ICCJ. Decizia nr. 89/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Deciziapenală nr. 89/2011

Dosar nr.9377/1/2010

Şedinţa publică din 28 februarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Decizia nr. 698 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 496 din 14 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

S-a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 496 din 14 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 169 din 22 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători în dosarul nr. 9910/1/2009. A fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 932 din 16 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei penale nr. 3351 din 21 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 902/54/2008. A fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare statului.

S-a constatat că, în speţă, contestatorul nu a făcut dovada incidenţei cazului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. (de altfel semnând dovada de îndeplinire a procedurii de citare, în cauză), iar critica vizând nesoluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale fiind, de asemenea, lipsită de suport probator, cererea de contestaţie în anulare fiind, aşadar, apreciată ca nefondată.

Împotriva acestei decizii contestatorul a declarat recurs, respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 959 din 7 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători.

Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat un nou recurs, respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 169 din 22 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, reţinându-se că în cauză partea şi-a exercitat anterior dreptul la recurs, cel cu soluţionarea căruia a fost investită instanţa având ca obiect o hotărâre definitivă şi fiind, aşadar, inadmisibil.

Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., cerere care a constituit obiectul dosarului nr. 3019/1/2010.

Analizând cererea de contestaţie în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. instanţa a constatat că aceasta este inadmisibilă, motivându-se că cererea adresată instanţei deşi formal întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu realizează condiţiile legale de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 391 C. proc. pen., în dovedirea cazului de contestaţie în anulare invocat nefiind depuse dovezi şi nefăcându-se referire la probe aflate la dosar, criticile relevate privind conţinutul citaţiei emisă de către instanţa de recurs, menţiuni pe care legea procesuală penală în vigoare nu le prevede sub sancţiunea nulităţii, pentru a se putea aprecia în sensul că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită la termenul la care cauza a fost soluţionată de către instanţa de recurs, procedura de citare la respectivul termen fiind, de altfel, legal îndeplinită, recurentul semnând dovada de primire a citaţiei (fila 3 dosar recurs).

Cu privire la criticile referitoare la pretinsa nesoluţionare a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale şi greşita respingere a recursului anterior declarat ca inadmisibil exced motivelor de contestaţie în anulare astfel după cum acestea sunt expres şi limitative prevăzute de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii recurentul contestator a formulat o cerere intitulată "apel" şi care, având în vedere obiectul cauzei, va fi analizată ca cerere de recurs.

Analizând recursul cu prioritate prin prisma admisibilităţii acestuia, instanţa a constatat că este inadmisibil, având în vedere dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, prevederile art. 392 alin. (4) şi art. 3851 C. proc. pen., deciziile pronunţate în cauze având ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs neputând fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive.

Împotriva acestei decizii a contestatorul a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată că recurentul şi-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluţionarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excede competenţei atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, aşa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, apreciindu-se excepţia invocată ca întemeiată, prin efectul admiterii acesteia, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins ca inadmisibil.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 698 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 7888/1/2010.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 89/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI