Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 257/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 257/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-02-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

PENAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA PENALĂ Nr. 257/2015

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. B.

Grefier K. T.

Ministerul Public reprezentat prin procuror L. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N.

Pe rol este judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. C., trimis in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N., pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art.228 al.1 C.pen., in condițiile art. 5 C.pen.

La apelul nominal făcut in cauză se prezintă inculpatul P. C. in stare de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu av. R. C. E., persoana vătămată M. I. C., lipsă fiind persoanele vătămate Tork N. T. și ..

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Se stabileste identitatea inculpatului P. C..

Avand in vedere ca procedura de citare este legal indeplinita si cauza se afla in stare de judecata, instanța dispune a se da citire actului prin care s-a dispus trimiterea in judecata potrivit art 374 alin 1 NCPP

Instanța, aduce la cunoștința inculpatului drepturile prevăzute de art. 83 NCPP, respectiv art. 108 NCPP privind „Comunicarea drepturilor și a obligațiilor” incheind un proces verbal in acest sens.

Instanta comunică inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia iar conform art 374 alin 2 NCCP explica inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce, constând în aceea că la data de 05.11.2010, în jurul orelor 12.00, profitând de neatenția angajatelor, a sustras din incinta casei de amanet ., situată în Mun. Cluj-N., Piața M. V. nr.26, . de aur de 41 gr. de 14K si îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lui, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotesc că este necesar.

Instanta incunoștințează persoana vătămată M. I. C. că acest dosar a parcurs etapa procesuală a camerei preliminare, nu au fost invocate excepții de către inculpat, judecătorul de asemenea nu a invocat excepții din oficiu, astfel incât prin încheierea de ședință din camera de consiliu judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății, astfel incât nu este inlăturată nici o probă care a fost administrată in faza de urmărire penală. De asemenea incunoștințează persoana vătămată că se poate constitui parte civilă in cauză până la inceperea cercetării judecătorești.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului faptul că acest dosar a parcurs etapa procesuală a camerei preliminare, nu au fost invocate excepții de către inculpat, instanța de asemenea nu a invocat excepții din oficiu, astfel incât nu este inlăturată nici o probă care a fost administrată in faza de urmărire penală.

Instanta aduce la cunostinta inculpatului continutul art 374 alin 4 NCCP si pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10)-când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Interpelată fiind persoana vatamată M. I. C. aceasta arata ca păstrează constituirea de parte civilă in cuantum de 5300 lei.

Instanta comunică persoanei vatamate drepturile procesuale prevazute de art 111 al.2 NCPP incheind un proces verbal in acest sens.

Inculpatul, arată că a înțeles învinuirile care i se aduc prin actul de sesizare, respectiv că i-a fost comunicat rechizitoriul în camera preliminara, la fel și încheierea de cameră preliminară, si, arată că înțelege ca judecata să se realizeze potrivit procedurii simplificate, întrucât recunoaște învinuirile ce i se aduc.

Cauza fiind in stare de judecata instanta pune in discutie potrivit art 375 alin 1 NCPP ascultarea inculpatului.

Procurorul, persoana vătămată M. I. C., apărătorul inculpatului solicita audierea acestora.

Instanta trece la audierea inculpatului P. C., declaratia aceszuia fiind consemnată in procesul verbal atasat separat dosarului cauzei.

Instanta pune in discutie cererea formulata de catre inculpat ca judecata sa se faca pe baza recunoasterii invinuirii

Procurorul, persoana vătămată și apărătorul inculpatului solicita admiterea cererii.

Având suficiente date care să permită soluționarea cauzei, instanta admite cererea inculpatului ca judecata să se facă pe baza recunoașterii invinuirii si intreaba apărătorul inculpatului daca propune administrarea de probe cu inscrisuri.

Apărătorul inculpatului arată că nu solicită administrarea probei cu inscrisuri.

Instanta intreaba procurorul, persoana vătămată, apărătorul inculpatului daca mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti.

Reprezentanta Ministerului Public, persoana vătămată și apărătorul inculpatului arată că nu au alte cereri de formulat, probe de solicitat.

Instanța intreabă pe inculpatul dacă este de acord cu prestarea unei munci nerenumerate in folosul comunității in cazul in care va fi găsit vinovat și se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Inculpatul arată că este de acord să presteze o muncă nerenumerată in folosul comunității.

Nemaifiind de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti instanta potrivit art 387 NCPP declara terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul in dezbateri in conformitate cu art 388 NCPP.

Reprezentanta Ministerului Public ținând seama de probele administrate in cursul urmăririi penale și de declarația inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptei, solicită a se dispune condamnarea inculpatului P. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art.228 al.1 C.pen., in condițiile art. 5 C.pen., la pedeapsa inchisorii.

Apreciază că dispozițiile vechiului cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă, deși limitele de pedeapsă sunt mai ridicate raportat la faptul că prezenta faptă apare ca fiind concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare, astfel incât dacă se efectuează operațiunile de contopire pentru concurs de infracțiuni, apare mai favorabilă vechea lege, intrucât nu se prevede spor obligatoriu.

Pentru acest motiv solicită a se dispune recalificarea faptei in sensul reținerii dispozițiilor art. 208 al.1, 209 al.1 lit.e C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. și a se dispune condamnarea inculpatului P. C. la pedeapsa inchisorii in condițiile prevăzute de art.396 al.10 C.p.p. intrucât a recunoscut invinuirea care i se aduce. Solicită a se constata că prezenta infracțiune este concurentă cu o altă faptă de tâlhărie pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni inchisoare prin s.p. nr.4/2011 a Judecătoriei Cluj N.. Solicită contopirea celor două pedepse, fără aplicarea vreunui spor pentru concursul de infracțiuni. Solicită a se deduce din pedeapsă perioada executată din 3.12.2010 la 1.03.2013 când a fost liberat condiționat. In acest context solicită a se constata că pedeapsa a fost executată.

In ceea ce privește latura civilă a cauzei, solicită admiterea constituirii de parte civilă in măsura e in care suma a fost dovedită prin inscrisurile care au fost depuse la dosar. Solicită totodată obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Persoana vătămată M. I. C. solicită recuperarea prejudiciului.

Apărătorul inculpatului in baza art.396 al.10 C.p.p. solicită aplicarea unei pedepse cu reducerea limitelor acesteia cu o treime, având in vedere faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și incadrarea juridică dată faptei. Solicită a se ține cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei având in vedere și situația inculpatului. In ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, achiesează la concluziile reprezentantei Ministerului Public, in sensul că solicită recalificarea faptei pe vechiul cod penal, având in vedere că fapta din cauză este concurentă cu o faptă pentru care deja inculpatul a executat pedeapsa. Solicită de asemenea deducerea perioadei executate și a se constata că pedeapsa a fost deja executată.

Inculpatul P. C. având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.

Instanța lasă cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj N. emis in dosar nr._/P/2010 la data 12.01.2015 și inregistrat sub nr. de mai sus pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 15.01.2015 a fost trimis in judecată inculpatul P. C., fiul lui M.-C., născut la data de 22.03.1992 în Budapesta, Ungaria, domiciliat în Baia M., ..7, ., în prezent încarcerat în Penitenciarul Baia M.,CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art.228 alin.1 Cod penal, în condițiile art.5 Cod penal.

Sub aspectul invinuirii se reține pe scurt in actul de sesizare al instanței aceea că inculpatul cu intenție la data de 05.11.2010, în jurul orelor 12.00, profitând de neatenția angajatelor, a sustras din incinta casei de amanet ., situată în Mun. Cluj-N., Piața M. V. nr.26, . de aur de 41 gr. de 14K,, cauzând un prejudiciu de aproximativ 5300 lei

Audiat pe parcursul urmaririi penale inculpatul a dat dovada de sinceritate aceasta cooperand cu organelle judiciare

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 14.02.2015 definitivă judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța a întrebat-o pe inculpata dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului pozitiv al acesteia a procedat la audierea inculpatei, în conformitate cu dispozițiile art. 375 C.p.p..

Analizând actele și lucrările dosarului coroborate ci dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:

IN FAPT

La data de 05.11.2010 organele de poliție au fost sesizați de către o angajată a . cu privire la faptul că, la data de 05.11.2010, în jurul orelor 12.00, persoane necunoscute au sustras din incinta casei de amanet a societății, situată în Mun. Cluj-N., Piața M. V. nr.26, . de aur de 41 gr., de 14K, model bărbătesc, în valoare de aproximativ 3300 lei. (proces-verbal de consemnare – fila nr.9)

Din actele de urmărire penală administrate în cauză au rezultat următoarele:

La data de 05.11.2010, în jurul orei 11.00, inculpatul P. C., a intrat în casa de amanet „B.”, situată pe ..26, . de a sustrage un lanț din aur. (declarație învinuit – fila nr.21verso)

Inculpatul i-a solicitat martorei T. N.-T. spre a vedea mai multe lănțișoare, pe rând, după care a afirmat că merge la bancomat să scoată bani și va reveni. După aproximativ o oră inculpatul P. C. s-a reîntors la casa de amanet, solicitând un lanț bărbătesc de gramaj mare – 41gr. Cu lanțul în mână a părăsit casa de amanet în fugă, fiind urmărit de către angajatele casei de amanet, martorii T. N.-T. și F. (. reuși să-l prindă însă. (declarație învinuit – fila nr.21verso; declarație martoră T. – fila nr.27; declarație martoră .).

Din planșele foto întocmite după imaginile surprinse la data respectivă de sistemul video de supraveghere din incinta . reiese că fizionomia autorului furtului lănțișorului corespunde cu cea a inculpatului P. C.. (înregistrări video și planșele foto aferente - filele nr.33-40)

Fiind audiat în calitate de învinuit, P. C. a recunoscut comiterea faptei, descriind în mod detaliat comiterea faptei, precizând că s-a deplasat la casa de amanet împreună cu o persoană poreclit „Blondu”, care l-a așteptat afară, iar bunul sustras l-a amanetat împreună cu acesta la o casă de amanet din localitatea D., primind pe el suma de 2700 lei, din care 900 i-a dat numitului „Blondu”. (declarație învinuit – filele nr.21-22.)

Afirmația inculpatului cu privire la participarea unei persoane pe nume „Blondu” la comiterea faptei (în sensul că acesta a fost de acord cu inculpatul cu privire la sustragerea unui lănțișor din casa de amanet, așteptând afară) și ulterior participarea acestuia la valorificarea bunului sustras nu este susținută de nici un mijloc de probă administrat în cauză, în condițiile în care inculpatul nu a putut da detalii cu privire la persoana respectivă, iar martora T. N.-T., care a fugit după inculpat, a arătat că inculpatul a fost singur.

Situația de fapt expusă mai sus se dovedește cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a denunțului (f.9)declarații persoană vătămate . (f.11-13)declarații martori T. N.-T. (f.26-27) și ..28-29)proces-verbal de cercetare la fața locului (f.30-35)înregistrări video (f.40) și planșă fotografică (f.37-39, 42-43)declarații inculpat P. C. (f.14-15, 21-22, 23) cazierul judiciar (f.44-46)

IN D.

Fapta inculpatului P. C., care la data de 05.11.2010, în jurul orelor 12.00, profitând de neatenția angajatelor, a sustras din incinta casei de amanet ., situată în Mun. Cluj-N., Piața M. V. nr.26, . de aur de 41 gr. de 14K, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1,209 alin 1 lit e Cod penal de la 1969 ca urmare a recalificarii faptei in actuala reglementare art 228 alin 1 C. penal

În cauză, se va reține circumstanța comiterii faptei prev. de art. 209 alin 1 lit e C.penal de la 1969 sustragrea din loc public

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în fapta inculpatului de a lua bunul apartinând persoanei vătămate fără consimtământul acesteia Prin săvârsirea actiunii de luare s-a adus atingere relatiilor sociale privind posesia si detentia bunurilor mobile, între urmarea imediată-prejudiciul produs în patrimoniul persoanei vătămate - si elementul material, existând raport de cauzalitate, care rezultă din modalitatea în care a fost săvârșita fapta, stabilita și dovedita conform probelor aflate la dosarul cauzei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a săvârșit fapta cu intenție directă prev. de art.16 alin.3 lit.a C.pen., aceasta prevăzând rezultatul faptei și urmărind producerea rezultatului, intenție care rezultă din: modul de săvârșire al faptei, din propriile declarații ale inculpatului

La momentul săvârșirii faptei de către inculpat, încadrarea juridică a acesteia era următoarea: art 208 alin 1, 209 alin 1 lit e C. penal din 1969 R

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea 286/2009 privind Codul penal și, potrivit acestei reglementări, fapta inculpatului întruneste elementele constitutive a infractiunii de furt prev de art 228 alin 1

În privinta conditiilor de incriminare ambele reglementari sunt identice nu au intervenit modificări nici sub aspectul conținutului constitutiv al acestor infracțiuni in schimb in privinta regimului sancționator al acestor infracțiuni, se poate observa faptul că exista diferente si anume legea veche prevede ca si limite speciale de pedeapsă, respectiv închisoarea de la 3 la 15 ani in timp ce legea noua prevede ca si limite speciale de pedeapsă închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda

Actualul C.pen. aduce modificări în ceea ce privește modul de sancționare al infracțiunilor săvârșite în forma concursului situatie ce va fi luata in calcul de catre instanta de judecata intrucat prezenta fapta este concurenta cu o fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa definitiv de 3 ani 6 luni inchisoare cu detentie executata in present astfel ca vor fi effectuate operatiuni de contopire În cazul în care pentru toate infracțiunile concurente se stabilesc pedepse cu închisoarea, pedeapsa rezultată este obținută, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., în urma adăugării, la pedeapsa de bază, a unui spor obligatoriu care reprezintă 1/3 din suma celorlalte pedepse, spre deosebire de art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, normă potrivit căreia pedeapsa rezultată se determina în urma cumulului juridic, fiind posibilă aplicarea unui spor de până la 5 ani.

In speta instanta se va orienta spre o pedeapsa cu inchisoarea fara retinerea de circumstante atenuante judiciare in favoarea inculpatului si raportat la instituția concursului,precum si luand in calcul faptul ca prezenta fapta este concurenta o fapta a carei pedeapsa a fost executata asa incat efectuand operatiunile de cazier pedeapsa ce se va aplica prin prezenta hotarare va fi componenta a unei rezultante executate se poate observa că legea veche este mai favorabilă decât legea nouă urmand a fi aplicata global aceasta

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicata inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art 74 NCP respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială si cele prev de art 396 alin 10 C. proc. Penala –limitele de pedeapsa fiind reduse cu 1/3, starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita ridicata raportat la împrejurările concrete în care a acționat inculpatul profitand si urmarind de la bun inceput sustragerea oricaror bunuri pe care le gaseste, persoana inculpatului gradul de educatie, instruire, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala, cuantumul prejudiciului produs si nerecuperat precum si modul si mijloacele folosite la comiterea faptelor dupa un plan bine pus la punct si minutios elaborat

Din interpretarea textului de lege invocat rezultă că aceste criterii sunt obligatorii, trebuie avute in vedere in totalitate in procesul de stabilire și aplicare a pedepsei.

Instanța va avea în vedere la stabilirea în concret a pedepselor faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscand sustragerea bunului dar aceasta recunoastere a aparut numai dupa admnistrarea intregului probatoriu si a stabilirii identitatii sale retinand si faptul că inculpatul a suferit de-a lungul timpului o multitudine de condamnari pentru comiterea unor infracțiuni patrimoniale Având în vedere că, potrivit art. 3 din Legea nr 254/2013, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, urmărindu-se formarea unei noi atitudini corecte față de ordinea de drept,fata de regulile de convietuire sociala si fata de munca in vederea reintegrarii in societate, iar faptele comise fiind vechi in urma cu cinci ani de zile aspecte ce atenuaeza reaspunderea penala si este evident că scopul de reeducare al pedepsei orientat spre minim va fi atins

Judecand in aceste limite instanța va aplica inculpatului o pedeapsa de 2 ani inchisoare ca fiind in masura sa contribuie la realizarea scopurilor coercitive si reeducative a legii penale

In temeiul art. 36 alin 1 C. penal de la 1969 va constata ca prezenta infractiune este concurenta cu infractiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa definitiva rezultanta de 3 ani si 6 luni inchisoare cu executare prin sentinta penala nr 4/2011 a Judecatoriei Cluj N. def prin neapelare la 28.01.2011

In temeiul art 33 lit. a C. penal de la 1969 va constata ca infractiunea din prezentul dosar precum si cea de mai sus este concurenta iar in baza art. 34 lit. b. C. penal de la 1969 va contopi pedeapsa stabilita prin prezenta hotarare de 2 ani inchisoare cu pedeapsa de mai sus de 3 ani 6 luni inchisoare inculpata va executa pedeapsa cea mai grea aceea de

3 ani si 6 luni inchisoare

In temeiul art 36 alin 3 C. penal de la 1969 va deduce din pedeapsa aplicata perioada executata din 3.12.2010 la 1.03.2013 cand a fost liberat conditionat cu un rest de 458 zile

Va constata executata pedeapsa de 3 ani 6 luni inchisoare in perioada 3.12.2010 la 1.03.2013

In temeiul art.12 din Legea nr 187/2012 rap la art 71 alin 2 C. penal va interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal

Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea dreptului prevăzut în articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal instanța va interzice inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal.

Instanța nu va interzice dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece condamnatul nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii săi față de care alege să aibă comportamentul anterior analizat

LATURA CIVILA

Persoana vătămată . s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 5.300 lei, reprezentând valoarea actuală a lanțului sustras de 40.77 gr.

Intrucat prejudiciul cauzat partii cvile este dovedit si deopotriva rezonabil instanta in baza art. 19 C.p.p. rap. la art. 397 C.p.p. combinat cu art.998, 999 C. civil va obliga inculpatul la plata acestei sume pe seama partii civile cu atat mai mult cu cat inculpatul a achiesat la plata acesteia operand principiul disponibilitatii in latura civila a cauzei

In temeiul art. 274 alin 1 NCPP va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 700 lei

Conform art. 272 alin 1 NCPP C onorariile av. oficiu se vor avansa din FMJ dupa cum urmeaza suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. T. O. G. ( d.u.p. ) suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. R. C. E. (dosar instanta)

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Condamna pe inculpatul P. C., fiul lui M.-C., născut la data de 22.03.1992 în Budapesta, Ungaria, domiciliat în Baia M., ..7, ., în prezent încarcerat în Penitenciarul Baia M.,CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art. 208, art.209 alin 1 lit. e Cod Penal din 1969,în conditiile art. 5 Cod Penal ca urmare a recalificarii faptei in actuala reglemenatre art228 alin 1 C. penal la o pedeapsa potrivit art 375 Cod proc penala comb cu art 374 alin 4 C. proc. penala si art 396 alin 10 C. proc. penala de

2 ani inchisoare

In temeiul art. 36 alin 1 C. penal de la 1969 cu aplic art 5 C. penal constata ca prezenta infractiune este concurenta cu infractiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa definitiva rezultanta de 3 ani si 6 luni inchisoare cu executare prin sentinta penala nr 4/2011 a Judecatoriei Cluj N. def prin neapelare la 28.01.2011

In temeiul art 33 lit. a C. penal de la 1969 cu aplic art 5 C. penal constata ca infractiunea din prezentul dosar precum si cea de mai sus sunt concurente iar in baza art. 34 lit. b. C. penal de la 1969 cu aplic art 5 C. penal contopeste pedeapsa stabilita prin prezenta hotarare de 2 ani inchisoare cu pedeapsa de mai sus de 3 ani 6 luni inchisoare inculpatul executa pedeapsa cea mai grea aceea de

3 ani si 6 luni inchisoare

In temeiul art.12 din Legea nr 187/2012 rap la art 71 alin 2 C. penal interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal

In temeiul art 72 C penal (36 alin 3 C. penal de la 1969 ) deduce din pedeapsa aplicata perioada executata din 3.12.2010 la 1.03.2013 cand a fost liberat conditionat cu un rest de 458 zile

Constata executata pedeapsa de 3 ani 6 luni inchisoare in perioada 3.12.2010 la 1.03.2013

Admite actiunea civila formulata in cauza de partea civila . si in baza art. 19 C.p.p. rap. la art. 397 C.p.p. combinat cu art.998, 999 C. civil obliga inculpatul la plata sumei de 5300 lei pe seama partii civile cu titlu de despagubiri materiale

In temeiul art. 274 alin 1 NCPP obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 700 lei

Conform art. 272 alin 1 NCPP C onorariile av. oficiu se avanseaza din FMJ dupa cum urmeaza suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. av. T. O. G. ( d.u.p. ) suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. R. C. E. (dosar instanta)

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2015

P. GREFIER

A. B. B. K. T.

Red. A.B.B. 7 ex./02.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 257/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA