ICCJ. Decizia nr. 82/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Deciziapenală nr. 82/2011

Dosar nr.8956/1/2010

Şedinţa publică din 28 februarie 2011

Asupra recursului de faţă.

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Decizia nr. 678 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 450 din 14 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 3006/1/ 2010; a fost obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut în esenţă că prin Decizia nr. 450 din 14 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 179 din 22 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

S-a reţinut, în esenţă că, prin Decizia nr. 179 din 22 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 1324 din 9 aprilie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 707/32/2008. A fost obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanţa de recurs a constatat că prin Decizia nr. 1324 din 9 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 707/32/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca nefondat, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinţei penale nr. 179 din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 179 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V. A fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 15 septembrie 2008 dispusă în dosarul nr. 636/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Împotriva acestei sentinţe, petentul a formulat recurs, respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 1324 din 9 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Cu privire la noul recurs declarat de petent împotriva acestei decizii, s-a constatat că acesta este inadmisibil, apreciindu-se că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunţată în soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, din examinarea textului rezultând că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii instanţei de fond.

S-a reţinut, totodată că în cauză nu au fost respectate nici prevederile art. 3851 C. proc. pen., calea de atac fiind declarată împotriva unei decizii definitive.

Cu privire la noua cale de atac formulată de către petent, calificată de către o instanţă de recurs ca cerere de recurs, s-a apreciat că recursul este inadmisibil, deoarece are ca obiect o hotărâre definitivă, încălcându-se astfel principiile legalităţii şi unicităţii căilor de atac.

Împotriva acestei decizii petentul a formulat un nou recurs.

Analizând recursul cu prioritate prin prisma admisibilităţii acestuia instanţa a constatat că acesta este inadmisibil, recurentul exercitându-şi, anterior, dreptul la recurs, cel cu soluţionarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, neîntrunind cerinţele legale, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi fiind, deci, inadmisibil.

Împotriva acestei decizii petentul a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată că recurentul şi-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluţionarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excede competenţei atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, aşa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, se constată că excepţia invocată este întemeiată, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca inadmisibil.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 678 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 5321/1/2010.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 82/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI