ICCJ. Decizia nr. 80/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 80/2011
Dosar nr.6688/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 434 din 14 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul M.I. împotriva deciziei nr. 776 din 19 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 5619/1/2009. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut în esenţă că prin Decizia nr. 776 din 19 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 493 din 22 iunie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 4019/1/2009.
În esenţă, prin Decizia anterior indicată s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 184 din 14 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluţiei nr. 679/P/2007 din 24 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. S-a reţinut, în esenţă, că actele premergătoare efectuate au fost complete şi nu au atestat comiterea, de către intimat a infracţiunii reclamate, care nu există în materialitatea sa, rezoluţia atacată cuprinzând o soluţie legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul, care a fost respins prin Decizia nr. 2863 din 18 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Prin aceeaşi decizie, în baza dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul petent M.I., privind excepţiile de neconstituţionalitate a anexei C din Legea nr. 304/2004 şi a art. 209 C. pen.
Cererea de contestaţie în anulare formulată de petent împotriva acestei decizii a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 3473 din 30 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei decizii contestatorul M.I. a formulat recurs, respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 326 din 27 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători.
Noul recurs declarat în cauză, de către petent, împotriva anterior menţionatei decizii a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 493 din 22 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători.
S-a reţinut, în esenţă, că prin cererea de recurs petentul tinde la reluarea controlului judiciar deja parcurs, recursul fiind inadmisibil şi vizând o hotărâre definitivă. S-a concluzionat în sensul că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, soluţionarea acesteia primând soluţionării altor excepţii invocate de către recurent, deoarece priveşte sesizarea instanţei.
Împotriva acestei decizii contestatorul M.I. a formulat cerere de contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. S-a motivat în sensul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, deoarece nu au fost respectate dispoziţiile art. 176 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. proc. pen., nefiind corect indicat obiectul cauzei şi, de asemenea, că au fost încălcate dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 302 alin. (1) C. proc. pen., instanţa nepronunţându-se asupra excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.
Analizând cererea de contestaţie în anulare potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. s-a constatat că aceasta este inadmisibilă astfel că a fost respinsă prin Decizia nr. 776 din 19 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, constatându-se neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen. pentru admisibilitatea cererii de contestaţie în anulare.
Cu privire la noua cale de atac formulată împotriva deciziei anterior menţionată (intitulată „apel" şi recalificată drept „recurs") aceasta a fost apreciată ca inadmisibilă.
S-a reţinut, sub acest aspect că recursul are ca obiect o hotărâre definitivă pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de contestaţie în anulare formulată împotriva unei decizii pronunţate, de aceeaşi instanţă, în recurs, or după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 392 alin. (4) C. proc. pen., deciziile pronunţate în cauze având ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs nu pot fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii, fiind o soluţie inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat o nouă cerere de recurs.
Recursul este inadmisibil şi va fi respins pentru considerentele ce urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată că recurentul şi-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluţionarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil .
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, apreciindu-se excepţia invocată ca întemeiată, prin efectul admiterii acesteia, ce face de prisos analiza altor cereri sau excepţii invocate de parte, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 434 din 14 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 865/1/2010.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 81/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
