Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 1532/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1532/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

Sentința penală nr. 1532/2015

Ședința publică din data de 27.11.2015

Instanța constituită din:

Judecător: M. Ș. G.

Grefier: A. G. L.

Ministerul Public este reprezentat prin d-na F. T., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpații:

R. S.-B., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (șapte acte materiale) prev. și ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p., a unei infracțiuni de violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale) faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) și (2) din V.c.p. ambele infracțiuni în condițiile art. 33 lit. a) din V.c.p., cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.c.p. și art. 99 alin. (3) din V.c.p.

I. S.-I.-C., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (cinci acte materiale) prev. și ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p. și a unei infracțiuni de violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale) faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) și (2) din V.c.p. ambele infracțiuni în cond. art. 33 lit. a) din V.c.p., cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.c.p. și cu aplic. art. 99 alin. (2) din V.c.p.

V. I., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (șapte acte materiale) prev. și ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p. și a unei infracțiuni de violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale) faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) și 2 din V.c.p. ambele infracțiuni în condițiile art. 33 lit. a) din V.c.p., cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.c.p. totul cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din V.c.p.

C. P.-I., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (două acte materiale) prev. și ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p. cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.c.p. și a unei infracțiuni de violare de domiciliu, faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) și (2) din V.c.p. ambele infracțiuni în condițiile art. 33 lit. a) din V.c.p. și cu aplic. art. 99 alin. (3) din V.c.p.

R. D.-A., trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, în formă continuată (patru acte materiale) prev. și ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p. cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.c.p. și a unei infracțiuni de violare de domiciliu, faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) și (2) din V.c.p. ambele infracțiuni în condițiile art. 33 lit. a Din V.c.p. și cu aplic. art. 99 alin. (3) din V.c.p.

R. D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat faptă prev.și ped. de art 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din V.c.p. totul cu aplic. art. 37 lit. b) din V.c.p.

M. A.-A., trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la furt calificat, în formă continuată (două acte materiale) faptă prev. și ped. de art. 26 din V.c.p. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit a), g) și i) din V.c.p., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din V.c.p. și art. 75 alin. (1) lit. c) din V.c.p. și și a unei infracțiuni de tăinuire, prev. de art. 221 alin. (1) din V.c.p. ambele în condițiile art. 33 lit. a) din V.c.p.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.11.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de o perioadă mai îndelungată în vederea deliberării a stabilit pronunțarea pentru data de 20.11.2015, dată la care a amânat pronunțarea astăzi, 27.11.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

P. rechizitoriul din data de 27.05.2015, emis în dosarul nr. 9895/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2015 sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților R. S.-B., pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (șapte acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p., a unei infracțiuni de violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale) faptă, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din V.c.p., ambele infracțiuni în condițiile art. 33 lit. a) din V.c.p., cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.c.p. și art. 99 alin. (3) din V.c.p., I. S.-I.-C., pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (cinci acte materiale) prev. și ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p. și a unei infracțiuni de violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale) faptă prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din V.c.p. ambele infracțiuni în cond. art. 33 lit. a) din V.c.p., cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.c.p. și cu aplic. art. 99 alin. (2) din V.c.p., V. I., pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (șapte acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p. și a unei infracțiuni de violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale) faptă prev. de art. 192 alin. (1) și 2 din V.c.p. ambele infracțiuni în condițiile art. 33 lit. a) din V.c.p., cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.c.p., totul cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din V.c.p., C. P.-I., pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p. cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.c.p. și a unei infracțiuni de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din V.c.p., ambele infracțiuni în condițiile art. 33 lit. a) din V.c.p. și cu aplic. art. 99 alin. (3) din V.c.p., R. D.-A., pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, în formă continuată (patru acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p. cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.c.p. și a unei infracțiuni de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din V.c.p., ambele infracțiuni în condițiile art. 33 lit. a) din V.c.p. și cu aplic. art. 99 alin. (3) din V.c.p., R. D., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat faptă, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din V.c.p., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din V.c.p. totul cu aplic. art. 37 lit. b) din V.c.p., M. A.-A., pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la furt calificat, în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 26 din V.c.p., raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit a), g) și i) din V.c.p., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din V.c.p. și art. 75 alin. (1) lit. c) din V.c.p. și a unei infracțiuni de tăinuire, prev. de art. 221 alin. (1) din V.c.p. ambele în condițiile art. 33 lit. a) din V.c.p.

În fapt, s-au reținut următoarele:

1. În perioada 15-17.10.2012, pe timp de noapte, în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații R. S.-B., I. S.-I.-C. și V. I. au pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului locuit, situat în Apahida, .-12, jud. Cluj, în timp ce persoana vătămată F. I. dormea în locuință, iar dintr-o anexă care avea ușa închisă și neasigurată, au sustras un transformator electric și cabluri de cupru.

În urma valorificării cablurilor sustrase la centrul de fier vechi, cei trei inculpați au obținut suma de 240 lei, pe care au împărțit-o în mod egal.

Procurorul a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate F. I. (f. 27, 28), procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă (f. 29 - 35), declarațiile inculpatului R. S. B. (f. 88 - 98), declarațiile inculpatului I. S. I. C. (f. 105 - 114), declarațiile inculpatului V. I. (f. 121 - 131).

2. În intervalul 15-17.10.2012, pe timp de noapte, inculpații R. S.-B., V. I. și R. D.-A. s-au deplasat pe . Apahida, unde au pătruns, prin forțarea unui lacăt, într-o baracă (garaj) aparținând persoanei vătămate F. F. Ș., din care au sustras o plasă și un sac în care se afla cupru (țevi și cabluri).

Bunurile sustrase au fost valorificate la un centru de colectare a fierului vechi, situat pe .. Cluj-N., contra sumei de 350 lei, pe care au împărțit-o în mod egal.

Procurorul a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate F. F. Ș. (f. 27, 28), declarațiile inculpatului R. S. B. (f. 88 - 98), declarațiile inculpatului R. D. A. (f. 144 - 151), declarațiile inculpatului V. I. (f. 121 - 131).

3. În noaptea de 04/05.11.2012, în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații R. S.-B., I. S.-I.-C., V. I. și R. D.-A. au pătruns, prin efracție (spargerea unui geam) și escaladare în magazia (hala), situată în curtea imobilului nelocuit din Apahida, ., jud. Cluj, din care au sustras mai multe piese metalice în greutate totală de aproximativ 200 kg, aparținând persoanei vătămate N. I. N..

În seara premergătoare celei în care a fost comisă fapta, inculpatul R. S.-B. s-a deplasat la domiciliul inculpatului M. A.-A., care deține o autoutilitară marca Renault, și, după ce i-a spus despre furtul pe care urmează să îl comită, au convenit ca cel din urmă inculpat să transporte bunurile obținute în urma comiterii infracțiunii.

În acest context, în baza înțelegerii prealabile dintre inculpații R. și M., acesta din urmă, cunoscând că bunurile sunt furate, împreună cu inculpații R. S.-B., I. S.-I.-C., V. I. și R. D.-A. au transportat bunurile furate la centrul de colectare a fierului vechi „PROFITABIL” din Mun. Cluj-N., ., unde au fost valorificate contra sumei totale de 579,55 lei (în aceasta fiind inclusă și valoarea bunurilor sustrase din fapta care va fi descrisă la punctul imediat următor).

Procurorul a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate N. I. N. (f. 41, 42), procesul-verbal de cercetare la fața locului (f. 43, 44), declarațiile inculpatului R. S. B. (f. 88 - 98), declarațiile inculpatului I. S. I. C. (f. 105 - 114), declarațiile inculpatului R. D. A. (f. 144 - 151), declarațiile inculpatului V. I. (f. 121 - 131), declarațiile inculpatului M. A. A. (f. 160 - 164), copia adeverinței nr._/05.11.2012 eliberată de reprezentanții centrului de colectare a fierului vechi PROFITABIL (f. 84).

4. În noaptea de 04/05.11.2012, inculpații R. S. B., I. S.-I.-C., V. I. și R. D.-A. au pătruns în curtea imobilului locuit, situat în Apahida, .. 43, jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate S. I., de unde au sustras cupru și fier, pe care ulterior l-au transportat, cu autoturismul inculpatului M. A.-A. (în baza aceleiași înțelegeri prealabile), la centrul de colectare a fierului vechi „PROFITABIL”, situat pe . Cluj-N..

Procurorul a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate S. I. (f. 46, 47), procesul-verbal de cercetare la fața locului (f. 48 - 50), declarațiile inculpatului R. S. B. (f. 88 - 98), declarațiile inculpatului I. S. I. C. (f. 105 - 114), declarațiile inculpatului R. D. A. (f. 144 - 151), declarațiile inculpatului V. I. (f. 121 - 131), declarațiile inculpatului M. A. A. (f. 160 - 164), copia adeverinței nr._/05.11.2012 eliberată de reprezentanții centrului de colectare a fierului vechi „PROFITABIL” (f. 84).

5. În noaptea de 05/06.11.2012, inculpații R. S. B., I. S.-I.-C., V. I. și C. I. au pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului locuit, situat în loc. Apahida, ., jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate G. I., în timp ce acesta dormea în locuință, iar, din curtea imobilului, au sustras un cazan din cupru, de 60 litri, după ce, în prealabil, l-au golit de prunele care se aflau în acesta.

După identificarea autorilor, organele de poliție au reușit recuperarea bunului care a fost restituit persoanei vătămate la data de 14.11.2014.

Procurorul a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate G. I. (f. 52, 53), procesul-verbal de cercetare la fața locului (f. 54, 55), declarațiile inculpatului R. S. B. (f. 88 - 98), declarațiile inculpatului I. S. I. C. (f. 105 - 114), declarațiile inculpatului C. I. (f. 133 - 136), declarațiile inculpatului V. I. (f. 121 - 131), dovada întocmită în urma restituirii bunului către persoana vătămată (f. 56).

6. În noaptea de 05/06.11.2012, inculpații R. S. B., I. S.-I.-C., V. I. și C. P. I. au pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului nelocuit, situat în localitatea Apahida, .. 22, jud. Cluj, unde, după forțarea unui lacăt, au intrat într-o anexă din care au sustras șase canistre cu motorină, un radiator auto și cabluri de cupru.

În timp ce se deplasau cu bunurile sustrase spre șoseaua principală din localitatea Apahida, cei patru inculpați au fost observați de către conducătorul unui autoturism, care a încetinit viteza de deplasare, acest fapt fiind de natură a-i alarma pe inculpați, ei abandonând bunurile și părăsind, în fugă, acel loc, într-un final canistrele cu motorină fiind găsite de numitul M. T., care a anunțat organele de poliție despre acest lucru.

Toate bunurile sustrase de inculpați au fost recuperate de organele de poliție, ele fiind restituite, la data de 14.11.2012, persoanei vătămate O. S. F..

Procurorul a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate O. S. F. (f. 58, 59), procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă (f. 60 - 66), declarațiile inculpatului R. S. B. (f. 88 - 98), declarațiile inculpatului I. S. I. C. (f. 105 - 114), declarațiile inculpatului C. I. (f. 133 - 136), declarațiile inculpatului V. I. (f. 121 - 131), dovezile întocmite în urma ridicării bunurilor de la inculpați și a restituirii acestora către persoana vătămată (f. 67 - 69).

7. În noaptea de 06/07.11.2012, inculpații R. S. B., V. I., R. D.-A. și R. D. au pătruns, printr-o spărtură din perete, în hala situată în incinta ., din Apahida, .. 6, jud. Cluj, din care a sustras 9 stâlpi metalici, cauzând un prejudiciu de 1.000 lei.

După sustragerea bunurilor, acestea au fost transportate și predate la centrul de colectare a fierului vechi „PROFITABIL”, situat în Mun. Cluj-N., ., încasând, în schimb, suma de 461,50 lei, conform adeverinței de plată nr._/07.11. 2012, eliberată pe numele inculpatului M. A.-A..

Inculpatul M. A.-A. a transportat bunurile furate cu autoutilitara pe care o deține, marca Renault, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni, după ce a fost încunoștințat în legătură cu acest aspect de către inculpatul R. D..

Procurorul a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate C. I. (f. 72, 73), procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă (f. 74 - 83), declarațiile inculpatului R. S. B. (f. 88 - 98), declarațiile inculpatului R. D. (f. 154 - 157), declarațiile inculpatului R. D. A. (f. 144 - 151), declarațiile inculpatului V. I. (f. 121 - 131), declarațiile inculpatului M. A. A. (f. 160 - 164), copia adeverinței nr._/07.11.2012 eliberată de reprezentanții centrului de colectare a fierului vechi PROFITABIL (f. 85).

P. încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 02.09.2015, judecătorul de cameră preliminară a respins excepțiile vizând nelegalitatea administrării probelor, respectiv nelegalitatea sesizării instanței constatând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

În ședința de judecată din data de 02.09.2015, fixată pentru soluționarea cererilor și excepțiilor vizând obiectul camerei preliminbare s-a prezentat persoana vătămată O. S. F. care a declarat că se împacă cu toți inculpații și că nu dorește tragerea la răspundere penală a acestora, respectiv că nu are pretenții civile față de inculpați (f. 94 din dosarul instanței). Inculpații și-au exprimat acordul ulterior în cursul judecății, înainte de citirea actului de sesizare, în sensul împăcării cu persoana vătămată O. S. F. (f. 186 din dosarul instanței).

În faza judecății, au fost obținute fișele de cazier judiciar actualizate privind pe cei 7 inculpați (f. 133-139), întocmindu-se referate de evaluare a inculpaților minori la data comiterii faptelor, anume pentru R. D. A., C. I. P., I. S. C. I. și R. S. B. (f. 165-167, 168-170, 171-174, respectiv 193-195 din dosarul instanței).

Totodată, Penitenciarul de Minori și Tineri C. a înaintat instanței caracterizările inculpaților minori aflați în executarea unor măsuri educative privative de libertate pentru infracțiuni concurente, anume pentru inculpații R. S. B. și I. S. C. I. (f. 191 și 192 din dosarul instanței)

La primul termen de judecată din 14.10.2015, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunostința inculpaților dispozițiile art. 374 alin. (4) din C.p.p. raportat la art. 396 alin. (10) din C.p.p., privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri. Toți cei 7 inculpați au arătat că recunosc săvârșirea infracțiunilor, nu contestă probele administrate și solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii în baza recunoașterii învinuirilor (f. 177-183). instanța admițând cererea inculpatului C. P. I., major la data săvârșirii presupusei infracțiuni, și respingând cererile inculpaților R. S. B. și I. S. I. C., minori la acea dată.

Instanța a admis cererile de judecare a cauzei în baza recunoașterii învinuirilor pentru inculpații majori R. D., V. I. și M. A. A., respingând cererile formulate de inculpații minori, întrucât a apreciat că nu le sunt aplicabile dispozițiile privind procedura simplificată.

Inculpații au recunoscut în integralitate evaluările prejudiciilor stabilite de părțile civile.

La al doilea termen de judecată din data de 11.11.2015, au fost depuse acordul de mediere încheiat la data de 10.11.2015 între inculpatul R. D. A. și partea civilă F. F. Ș. (f. 208-209 din dosarul instanței), acordul de mediere încheiat la data de 31.10.2015 între inculpații R. S. B., V. I., R. D. A., M. A. A., R. D. și partea civilă . (f. 224-225).

Au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere de către inculpații R. D. A. (f. 226-234) și Mărginan A. A. (f. 235-240).

Au fost depuse concluzii scrise de către inculpații M. A. A. (f. 241-247), R. D. (f. 254-255).

Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține situația de fapt avută în vedere și de procuror prin rechizitoriu:

1. În perioada 15-17.10.2012, pe timp de noapte, în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații R. S. B., I. S. I. C. și V. I. au pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului locuit, situat în Apahida, .-12, jud. Cluj, în timp ce persoana vătămată F. I. dormea în locuință, iar dintr-o anexă care avea ușa închisă și neasigurată, au sustras un transformator electric și cabluri de cupru, cauzând un prejudiciu de 1.500 lei.

Săvârșirea faptei de către inculpați rezultă din declarațiile persoanei vătămate F. I. (f. 27, 28), procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă (f. 29 - 35), respectiv din declarațiile inculpaților R. S. B. (f. 88 - 98), I. S. I. C. (f. 105 - 114), V. I. (f. 121 - 131) care detaliază modalitatea în care au acționat cei trei, coroborându-se între ele.

2. În intervalul 15-17.10.2012, pe timp de noapte, inculpații R. S. B., V. I. și R. D. A. s-au deplasat pe . Apahida, unde au pătruns, prin forțarea unui lacăt, într-o baracă (garaj) aparținând persoanei vătămate F. F. Ș., din care au sustras o plasă și un sac în care se afla cupru (țevi și cabluri), provocând un prejudiciu evaluat de persoana vătămată la suma de 200 lei.

Declarațiile persoanei vătămate F. F. Ș. (f. 27, 28) sunt susținute de declarațiile coroborate ale inculpaților R. S. B. (f. 88 - 98), R. D. A. (f. 144 - 151) și V. I. (f. 121 - 131).

3. În noaptea de 04/05.11.2012, în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații R. S. B., I. S. I. C., V. I. și R. dan A. au pătruns, prin efracție (spargerea unui geam) și escaladare în magazia (hala), situată în curtea imobilului nelocuit din Apahida, ., jud. Cluj, din care au sustras mai multe piese metalice în greutate totală de aproximativ 200 kg, aparținând persoanei vătămate N. I. N., prejudiciul cauzat ridicându-se la suma de 1.200 lei.

În seara anterioară săvârșirii faptei inculpatul inculpatul R. s-a deplasat la domiciliul inculpatului M. A. A. care deținea o autoutilitară marca Renault și, după ce i-a spus despre furtul pe care urmează să îl comită, au convenit ca cel din urmă inculpat să transporte bunurile obținute în urma comiterii infracțiunii. După consumarea furtului inculpatul M. i-a ajutat să transportate bunurile furate la centrul de colectare a fierului vechi „PROFITABIL” din Mun. Cluj-N., ., unde au fost valorificate contra sumei totale de 579,55 lei (în aceasta fiind inclusă și valoarea bunurilor sustrase din fapta care va fi descrisă la punctul imediat următor).

La baza reținerii acestei fapte stau declarațiile persoanei vătămate N. I. N. (f. 41, 42), procesul-verbal de cercetare la fața locului (f. 43, 44), declarațiile inculpaților R. S. B. (f. 88 - 98), declarațiile inculpatului I. S. I. C. (f. 105-114), declarațiile inculpatului R. D. A. (f. 144-151), declarațiile inculpatului V. I. (f. 121-131), declarațiile inculpatului M. A. A. (f. 160-164), copia adeverinței nr._/05.11.2012 eliberată de reprezentanții centrului de colectare a fierului vechi PROFITABIL (f. 84).

4. În noaptea de 04/05.11.2012, inculpații R. S. B., I. S. I. C., V. I. și R. dan A. au pătruns în curtea imobilului locuit, situat în Apahida, .. 43, jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate S. I., de unde au sustras cupru și fier, pe care ulterior l-au transportat, cu autoturismul inculpatului M. A. A. (în baza aceleiași înțelegeri prealabile), la centrul de colectare a fierului vechi „PROFITABIL”, situat pe . Cluj-N.. Prejudiciul a fost evaluat de persoana vătămată la suma de 400 lei și a fost recunoscut de inculpați.

Pentru a reține această faptă, instanța a avut în vedere declarațiile persoanei vătămate S. I. (f. 46, 47), procesul-verbal de cercetare la fața locului (f. 48 - 50) și declarațiile inculpaților participanți la săvârșirea faptei care se coroborează între ele (f. 88 – 98, f. 105 – 114, f. 144 - 151, f. 121 – 131, f. 160 - 164). Modalitatea de valorificare este susținută și de copia adeverinței nr._/05.11.2012 eliberată de reprezentanții centrului de colectare a fierului vechi „PROFITABIL” (f. 84).

5. În noaptea de 05/06.11.2012, inculpații R. S. B., I. S. I. C., V. I. și C. P. I. au pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului locuit, situat în loc. Apahida, ., jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate G. I., în timp ce aceasta dormea în locuință, iar, din curtea imobilului, au sustras un cazan din cupru, de 60 litri, după ce, în prealabil, l-au golit de prunele care se aflau în acesta.

După identificarea autorilor, organele de poliție au reușit recuperarea bunului care a fost restituit persoanei vătămate la data de 14.11.2014.

Relevante la reținerea acestei fapte au fost următoarel mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate G. I. (f. 52, 53), procesul-verbal de cercetare la fața locului (f. 54, 55), declarațiile celor patru inculpați implicați în săvârșirea faptei (f. 88 – 98, f. 105 - 114, f. 133 - 136, f. 121 - 131), respectiv dovada întocmită în urma restituirii bunului către persoana vătămată (f. 56).

6. În noaptea de 05/06.11.2012, inculpații R. S. B., I. S. I. C., V. I. și C. P. I. au pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului nelocuit, situat în localitatea Apahida, .. 22, jud. Cluj, unde, după forțarea unui lacăt, au intrat într-o anexă din care au sustras șase canistre cu motorină, un radiator auto și cabluri de cupru.

În timp ce se deplasau cu bunurile sustrase spre șoseaua principală din localitatea Apahida, cei patru inculpați au fost observați de către conducătorul unui autoturism, care a încetinit viteza de deplasare, acest fapt fiind de natură a-i alarma pe inculpați, ei abandonând bunurile și părăsind, în fugă, acel loc, într-un final canistrele cu motorină fiind găsite de numitul M. T., care a anunțat organele de poliție despre acest lucru.

Toate bunurile sustrase de inculpați au fost recuperate de organele de poliție, ele fiind restituite, la data de 14.11.2012, persoanei vătămate O. S. F..

Pentru a reține aceste elemente de fapt instanța se raportează la declarațiile persoanei vătămate O. S. F. (f. 58, 59), procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă (f. 60 - 66), declarațiile inculpaților R. S. B. (f. 88 - 98), I. S. I. C. (f. 105 - 114), C. P. I. (f. 133 - 136) și V. I. (f. 121 - 131). La acestea se adaugă dovezile întocmite în urma ridicării bunurilor de la inculpați și a restituirii acestora către persoana vătămată (f. 67 - 69).

7. În noaptea de 06/07.11.2012, inculpații R. S. B., V. I., R. D. A. și R. D. au pătruns, printr-o spărtură din perete, în hala situată în incinta ., din Apahida, .. 6, jud. Cluj, din care a sustras 9 stâlpi metalici, cauzând un prejudiciu de 1.000 lei.

Bunurile sustrase au fost transportate și predate la centrul de colectare a fierului vechi „PROFITABIL”, situat în Mun. Cluj-N., ., unde inculpații au primit, suma de 461,50 lei, conform adeverinței de plată nr._/07.11. 2012, eliberată pe numele inculpatului M. A. A. care a transportat bunurile furate cu autoutilitara pe care o deține, marca Renault, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni, după ce a fost încunoștințat în legătură cu acest aspect de către inculpatul R. D..

Fapta reținută este fundamentată pe declarațiile persoanei vătămate C. I. (f. 72, 73), procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă (f. 74 - 83), declarațiile inculpatului R. S. B. (f. 88 - 98), declarațiile inculpatului R. D. (f. 154 - 157), declarațiile inculpatului R. D. A. (f. 144 - 151), declarațiile inculpatului V. I. (f. 121 - 131), declarațiile inculpatului M. A. A. (f. 160 - 164), la care se adaugă copia adeverinței nr._/07.11.2012 eliberată de reprezentanții centrului de colectare a fierului vechi PROFITABIL (f. 85).

În drept,

Cu privire la inculpatul R. S. B.

Fapta inculpatului care, în perioada 15-17.10.2012, pe timp de noapte, în urma unei înțelegeri prealabile, împreună cu I. S. I. C. și V. I. a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului locuit, situat în Apahida, .-12, jud. Cluj, în timp ce persoana vătămată F. I. dormea în locuință, iar dintr-o anexă care avea ușa închisă și neasigurată, a sustras un transformator electric și cabluri de cupru, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. 1 lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p.

Fapta inculpatului care, în intervalul 15-17.10.2012, pe timp de noapte, împreună cu inculpații V. I. și R. D. A. s-au deplasat pe . Apahida, unde a pătruns, prin forțarea unui lacăt, într-o baracă (garaj) aparținând persoanei vătămate F. F. Ș., din care a sustras o plasă și un sac în care se afla cupru (țevi și cabluri), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p.

Fapta inculpatului care, în noaptea de 04/05.11.2012, în urma unei înțelegeri prealabile, împreună cu I. S. I. C., V. I. și R. D. A. a pătruns, prin efracție și escaladare în magazia, situată în curtea imobilului nelocuit din Apahida, ., jud. Cluj, din care a sustras mai multe piese metalice în greutate totală de aproximativ 200 kg, aparținând persoanei vătămate N. I. N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p.

Fapta inculpatului care, în noaptea de 04/05.11.2012, alături de I. S. I. C., V. I. și R. D. A., a pătruns în curtea imobilului locuit, situat în Apahida, .. 43, jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate S. I., de unde a sustras cupru și fier, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p.

Fapta inculpatului care, în noaptea de 05/06.11.2012, împreună cu I. S. I. C., V. I. și C. P. I. a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului locuit, situat în loc. Apahida, ., jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate G. I., în timp ce aceasta dormea în locuință, iar, din curtea imobilului, au sustras un cazan din cupru, de 60 litri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p.

Fapta inculpatului care, în noaptea de 05/06.11.2012, împreună cu I. S. I. C., V. I. și C. P. I. a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului nelocuit, situat în localitatea Apahida, .. 22, jud. Cluj, unde, după forțarea unui lacăt, a intrat într-o anexă din care au sustras șase canistre motorină, un radiator auto și cabluri de cupru aparținând persoanei vătămate O. S. F., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p.

Fapta inculpatului care, în noaptea de 06/07.11.2012, alături de V. I., R. D. A. și R. D., a pătruns, printr-o spărtură din perete, în hala situată în incinta ., din Apahida, .. 6, jud. Cluj, din care a sustras 9 stâlpi metalici, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p.

Întrucât cele 7 infracțiuni au fost comise prin acțiuni distincte înainte să fi intervenit o soluție de condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele se reține incidența în condițiile art. 38 alin. (1) din C.p., privind concursul real.

Referitor la legea penală mai favorabilă instanța apreciază că Noul Cod penal este legea mai blândă, în raport cu modificarea regimului sancționator al infractorilor minori, care permite aplicarea doar a unor măsuri educative. De altfel, în cazul unui concurs de mai multe infracțiuni comise în timpul minorității se aplică o singură măsură educativă.

În consecință, instanța urmează să recalifice faptele reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului R. S. B. din infracțiunile de furt calificat în formă continuată (șapte acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969 și violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969, ambele în condițiile art. 33 lit. a) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C.p. 1969 și art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969, în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. 1 lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (fapta din data de 15-17.10.2012, persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din 15-17.10.2012, persoană vătămată F. F. Ș.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată O. S. F.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 06/07.11.2012, persoană vătămată ..), în condițiile art. 38 alin. (1) din C.p.

Pentru două dintre infracțiuni au intervenit cauze care împiedică exercitarea acțiunii penale și impun o soluție de încetare a procesului penal. Astfel, pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată fiind O. S. F.) a intervenit împăcarea, iar pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 06/07.11.2012, persoană vătămată ..) a intervenit acordul de mediere nr. 1/29.10.2015 încheiat la Biroul de mediator C. P..

Sub aspectul laturii obiective a celorlalte 5 infracțiuni de furt calificat, instanța reține că elementul material constă în acțiunea de luare a bunurilor mobile fără consimțământul proprietarilor.

Urmarea imediată a faptelor inculpatului constă în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul patrimoniului, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementele materiale și urmările imediate rezultă în cauză din înseși modalitățile de comitere a faptelor.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat de fiecare dată cu vinovăție în modalitatea intenției directe, întrucât a prevăzut și a urmărit însușirea pe nedrept a bunurilor sustrase în vederea valorificării lor ulterioare.

Se observă că toate cele cinci infracțiuni cu privire la care nu au intervenit cauze de încetare a procesului penal au fost comise prin efracție/escaladare și în timpul nopții, iar trei au fost săvârșit prin violare de domiciliu, împrejurări ce au atras incidența prevederilor art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p. și, după caz, a dispozițiilor art. 229 alin. (2) lit. b) din C.p.

Totodată, toate cele cinci infracțiuni au fost comise în condițiile art. 77 lit. a) din C.p., de cel puțin trei persoane împreună.

Pentru primele două infracțiuni (în ordinea cronologică) s-a reținut incidența art. 113 alin. (2) din C.p., deoarece inculpatul R. avea vârsta de 15 ani, sens în care în cursul urmăririi penale expertiza realizată a stabilit existența discernământului la data comiterii faptelor (raportul de la f. 99-100 d.u.p).

Cu privire la inculpatul I. S. I. C.

Fapta inculpatului care, în perioada 15-17.10.2012, pe timp de noapte, în urma unei înțelegeri prealabile, împreună cu R. S. B. și V. I. a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului locuit, situat în Apahida, .-12, jud. Cluj, în timp ce persoana vătămată F. I. dormea în locuință, iar dintr-o anexă care avea ușa închisă și neasigurată, a sustras un transformator electric și cabluri de cupru, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. 1 lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p.

Fapta inculpatului care, în noaptea de 04/05.11.2012, în urma unei înțelegeri prealabile, împreună cu R. S. B., V. I. și R. D. A. a pătruns, prin efracție și escaladare în magazia, situată în curtea imobilului nelocuit din Apahida, ., jud. Cluj, din care a sustras mai multe piese metalice în greutate totală de aproximativ 200 kg, aparținând persoanei vătămate N. I. N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p.

Fapta inculpatului care, în noaptea de 04/05.11.2012, alături de R. S. B., V. I. și R. D. A., a pătruns în curtea imobilului locuit, situat în Apahida, .. 43, jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate S. I., de unde a sustras cupru și fier, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p.

Fapta inculpatului care, în noaptea de 05/06.11.2012, împreună cu R. S. B., V. I. și C. P. I. a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului locuit, situat în loc. Apahida, ., jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate G. I., în timp ce aceasta dormea în locuință, iar, din curtea imobilului, au sustras un cazan din cupru, de 60 litri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p.

Fapta inculpatului care, în noaptea de 05/06.11.2012, împreună cu R. S. B., V. I. și C. P. I. a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului nelocuit, situat în localitatea Apahida, .. 22, jud. Cluj, unde, după forțarea unui lacăt, a intrat într-o anexă din care au sustras șase canistre motorină, un radiator auto și cabluri de cupru aparținând persoanei vătămate O. S. F., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p.

Întrucât cele 5 infracțiuni au fost comise prin acțiuni distincte înainte să fi intervenit o soluție de condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele se reține incidența în condițiile art. 38 alin. (1) din C.p., privind concursul real.

Referitor la legea penală mai favorabilă, instanța apreciază că Noul Cod penal este legea mai blândă, în raport cu modificarea regimului sancționator al infractorilor minori, care permite aplicarea doar a unor măsuri educative. De altfel, în cazul unui concurs de mai multe infracțiuni comise în timpul minorității se aplică o singură măsură educativă.

În consecință, instanța urmează să recalifice faptele reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului I. S. I. C. din infracțiunile de furt calificat în formă continuată (cinci acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969, respectiv violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969, în condițiile art. 33 lit. a) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C.p. de la 1969 și cu aplic. art. 99 alin. (2) din C.p. de la 1969 în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din data de 15-17.10.2012, persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77. lit a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p. cu aplicarea disp. art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată O. S. F.), cu aplic. art. 38 alin. (1) din C.p.

Sub aspectul laturii obiective și subiective, nu există elementele distinctive față de situația inculpatului R. S. B., cu excepția faptului că acest inculpat a participat doar la săvârșirea a 5 din cele 7 fapte.

Tot ca element de diferențiere se observă că acest inculpat a săvârșit infracțiunile înainte de împlinirea vârstei de 16 ani, fiind aplicabil art. 113 alin. (2) din C.p. Discernământul său a fost stabilit în baza raportului de expertiză medico-legală psihiatrică (f. 115-116 d.u.p.) efectuat în cursul urmăririi penale.

Cu privire la inculpatul V. I.

Faptele inculpatului care în perioada 15-17.10.2012, pe timp de noapte, în urma unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpații I. S. I. C. și R. S. B. a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului locuit, situat în loc. Apahida, .-12, jud. Cluj, iar dintr-o anexă care avea ușa închisă, dar neasigurată, a sustras un transformator electric și cabluri de cupru, în intervalul 15-17.10.2012, pe timp de noapte, împreună cu inculpații R. S. B. și R. D. A. s-a deplasat pe ., unde a pătruns, prin forțarea unui lacăt, într-o baracă (garaj) aparținând persoanei vătămate F. F. Ș., din care a sustras o plasă și un sac în care se afla cupru (țevi și cabluri), în noaptea de 04/05.11.2012, în urma unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpații I. S. I. C., R. S. B. și R. D. A. a pătruns, prin efracție (spargerea unui geam) și escaladare în magazia (hala), situată în curtea imobilului nelocuit din Apahida, ., jud. Cluj, din care a sustras mai multe piese metalice, în noaptea de 04/05.11.2012, împreună cu inculpații I. S. I. C., R. S. B. și R. D. A. a pătruns în curtea imobilului locuit, situat în Apahida, .. 43, jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate S. I., de unde a sustras cupru și fier, în noaptea de 05/06.11.2012, împreună cu inculpații I. S. I. C., R. S. B. și C. P. I. a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului locuit, situat în loc. Apahida, ., jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate G. I., de unde a sustras un cazan din cupru de 60 litri, în noaptea de 05/06.11.2012, împreună cu inculpații I. S. I. C., R. S. B. și C. P. I. a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului nelocuit, situat în loc. Apahida, .. 22, jud. Cluj, unde, după forțarea unui lacăt, a intrat într-o anexă din care a sustras șase canistre cu motorină, un radiator auto și cabluri de cupru, iar în noaptea de 06/07.11.2012, împreună cu inculpații R. S. B., R. D. A. și R. D. a pătruns, printr-o spărtură din perete, în hala situată în incinta ., din loc. Apahida, .. 6, jud. Cluj, din care a sustras 9 stâlpi metalici, întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (șapte acte materiale), prev. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969, în condițiile art. 41 alin. (2) din C.p. de la 1969 și ale unei infracțiuni de violare de domiciliu, în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969 în condițiile art. 41 alin. (2) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 33 lit. a) din C.p. de la 1969.

În baza art. 5 din C.p., observând că de la data comiterii faptelor până la data judecării cauzei a intrat în vigoare Noul Cod penal, existând o succesiune de legi penale, precum și continuitate de incriminare a faptelor comise, având în vedere principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile, instanța reține că legea penală mai favorabilă inculpatului V. I. este Codul penal de la 1969, întrucât permite reținerea infracțiunii continuate, iar concursul între cele două infracțiuni continuate nu atrage obligativitatea aplicării unui spor.

În cazul infracțiunii de furt în formă continuată, din perspectiva laturii obiective, se observă existența mai multor acțiuni de luare a unor bunuri mobile, la intervale reduse de timp, din detenția unor persoane vătămate distincte, fără consimțământul acestora.

Infracțiunea prezintă caracter continuat, deoarece inculpatul a comis într-o perioadă relativă redusă de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale mai multe acțiuni de luare care prezintă fiecare în parte conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat. Sub auspiciile Codului penal de la 1969 nu prezintă relevanță lipsa unității de subiect pasiv.

Nu schimbă tipologia infracțiunii continuate faptul că anumite acte materiale au fost săvârșite de inculpat în contextul incidenței unor circumstanțe agravate speciale neîntâlnite la alte acte materiale.

Infracțiunea continuată de furt calificat a fost săvârșită cu intenție directă.

Incidența art. 209 alin. (1) lit. a) din C.p. de la 1969 a fost atrasă de faptul inculpatul a acționat împreună cu alți inculpați în calitatea de coautori/complici concomitenți.

Este incident art. 209 alin. (1) lit. g) din C.p. de la 1969, întrucât toate cele 7 acte materiale au fost comise în timpul nopții, iar art. 209 lit. i) din C.p. de la 1969 este aplicabil, având în vedere că furturile s-au realizat prin efracție/escaladare, circumstanțe reale cunoscute de toți participanții.

Circumstanța agravantă generală de la art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969 este incidentă având în vedere că la săvârșirea fiecărui act material de sustragere inculpatul V. I. (major la data faptelor) a acționat împreună cu cel puțin un inculpat minor, cunoscând vârsta acestuia/-tora.

În privința infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată, Codul penal de la 1969 nu prevede ca și variantă agravată furtul calificat prin violare de domiciliu, astfel că violarea de domiciliu trebuie tratată ca infracțiune distinctă.

În concret, din perspectiva laturii obiective a infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată se constată existența a trei acțiuni de pătrundere fără drept, în locuri împrejmuite și dependințe ținând de locuințele persoanelor vătămate F. I., F. F. Ș. și S. I., fără consimțământul acestora, la intervale mici de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale.

Sub aspect subiectiv, fiecare act material a fost comis cu intenție directă.

S-a reținut și varianta agravată a infracțiunii de violare de domiciliu, deoarece acțiunile de pătrundere în spațiul protejat de legea penală s-a realizat de fiecare dată de mai mult de două persoane împreună și în timpul nopții.

Și în acest caz este incident art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969.

Inculpatul a comis cele două infracțiuni în stare de concurs real, conform art. 33 lit. a) din C.p. de la 1969.

Cu privire la inculpatul C. P. I.

Fapta inculpatului care, în noaptea de 05/06.11.2012, împreună cu R. S. B., I. S. I. C. și V. I. a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului locuit, situat în loc. Apahida, ., jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate G. I., în timp ce aceasta dormea în locuință, iar, din curtea imobilului, a sustras un cazan din cupru, de 60 litri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p.

Fapta inculpatului care, în noaptea de 05/06.11.2012, împreună cu R. S. B., I. S. I. C. și V. I. a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului nelocuit, situat în localitatea Apahida, .. 22, jud. Cluj, unde, după forțarea unui lacăt, a intrat într-o anexă din care au sustras șase canistre motorină, un radiator auto și cabluri de cupru aparținând persoanei vătămate O. S. F., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p.

Cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs real, conform art. 38 alin. (1) din C.p.

Și în acest caz, de la data faptelor până în prezent a existat o succesiune de legi penale în timp și continuitate de incriminări, iar în raport cu situația concretă a inculpatului se apreciază că legea nouă este mai favorabilă, față de regimul sancționator mult mai blând aplicabil infracțiunii de furt calificat, dar și față de faptul că în noua lege, violarea de domiciliu este absorbită de furtul calificat. În plus, pentru una dintre infracțiunile de furt calificat a intervenit împăcarea care potrivit noii legi este cauză de încetare a procesului penal.

În consecință, instanța va recalifica faptele reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului C. P. I. din infracțiunile de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969, și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969, în condițiile art. 33 lit. a) din C.p. de la 1969, în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.) și furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată O. S. F.), în condițiile art. 38 alin. (1) din C.p.

După cum s-a menționat anterior, pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată fiind O. S. F.) a intervenit împăcarea, drept cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale.

Latura obiectivă a celeilalte infracțiuni constă în acțiunea de luare a bunurilor mobile din detenția persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia. Urmarea socialmente periculoasă constă în rezultatul produs, deposedarea persoanei vătămate de bunurile sale, iar legătura de cauzalitate rezultă din modalitatea de comitere a faptei.

În plan subiectiv, fapta a fost comisă cu intenție directă.

Art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., este incident, întrucât inculpatul a comis furtul în timpul nopții, prin escaladare și prin violare de domiciliu (prin pătrunderea fără drept și fără consimțământul persoanei vătămate G. I. în locul împrejmuit ținând de locuința acesteia).

Art. 77 lit. a) din C.p. este aplicabil, având în vedere că inculpatul a acționat împreună cu alți trei inculpați concomitent. S-a reținut incidența art. 113 alin. (3) din C.p., deoarece inculpatul era minor în vârstă de peste 16 ani la data faptei.

Faptele au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni – art. 38 alin. (1) din C.p.

Cu privire la inculpatul R. D. A.

Faptele inculpatului care, în intervalul 15-17.10.2012, pe timp de noapte, împreună cu inculpații V. I. și R. S. B., s-a deplasat pe .. Apahida, unde a pătruns, prin forțarea unui lacăt, într-o baracă (garaj) aparținând persoanei vătămate F. F. Ș., din care a sustras o plasă și un sac în care se afla cupru (țevi și cabluri), în noaptea de 04/05.11.2012 în urma unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpații I. S. I. C., V. I. și R. S. B. a pătruns, prin efracție (spargerea unui geam) și escaladare în magazia (hala) situată în curtea imobilului nelocuit din Apahida, ., jud. Cluj, din care a sustras mai multe piese metalice, în noaptea de 04/05.11.2012, împreună cu inculpații I. S. I. C., V. I. și R. S. B. a pătruns în curtea mobilului locuit, situat în Apahida, .. 43, jud. Cluj, aparținând persoanei vătămate S. I., de unde a sustras cupru și fier, iar în noaptea de 06/07.11.2012, împreună cu inculpații V. I., R. S. B. și R. D. a pătruns, printr-o spărtură din perete, în hala situată în incinta ., din Apahida, .. 6, jud. Cluj, din care a sustras 9 stâlpi metalici, întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni de furt calificat, în formă continuată (patru acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969 și ale unei infracțiuni de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969, în condițiile art. 33 lit. a) din C.p.

Având în vedere că suspendarea condiționată a executării pedepsei conform Codului penal de la 1969 este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzute de Codul penal actual, în baza art. 5 din C.p. și art. 17 din Legea nr. 187/2015, instanța va constata că legea penală mai favorabilă inculpatului este Codul penal de la 1969.

Sub aspect obiectiv, ca și în cazul inculpatului V. I., infracțiunea de furt calificat a fost comisă în formă continuată (patru acte materiale), acțiunile de sustragere au fost comise în timpul nopții, unele prin efracție/escaladare, alături de două sau mai multe persoane împreună.

Totuși, inculpatul era minor la data comiterii infracțiunii, fiind aplicabile prevederile art. 99 alin (3) din C.p. de la 1969.

Infracțiunea de violare de domiciliu, a fost săvârșită în timpul nopții, alături de alți trei inculpați, ceea ce a atras incidența variantei agravate de la art. 192 alin. (2) din C.p. de la 1969 și în timpul minorității (art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969).

Ambele infracțiuni comise de inculpat au fost săvârșite cu intenție directă.

Cu privire la inculpatul R. D.

Întrucât în cauză pentru infracțiunea reținută în sarcina sa a intervenit un acord de mediere care este reglementat de noua lege drept cauză de încetare a procesului penal, în baza art. 5 din C.p., instanța va constata că Noul Cod penal (C.p.) reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului și va recalifica fapta reținută în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului R. D. din infracțiunea defurt calificat, prev. de art 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969 și art. 37 lit. b) din C.p. de la 1969 în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C.p., art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C.p. (faptă din data de 06/07.11.2012, persoană vătămată ..).

Cu privire la inculpatul M. A. A.

Faptele inculpatului care, în dimineața zilei de 05.11.2012, în baza unei înțelegeri anterioare avute cu inculpatul R. S. B., a transportat bunurile sustrase în noaptea precedentă de inculpații R., V., R. și I. (de la persoanele vătămate N. I. N. și S. I.) la centrul de colectare fir vechi numit „Profitabil”, din Mun. Cluj-N., ., iar în dimineața zilei de 07.11.2012, în urma solicitării venite din partea inculpatului R. D., a transportat bunurile sustrase de inculpații R., V., R. și R. în noaptea precedentă, cunoscând proveniența ilicită a acestora, la un centru de colectare de fier vechi din mun. Cluj-N., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la furt calificat, în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 26 Cp 1969 rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit a), g) și i) din C.p. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.p. de la 1969 și art. 75 alin. (1) lit. c) Cp de la 1969 și tăinuire, prev. de art. 221 alin. (1) din C.p. de la 1969, în condițiile art. 33 lit. a) din C.p.

În baza art. 5 din C.p., observând că de la data comiterii faptelor până la data judecării cauzei a intrat în vigoare Noul Cod penal, existând o succesiune de legi penale, precum și continuitate de incriminare a faptelor comise, având în vedere principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile, instanța reține că legea penală mai favorabilă inculpatului este Codul penal de la 1969, întrucât permite reținerea infracțiunii continuate, iar concursul între cele două infracțiuni continuate nu atrage obligativitatea aplicării unui spor.

În cazul infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, din perspectiva laturii obiective, se observă existența acțiunii de transport a bunurilor sustrase de alți inculpați cu ocazia a două acțiuni distincte, în baza unei înțelegeri anterioare avute cu inculpatul R. S. B.. Existența înțelegerii anterioare între unul dintre coautorii faptelor și inculpatul M. califică faptele acestuia ca reprezentând infracțiunea de complicitate la furt calificat, iar nu infracțiunea de tăinuire.

Infracțiunea a fost comisă cu intenție directă.

Sunt incidente circumstanțele agravante speciale reale reglementate de art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. 1969, deoarece inculpatul a cunoscut faptul că faptele sunt comise de mai mulți coautori împreună, în timpul nopții, prin efracție/escaladare.

Este aplicabil art. 75 alin. (1) lit. c) Cp de la 1969, având în vedere că inculpatul cunoștea starea de minoritate a cel puțin unui dintre coautori (R. S. B.).

Referitor la latura obiectivă a infracțiunii de tăinuire, trebuie observat că elementul material constă în acțiunea de primire și transport a bunurilor sustrase de inculpații R., V., R. și R. în noaptea de 06/07.11.2012, înlesnindu-se valorificarea lor.

Inculpatul cunoștea că bunurile provin din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, întrucât știa că autorii se ocupau cu sustragerea de bunuri.

Urmarea socialmente periculoasă a constat în preluarea și valorificarea bunurilor sustrase (infracțiune de rezultat), iar între conduita inculpatului și rezultat a existat o legătură de cauzalitate evidentă.

Sub aspect subiectiv, infracțiunea a fost comisă cu intenție directă, inculpatul urmărind dobândirea unor foloase materiale.

Individualizarea pedepselor/măsurilor

În cazul inculpatului R. S. B., în primul rând, dat fiind faptul că inculpatul se află în prezent încarcerat în Penitenciarul de Minori și Tineri C. în executarea măsurii educative privative de libertate dispuse prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2014 (definitivă prin decizia penală nr. 574/A/22.04.2015 a Curții de Apel Cluj), și prelungită inițial prin sentința penală nr. 1063/2015 de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 29.09.2015, rezultă că sunt incidente prevederile art. 125 alin. (3) din C.p., potrivit cărora instanța va dispune prelungirea măsurii educative anterior dispuse dacă în perioada internării minorul este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior.

P. urmare, procesul individualizării realizat de către instanță se va limita la analiza în concret a dispozițiilor art. 74 din C.p., în vederea stabilirii duratei cu care se prelungește măsura educativă a internării într-un centru de detenție.

Astfel, conform art. 74 din C.p., evaluarea gravității infracțiunilor și a periculozității infractorului se apreciază în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Cu privire la elementele ce caracterizează faptele săvârșite de către inculpat, exceptând circumstanțele agravante anterior analizate, instanța are în vedere că acestea au avut drept consecințe prejudicii reduse.

Persoana inculpatului R. se caracterizează, conform referatelor de evaluare întocmite de Penitenciarul de Minori și Tineri C. și Serviciul de Probațiune Cluj, ca un tânăr aparent cooperant și receptiv în raport de programele derulate în cadrul centrului de detenție, având un comportament corespunzător, fără a suferi sancțiuni disciplinare sau recompense până în prezent. Totuși există un risc mediu de reluare a activităților infracționale.

Istoricul său personal indică predispoziția inculpatului la săvârșirea în mod repetat a unor infracțiuni de gravitate redusă sau medie împotriva patrimoniului, pe fondul unor situații familiale și financiare precare, precum și în contextul abandonului școlar după frecventarea a 7 clase.

De altfel, comiterea faptelor de furt calificat judecate în prezent la vârsta de 15-16 ani a avut drept scop obținerea de bunuri ușor vandabile, a căror contravaloare a fost utilizată de către inculpat pentru consumul zilnic, în condițiile în care inculpatul nu avea un loc de muncă stabil, iar familia acestuia întâmpina dificultăți financiare.

Un alt element important pentru evaluarea situației inculpatului îl reprezintă atitudinea sa sinceră, cooperantă pe tot parcursul procesului penal desfășurat împotriva sa.

În final, trebuie observat că pentru fapta din data de 05/06.11.2012 a intervenit împăcarea cu persoana vătămată (care este permisă de art. 231 alin. (2) din C.p), iar pentru fapta din data de 06/07.11.2012 a intervenit acordul de mediere nr. 1/29.10.2015 încheiat la Biroul de mediator C. P. (cauză sui generis de încetare a procesului penal care poate interveni și după citirea actului de sesizare până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești).

Așadar, în baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 231 alin. (2) din C.p și art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p., instanța va înceta procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul R. S. B. a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012), ca urmare a împăcării, persoană vătămată fiind O. S. F..

În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p., la art. 231 alin. (2) din C.p. și art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, va înceta procesul penal sub aspectul săvârșirii de către inculpatul R. S. B. a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 06/07.11.2012), ca urmare a încheierii acordului de mediere nr. 1/29.10.2015 la Biroul de mediator C. P., cu persoana vătămată .., reprezentată de administratorul C. I..

În baza art. 38 alin. (1) din C.p., va constata că inculpatul R. S. B. a comis infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (fapta din data de 15-17.10.2012, persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din 15-17.10.2012, persoană vătămată F. F. Ș.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. 1 lit. b) și d) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.), în stare de concurs real cu următoarele infracțiuni:

- infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969, pentru care i-a fost aplicată o pedeapsă de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013 (definitivă prin nerecurare la data de 15.10.2013);

- infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) din C.p., art. 229 alin. (1) lit. b), (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a), art. 113 alin. (3), art. 118 din C.p., pentru care i-a fost aplicată măsura educativă a supravegherii pentru 4 luni – prin sentința penală nr. 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013 (definitivă prin neapelare la data de 03.11.2014);

- infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d), (3) din C.p., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) și art. 113 alin. (3) din C.p., pentru care s-a dispus înlocuirea măsurii educative a supravegherii de 4 luni, aplicate prin sentința penală nr. 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N., cu măsura educativă a internării cu într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani, s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013 (definitivă prin nerecurare la data de 15.10.2013), înlocuindu-se pedeapsa închisorii de 1 an cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an, aplicându-se, în final, minorului R. S. B. măsura educativă cea mai grea a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani – prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2014 (definitivă prin decizia penală nr. 574/A/22.04.2015 a Curții de Apel Cluj);

- infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) și art. 113 alin. (2) din C.p. rap. la art. 5 din C.p., pentru care a fost prelungită pe o durată de 2 ani și 6 luni măsura internării într-un centru de detenție aplicată, prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. – prelungire dispusă prin sentința penală nr. 1063/28.08.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 29.09.2015.

În temeiul art. 125 alin. (3) din C.p., instanța va prelungi pe o durată de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni măsura internării într-un centru de detenție, aplicată prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N., respectiv prelungită inițial prin sentința penală nr. 1063/2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N., inculpatului R. S. B., în prezent încarcerat la Penitenciarul de Minori și Tineri C., pentru săvârșirea infracțiunilor furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (persoană vătămată F. F. Ș.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (persoană vătămată G. I.), în condițiile art. 38 alin. (1) din C.p.

În baza art. 127 din N.C.p., va scădea din durata măsurii internării într-un centru de detenție perioada reținerii și a arestării preventive a inculpatului minor R. S. B., respectiv 19.04.2013 – 28.06.2013 și perioada reținerii din data de 27/28.05.2014.

În conformitate cu art. 125 alin. (3) teza finală din N.C.p., va scădea din durata măsurii internării într-un centru de detenție de 3 ani și 6 luni perioada deja executată din 12.05.2015 până în prezent.

Individualizarea măsurii educative aplicabile în cazul inculpatului I. S. I. C. presupune analiza dispozițiilor art. 125 alin. (3) din C.p. și a art. 74 din C.p.

În primul rând, dat fiind faptul că inculpatul se află în prezent încarcerat în Penitenciarul de Minori și Tineri C. în executarea măsurii educative privative de libertate dispuse prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2014 (definitivă prin decizia penală nr. 574/A/22.04.2015 a Curții de Apel Cluj), rezultă că sunt incidente prevederile art. 125 alin. (3) din C.p., potrivit cărora instanța va dispune prelungirea măsurii educative anterior dispuse dacă în perioada internării minorul este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior.

P. urmare, procesul individualizării realizat de către instanță se va limita la analiza în concret a dispozițiilor art. 74 din C.p., redate anterior, în vederea stabilirii duratei cu care se prelungește măsura educativă a internării într-un centru de detenție.

Cu privire la elementele ce caracterizează faptele comise de inculpat, exceptând circumstanțele agravante anterior analizate, instanța are în vedere că acestea au produs prejudicii relativ reduse, iar pentru o parte din fapte a fost recuperat.

Persoana inculpatului se caracterizează, conform referatelor de evaluare întocmite de Penitenciarul de Minori și Tineri C. și Serviciul de Probațiune Cluj, ca un tânăr aparent cooperant și receptiv în raport de programele derulate în cadrul centrului de detenție, având un comportament corespunzător, fără a suferi sancțiuni disciplinare sau recompense până în prezent.

Cu toate acestea, istoricul său personal indică predispoziția inculpatului la săvârșirea unor infracțiuni de gravitate redusă sau medie împotriva patrimoniului, pe fondul unei situații familiale și financiare precare, precum și în contextul abandonului școlar după frecventarea a 8 clase.

De altfel, comiterea faptelor la vârsta fragedă de 15 ani a avut drept scop obținerea de bunuri ușor vandabile, a căror contravaloare a fost utilizată de către inculpat pentru consumul zilnic, în condițiile în care inculpatul nu realiza venituri, iar familia se confrunta cu dificultăți financiare.

Un alt element important pentru evaluarea situației inculpatului îl reprezintă atitudinea sa sinceră, cooperantă pe tot parcursul procesului penal desfășurat împotriva sa.

Trebuie observat că pentru una dintre infracțiunile săvârșite a intervenit împăcarea cu persoana vătămată, înainte de citirea actului de sesizare a instanței (fapta din data de 05.06.2012) care, conform art. 16 lit. g) corob. cu art. 396 alin. (6) din C.p.p., reprezintă o cauză de încetare a procesului penal.

În aceste condiții, în baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 231 alin. (2) din C.p și art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p., va înceta procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul I. S. I. C. a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012), ca urmare a împăcării (persoană vătămată fiind O. S. F.).

În baza art. 38 alin. (1) din C.p., va constata că inculpatul I. S. I. C. a comis infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 15-17.10.2012, persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77. lit a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.), în stare de concurs real cu următoarele infracțiuni:

- infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) din C.p., art. 229 alin. (1) lit. b), (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a), art. 113 alin. (3), art. 118 din C.p., pentru care i-a fost aplicată măsura educativă a supravegherii pentru 4 luni – prin sentința penală nr. 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013 (definitivă prin neapelare la data de 04.11.2014);

- infracțiunea de tâlhărie calificată, prev.de art. 233, 234 alin. (1) lit. d), (3) din C.p., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) și art. 113 alin. (3) din C.p., pentru care s-a dispus înlocuirea măsurii educative a supravegherii de 4 luni aplicate prin sentința penală nr. 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N., cu măsura educativă a internării cu într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani – prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2014 (definitivă prin decizia penală nr. 574/A/22.04.2015 a Curții de Apel Cluj).

În temeiul art. 125 alin. (3) din C.p., va prelungi pe o durată de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni măsura internării într-un centru de detenție aplicată prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N., inculpatului I. S. I. C., în prezent încarcerat la Penitenciarul de Minori și Tineri C., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 15-17.10.2012, persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77. lit a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.).

În baza art. 127 din N.C.p., va scădea din durata măsurii internării într-un centru de detenție perioada reținerii din data de 27/28.05.2014 a inculpatului minor I. S. I. C..

În conformitate cu art. 125 alin. (3) teza finală din N.C.p., va scădea din durata măsurii internării într-un centru de detenție de 2 ani și 10 luni perioada deja executată din 12.05.2015 până în prezent.

La individualizarea pedepsei pentru inculpatul V. I., instanța are în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 din C.p. de la 1969, limitele de pedeapsă reglementate, gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea.

În primul rând trebuie observat că inculpatul major a comis faptele care intră în conținutul constitutiv al celor două infracțiuni continuate împreună cu mai mulți inculpați minori fiind incidentă circumstanța agravantă generală prevăzută de art. art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p.

Există și un concurs de circumstanțe agravante speciale incidente, însă prejudiciile produse prin fiecare acțiune luată în parte sunt reduse.

Cele trei acțiuni de violare de domiciliu au fost comise în variante agravate, existând și de această dată un concurs de circumstanțe agravante speciale.

Relativ la persoana inculpatului, trebuie observat că a mai fost condamnat pentru infracțiuni concurente, însă nu posedă antecedente penale. În prezent are vârsta de 22 de ani, este necăsătorit, nu are ocupație. Pe parcursul cercetărilor a recunoscut faptele și a colaborat cu organele de cercetare penală.

În stabilirea pedepsei pentru fiecare unitate legală de infracțiune, instanța va porni inițial de la limitele de pedeapsă reduse ca urmare a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C.p.p, apoi va avea în vedere efectele circumstanței agravante generale, după care va aplica tratamentul juridic al infracțiunii continuate. În final va aplica regimul sancționator al concursului.

Pentru aceste motive, văzând prevederile art. 52 din C.p. de la 1969, vizând scopul pedepsei, în temeiul art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p., art. 42 și art. 78 alin. (1) din C.p. de la 1969, va condamna pe inculpatul V. I. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni pentru săvârșireaunei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (șapte acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969, în condițiile art. 41 alin. (2) din C.p. de la 1969 și art. 5 din C.p.

În temeiul art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p., art. 42 și art. 78 alin. (1) din C.p., va condamna pe inculpatul V. I. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni pentru săvârșireaunei infracțiuni de violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969 în condițiile art. 41 alin. (2) din C.p. de la 1969.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) din C.p. de la 1969, va constata că cele două infracțiuni pentru care este condamnat prin prezenta hotărâre se află în stare de concurs real cu următoarele infracțiuni: furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c), 74 lit. a) și c) din C.p. de la 1969, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin nerecurare la data de 18.10.2013; respectiv furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) alin. (3) lit. f) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c), 74 lit. a) și c) din C.p. de la 1969, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, prin sentința penală 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin neapelare la data de 06.01.2015.

În temeiul art. 85 alin. (1) din C.p. de la 1969, va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului V. I. prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin nerecurare la data de 18.10.2013, precum și suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin neapelare la data de 06.01.2015.

În baza art. 36 alin. (1) din C.p. de la 1969 rap. art. 34 alin. (1) lit. b) din C.p. de la 1969, va contopi cele două pedepse de 3 ani și 4 luni închisoare, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin prezenta sentință cu cele două pedepse de 1 an și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013 și prin sentința penală 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, aplicând inculpatului V. I. pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare, pe care o va spori cu 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, în regim de detenție.

În temeiul articolului 71 alin. (2) din C.p. de la 1969, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la articolul 64 litera a) teza a II-a și lit. b) din C.p. de la 1969, considerând că faptele comise îl fac nedemn cu ocuparea funcțiilor publice.

În conformitate cu art. 88 din C.p. de la 1969, va scădea din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii de 24 ore din data de 19.04.2013 și durata arestului preventiv de la 20.04.2013 la 28.06.2013.

La individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, în cazul inculpatului C. P. I., instanța pornește de la faptul că pentru una dintre infracțiunile reținute în sarcina sa este incidentă o cauză de încetare a procesului penal.

Rămâne, astfel, o singură infracțiune comisă în timpul minorității. Prejudiciul rezultat în urma faptei este redus, totuși, există un cumul de circumstanțe agravante speciale. Inculpatul este cetățean român, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut. A finalizat 10 clase, iar în prezent este operator utilaje în cadrul S.C. VIP INDUSTRIAL ROMÂNIA S.R.L. și are un copil minor în întreținere.

Nu are antecedente penale, însă fapta este concurentă cu alte infracțiuni comise după majorat pentru care a fost condamnat definitiv.

În cursul procesului a colaborat cu organele judiciare și a recunoscut faptele.

În consecință, în baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 231 alin. (2) din C.p și art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p., va înceta procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul C. P. I. a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012), ca urmare a împăcării (persoană vătămată fiind O. S. F.).

În baza art. 120 și art. 114 alin. (1) din C.p., va aplica inculpatului C. P. I. măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 (patru) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a), art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.).

În conformitate cu art. 38 alin. (1) din C.p., va constata că infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a asistării zilnice prin prezenta sentință se află în stare de concurs real cu infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) din C.p. pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, prin sentința penală nr. 727/03.06.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015.

În temeiul art. 130 din C.p., va anula suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului C. P. I. prin sentința penală nr. 727/03.06.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015.

În baza art. 129 alin. (2) lit. a) din C.p., va contopi măsura asistării zilnice aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 727/03.06.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015, urmând ca inculpatul C. P. I. să execute doar pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 45 lit. a) din C.p., va aplica inculpatului C. P. I. pe lângă pedeapsa principală de doi ani închisoare, cu titlu de pedeapsă complementară, interdicția exercitării, pe o durata de 1 an și 6 luni, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a comunica și de a se apropia de P. M. D. și J. M., pedeapsă complementară aplicată prin sentința penală nr. 727/03.06. 2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr. 3915/211/ 2015, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că, în raport cu vârsta inculpatului de la momentul comiterii faptei și față de conduita sa procesuală, posibilitățile sale de îndreptare sunt ridicate și fără executarea în regim de detenție a pedepsei.

Așadar, în baza art. 91, art. 92 și art. 97 alin. (2) din C.p., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere a inculpatului C. P. I. de 3 (trei) ani, calculat de la 23.06.2015, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 727/03.06.2015, pronunțate de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ .

În baza art. 93 alin. (1) din C.p., va obliga inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., va impune inculpatului să execute obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probațiune în baza evaluării inițiale.

În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93 alin. (3) din C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C. P. I. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Primăria Comunei Apahida sau Primăria Municipiului Cluj-N..

Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p., va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere: revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare și executarea pedepsei la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție; posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 an închisoare și executarea pedepsei la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă.

Va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligației impuse, anume revocarea suspendării și dispunerea executării pedepsei de 2 ani închisoare.

Va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor neîndeplinirii integrale până la data expirării termenului de supraveghere a obligației civile stabilite în sarcina sa prin prezenta hotărâre, anume revocarea suspendării și dispunerea executării pedepsei de 2 ani închisoare în regim de detenție.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C.p.p. rap la art. 72 alin. (1) din C.p., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore, dispusă prin ordonanța emisă la data de 16.02.2015 de către I.P.J. Cluj – Secția 2 Poliție Rurală Apahida, în dosarul cu nr. 1408/P/2015 (conexat ulterior la dosarul nr. 3356/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.), deducere avută în vedere la pronunțarea sentinței penale nr. 727/03.06.2015 de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ .

Individualizarea pedepsei în cazul inculpatului R. D. A. pornește de la faptul că la data comiterii faptelor era minor.

Totuși, întrucât Vechiul Cod penal îi este aplicabil instanța urmează să se orienteze spre o pedeapsă cu închisoarea, iar nu spre o măsură educativă în raport cu numărul mare de acte materiale comise.

Cele patru acte materiale care intră în conținutul infracțiunii de furt calificat prezintă o gravitate redusă spre medie, dacă ar fi luate separat, în raport cu pagubele produse persoanelor vătămate și cu împrejurările comiterii faptelor, în contextul unui cumul de circumstanțe speciale de agravare.

Infracțiunea de violare de domiciliu prezintă o gravitate medie având în vedere că există două împrejurări cumulate ce au determinat reținerea variantei agravate.

Conform art. 109 din C.p. de la 1969, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu jumătate.

Totodată, judecătorul va reține incidența unei circumstanțe atenuante judiciare (art. 74 lit. c) din C.p. de la 1969), având în vedere conduita procesuală a inculpatului dudă săvârșirea faptei rezultând din prezentarea la toate chemările organelor judiciare, comportarea sinceră în tot cursul procesului și înlesnirea descoperii adevărului încă de la debutul procedurii.

Totodată, va aplica și dispozițiile privind sancționarea infracțiunii continuate.

La stabilirea pedepsei în concret, instanța reține că inculpatul are vârsta de 19 ani, iar de la vârsta de 17 ani a renunțat la școală. În prezent, nu este angajat în muncă și este sprijinit de părinții săi. Nu are antecedente penale. Totuși, există un risc mediu de reluare a preocupărilor infracționale în raport cu anturajul său și adicția pentru consumul de substanțe psihoactive.

În consecință, în baza art. 396 alin. (2) din C.p.p., art. 42, art. 76 alin. (1) lit. d) și art. 109 alin. (1) din C.p. de la 1969, instanța va condamna pe inculpatul R. D. A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșireainfracțiunii de furt calificat, în formă continuată (patru acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c) și art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969.

În baza art. 396 alin. (2) din C.p.p., art. 76 alin. (1) lit. d) și art. 109 alin. (1) din C.p. de la 1969, va condamna pe inculpatul R. D. A. la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșireainfracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) din C.p. de la 1969, va constata că cele două infracțiuni pentru care este condamnat prin prezenta hotărâre se află în stare de concurs real cu infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 99 din C.p. de la 1969, pentru care inculpatul R. D. A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin nerecurare la data de 15.10.2013.

În temeiul art. 85 alin. (1) din C.p. de la 1969, instanța va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului R. D. A. prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin nerecurare la data de 15.10.2013.

În baza art. 36 alin. (1) din C.p. de la 1969 rap. art. 34 alin. (1) lit. b) din C.p. de la 1969, va contopi cele două pedepse de 1 an închisoare, respectiv 10 luni închisoare aplicate prin prezenta sentință cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin nerecurare la data de 15.10.2013, aplicând inculpatului R. D. A. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, fără spor.

În temeiul articolului 71 alin. (2) din C.p. de la 1969, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la articolul 64 litera a) teza a II-a și lit. b) din C.p. de la 1969, considerând că nu îndeplinește condițiile de demnitate atribuite de lege funcțiilor publice.

Potrivit art. 110 rap. la art. 81 alin. (1) și (2) și art. 82 din C.p. de la 1969, se apreciază că inculpatul poate să-și îndrepte conduita și fără executarea pedepsei în regim de detenție.

Așadar, va suspenda condiționat executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului R. D. A. pe un termen de încercare de 3 ani.

Conform art. 71 alin. (5) din C.p. de la 1969, va suspenda executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 alin. (1) din C.p.p., va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din C.p. de la 1969, care implică revocarea suspendării condiționate a executării și executarea pedepsei în regim de detenție.

În conformitate cu art. 88 din C.p. de la 1969, va scădea din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii de 24 ore din data de 19.04.2013, avută în vedere la pronunțarea sentinței penale nr. 1040/03.10.2013 de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013.

În cazul inculpatului R. D. nu se mai ridică problema individualizării pedepsei în raport cu incidența cauzei de încetare a procesului penal.

Instanța urmează ca, în baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p., la art. 231 alin. (2) din C.p. și art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, să înceteze procesul penal sub aspectul săvârșirii de către inculpatul R. D. a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C.p., art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C.p. (faptă din data de 06/07.11.2012), ca urmare a încheierii acordului de mediere nr. 1/29.10.2015 la Biroul de mediator C. P., cu persoana vătămată .., reprezentată de administratorul C. I..

Individualizarea pedepsei pentru inculpatul M. A. A.

Contribuția acestuia la comiterea infracțiunilor nu este de neglijat, însă trebuie avut în vedere și de această dată cuantumul pagubelor produse prin actele materiale de complicitate la furt calificat în formă continuată.

În privința infracțiunii de tăinuire, se observă că aceasta prezintă o gravitate redusă față de folosul urmărit și obținut de inculpat, respectiv în raport cu natura și valoarea bunurilor tăinuite.

La data faptelor inculpatul era major, iar în cazul complicității la furt calificat a acționat într-un cumul de circumstanțe speciale de agravare.

Inculpatul este cetățean român, necăsătorit, fără ocupație și nu are antecedente penale. În cursul procesului penal a dat dovadă de sinceritate, a recunoscut faptele și a colaborat cu organele judiciare. Este incidentă reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege – art. 396 alin. (10) din C.p.p.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p., art. 42, art. 78 alin. (1) din C.p. de la 1969, instanța va condamna pe inculpatul M. A. A. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșireainfracțiunii de complicitate la furt calificat, în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 26 din C.p. de la 1969 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.p. de la 1969 și art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969.

În baza art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p., va condamna pe inculpatul M. A. A. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșireainfracțiunii de tăinuire, prev. de art. 221 alin. (1) din C.p. de la 1969.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) din C.p. de la 1969, va constata că cele două infracțiuni pentru care este condamnat prin prezenta hotărâre se află în stare de concurs real.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) din C.p. de la 1969, va contopi cele două pedepse de 2 ani și 4 luni închisoare, respectiv 4 luni închisoare, aplicând inculpatului M. A. A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 4 luni închisoare, fără spor.

În temeiul articolului 71 alin. (2) din C.p. de la 1969, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la articolul 64 litera a) teza a II-a și lit. b) din C.p. de la 1969.

În baza art. 86 ind. 1, art. 86 ind. 2 din C.p. de la 1969, apreciind că își va îndrepta conduita și fără executarea pedepsei în regim de detenție, instanța va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicate inculpatului M. A. A. pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. (5) din C.p. de la 1969, va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 86 ind. 3 alin. (1) din C.p. de la 1969, pe durata termenului de încercare de 4 ani și 6 luni, va dispune ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probațiune; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a fi controlate mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 ind. 4 din C.p. de la 1969, va atrage atenția inculpatului că în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, respectiv în ipoteza neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare se va dispune, în condițiile legii, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei, respectiv executarea în întregime a pedepsei cumulate cu pedeapsa ce s-ar dispune pentru noua infracțiune.

Latura civilă

Referitor la condițiile răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, prejudiciu cert și nereparat, vinovăție, legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu), acestea sunt îndeplinite în cauză, iar pe de altă parte toți inculpații au recunoscut evaluarea prejudiciilor realizată de părțile civile.

În conformitate cu art. 397 alin. (1) din C.p.p., art. 25 alin. (1) din C.p.p. și art. 19 alin. (5) din C.p.p. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 și art. 1381 și 1382 din C. civ., instanța va admite acțiunile civile formulate în procesul penal de către părțile civile F. I., F. F. Ș., N. I. N., S. I..

Va obliga, în solidar, pe inculpații R. S. B., I. S. I. C. și V. I. la plata sumei de 1.500 lei către partea civilă F. I., cu titlu de daune materiale.

Va obliga, în solidar, pe inculpații R. S. B. și V. I. la plata sumei de 200 lei către partea civilă F. F. Ș., cu titlu de daune materiale.

Va obliga, în solidar, pe inculpații R. S. B., I. S. I. C., V. I. și R. D. A. la plata sumei de 1.200 lei către partea civilă N. I. N., cu titlu de daune materiale.

Va obliga, în solidar, pe inculpații R. S. B., I. S. I. C., V. I. și R. D. A. la plata sumei de 400 lei către partea civilă S. I., cu titlu de daune materiale.

În conformitate cu art. 397 alin. (1) din C.p.p., art. 25 alin. (1) din C.p.p., va constata că persoana vătămată G. I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Întrucât părțile sau împăcat, iar prejudiciul a fost recuperat, în baza art. 159 alin. (2) din C.p., va stinge acțiunea civilă formulată în procesul penal de către partea civilă O. S. F. față de inculpații R. S. B., I. S. I. C., V. I. și C. P. I..

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 22 din C.p.p., va lua act că prin acordul de mediere nr. 1/29.10.2015, încheiat între partea civilă ., reprezentată de administratorul C. I., și inculpații R. S. B., V. I., R. D. A., M. A. A. și R. D., la Biroul de Mediator C. P., partea civilă .. a renunțat la pretențiile civile formulate în procesul penal față de inculpați.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 22 din C.p.p., va lua act că prin acordul de mediere nr. 2/10.11.2015, încheiat între partea civilă F. F. Ș. și inculpatul R. D. A. la Biroul de Mediator C. P., partea civilă F. F. Ș. a renunțat la pretențiile civile formulate în procesul penal față de inculpat.

Cheltuieli de judecată și alte dispoziții

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) și (2) din C.p.p., va obliga pe inculpatul R. S. B. la plata sumei de 400 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Va obliga pe inculpatul I. S. I. C. la plata sumei de 300 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Va obliga pe inculpatul V. I. la plata sumei de 400 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Va Obliga pe inculpatul C. P. I. la plata sumei de 200 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Va obliga pe inculpatul R. D. A. la plata sumei de 200 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Va obliga pe inculpatul R. D. la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Va obliga pe inculpatul M. A. A. la plata sumei de 150 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 398 și art. 275 alin. (2) lit. c) din C.p.p., întrucât nu s-a stipulat în acordul de mediere cine va achita cheltuielile judiciare avansate de stat, pe temeiul culpei procesuale, va obliga partea civilă .. la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar pe partea civilă F. F. Ș. la plata sumei de 50 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. d) din C.p.p., va obliga partea civilă O. S. F. la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariile avocaților din oficiu desemnați în cursul urmăririi penale (D. D. C. – 800 lei, B. A. – 400 lei, S. M. A. – 400 lei), respectiv în cursul camerei preliminare și al judecății (C. A. – 400 lei, C. D. A. – 400 lei, D. M. A. – 400 lei, C. R. A. – 400 lei, C. H. – 400 lei, C. A. M. – 400 lei, C. Ș. M. – 400 lei), avansate din fondul Ministerului Justiției, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

I. Cu privire la inculpatul R. S. B. – latura penală

1. În baza art. 5 din C.p.,

Constată că Noul Cod penal (C.p.) reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului.

Recalifică faptele reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului R. S. B. din infracțiunile de furt calificat în formă continuată (șapte acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969 și violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969, ambele în condițiile art. 33 lit. a) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C.p. 1969 și art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969, în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. 1 lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (fapta din data de 15-17.10.2012, persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din 15-17.10.2012, persoană vătămată F. F. Ș.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată O. S. F.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 06/07.11.2012, persoană vătămată ..), în condițiile art. 38 alin. (1) din C.p.

2. În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 231 alin. (2) din C.p și art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p.,

Încetează procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul R. S. B. a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012), ca urmare a împăcării, persoană vătămată fiind O. S. F..

3. În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p., la art. 231 alin. (2) din C.p. și art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator,

Încetează procesul penal sub aspectul săvârșirii de către inculpatul R. S. B. a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 06/07.11.2012), ca urmare a încheierii acordului de mediere nr. 1/29.10.2015 la Biroul de mediator C. P., cu persoana vătămată .., reprezentată de administratorul C. I..

4. În baza art. 38 alin. (1) din C.p.,

Constată că inculpatul R. S. B. a comis infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (fapta din data de 15-17.10.2012, persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din 15-17.10.2012, persoană vătămată F. F. Ș.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. 1 lit. b) și d) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.), în stare de concurs real cu următoarele infracțiuni:

- infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969, pentru care i-a fost aplicată o pedeapsă de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013 (definitivă prin nerecurare la data de 15.10.2013);

- infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) din C.p., art. 229 alin. (1) lit. b), (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a), art. 113 alin. (3), art. 118 din C.p., pentru care i-a fost aplicată măsura educativă a supravegherii pentru 4 luni – prin sentința penală nr. 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013 (definitivă prin neapelare la data de 03.11.2014);

- infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d), (3) din C.p., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) și art. 113 alin. (3) din C.p., pentru care s-a dispus înlocuirea măsurii educative a supravegherii de 4 luni, aplicate prin sentința penală nr. 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N., cu măsura educativă a internării cu într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani, s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013 (definitivă prin nerecurare la data de 15.10.2013), înlocuindu-se pedeapsa închisorii de 1 an cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an, aplicându-se, în final, minorului R. S. B. măsura educativă cea mai grea a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani – prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2014 (definitivă prin decizia penală nr. 574/A/22.04.2015 a Curții de Apel Cluj);

- infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) și art. 113 alin. (2) din C.p. rap. la art. 5 din C.p., pentru care a fost prelungită pe o durată de 2 ani și 6 luni măsura internării într-un centru de detenție aplicată, prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. – prelungire dispusă prin sentința penală nr. 1063/28.08.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 29.09.2015.

5. În temeiul art. 125 alin. (3) din C.p.,

Prelungește pe o durată de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni măsura internării într-un centru de detenție, aplicată prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N., respectiv prelungită inițial prin sentința penală nr. 1063/2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N., inculpatului R. S. B., în prezent încarcerat la Penitenciarul de Minori și Tineri C., fiul lui B.-D. și F.-L., născut la data de 18.10.1996 în Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în Comuna Apahida, .. 70, jud. Cluj, posesor al C.I.P. seria_, CNP_, cetățean român, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, 7 clase, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (persoană vătămată F. F. Ș.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (persoană vătămată G. I.), în condițiile art. 38 alin. (1) din C.p.

6. În baza art. 127 din N.C.p.,

Scade din durata măsurii internării într-un centru de detenție perioada reținerii și a arestării preventive a inculpatului minor R. S. B., respectiv 19.04.2013 – 28.06.2013 și perioada reținerii din data de 27/28.05.2014.

În conformitate cu art. 125 alin. (3) teza finală din N.C.p.,

Scade din durata măsurii internării într-un centru de detenție de 3 ani și 6 luni perioada deja executată din 12.05.2015 până în prezent.

II. Cu privire la inculpatul I. S. I. C. – latura penală

1. În baza art. 5 din C.p.,

Constată că Noul Cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului.

Recalifică faptele reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului I. S. I. C. din infracțiunile de furt calificat în formă continuată (cinci acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969, respectiv violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969, în condițiile art. 33 lit. a) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C.p. de la 1969 și cu aplic. art. 99 alin. (2) din C.p. de la 1969 în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din data de 15-17.10.2012, persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77. lit a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p. cu aplicarea disp. art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată O. S. F.).

2. În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 231 alin. (2) din C.p și art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p.,

Încetează procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul I. S. I. C. a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012), ca urmare a împăcării (persoană vătămată fiind O. S. F.).

3. În baza art. 38 alin. (1) din C.p.,

Constată că inculpatul I. S. I. C. a comis infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 15-17.10.2012, persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77. lit a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.), în stare de concurs real cu următoarele infracțiuni:

- infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) din C.p., art. 229 alin. (1) lit. b), (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a), art. 113 alin. (3), art. 118 din C.p., pentru care i-a fost aplicată măsura educativă a supravegherii pentru 4 luni – prin sentința penală nr. 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013 (definitivă prin neapelare la data de 04.11.2014);

- infracțiunea de tâlhărie calificată, prev.de art. 233, 234 alin. (1) lit. d), (3) din C.p., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) și art. 113 alin. (3) din C.p., pentru care s-a dispus înlocuirea măsurii educative a supravegherii de 4 luni aplicate prin sentința penală nr. 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N., cu măsura educativă a internării cu într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani – prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2014 (definitivă prin decizia penală nr. 574/A/22.04.2015 a Curții de Apel Cluj).

4. În temeiul art. 125 alin. (3) din C.p.,

Prelungește pe o durată de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni măsura internării într-un centru de detenție aplicată prin sentința penală nr. 14/08.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N., inculpatului I. S. I. C., în prezent încarcerat la Penitenciarul de Minori și Tineri C., fiul lui S. și A., născut la data de 13.12.1996 în Cluj-N., cu domiciliul în ., ., identificat prin CI . nr._, CNP_, cetățean român, necăsătorit, studii-8 clase, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 15-17.10.2012, persoană vătămată F. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată N. I. N.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 04/05.11.2012, persoană vătămată S. I.), furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p. cu aplicarea art. 77. lit a) din C.p., art. 113 alin. (2) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.).

5. În baza art. 127 din N.C.p.,

Scade din durata măsurii internării într-un centru de detenție perioada reținerii din data de 27/28.05.2014 a inculpatului minor I. S. I. C..

În conformitate cu art. 125 alin. (3) teza finală din N.C.p.,

Scade din durata măsurii internării într-un centru de detenție de 2 ani și 10 luni perioada deja executată din 12.05.2015 până în prezent.

III. Cu privire la inculpatul V. I. – latura penală

1. În baza art. 5 din C.p.,

Constată că legea penală mai favorabilă inculpatului V. I. este Cod penal de la 1969 (C.p. de la 1969).

2. În temeiul art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p., art. 42 și art. 78 alin. (1) din C.p. de la 1969,

Condamnă pe inculpatul V. I. – fiul lui I. și I., născut la data de 29.08.1993, în Municipiul T., jud. Cluj, domiciliat în Câmpia Turzii, Alera Vânătorilor, nr. 1, ., jud. Cluj, CNP_, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație – la pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni pentru săvârșireaunei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (șapte acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969, în condițiile art. 41 alin. (2) din C.p. de la 1969 și art. 5 din C.p.

3. În temeiul art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p., art. 42 și art. 78 alin. (1) din C.p.,

Condamnă pe inculpatul V. I. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni pentru săvârșireaunei infracțiuni de violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969 în condițiile art. 41 alin. (2) din C.p. de la 1969.

4. În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) din C.p. de la 1969,

Constată că cele două infracțiuni pentru care este condamnat prin prezenta hotărâre se află în stare de concurs real cu următoarele infracțiuni:

- furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c), 74 lit. a) și c) din C.p. de la 1969, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin nerecurare la data de 18.10.2013;

- furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) alin. (3) lit. f) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c), 74 lit. a) și c) din C.p. de la 1969, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, prin sentința penală 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin neapelare la data de 06.01.2015.

5. În temeiul art. 85 alin. (1) din C.p. de la 1969,

Anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului V. I. prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin nerecurare la data de 18.10.2013, precum și suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin neapelare la data de 06.01.2015.

6. În baza art. 36 alin. (1) din C.p. de la 1969 rap. art. 34 alin. (1) lit. b) din C.p. de la 1969,

Contopește cele două pedepse de 3 ani și 4 luni închisoare, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin prezenta sentință cu cele două pedepse de 1 an și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013 și prin sentința penală 1095/09.10.2014, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, aplicând inculpatului V. I. pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare, pe care o sporește cu 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, în regim de detenție.

7. În temeiul articolului 71 alin. (2) din C.p. de la 1969,

Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la articolul 64 litera a) teza a II-a și lit. b) din C.p. de la 1969.

8. În conformitate cu art. 88 din C.p. de la 1969,

Scade din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii de 24 ore din data de 19.04.2013 și durata arestului preventiv de la 20.04.2013 la 28.06.2013.

IV. Cu privire la inculpatul C. P. I. – latura penală

1. În baza art. 5 din C.p.,

Constată că Noul Cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului.

Recalifică faptele reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului C. P. I. din infrațiunile de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969, și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969, în condițiile art. 33 lit. a) din C.p. de la 1969, în infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.) și furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. 113 alin. (3) din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată O. S. F.), în condițiile art. 38 alin. (1) din C.p.

2. În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 231 alin. (2) din C.p și art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p.,

Încetează procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul C. P. I. a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.p., art. art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012), ca urmare a împăcării (persoană vătămată fiind O. S. F.).

3. În baza art. 120 și art. 114 alin. (1) din C.p.,

Aplică inculpatului C. P. I., fiul lui P. și T.-M., născut la data de 25.02.1995, în Mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în .. 29, jud. Cluj, CNP_, cetățean român, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii 10 clase, operator utilaje în cadrul S.C. VIP INDUSTRIAL ROMÂNIA S.R.L., măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 (patru) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a), art. 113 alin. (3) și art. 5 din C.p. (faptă din data de 05/06.11.2012, persoană vătămată G. I.).

4. În conformitate cu art. 38 alin. (1) din C.p.,

Constată că infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a asistării zilnice prin prezenta sentință se află în stare de concurs real cu infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) din C.p., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) din C.p. pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, prin sentința penală nr. 727/03.06.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015.

5. În temeiul art. 130 din C.p.,

Anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului C. P. I. prin sentința penală nr. 727/03.06.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015.

6. În baza art. 129 alin. (2) lit. a) din C.p.,

Contopește măsura asistării zilnice aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 727/03.06.2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015, urmând ca inculpatul C. P. I. să execute doar pedeapsa de 2 ani închisoare.

7. În temeiul art. 45 lit. a) din C.p.,

Aplică inculpatului C. P. I. pe lângă pedeapsa principală de doi ani închisoare, cu titlu de pedeapsă complementară, interdicția exercitării, pe o durata de 1 an și 6 luni, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a comunica și de a se apropia de P. M. D. și J. M., pedeapsă complementară aplicată prin sentința penală nr. 727/03.06. 2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr. 3915/211/ 2015, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2015.

8. În baza art. 91, art. 92 și art. 97 alin. (2) din C.p.,

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere a inculpatului C. P. I. de 3 (trei) ani, calculat de la 23.06.2015, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 727/03.06.2015, pronunțate de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ .

În baza art. 93 alin. (1) din C.p.,

Obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., impune inculpatului să execute obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probațiune în baza evaluării inițiale.

În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93 alin. (3) din C.p.,

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C. P. I. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Primăria Comunei Apahida sau Primăria Municipiului Cluj-N..

Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p.,

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere:

- revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare și executarea pedepsei la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție;

- posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 an închisoare și executarea pedepsei la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligației impuse, anume revocarea suspendării și dispunerea executării pedepsei de 2 ani închisoare.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor neîndeplinirii integrale până la data expirării termenului de supraveghere a obligației civile stabilite în sarcina sa prin prezenta hotărâre, anume revocarea suspendării și dispunerea executării pedepsei de 2 ani închisoare în regim de detenție.

9. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C.p.p. rap la art. 72 alin. (1) din C.p.,

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore, dispusă prin ordonanța emisă la data de 16.02.2015 de către I.P.J. Cluj – Secția 2 Poliție Rurală Apahida, în dosarul cu nr. 1408/P/2015 (conexat ulterior la dosarul nr. 3356/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.), deducere avută în vedere la pronunțarea sentinței penale nr. 727/03.06.2015 de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ .

V. Cu privire la inculpatul R. D. A. – latura penală

1. În baza art. 5 din C.p. și art. 17 din Legea nr. 187/2015,

Constată că legea penală mai favorabilă inculpatului este Codul penal de la 1969.

2. În baza art. 396 alin. (2) din C.p.p., art. 42, art. 76 alin. (1) lit. d) și art. 109 alin. (1) din C.p. de la 1969,

Condamnă pe inculpatul R. D. A., fiul lui G. și E., născut la data de 06.08.1996, în Mun. Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în ., ., jud. Cluj, CNP_, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșireainfracțiunii de furt calificat, în formă continuată (patru acte materiale), prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c) și art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969.

3. În baza art. 396 alin. (2) din C.p.p., art. 76 alin. (1) lit. d) și art. 109 alin. (1) din C.p. de la 1969,

Condamnă pe inculpatul R. D. A. la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșireainfracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.p. de la 1969 cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 99 alin. (3) din C.p. de la 1969.

4. În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) din C.p. de la 1969,

Constată că cele două infracțiuni pentru care este condamnat prin prezenta hotărâre se află în stare de concurs real cu infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 99 din C.p. de la 1969, pentru care inculpatul R. D. A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin nerecurare la data de 15.10.2013.

5. În temeiul art. 85 alin. (1) din C.p. de la 1969,

Anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului R. D. A. prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin nerecurare la data de 15.10.2013.

6. În baza art. 36 alin. (1) din C.p. de la 1969 rap. art. 34 alin. (1) lit. b) din C.p. de la 1969,

Contopește cele două pedepse de 1 an închisoare, respectiv 10 luni închisoare aplicate prin prezenta sentință cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1040/03.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, definitivă prin nerecurare la data de 15.10.2013, aplicând inculpatului R. D. A. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, fără spor.

7. În temeiul articolului 71 alin. (2) din C.p. de la 1969,

Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la articolul 64 litera a) teza a II-a și lit. b) din C.p. de la 1969.

8. Potrivit art. 110 rap. la art. 81 alin. (1) și (2) și art. 82 din C.p. de la 1969,

Suspendă condiționat executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului R. D. A. pe un termen de încercare de 3 ani.

Conform art. 71 alin. (5) din C.p. de la 1969,

Suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 alin. (1) din C.p.p.,

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din C.p. de la 1969, care implică revocarea suspendării condiționate a executării și executarea pedepsei în regim de detenție.

9. În conformitate cu art. 88 din C.p. de la 1969,

Scade din pedeapsa rezultantă aplicată durata reținerii de 24 ore din data de 19.04.2013, avută în vedere la pronunțarea sentinței penale nr. 1040/03.10.2013 de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013.

VI. Cu privire la inculpatul R. D. – latura penală

1. În baza art. 5 din C.p.,

Constată că Noul Cod penal (C.p.) reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului.

Recalifică fapta reținută în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului R. D. din infracțiunea defurt calificat, prev. de art 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969 și art. 37 lit. b) din C.p. de la 1969 în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C.p., art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C.p. (faptă din data de 06/07.11.2012, persoană vătămată ..).

2. În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p., la art. 231 alin. (2) din C.p. și art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator,

Încetează procesul penal sub aspectul săvârșirii de către inculpatul R. D. a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C.p., art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C.p. (faptă din data de 06/07.11.2012), ca urmare a încheierii acordului de mediere nr. 1/29.10.2015 la Biroul de mediator C. P., cu persoana vătămată .., reprezentată de administratorul C. I..

VII. Cu privire la inculpatul M. A. A. – latura penală

1. În baza art. 5 din C.p.,

Constată că legea penală mai favorabilă inculpatului este Codul penal de la 1969.

2. În baza art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p., art. 42, art. 78 alin. (1) din C.p. de la 1969,

Condamnă pe inculpatul M. A. A., fiul lui A. și S., născut la data de 15.03.1970, în G., jud. Cluj, domiciliat în ., ., CNP_, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, la pedeapsa de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșireainfracțiunii de complicitate la furt calificat, în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 26 din C.p. de la 1969 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C.p. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.p. de la 1969 și art. 75 alin. (1) lit. c) din C.p. de la 1969.

3. În baza art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p.,

Condamnă pe inculpatul M. A. A. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșireainfracțiunii de tăinuire, prev. de art. 221 alin. (1) din C.p. de la 1969.

4. În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) din C.p. de la 1969,

Constată că cele două infracțiuni pentru care este condamnat prin prezenta hotărâre se află în stare de concurs real.

5. În baza art. 34 alin. (1) lit. b) din C.p. de la 1969,

Contopește cele două pedepse de 2 ani și 4 luni închisoare, respectiv 4 luni închisoare, aplicând inculpatului M. A. A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 4 luni închisoare, fără spor.

6. În temeiul articolului 71 alin. (2) din C.p. de la 1969,

Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la articolul 64 litera a) teza a II-a și lit. b) din C.p. de la 1969.

7. În baza art. 86 ind. 1, art. 86 ind. 2 din C.p. de la 1969,

Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicate inculpatului M. A. A. pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. (5) din C.p. de la 1969,

Dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 86 ind. 3 alin. (1) din C.p. de la 1969,

Pe durata termenului de încercare de 4 ani și 6 luni, dispune ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 ind. 4 din C.p. de la 1969,

Atrage atenția inculpatului că în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, respectiv în ipoteza neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare se va dispune, în condițiile legii, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei, respectiv executarea în întregime a pedepsei cumulate cu pedeapsa ce s-ar dispune pentru noua infracțiune.

VIII. Latura civilă

1. În conformitate cu art. 397 alin. (1) din C.p.p., art. 25 alin. (1) din C.p.p. și art. 19 alin. (5) din C.p.p. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 și art. 1381 și 1382 din C. civ.,

Admite acțiunile civile formulate în procesul penal de către părțile civile F. I., CNP_, domiciliat în ., .-12, jud. Cluj, F. F. Ș., CNP_, domiciliat în ., ., ., N. I. N., CNP_, domiciliat în Municipiul Cluj-N., ., ., S. I., CNP_, domiciliat în Municipiul Cluj-N., .. 188, jud. Cluj.

Obligă, în solidar, pe inculpații R. S. B., I. S. I. C. și V. I. la plata sumei de 1.500 lei către partea civilă F. I., cu titlu de daune materiale.

Obligă, în solidar, pe inculpații R. S. B. și V. I. la plata sumei de 200 lei către partea civilă F. F. Ș., cu titlu de daune materiale.

Obligă, în solidar, pe inculpații R. S. B., I. S. I. C., V. I. și R. D. A. la plata sumei de 1.200 lei către partea civilă N. I. N., cu titlu de daune materiale.

Obligă, în solidar, pe inculpații R. S. B., I. S. I. C., V. I. și R. D. A. la plata sumei de 400 lei către partea civilă S. I., cu titlu de daune materiale.

2. În conformitate cu art. 397 alin. (1) din C.p.p., art. 25 alin. (1) din C.p.p.,

Constată că persoana vătămată G. I., CNP_, domiciliat în ., ., jud. Cluj, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

3. În baza art. 159 alin. (2) din C.p.,

Stinge acțiunea civilă formulată în procesul penal de către partea civilă O. S. F., CNP_, cu domiciliul în Comuna Apahida, .. 11, jud. Cluj, față de inculpații R. S. B., I. S. I. C., V. I. și C. P. I..

4. În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 22 din C.p.p.,

Ia act că prin acordul de mediere nr. 1/29.10.2015, încheiat între partea civilă .., CUI_, reg. ./2006, cu sediul în Comuna Apahida, .. 6, jud. Cluj, reprezentată de administratorul C. I., și inculpații R. S. B., V. I., R. D. A., M. A. A. și R. D., la Biroul de Mediator C. P., partea civilă .. a renunțat la pretențiile civile formulate în procesul penal față de inculpați.

5. În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 22 din C.p.p.,

Ia act că prin acordul de mediere nr. 2/10.11.2015, încheiat între partea civilă F. F. Ș. și inculpatul R. D. A. la Biroul de Mediator C. P., partea civilă F. F. Ș. a renunțat la pretențiile civile formulate în procesul penal față de inculpat.

IX. Cheltuieli judiciare și alte dispoziții

1. În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) și (2) din C.p.p.,

Obligă pe inculpatul R. S. B. la plata sumei de 400 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpatul I. S. I. C. la plata sumei de 300 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpatul V. I. la plata sumei de 400 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpatul C. P. I. la plata sumei de 200 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpatul R. D. A. la plata sumei de 200 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpatul R. D. la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpatul M. A. A. la plata sumei de 150 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

2. În baza art. 398 și art. 275 alin. (2) lit. c) din C.p.p.,

Obligă partea civilă .. la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă partea civilă F. F. Ș. la plata sumei de 50 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

3. În baza art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. d) din C.p.p.,

Obligă partea civilă O. S. F. la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

4. Onorariile avocaților din oficiu desemnați în cursul urmăririi penale (D. D. C. – 800 lei, B. A. – 400 lei, S. M. A. – 400 lei), respectiv în cursul camerei preliminare și al judecății (C. A. – 400 lei, C. D. A. – 400 lei, D. M. A. – 400 lei, C. R. A. – 400 lei, C. H. – 400 lei, C. A. M. – 400 lei, C. Ș. M. – 400 lei), avansate din fondul Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror, inculpați, părțile civile și persoana vătămată.

Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 27.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. Ș. G. A. G. L.

Red. și tehnored. Jud. G.M.S.

5 ex./27.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 1532/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA