ICCJ. Decizia nr. 86/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 86/2004
Dosar nr. 19/2004
Şedinţa din Camera de consiliu de la 16 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 9 din 16 ianuarie 2004, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea formulată de M.I., privind recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Alba Iulia.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că cererea nu a fost motivată de către petent şi că, examinându-se cererea din oficiu, nu se constată existenţa nici uneia dintre cauzele de incompatibilitate prevăzute de art. 46-49 C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, petentul M.I. a declarat recurs la data de 23 ianuarie 2004, invocând următoarele motive:
- necitarea acestuia pentru termenul fixat pentru soluţionarea cererii de recuzare;
- lipsa menţiunii din încheiere privitoare la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acesteia;
- nesoluţionarea cererii de recuzare în şedinţă publică.
Examinând cauza în raport cu excepţia pusă din oficiu în discuţia părţilor se constată următoarele:
Încheierea atacată a fost pronunţată la data de 16 ianuarie 2004, fără citarea petentului, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit art. 52 alin. ultim C. proc. pen., „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunţării.".
Prin dispoziţia menţionată s-a stabilit, aşadar, un termen procedural scurt, de 48 ore, pentru declararea recursului, derogator de la termenul de drept comun prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen.
Totodată, prin dispoziţia menţionată a fost stabilit şi momentul iniţial, de la care curge termenul de 48 ore în interiorul căruia se poate exercita calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care respins cererea de recuzare. Acesta, conform art. 52 alin. (8) C. proc. pen., este determinat de „momentul pronunţării" încheierii. Cu referire la momentul iniţial de la care curge termenul pentru declararea recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, legea procesuală penală nu face nici o distincţie în funcţie de prezenţa sau lipsa petentului de la pronunţare. Aşa fiind, termenul procedural de 48 ore stabilit de legea procesuală penală, urmează a fi calculat de la data pronunţării încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare.
În raport cu dispoziţiile art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., petentul M.I. putea exercita calea de atac a recursului împotriva încheierii pronunţate în data de 16 ianuarie 2004, până la data de 19 ianuarie 2004.
Din actele dosarului rezultă că petentul M.I. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate la data de 23 ianuarie 2004, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 52 alin. ultim C. proc. pen.
Or, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. pen., „când, pentru exercitarea unui drept procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Aşadar, prin dispoziţia menţionată a fost statuată sancţiunea procesuală a decăderii ce loveşte actul procesual neefectuat în termenul peremptoriu prescris de lege.
Sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului de a declara recurs constă, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., în respingerea recursului, ca tardiv introdus şi menţinerea hotărârii atacate.
În cauză, se constată că petentul M.I. a exercitat calea de atac a recursului cu depăşirea termenului prevăzut de art. 52 alin. ultim C. proc. pen., aşa încât excepţia de tardivitate pusă în discuţie, din oficiu, apare ca fiind întemeiată în raport cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 186 alin. (1) din acelaşi cod.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, şi ca urmare a admiterii excepţiei, Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv declarat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de petentul M.I. împotriva încheierii nr. 9 din 16 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca tardiv declarat.
Obligă recurentul să plătească statului 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 16 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 85/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 87/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
