Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 976/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 976/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-09-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA PENALA
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA PENALĂ NR. 976
Ședința publică din data de 14.09.2015
Președinte - P. D. - G.
Grefier - J. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror - C. A.
- din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. C.-G., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 1, din C. pen., prin rechizitoriul nr._/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 31.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta - când instanța, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 14.09.2015, dată la care,
INSTANTA
I.Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu
Prin rechizitoriul nr._/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. C.-G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului M. C.-G., că la data de 22.12.2014, orele 14,36, a condus autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare H-542-D, pe bulevardul A. V. din Municipiul C., fără a poseda permis de conducere, conf. adresei nr._/05.02.2015 a IPJ C., Serviciul Rutier.
Situația de fapt reținută prin rechizitoriu se susține cu următoarele mijloace de probă: procesul - verbal de constatare; adresa nr._/05.02.2015, emisă de IPJ C., Serviciul Rutier; declarația de martor; declarațiile inculpatului.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 06.07.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
II.Desfășurarea cercetării judecătorești:
În ședința de judecată din data de 31.08.2015, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit disp. art. 374 alin. 4 și art. 375 C.p.p., acesta recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor înscrisuri prezentate de părți.
A fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului.
III.Situația de fapt reținută de către instanță
Analizând materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 22.12.2014, orele 14,36, organele de poliție au oprit și au scos din trafic autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare H-542-D, care circula pe bulevardul A. V., din Municipiul C., dinspre zona complexului comercial „Metrou 1" către bulevardul Tomis, constatând că la volanul autoturismului se afla inculpatul M. C.-G..(fila 8 dup)
La solicitarea polițiștilor, inculpatul M. C.-G. a declarat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Din adresa nr._/05.02.2015, emisă de IPJ C., Serviciul Rutier - rezultă că inculpatul M. C.-G. nu figura în evidența electronică a acestei instituții ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.(fila 19 dup)
Inculpatul M. C.-G. a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa.
În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul M. C.-G..
IV.Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță:
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului M. C.-G., care la data de 22.12.2014, orele 14,36, a condus autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare H-542-D, pe bld. A. V. din mun. C., fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și de art. 335 alin. 1 C. pen.
Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă.
V.Individualizarea judiciară a pedepsei
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului precum și la dozarea acestora, instanța va avea în vedere criteriile generale stabilite de art. 74 alin. 1 C. pen. și anume:
Împrejurările și modul de comitere a infracțiunii,; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită.
Inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice din mun. C., fără a deține permis de conducere, periclitând astfel siguranța traficului rutier și pietonal.
Natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului.
Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, acesta se află la primul conflict cu legea penală.(fila 12 dosar cam. prel)
Conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal.
Inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei pe tot parcursul procesului penal, din momentul depistării acestuia.
Nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială Inculpatul are vârsta de 24 de ani, studii medii, nu este căsătorit și nu are loc de muncă.
Fiind dovedită existența faptei, elementele constitutive ale infracțiunii precum și săvârșirea acesteia de către inculpat, instanța urmează să antreneze răspunderea penală a acestuia, apreciind că scopul preventiv educativ al sancțiunii penale poate fi atins prin aplicarea unei pedepse între limitele prevăzute de lege, reduse cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 C.p.p., stabilind pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Pentru aceste motive, în baza art. 83 alin. 1 C. pen., va amâna aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune C., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune C..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
VI. Cheltuieli judiciare:
În baza art. 274 alin. 1 C. proc pen., va obliga pe inculpatul M. C.-G. la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu D. M.-C., în cuantum de 520 lei (fazele de cameră preliminară și judecată), se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., stabilește în sarcina inculpatului M. C.-G. (fiul lui S. și S., născut la data de 22.04.1991, în mun. C., județul C., cu domiciliul în Municipiul C., .. 64, jud. C., CNP_) pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În baza art. 83 alin. 1 C. pen., amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune C., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune C..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc pen., obligă pe inculpatul M. C.-G. la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu D. M.-C., în cuantum de 520 lei (fazele de cameră preliminară și judecată), se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.09.2015.
Președinte, Grefier,
P. D. G. J. I.
Red.jud. P.D.G./14.09.2015/2 ex.
← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 975/2015.... | Falsul privind identitatea. Art.327 NCP. Sentința nr. 980/2015.... → |
---|