Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 785/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 785/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 2759/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA PENALĂ NR. 785/2015

Ședința publică din data de 12 iunie 2015

Completul constituit din:

Judecător: M. G. M.

Grefier: R. E. P.

Ministerul Public reprezentat prin d-na A. L., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza penală privind pe inculpatul P. F., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptǎ prevǎzutǎ de art. 336 alin.(1) Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se contată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că dezbaterile asupra fondului cauzei și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 iunie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de o perioadă mai îndelungată în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru azi, 12 iunie 2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra pezentei cauze penale, reține că:

Inculpatul P. F. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr._/P/11.02.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzute de art. 336, aliniatul 1 din Codul penal, reținându-se în sarcina inculpatului că în data de 20.11.2014, în jurul orei 19:00, a condus autoturismul marca „VW B.” cu nr. de înmatriculare_ pe . municipiul Cluj-N., având o alcoolemie peste limita legală.

La termenul de judecată din data de 11.06.2015, anterior citirii actului de sesizare, inculpatul a arătat personal că recunoaște în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, cunoaște și nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale și a solicitat aplicarea art.374, alin.4, 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală (f 16).

Admițând cererea formulată de către inculpat, în temeiul art.374, alin.4 și art.375 raportat la art.396 din noul Cod de procedură penală, instanța nu a mai administrat probe noi în cursul cercetării judecătorești.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și coroborând declarațiile inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptei date în cursul urmăririi penale (f 30-31, 47) cu declarația de recunoaștere a săvârșirii faptei dată de către inculpat în fața instanței de judecată (f 16) și cu toate celelalte probe aflate la dosar, respectiv: procesul-verbal de constatare a infracțiunii (f 15), procesele-verbale de recoltare a probelor biologice (f 18, 22), rezultatul alcooltest (f 20), buletinul de analiză toxicologică alcoolemie (f 21), cererea de analiză (f 23), buletinul de examinare clinică (f 24), copia de pe fișa de cazier judiciar a inculpatului (f 48), instanța reține în fapt că în data de 20.11.2014, în intervalul orar 16,15-18,20, în restaurantul O’B. situat pe .-N., inculpatul Pǎun F. a consumat 900 ml bere neagră și circa 80-100 ml votcă, iar apoi a condus autoturismul marca „VW B.” cu nr. de înmatriculare_ pe . municipiul Cluj-N. unde din cauza consumului de alcool, a neadaptării vitezei la condițiile de drum și a neatenției, inculpatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în impact cu separatoarele din beton amplasate între sensurile de mers, autoaccidentându-se și provocând avarii autoturismului pe care îl conducea. Întrucât inculpatul emana miros de alcool, echipajul de poliție sosit la locul accidentului, l-a supus testului cu aparatul electronic etilo-test, rezultatul afișat pe ecranul acestuia fiind de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care inculpatul a fost condus la UPU I Cluj-N. unde i-a fost recoltată o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Alcoolemia acestuia a fost astfel stabilită la valoarea de 2,50 g/l %o alcool pur în sânge la ora 19,45 (f 21). Fiind audiat, inculpatul a recunoscut comiterea faptei reținută în sarcina sa și declarația sa concordă cu toate celelalte probe administrate în cauză.

În drept, așa cum a fost descrisă, recunoscută și probată, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală admisă, prevăzută de articolul 336, aliniatul 1 din Codul penal.

Având în vedere încadrarea în drept a faptei săvârșite, instanța va condamna pe inculpat pentru infracțiunea săvârșită la o pedeapsă la individualizarea judecătorească a căreia vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 74 din Codul penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, limitele de pedeapsă fixate în noul Cod penal, reduse însă potrivit art.374, alin.4, 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală.

La stabilirea cuantumului pedepsei, instanța va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei și făptuitorului pentru aprecierea căruia ține seama că inculpatul a recunoscut fapta comisă și și-a exprimat regretul pentru încălcarea legii penale, că acesta nu are antecedente penale, așa cum rezultă din fișa sa de cazier judiciar (f 48), că beneficiază de caracterizări favorabile din partea unor persoane cu care a interacționat de-a lungul timpului, inclusiv din partea șefului Secției 2 a Poliției Rurale Apahida, viceprimarului localității Apahida și preotului ortodox din aceeași localitate, pe raza căreia locuiește inculpatul (f 17-20), că inculpatul este armonios integrat în familie și societate, așa cum atestă înscrisurile de la filele 19, 21-23, dar va reține în defavoarea inculpatului împrejurarea că prin fapta sa, inculpatul a pierdut controlul direcției de deplasare și a cauzat un incident rutier, intrând în coliziune cu separatoarele din beton amplasate între sensurile de mers, valoarea foarte ridicată a alcoolemiei inculpatului stabilită în urma analizelor efectuate, natura și cantitatea de alcool consumată de inculpat anterior conducerii autovehiculului, precum și starea concretă în care acesta a condus, descrisă în buletinul de examinare clinică din care reiese că în urma efectuării examinării medicale, solicitată de poliție rutieră, s-au constatat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice, însă inculpatul prezenta o comunicare coerentă și era orientat temporal și spațial (f 24).

În consecință, în temeiul articolului 336, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală, instanța va condamna pe inculpatul P. F. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În temeiul articolului 67, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a și b din noul Cod penal, instanța va aplica inculpatului pe o perioadă de 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a și b din noul Cod penal, instanța va interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Față de circumstanțele sus-menționate instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție și constatând îndeplinite celelalte condiții impuse de articolul 91 din Codul penal, instanța va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani potrivit art.92 din același cod și va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolelor 94, 95 și 96 din Codul penal privind modificarea obligațiilor impuse de instanță și revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul articolului 93, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul articolului 93, alin.2, lit.b din Codul penal, instanța va impune condamnatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul articolului 93, alin.3 din Codul penal, reținând acordul inculpatului în acest sens, instanța va dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. munca va fi prestată în cadrul Asociației Filantropice Medical Creștină din Cluj-N. sau al Primăriei comunei Apahida.

În temeiul articolului 94, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în temeiul articolului 94, alin.2 din Codul penal, supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) și alin. (5) se va face de serviciul de probațiune.

Potrivit art.72, alin.1 din Codul penal, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate.

În consecință, în temeiul art.72 din Codul penal instanța va scădea din durata pedepsei aplicate inculpatului reținerea de 24 h, începând din data de 21.11.2014, ora 12,30 (f 34).

Potrivit art. 274, alin.1 din Codul de procedură penală, în caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.

Prin urmare, întrucât inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre, în temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală, instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul dispozițiilor articolului 336, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 și 396, alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul P. F., fiul lui F. și I., născut la data de 23.12.1982 în localitatea Cluj-N., jud.Cluj, cu domiciliul procesual ales în localitatea Cluj-N., ..44, jud. Cluj, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În temeiul articolului 67, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a și b din Codul penal aplică inculpatului pe o perioadă de 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a și b din noul Cod penal interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul articolului 91 și articolului 92 din Codul penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani și atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolelor 94, 95 și 96 din Codul penal privind modificarea obligațiilor impuse de instanță și revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul articolului 93, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul articolului 93, alin.2, lit.b din Codul penal, impune condamnatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate;

În temeiul articolului 93, alin.3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în cadrul Asociației Filantropice Medical Creștină din Cluj-N. sau al Primăriei comunei Apahida.

În temeiul articolului 94, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în temeiul articolului 94, alin.2 din Codul penal, supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) și alin. (5) se face de serviciul de probațiune.

În temeiul art.72 din Codul penal scade din durata pedepsei aplicate inculpatului reținerea de 24 h, începând din data de 21.11.2014, ora 12,30.

În temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2015.

JUDECĂTOR GREFIER

M. M. G. P. R. E.

Red /Dact.20.09.2015

M.M.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 785/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA