ICCJ. Decizia nr. 81/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 81/2011
Dosar nr.8938/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 708 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea nr. 792 din 5 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2760/1/2010.
A fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin încheierea nr. 792 din 5 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor prin reprezentant A.I., prin care s-a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 3019/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti.
A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petentă, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că la 30 octombrie 2009 cauza a cărei strămutare s-a solicitat a fost soluţionată (prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 310 din 30 octombrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 3019/2/2009) cererea de strămutare fiind astfel apreciată ca inadmisibilă.
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 C. proc. pen. prima instanţă a apreciat că aceasta este inadmisibilă, dispoziţiile criticate neavând legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei dispoziţii, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în termen legal, a declarat recurs petenta.
Cu privire la recursul declarat s-a reţinut că este nefondat, în mod întemeiat prima instanţă respingând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată.
Astfel, s-a constatat că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de strămutare, astfel că judecarea cauzei urma a se desfăşura potrivit procedurii reglementată de dispoziţiile art. 55 C. proc. pen., art. 59 C. proc. pen., şi art. 60 C. proc. pen.
Procedura de informare prevăzută de art. 57 C. proc. pen., criticat de petentă sub aspectul constituţionalităţii nu avea legătură cu normele care reglementează judecarea unei cereri având obiectul anterior precizat, ci privea o procedură prealabilă judecăţii, aşadar în mod întemeiat prima instanţă a apreciat că excepţia invocată nu are legătură cu judecarea cauzei, excepţia neîndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia, iar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale fiind respinsă.
Referitor la criticile invocate în recurs s-a apreciat că acestea sunt nefondate.
Motivul de recurs privind încălcarea competenţei Curţii Constituţionale nu putea fi primit, prima instanţă realizând verificările prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi constatând inadmisibilitatea excepţiei invocate de către petentă, nepronunţându-se asupra fondului acesteia spre a se putea susţine că a încălcat atribuţiile instanţei de contencios constituţional.
Criticile privind invocarea unor motive străine de natura cauzei nu puteau fi primite, prima instanţă analizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocată şi pronunţându-se în consecinţă.
Motivul de recurs privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. pen. a fost apreciat ca excedând cauzei, având în vedere obiectul acesteia, iar cu privire la cererea de recuzare depusă la dosar, nesusţinută de recurentă cu ocazia concluziilor formulate şi invocată ulterior reţinerii cauzei în pronunţare aceasta nu poate fi avută în vedere.
Împotriva acestei decizii recurenta petentă a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurenta şi-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluţionarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, se constată că excepţia invocată este întemeiată, iar prin efectul acesteia, ce face de prisos analizarea altor cereri sau apărări ale recurentei, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva deciziei nr. 708 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 8532/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 80/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 82/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
