Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 204/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 204/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 25-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

Bârlad, ., județul V.

Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3380/2006

Tel: 0235/_; Tel/Fax: 0235/_; Fax: 0235/_; E-mail :_

Dosar penal nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 204/2015

Ședința publică din 25.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. - O. O.

Grefier: A. V.

Ministerul public reprezentat de procuror: B. G. L. de la P. de pe lângă Judecătoria Bârlad

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe contestatorul B. A. B., aflat în stare de arest, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal și asistat de avocat din oficiu I. L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus fișa de cazier a contestatorului, după care:

După legitimare, interpelat fiind de instanță, contestatorul B. A. B. precizează că își retrage contestația formulată.

Având în vedere precizările contestatorului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul Min. Public, având cuvântul, solicită ca instanța să ia act că petentul își retrage cererea ce face obiectul prezentei cauze.

Apărătorul din oficiu al contestatorului solicită ca instanța să ia act de retragerea plângerii, cu obligarea petentului condamnat la achitarea cheltuielilor judiciare către stat. Este apărător din oficiu, onorariu neachitat.

Petentul arată că își retrage contestația.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.

INSTANȚA

La data de 04.05.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bârlad, sub nr._, cererea petentului condamnat B. A. B., fiul lui I. și R. M., născut la 17.08.1993, CNP:_, deținut în Penitenciar V., prin care a solicitat aplicarea legii mai favorabile.

Cererea a fost întemeiată în drept in baza art. 595 Cod proc. pen.

Instanța a solicitat fișa de cazier a petentului, care a fost depusă și atașată la dosarul cauzei (f. 12 ds.) la data de 23.06.2015.

La termenul de judecată din 25.06.2015, petentul a solicitat instanței să ia act că își retrage cererea formulată.

Astfel, instanța, din oficiu, a procedat la verificarea actului de sesizare, respectiv înscrisul reprezentând contestația la executare .

Având în vedere că petentul condamnat a arătat la termenul de față că își retrage plângerea, exprimându-și în mod expres voința în acest sens,

Instanța, în baza disp. art. 599 alin. 3 C.proc.pen., va lua act că petentul și-a retras contestația formulată.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., va obliga petentul B. A. B. la plata cheltuielilor judiciare avansate în cauză, în cuantum de 100 lei.

Având în vedere că la momentul soluționării prezentei cereri este aplicabil Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală (denumit în continuare Protocolul), încheiat la data de 06.06.2015, apărătorul desemnat din oficiu a depus împuternicirea avocațială nr. 423 din data de 23.06.2015, cu onorariu stabilit la cuantumul de 130 lei, conform disp. art. 5 alin.1 lit. f din Protocol.

Potrivit disp. art. 10 din Protocol, cuantumul onorariilor prevăzute de prezentul protocol reprezintă limita maximă a onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală. Interpretând per a contrario textul amintit, reiese faptul că instanța de judecată are prerogativa aprecierii în privința reducerii onorariului apărătorului desemnat din oficiu în cauzele penale, în funcție de complexitatea cauzei și de efortul concret depus de către acesta.

În consecință, instanța apreciază că, în raport de complexitatea redusă a cauzei penale de față – având în vedere că nu a fost antamat fondul contestației formulate, luându-se act de retragerea acesteia de către petentul condamnat la primul termen de judecată, se impune reducerea corespunzătoare a onorariului stabilit în beneficiul apărătorului desemnat din oficiu, la suma de 50 lei, asupra căreia se va dispune avansarea din fondul Ministerului Justiției a onorariului parțial pentru asistență juridică din oficiu, către Baroul de Avocați V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

În baza disp. art. 599 alin. 3 C.proc.pen., ia act că petentul condamnat B. A. B., fiul lui I. și R. M., născut la 17.08.1993, CNP:_, deținut în Penitenciar V., și-a retras contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă petentul B. A. B. la plata cheltuielilor judiciare avansate în cauză, în cuantum de 100 lei.

Dispune avansarea din fondul Ministerului Justiției a onorariului parțial pentru asistență juridică din oficiu în sumă de 50 lei, către Baroul de Avocați V..

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 Iunie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. - O. O. A. V.

Tehnored. Jud. I.O.O./03.07. 2015

Tehnored./List. Gref. A.V. 03.07.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 204/2015. Judecătoria BÂRLAD