Furtul calificat (art. 209 C.p.). Sentința nr. 30/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 25184/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
PENAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA PENALĂ Nr. 30/2015
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B. B.
Grefier K. T.
Ministerul Public reprezentat prin procuror A. M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpata M. V. trimisă in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208, art.209 alin 2 lit. b cu aplic. art. 41 alin. 2 (patru acte materiale) și art. 37 lit. b Cod Penal din 1969, în cond art. 5 Cod Penal
La apelul nominal făcut in cauză se prezintă inculpata M. V. asistată de apărător desemnat din oficiu av. S. A., lipsă fiind părțile civile C. E., B. E. L. și R. R. A..
Procedura de citare legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Apărătorul inculpatei arată că inculpata solicită acordarea unui nou termen in vederea angajării unui apărător.
Instanța pune in discuție cererea.
Reprezentanta Ministerului Public față de dispozițiile legale nu se opune.
Apărătorul inculpatei solicită admiterea cererii.
Instanța respinge cererea formulată de către inculpată in vederea angajării unui apărător, având in vedere că procedura de citare cu aceasta a fost indeplinită la data de 24.12.2014 având suficient timp ca să iși pregătească apărarea cererea astfel formulata fiind exercitata abuzivcu atât mai mult cu cât prezentul dosar a parcurs faza camerei preliminare .
Se stabileste identitatea inculpatei M. V. potrivit cărții de identitate al acesteia.
Avand in vedere ca procedura de citare este legal indeplinita si cauza se afla in stare de judecata, instanța dispune a se da citire actului prin care s-a dispus trimiterea in judecata potrivit art 374 alin 1 NCPP
Instanța, aduce la cunoștință inculpatei drepturile prevăzute de art. 83 NCPP, respectiv art. 108 NCPP privind „Comunicarea drepturilor și a obligațiilor”. incheind un proces verbal in acest sens.
Instanta comunică inculpatei calitatea în care este audiată, fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia iar conform art 374 alin 2 NCCP explica inculpatei in ce consta invinuirea ce i se aduce respectiv că, cu intenție în perioada 14.11._12 a sustras patru portofele care conțineau bani și alte acte din diferite saloane de bolnavi aflate în Clinica de Neurochirurgie și Institutul Oncologic din Cluj-N., cauzând un prejudiciu total în sumă de 2320 lei si o înștiințează pe inculpată cu privire la dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.
Instanța incunostinteaza inculpata faptul că acest dosar a parcurs etapa procesuală a camerei preliminare, nu au fost invocate excepții de către inculpată, instanța de asemenea nu a invocat excepții din oficiu, astfel incât nu este inlăturată nici o probă care a fost administrată in faza de urmărire penală.
Instanta aduce la cunostinta inculpatei continutul art 374 alin 4 NCCP si pune în vedere inculpatei că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10)-când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Inculpata, arată că a înțeles învinuirea care i se aduce prin actul de sesizare, respectiv că i-a fost comunicat rechizitoriul în camera preliminara, la fel și încheierea de cameră preliminară, si, arată că înțelege ca judecata să se realizeze potrivit procedurii simplificate, întrucât recunoaște învinuirea ce i se aduce.
Instanta pune in discutie potrivit art 375 alin 1 NCPP ascultarea inculpatei.
Procurorul și apărătorul inculpatei solicita ascultarea inculpatei
Instanta trece la ascultarea inculpatei M. V., declaratia acesteia fiind consemnata . atasat dosarului cauzei.
Instanta pune in discutie cererea formulata de catre inculpată ca judecata sa se faca pe baza recunoasterii invinuirii
Procurorul și apărătorul inculpatei solicita admiterea cererii.
Fiind suficiente date care să permită soluționarea cauzei, instanta admite cererea inculpatei ca judecata să se facă pe baza recunoașterii invinuirii si intreaba apărătorul inculpatei daca propune administrarea de probe cu inscrisuri
Apărătorul inculpatei arată că nu propune administrarea de probe cu inscrisuri
Instanta intreaba procurorul și apărătorul inculpatei daca mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti.
Reprezentanta Ministerului Public și apărătorul inculpatei arată că nu au alte cereri de formulat, probe de solicitat.
Instanța intreabă inculpata dacă este de acord cu prestarea unei munci nerenumerate in folosul comunității in cazul in care va fi găsit vinovată.
Inculpata arată că este de acord să presteze o muncă nerenumerată in folosul comunității in cazul in care va fi găsit vinovată.
Nemaifiind de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti instanta potrivit art 387 NCPP declara terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul in dezbateri in conformitate cu art 388 NCPP.
Reprezentanta Ministerului Public având in vedere probele administrate, in baza art. 208, art.209 alin 2 lit. b cu aplic. art. 41 alin. 2 (patru acte materiale) și art. 37 lit. b Cod Penal din 1969, în cond art. 5 Cod Penal, solicită a se dispune condamnarea inculpatei M. V. in condițiile art.374 al.4, art.375 C.p.p. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la pedeapsa inchisorii. Solicită a se constata in baza art.36 al.1, art.33 lit. a C.pen. că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani si 2 luni inchisoare prin s.p. nr.134/2012 a Judecătoriei Cluj N.. In baza art.33 lit.a, art.34 lit. b C.pen. solicită contopirea pedepsei aplicate in cauză cu pedeapsa de 2 ani si 2 luni inchisoare, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea, cu executare in regim de detenție. In temeiul art.36 al.3 C.pen. solicită a se deduce din pedeapsă perioadele executate, respectiv reținerea din 3.06.2011 la 4.06.2011 și arestul din 16.05.2012 până la data liberării condiționate din 20.01.2014.
Pe latura civilă a cauzei solicită a se lua act că moștenitorii persoanei vătămate C. G. nu au formulat pretenții civile in cauză, solicitând admiterea acțiunii civile formulată in cauză de părțile civile C. E., B. E. L. și R. R. A. și obliga inculpatei la plata sumelor cu care aceștia s-au constituit părți civile. In temeiul art. 112 al.1 lit. e C.pen. solicită a se dispune confiscarea specială de la inculpată a sumei de_ lei sustrasă de la persoana vătămată C. G.. De asemenea solicită obligarea inculpatei la cheltuieli de judecată in favoarea statului.
La dozarea și individualizarea pedepsei solicită a se avea in vedere circumstanțele in care inculpata a comis fapta, că pe timp de zi s-a deplasat la Clinica de Neurochirurgie și Institutul Oncologic, de unde de la persoane aflate . și profitând că aceștia se aflau unii dintre ei chiar in sala de operație, a sustras din buzunarele hainelor care se aflau acolo 4 portofele care conțineau bani și acte, prejudiciul fiind nerecuperat, cu toate că iși manifestă probabil formal disponibilitatea de a achita prejudiciul cauzat. Inculpata, care beneficiază de o pensie, a mers până acolo incât a mers la doua clinici unde se operează bolnavi cu suferințe grave și dând dovadă de o totală lipsă de empatie față de suferințele acestora, a sustras bunuri de la persoane care in acel moment nu puteau să facă nimic ca să iși protejeze bunurile.
Arată de asemenea că inculpata a fost de nenumărate ori condamnată la pedepse cu inchisoarea pentru comiterea de infracțiuni similare, la pedepse mari, a executat o pedeapsă rezultantă de 7 ani inchisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni, perseverând in comportamentul infracțional, denotând specializare in comiterea acestui gen de infracțiuni.
Apărătorul inculpatei solicită a se ține cont de recunoaștere invinuirii cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime Solicită contopirea pedepsei aplicată in cauză cu pedeapsa concurentă, din care solicită a fi deduse perioadele executate. Totodată solicită a se ține cont de faptul că inculpata a fost de acord cu munca in folosul comunității.
Inculpata M. V. având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și va achita prejudiciul după ce primește pensia.
Instanța lasă cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj N. emis in dosar nr._/P/2010 la data 13.11.2014 și inregistrat sub nr. de mai sus pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 19.11.2014 a fost trimisa in judecată inculpate M. V. – fiica lui A. și A., născută la data de 16.09.1961 în loc. Boju, ., domiciliată în Cluj-N., .. 52, CNP_ – pentru săvârșirea infractiunii de furt calificat prev.de art. 208, art.209 alin 2 lit. b cu aplic. art. 41 alin. 2 (patru acte materiale) și art. 37 lit. b Cod Penal din 1969,în cond art. 5 Cod Penal
Sub aspectul invinuirii se reține pe scurt in actul de sesizare al instanței aceea că inculpata cu intenție în perioada 14.11._12 a sustras patru portofele care conțineau bani și alte acte din diferite saloane de bolnavi aflate în Clinica de Neurochirurgie și Institutul Oncologic din Cluj-N., cauzând un prejudiciu total în sumă de 2320 lei
Audiata pe parcursul urmaririi penale inculpata a dat dovada de sinceritate aceasta cooperand cu organelle judiciare
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de19.12.2014 definitivă judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța a întrebat-o pe inculpata dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului pozitiv al acesteia a procedat la audierea inculpatei, în conformitate cu dispozițiile art. 375 C.p.p..
Analizând actele și lucrările dosarului coroborate ci dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:
IN FAPT
În perioada 14.11._12 inculpata M. V. a sustras bunuri, printre care și cărți de identitate, din diferite saloane de bolnavi aflate în Clinica de Neurochirurgie și Institutul Oncologic din Cluj-N., cauzând un prejudiciu total în sumă de 2320 lei.
Astfel, în data de 14.11.2010 inculpata s-a deplasat la Clinica de Neurochirurgie Cluj-N., unde sub pretextul că este soția bolnavului aflat în acel moment în operație, numitul C. G., a sustras portofelul acestuia în care se afla suma de 1300 lei, carduri bancare și cartea de identitate, precum și un telefon mobil marca Nokia, prejudiciul cauzat ridicându-se la valoarea de 1500 lei.
În data de 30.04.2011 inculpata profitând de faptul că nu afla nicio persoana în salonul nr. 408 din cadrul Institutului Oncologic din Cluj-N. a sustras dintr-o geantă aflată pe un pat al salonului un portofel în care afla suma de 400 lei.
În același mod a operat inculpata și în data de 19.01.2012 când a sustras dintr-un salon al Institutului Oncologic din Cluj-N. un portofel aflat într-o haină pe un cuier, portmoneu ce conținea suma de 370 lei.
La data de 22.04.2012 inculpata s-a deplasat la Clinica de Neurochirurgie Cluj-N., unde a pătruns în salonul nr. 12, s-a așezat pe unul dintre paturi și sub pretextul că așteaptă să revină bolnavul care ocupa acel pat a sustras un portofel aflat într-o geantă, portmoneu în care se afla suma de 250 lei, carduri bancare și acte personale.
Fiind audiată în repetate rânduri (f.15-22) inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii, învederând modalitatea de comitere a faptelor. Vinovăția inculpatei rezultă din întreg materialul probator administrat, respectiv: declarații persoane vătămate, declarații martori oculari, planșele foto reprezentând imaginile surprinse la momentul infracțional, procesele-verbale de recunoaștere după fotografii, precum și declarațiile inculpatei
Situația de fapt expusă mai sus se dovedește cu următoarele mijloace de probă: declarații inculptată (f.15-22 )declarație martor Ț. F. (f.32-33) declarație martor P. E. (f.36) declarație martor H. A. (f.40) declarație martor B. P. (f.53)- declarație martor S. A. (f.55)- declarație persoana vătămată C. G. (f.13) declarație persoana vătămată C. E. (f.46)declarație persoana vătămată B. E. L. (f.64) declarație persoana vătămată R. R.-A. (f.71) înscrisuri (f.11-12,14,42,47-52,59,73-74)
fisa de cazier ( f.25-29)
IN D.
Fapta inculpatei M. V., care in baza aceleeasi rezolutii infractionale cu intenție în perioada 14.11._12 a sustras patru portofele care conțineau bani și alte acte din diferite saloane de bolnavi aflate în Clinica de Neurochirurgie și Institutul Oncologic din Cluj-N., cauzând un prejudiciu total în sumă de 2320 lei, întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.de art. 208, art.209 alin 2 lit. b cu aplic. art. 41 alin. 2 (patru acte materiale) și art. 37 lit. b Cod Penal din 1969, în cond art. 5 Cod penal
În cauză, se va reține circumstanța comiterii faptei prev. de art. 209 alin 2 lit b C.penal de la 1969sustragrea de acte ce servesc la stabiklirea identitatii
Pe de altă parte, instanța va reține disp. art.41 alin.2 C.penal la incadrarea juridică a infracțiunii de furt calificat, deoarece inculpata la anumite intervale de timp scurte prin aceleași mijloace și urmărind sustragerea de bunuri din diverse locatii a comis acțiuni care fiecare in parte intrunesc elementele aceleiași infracțiuni și care sunt reunite de o rezoluție infracțională unică sub aspect subiectiv, fiind incidentă forma continuată a săvârșirii infracțiunii.
Având în vedere că fapta a fost săvârșită după ce pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 611/2008 a Judecătoriei Oradea a fost considerată executată, inculpata fiind liberată condiționat la data de 30.12.2008 cu un rest neexecutat de 225 zile închisoare, în cauză nu se vor reține și dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. b din Codul penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în fapta inculpatei de a lua bunurile apartinând persoanelor vătămate fără consimtământul acestora Prin săvârsirea actiunii de luare s-a adus atingere relatiilor sociale privind posesia si detentia bunurilor mobile, între urmarea imediată-prejudiciul produs în patrimoniul persoanelor vătămate - si elementul material, existând raport de cauzalitate, care rezultă din modalitatea în care au fost săvârșite faptele, stabilite și dovedite conform probelor aflate la dosarul cauzei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpata a săvârșit fapta cu intenție directă prev. de art.16 alin.3 lit.a C.pen., aceasta prevăzând rezultatul faptei și urmărind producerea rezultatului, intenție care rezultă din: modul de săvârșire al faptei, din propriile declarații ale inculpatei
La momentul săvârșirii faptei de către inculpata, încadrarea juridică a acesteia era următoarea: art 208 alin 1, 209 alin 2 lit b C. penal din 1969 R cu aplic. art 41 alin 2 C. penal de la 1969, art 37 lit b C. penal de la 1969 art 5 C.penal
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea 286/2009 privind Codul penal și, potrivit acestei reglementări, fapta inculpatei întruneste elementele constitutive a 4 infractiunii de furt in concurs real prev de art 228 alin 1 cu aplic art 41 alin 1 C. penal si art 38 alin 1 C. penal
În privinta conditiilor de incriminare ambele reglementari sunt identice nu au intervenit modificări nici sub aspectul conținutului constitutiv al acestor infracțiuni in schimb in privinta regimului sancționator al acestor infracțiuni, se poate observa faptul că exista diferente si anume legea veche prevede ca si limite speciale de pedeapsă, respectiv închisoarea de la 3 la 15 ani in timp ce legea noua prevede ca si limite speciale de pedeapsă închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda
Actualul C.pen. aduce modificări în ceea ce privește modul de sancționare al infracțiunilor săvârșite în forma continuata si concurs fiind necesara identitatea de subiectiv pasiv in conditiile noi reglementari pentru existenta formei continuate În cazul în care pentru toate infracțiunile concurente se stabilesc pedepse cu închisoarea, pedeapsa rezultată este obținută, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., în urma adăugării, la pedeapsa de bază, a unui spor obligatoriu care reprezintă 1/3 din suma celorlalte pedepse, spre deosebire de art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, normă potrivit căreia pedeapsa rezultată se determina în urma cumulului juridic, fiind posibilă aplicarea unui spor de până la 5 ani.
Dispozițiile privitoare la recidivă in reglementarea lui art 37 lit b C.penal de la 1969 respectiv art 43 alin 5 C. penal, vechiul tratament sancționator pentru recidiva postexecutorie, prevede un spor variabil și facultativ sunt dispoziții mai favorabile pentru inculpata cat timp instanta nu va aplica niciun spor decât dispozițiile privind tratamentul sancționator din noua lege care prevede ca limitele speciale de pedeapsa se majoreaza cu jumatate ajungandu-se la urmatoarele limite de la 9 luni la 4 ani 6 luni
In speta instanta se va orienta spre pedepse cu inchisoarea fara retinerea de circumstante atenuante judiciare in favoarea inculpatei si raportat la instituția formei continuate si a concursului, precum si luand in calcul faptul ca prezenta fapta este concurenta o o fapta a carei pedeapsa a fost executata asa incat efectuand operatiunile de cazier pedeapsa ce se va aplica prin prezenta hotarare va fi componenta a unei rezultante executate se poate observa că legea veche este mai favorabilă decât legea nouă urmand a fi aplicata global aceasta
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicata inculpatei instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art 74 NCP respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială si cele prev de art 396 alin 10 C. proc. Penala –limitele de pedeapsa fiind reduse cu 1/3, starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita ridicata raportat la împrejurările concrete în care a acționat inculpata profitand si urmarind de la bun inceput sustragerea oricaror bunuri pe care le gaseste, persoana inculpatei gradul de educatie ,instruire, varsta ,starea de sanatate ,situatia familiala si sociala, cuantumul prejudiciului produs si nerecuperat precum si modul si mijloacele folosite la comiterea faptelor dupa un plan bine pus la punct si minutios elaborat
Din interpretarea textului de lege invocat rezultă că aceste criterii sunt obligatorii, trebuie avute in vedere in totalitate in procesul de stabilire și aplicare a pedepsei.
Instanța va avea în vedere la stabilirea în concret a pedepselor faptul că inculpata a avut o atitudine sinceră, recunoscand sustragerile dar aceasta recunoastere a aparut numai dupa admnistrarea intregului probatoriu si a stabilirii identitatii sale retinand si faptul că M. V. a suferit de-a lungul timpului nu mai puțin de 13 condamnări pentru comiterea unor infracțiuni patrimoniale Având în vedere că, potrivit art. 3 din Legea nr 254/2013., scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, urmărindu-se formarea unei noi atitudini corecte față de ordinea de drept,fata de regulile de convietuire sociala si fata de munca in vederea reintegrarii in societate, iar faptele comise fiind vechi in urma cu trei ani de zile aspecte ce atenuaeza reaspunderea penala si este evident că scopul de reeducare al pedepsei orientat spre minim va fi atins
Judecand in aceste limite instanța va aplica inculpatei o pedeapsa de 2 ani inchisoare ca fiind in masura sa contribuie la realizarea scopurilor coercitive si reeducative a legii penale
In temeiul art. 36 alin 1 C. penal de la 1969 va constata ca prezenta infractiune este concurenta cu infractiunea pentru care inculpata a fost condamnata la o pedeapsa definitiva rezultanta de 2 ani si 2 luni inchisoare cu executare prin sentinta penala nr 134/2012 a Judecatoriei Cluj N. def prin d.p. nr 667/2012 a Curtii de Apel Cluj
In temeiul art 33 lit. a C. penal de la 1969 va constata ca infractiunea din prezentul dosar precum si cea de mai sus sunt concurente iar in baza art. 34 lit. b. C. penal de la 1969 va contopi pedeapsa stabilita prin prezenta hotarare de 2 ani inchisoare cu pedeapsa de mai sus de 2 ani 2 luni inchisoare inculpata va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani si 2 luni inchisoare
In temeiul art 36 alin 3 C. penal de la 1969 va deduce din pedeapsa aplicata perioada executata din 3.06.2011 -4.06.2011 si de la 16.05.2012 la 20.01.2014 cand a fost liberata conditionat cu un rest de 206 zile si va mentine liberarea conditionata dispusa
Va constata executata pedeapsa de 2 ani 2 luni inchisoare in perioada 3.06.2011 -4.06.2011 si de la 16.05.2012 la 20.01.2014
In temeiul art.12 din Legea nr 187/2012 rap la art 71 alin 2 C. penal va interzice inculpatei exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal
Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea dreptului prevăzut în articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal instanța va interzice inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal.
Instanța nu va interzice dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece condamnatul nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii săi față de care alege să aibă comportamentul anterior analizat
LATURA CIVILA
Persoana vătămată C. G. a decedat, succesorii acestuia nu s-au constituit parte civilă in procesul penal (f.13).
Corelativ cu faptul ca prejudiciul persoanei vatamate C. G. nu a fost recuperat iar in prezent nu se mai solicita de catre mostenitorii acestuia plata sumei de 1500 lei instanta instanta in temeiul art . 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen rap la art 112 alin 1 lit e NCP va dispune confiscarea speciala in favoarea statului a sumei de 1500 lei de la inculpata
Persoanele vătămate C. E., B. E. L. și R. R.-A. s-au constituit persoane civile in procesul penal. dupa cum urmeaza C. E. cu suma de 400 lei, B. E. L. cu suma de 370 lei si R. R.-A. cu suma de 240 lei
Intrucat prejudiciul cauzat partilor cvile este dovedit si deopotriva rezonabil instanta in baza art. 19 C.p.p. rap. la art. 397 C.p.p. combinat cu art.8998, 999 C. civil va obliga inculpata la plata acestor sume pe seama partilor civile cu atat mai mult cu cat inculpata a achiesat la plata acestora operand principiul disponibilitatii in latura civila a cauzei
In temeiul art. 274 alin 1 NCPP va obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 700 lei
Conform art. 272 alin 1 NCPP C onorariile av. oficiu se vor avansa din FMJ dupa cum urmeaza suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. Manaszesz A. ( d.u.p. ) suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. (dosar instanta)
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Condamna pe inculpata M. V. – fiica lui A. și A., născută la data de 16.09.1961 în loc. Boju, ., domiciliată în Cluj-N., .. 52, CNP_ – pentru săvârșirea infractiunii de furt calificat prev.de art. 208, art.209 alin 2 lit. b cu aplic. art. 41 alin. 2 (patru acte materiale) și art. 37 lit. b Cod Penal din 1969,în conditiile art. 5 Cod Penal la o pedeapsa potrivit art 375 Cod proc penala comb cu art 374 alin 4 C. proc. penala de
2 ani inchisoare
In tmeiul art 37 lit b C. penal de la 1969 constata ca prezenta fapta este comisa in conditiile recidivei mari postexecutorii primul termen al acesteia constand in pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 611/2008 a Judecătoriei Oradea ce a fost considerată executată, inculpata fiind liberată condiționat la data de 30.12.2008 cu un rest neexecutat de 225 zile închisoare, implinir la data comiterii prezentei fapte
In temeiul art. 36 alin 1 C. penal de la 1969 constata ca prezenta infractiune este concurenta cu infractiunea pentru care inculpata a fost condamnata la o pedeapsa definitiva rezultanta de 2 ani si 2 luni inchisoare cu executare prin sentinta penala nr 134/2012 a Judecatoriei Cluj N. def prin d.p. nr 667/2012 a Curtii de Apel Cluj
In temeiul art 33 lit. a C. penal de la 1969 constata ca infractiunea din prezentul dosar precum si cea de mai sus sunt concurente iar in baza art. 34 lit. b. C. penal de la 1969 contopeste pedeapsa stabilita prin prezenta hotarare de 2 ani inchisoare cu pedeapsa de mai sus de 2 ani 2 luni inchisoare inculpate executa pedeapsa cea mai grea aceea de
2 ani si 2 luni inchisoare
In temeiul art.12 din Legea nr 187/2012 rap la art 71 alin 2 C. penal interzice inculpatei exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal
In temeiul art 36 alin 3 C. penal de la 1969 deduce din pedeapsa aplicata perioada executata din 3.06.2011 -4.06.2011 si de la 16.05.2012 la 20.01.2014 cand a fost liberata conditionat cu un rest de 206 zile si mentine liberarea conditionata dispusa
Constata executata pedeapsa de 2 ani 2 luni inchisoare in perioada 3.06.2011 -4.06.2011 si de la 16.05.2012 la 20.01.2014
Constata ca succesorii persoanei vătămată C. G. nu s-au constituit parte civilă in procesul penal
In temeiul art . 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen rap la art 112 alin 1 lit e NCP dispune confiscarea speciala in favoarea statului a sumei de 1500 lei de la inculpata M. V. corelativ cu faptul ca prejudiciul persoanei vatamate C. G. nu a fost recuperat si nu mai exista actiune civila exercitata
Admite actiunile civile formulate in cauza de partile civile C. E., B. E. L. și R. R.-A. si in baza art. 19 C.p.p. rap. la art. 397 C.p.p. combinat cu art.998, 999 C. civil obliga inculpata la plata sumei de 400 lei poe seama partii civile C. E., a sumei de 370 lei pe seama partii civile B. E. L. si a sumei de 240 lei pe seama partii civile R. R.-A.
In temeiul art. 274 alin 1 NCPP obliga inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 700 lei
Conform art. 272 alin 1 NCPP C onorariile av. oficiu se avanseaza din FMJ dupa cum urmeaza suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. Manaszesz A. ( d.u.p. ) suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. S. A. (dosar instanta)
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2015
P. GREFIER
A. B. B. K. T.
Red. A.B.B. 8 ex./21.01.2015
← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340... | Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Sentința nr.... → |
---|