ICCJ. Decizia nr. 83/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 83/2011
Dosar nr.8957/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 679 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 451 din 14 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători.
S-a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 451 din 14 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 178 din 22 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători în dosarul nr. 9949/1/2009; a fost obligat recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 178 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 973 din 7 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 5623/1/2009. A fost obligat recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
De asemenea, s-a reţinut că prin Decizia nr. 973 din 7 decembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 5623/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a respins ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 455 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că prin sentinţa nr. 123 din 18 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V. A fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 5 iunie 2008 dispusă în dosarul nr. 576/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Împotriva acestei sentinţe, petentul a formulat recurs, respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 188 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Noul recurs declarat de petent împotriva anterior menţionatei decizii a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 455 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul R.V., care a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 973 din 7 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători.
Cu privire la noul recurs declarat împotriva deciziei nr. 973 din 7 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, instanţa a reţinut că este inadmisibil.
S-a apreciat că în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. cu referire la alin. (8) lit. a) şi b) al aceluiaşi articol C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunţată în soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, din examinarea textului legal invocat constatându-se că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii instanţei de fond.
Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., s-a constatat că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, ori, în cauză, petentul a atacat cu recurs o decizie definitivă, nesupusă nici unei alte căi ordinare de atac.
Cu privire la noul recurs declarat de petent, cu soluţionarea căreia a fost investită instanţa, s-a constatat că este inadmisibil având în vedere dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., precum şi principiile legalităţii şi unicităţii căii de atac a recursului, dreptul de exercitare a acestei căi de atac stingându-se, în speţă, prin exercitare.
Referitor la noul recurs declarat de către petent (ce a format obiectul dosarului nr. 5322/1/2010) instanţa a concluzionat că este inadmisibil, având în vedere dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, coroborate cu art. 3851 C. proc. pen., precum şi principiul unicităţii căii de atac a recursului, constatându-se că recurentul şi-a exercitat deja dreptul la recurs.
Împotriva acestei hotărâri a declarat un nou recurs petentul.
Analizând recursul prioritar şi exclusiv prin prisma admisibilităţii sale se constată că este inadmisibil şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul şi-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluţionarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, cum Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excede competenţei atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, aşa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, se constată că excepţia invocată este întemeiată, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 679 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 5322/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 82/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 88/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
