Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 88/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 88/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 05-05-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 88
Ședința publică din data de 05.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. S.-E.
Grefier: Șinc A.-M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. M. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penale privind pe condamnatul N. A., având ca obiect contestație la executare – imposibilitate executare măsură educativă în dosarul_ .
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința din data de 21.04.2015, aspect consemnat în încheierea de ședință ce face partea integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 05.05.2015, hotărând astfel:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
La data de 27.10.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, sesizarea formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Câmpina, în vederea examinării situației numitului N. A., fiul lui N. și N. E., născut la data de 11.12.1997, inculpat în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina, solicitând a se constata imposibilitatea punerii în executare a măsurii educative a libertății supravegheate, care i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 146 din 27.05.2014 pronunțată în dosarul mai sus indicat, definitivă așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 975/14.10.2014 a Curții de Apel Ploiești.
În susținerea cererii, s-a arătat că prin sentința penală nr. 146 din 27.05.2014 a Judecătoriei Câmpina, definitivă așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 975/14.10.2014 a Curții de Apel Ploiești, s-a dispus față de inculpatul N. A., în baza art. 208 alin. 1 și 4 Cp1969 rap. la art. 209 alin. 1 literele g și i Cp1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp1969 și art. 99 și urm. Cp1969, art. 101 lit. b rap. la art. 103 Cp1969, luarea măsurii educative a libertății supravegheate pe timp de un an prin încredințarea acesteia mamei sale N. N. E..
De asemenea, s-a arătat că, în vederea punerii în executare a acestei dispoziții, s-au efectuat demersuri, în urma cărora s-a constatat faptul că inculpatul se află în executarea măsurii arestului preventiv, fiind încarcerat la Penitenciarul pentru minori și tineri Tichilești, jud. B., în baza mandatului de arestare preventivă nr. 275 emis la data de 13.06.2014 de judecătorul de drepturi și libertăți, conform dispozițiilor încheierii din data de 13.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina, încheiere definitivă ca urmare a respingerii contestației inculpatului de către instanța de control judiciar, respectiv prin încheierea nr. 143 din data de 17.06.2014 a Tribunalului Prahova.
S-a precizat și că, verificând legalitatea și temeinicia acestei măsuri preventive, în baza art. 348 alin. 2 N.C.p.p. rap. la art. 207 alin. 4 N.C.p.p., judecătorul de cameră preliminară a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar ulterior și instanța, prin încheierea din data de 30.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina, a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, în temeiul disp. art. 362 al. 2 rap. la art. 208 Cpp.
Având în vedere disp. art. 488 Cpp 1969, art. 103 Cp1969 și art. 103 alin. 1 și 2 Cp1969, judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Câmpina a apreciat că cele expuse constituie o situație de imposibilitate de punere în executare a măsurii educative aplicate prin sentința penală nr. 146 din 27.05.2014 a Judecătoriei Câmpina.
Din oficiu s-a dispus atașarea dosarului penal nr._ al Judecătoriei Câmpina.
Cu adresa nr._/25.11.2014, Penitenciarul de Minori și Tineri Tichilești a comunicat că numitul N. A. a fost liberat la data de 25.11.2014.
Din referatul întocmit de Biroul executări penale din cadru Judecătoriei Câmpina (f. 13) a rezultat că Sentința penală nr. 258/25.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina, prin care i s-a aplicat inculpatului N. A., ns. la 11.12.1997, dom. în Câmpina, ., jud. Prahova, măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 3 ani, nu a rămas definitivă până la data de 23.02.2015, dosarul fiind în calea de atac.
De asemenea, s-a precizat că prin sentința penală nr. 103/15.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă prin neapelare, la 02.06.2014, inculpatul N. A. a fost pus în libertate la 15.04.2014, urmare încetării procesului penal prin împăcarea părților.
Totodată, s-a arătat că prin sentința penală nr. 146/27.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă la 15.10.2014, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 975/15.10.2014 a Curții de Apel Ploiești, s-a dispus, în baza art. 103 alin. 2 C.p. rap. la C.p. luarea măsurii educative a libertății supravegheate pe timp de un an, prin încredințarea acestuia mamei sale, N. N. E., măsura fiind pusă în executare, inculpatul fiind pus în libertate la 25.11.2014.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 146 din 27.05.2014 a Judecătoriei Câmpina, definitivă așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 975/14.10.2014 a Curții de Apel Ploiești, s-a dispus față de inculpatul N. A., în baza art. 208 alin. 1 și 4 Cp1969 rap. la art. 209 alin. 1 literele g și i Cp1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp1969 și art. 99 și urm. Cp1969, art. 101 lit. b rap. la art. 103 Cp1969, luarea măsurii educative a libertății supravegheate pe timp de un an prin încredințarea acesteia mamei sale N. N. E..
Potrivit disp. art. 488 Cpp 1969, punerea în executare a măsurii educative a libertății supravegheate prev. de art. 103 Cp1969 se face în ședința în care aceasta a fost pronunțată, dacă minorul și persoana căreia i s-a încredințat supravegherea sunt de față. Când punerea în executare nu se poate face în aceeași ședință, se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului și chemarea persoanei căreia i-a fost încredințată supravegherea.
Potrivit art. 103 alin. 1 și 2 Cp1969, măsura educativă a libertății supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredințată, după caz, părinților minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea supravegherii minorului, pe același interval de timp, unei persoane de încredere, de preferință unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor. Instanța pune în vedere, celui căruia i s-a încredințat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere că are obligația să înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
La momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus luarea față de inculpatul minor N. A. a măsurii educative, respectiv la data de 14.10.2014, acesta se afla în stare de detenție, sub puterea unui mandat de arestare preventivă, însă ulterior, la data de 25.11.2014 a fost pus în libertate, conform adresei nr._/25.11.2014, Penitenciarul de Minori și Tineri Tichilești, astfel încât, ulterior acestui moment, măsura educativă a libertății supravegheate, prin încredințarea acestuia mamei sale, N. N. E., a putut fi pusă în executare, așa încât împiedicarea la executare constatată de Biroul executări penale din cadrul instanței de executare a încetat.
Față de cele ce preced, urmează a se dispune respingerea contestației formulate de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Câmpina cu privire la numitul N. A., fiul lui N. și N. E., născut la data de 11.12.1997, ca rămasă fără obiect.
În temeiul disp. art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Câmpina cu privire la numitul N. A., fiul lui N. și N. E., născut la data de 11.12.1997, ca rămasă fără obiect.
În temeiul disp. art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. S. E. Șinc A. M.
PROCES – VERBAL
În locul domnului grefier Șinc A.M.,
transferat, semnează grefier șef
Nițeanu A.M.
Red. TSE/JV/2 ex./22.05.2015
Poz. Exec. P..: 170/2015
← Distrugerea. Art. 217 C.p.. Sentința nr. 87/2015. Judecătoria... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
---|