ICCJ. Decizia nr. 88/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 88/2005
Dosar nr. 137/2004
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 aprilie 2002, petenta N.R. s-a adresat Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, cu plângere împotriva tuturor persoanelor din cadrul Biroului de Presă al Ministerului Justiţiei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 206 C. pen.
Aceasta a arătat că, la data de 7 noiembrie 2001, a luat cunoştinţă de articolul calomnios la adresa sa, intitulat „Asociaţia Victimelor Magistraţilor nu există" publicat în cotidianul C.N.
Articolul, în care este menţionat numele petentei, conţine o serie de afirmaţii mincinoase.
Articolul menţionat a apărut ca urmare a unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.
Petenta, parte vătămată, a mai arătat că s-a adresat cu cereri, în vederea identificării făptuitorilor, atât Ministerului Justiţiei, cât şi Secţiei 17 Poliţie Bucureşti.
Organele sesizate nu au soluţionat aceste cereri.
Prin sentinţa penală nr. 1294 din 21 mai 2002, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a trimis cauza, Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, în vederea identificării făptuitorilor.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat recurs, atât procurorul, cât şi partea vătămată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 1596/R din 7 octombrie 2002, a respins ambele recursuri, ca nefondate.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a apreciat că în mod legal, în raport cu dispoziţiile art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., cu referire la stabilirea identităţii făptuitorilor, prima instanţă a dispus în sensul trimiterii cauzei, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
În urma verificărilor efectuate de organele de poliţie s-a stabilit că respectivul comunicat de presă a fost redactat de procurorul M.R., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, detaşat la acea dată, ca purtător de cuvânt la Ministerul Justiţiei.
Drept urmare, prin Ordonanţa nr. 2122/P din 8 aprilie 2003, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Prin rezoluţia nr. 631/P/2003 din 21 octombrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul M.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 206 C. pen.
Plângerea formulată de partea vătămată N.R., împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a fost respinsă de procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată, reţinându-se că în comunicatul de presă nu s-a făcut nici o referire la acordarea sau neacordarea de către Ministerul Justiţiei, a avizului pentru înfiinţarea Asociaţiei Victimelor Magistraţilor. Astfel, procurorul menţionat, în calitatea sa de purtător de cuvânt al Ministerului Justiţiei, s-a limitat a arăta că asociaţia menţionată nu are personalitate juridică.
S-a mai reţinut că susţinerile reprezentanţilor autorităţilor publice locale privind împrejurările în care s-a desfăşurat manifestaţia publică, nu pot fi imputate celui care a întocmit comunicatul de presă al Ministerului Justiţiei, afirmaţiile menţionate atrăgând răspunderea exclusivă a celor care le-au făcut.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, partea vătămată N.R. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., pe care nu a motivat-o în scris.
Prin sentinţa nr. 66 din 23 aprilie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca nefondată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de judecată a reţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost adoptată pe baza probelor existente la dosar.
În condiţiile în care partea vătămată apreciază că susţinerile din adresele Ministerului Justiţiei şi Primăriei municipiului Bucureşti nu corespund adevărului, aceasta poate formula plângere împotriva reprezentanţilor acestor instituţii ori poate combate cele afirmate, prin orice mijloc de probă, ceea ce nu s-a întâmplat.
Pe de altă parte, afirmaţia în sensul că unei persoane i-a fost admisă o cerere de revizuire, nu este de natură a afecta reputaţia acesteia.
Ca atare, rezoluţia atacată este temeinică şi legală, nemulţumirile părţii vătămate cu privire la aceasta, neavând temeiuri.
Împotriva hotărârii primei instanţe, partea vătămată N.R. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. şi fără a formula critici, în scris, cu privire la hotărârea atacată.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 2781 alin. (7) şi urm. C. proc. pen. „instanţa, judecând plângerea, verifică soluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Instanţa pronunţă una din următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, menţinând soluţia sau rezoluţia atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza, procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz;
Dispoziţiile art. 333 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.
În cazul prevăzut la alin. (8) lit. c), actul de sesizare a instanţei, ca primă instanţă, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1).
Hotărârea instanţei, pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b), poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, precum şi de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate".
În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat, în condiţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., cu recursul declarat de partea vătămată împotriva sentinţei pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea plângerii formulate de către aceasta împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Prin recursul declarat, partea vătămată vizează provocarea controlului judiciar al hotărârii, conform art. 2781 alin. 8 lit. a) C. proc. pen., de respingere a plângerii şi de menţinere a rezoluţiei atacate.
În raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţa sesizată cu soluţionarea plângerii formulate împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, de caracterul de act de sesizare al instanţei, prevăzut în cazuri determinate pentru acest demers procesual la îndemâna persoanei vătămate, precum şi cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., exercitarea recursului de către persoana vătămată împotriva soluţiei prevăzute de art. 2781 alin. (8) lit. a) din acelaşi cod, pronunţată de prima instanţă, vizează exercitarea controlului judiciar al hotărârii atacate, sub aspectul cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 pct. 9, 10, 16, 171 şi 18 din cod, chiar şi în situaţia neindicării de către recurentă, a nici unuia din cazurile de casare reglementate de legea procesual-penală sau neformulării de critici susceptibile a fi încadrate în unul sau mai multe dintre acestea.
În cauză, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a examinat rezoluţia atacată şi a constatat că aceasta este temeinică şi legală, în concordanţă cu materialul probator administrat şi dispoziţiile legii penale, respectiv procesual-penale.
Ca atare, pronunţând o soluţie de respingere a plângerii, ca nefondată, hotărârea atacată nu este susceptibilă de critică, respectiv nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Or, aşa cum este reglementat de legea procesual-penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, cu excepţiile prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., are ca finalitate, examinarea hotărârii atacate, sub aspectul corectei aplicări a legii şi al aflării adevărului, în limita motivelor de casare invocate.
În raport cu neinvocarea nici unui motiv de casare, de către partea vătămată, a neformulării de critici apte a fi încadrate în unul dintre aceste cazuri şi cu inexistenţa unor motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu, recursul urmează a fi respins.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta N.R.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta menţionată va fi obligată, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta N.R. împotriva sentinţei nr. 66 din 23 aprilie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 654/2004.
Obligă pe recurenta-petentă să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 87/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 89/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
