în cuantum de 1.140.568.592 lei şi a majorărilor de întârziere calculate la această sumă, precum şi cu privire la restituirea sumei menţionate.
Prin aceeaşi hotărâre, cu privire la această parte, instanţa de control judiciar a dispus trimiterea cauzei primei instanţe, spre rejudecarea, în sensul efectuării unei expertize de specialitate, prin care să se stabilească cuantumul actualizat al majorărilor de întârziere ce urmează a fi restituite reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că sumele confiscate nu pot fi supuse, concomitent, regimului de confiscare şi regimului de impozitare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că instanţa s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi (3) din OG nr. 70/1994, precum şi ale art. 4 alin. (6) din OUG nr. 217/1999, potrivit cărora „confiscările sunt cheltuieli nedeductibile".
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate, respingerea recursului declarat de reclamantă şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul în anulare este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport de dispoziţiile menţionate, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti apare ca fiind reglementată, în prezent, prin normă constituţională.
Din economia textului menţionat, rezultă că acesta nu se aplică direct, legea fundamentală stabilind un principiu şi că determinarea sistemului căilor de atac corespunzător principiului menţionat revine legii procesuale.
Prin C. proc. civ. a fost reglementat un sistem coerent al căilor de atac, precis determinat sub aspectul ierarhiei acestora şi condiţiilor de exercitare.
Una din regulile comune, pentru folosirea căilor de atac prevăzute de legea procesuală civilă, priveşte existenţa unei hotărâri judecătoreşti pe care legea o declară ca fiind susceptibilă de a fi supusă reformării sau retractării, după caz.
Sub acest aspect, potrivit art. 330 C. proc. civ., în vigoare la data declarării prezentului recurs în anulare, această cale de atac poate fi exercitată de procurorul general, împotriva hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
În cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, împotriva unei decizii prin care secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie, ca instanţă de recurs, a casat în parte sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei primei instanţe pentru rejudecare, numai cu privire la partea casată.
În raport de dispoziţiile art. 330 C. proc. civ., pentru a fi susceptibilă de a fi atacată cu recurs în anulare, Decizia menţionată trebuie să fie irevocabilă.
Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile „hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Prin art. 377 alin. (2) C. proc. civ., s-a stabilit că mai sunt irevocabile hotărârile date în primă instanţă fără drept de apel şi nerecurate, hotărârile date în primă instanţă, dar care nu au fost atacate cu apel, precum şi hotărârile date în apel şi care nu au fost recurate.
Din economia textului legal menţionat, rezultă că determinarea unei hotărâri judecătoreşti, ca fiind irevocabilă, priveşte forţa legală, în sensul soluţionării fondului dreptului şi intrarea acesteia în autoritatea lucrului judecat.
Nu are acest caracter hotărârea de casare cu trimitere, aşa încât aceasta nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de art. 330 C. proc. civ., susceptibile a fi atacate cu recurs în anulare.
Or, a recunoaşte unei hotărâri o cale de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală civilă, apare ca o încălcare a dispoziţiei menţionate din legea fundamentală şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul în anulare, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva deciziei nr. 2535 din 3 iulie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca inadmisibil.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 16 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 82/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 84/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
