Uz de fals. Art. 291 C.p.. Sentința nr. 537/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 537/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-04-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINTA PENALA NR. 537
Ședința publică din data de 23.04.2015
Completul constituit din:
Președinte: A. B. A.
Grefier: M. G.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpata S. M. trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.pen. cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 291 alin. 1 C.pen. 1968 cu aplic. art.5 C.pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. 1968.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 17.04.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.04.2015 când:
INSTANȚA
A. Sesizarea instantei
Prin rechizitoriul nr. 287/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. a fost trimis în judecată, în stare de libertate a inculpatei S. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prevăzută de art. 244 alin. 1, 2 C.pen. cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 291 alin. 1 C.pen. 1968 cu aplic, art.5 C. pen., ambele cu aplic, art. 33 lit. a C.pen. 1968
În actul de sesizare s-a reținut, in fapt că, la data de 19.05.2006 a obținut un credit bancar în sumă de 10.000 euro, de la B. S.A. - Agenția Tomis C., inducând în eroare unitatea bancară cu privire la calitatea sa de angajată a S.C. REDIVA-B S.R.L. C. prin folosirea unei adeverințe de venit false iar la data de 19.05.2006 a folosit acte false, respectiv adeverința de venit nr. 113/09.05.2006 emisă de S.C. REDIVA-B S.R.L. C., în vederea obținerii unui credit de la B. S.A. - Agenția Tomis C..
Cauza a fost înregistrată la data de 30.06.2014 pe rolul instanței, sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 31.07.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: sesizare penală formulată de B. B. I., înscrisuri bancare în copie și/sau în original privind dosarul de credit al inculpatei -nr. 141NI_/19.05.2006, adresele nr. 1190/06.02.2009 și nr._/02.07.2013 emise de Inspectoratul Teritorial de Muncă C., adresa nr._/01.07.2013 a Oficiului Registrului Comerțului C., raport de constatare criminalistica grafoscopică nr._/10.03.2014 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J.C., adresa nr. 552/25.07.2013 a S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. București, declarații inculpată.
În cursul judecății i-a fost admisă cererea de judecarea cauzei conform procedurii simplificate prevăzută de art. 396 alin. 10 C. proc. pen., declarația acesteia fiind atașată la dosarul cauzei .
B. Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 19.05.2006, inculpata S. M. a obținut de la B. S.A. - Agenția Tomis C., un credit de consum în sumă de 10.000 euro, conform contractului nr. 141NI_, folosind o adeverință de venit - nr. 113/09.05.2006 - ce atesta în mod nereal calitatea acesteia de angajată în funcția de impiegat mișcare la S.C. REDIVA-B S.R.L. C., începând cu data de 04.02.2004, cu un venit net lunar în perioada februarie 2004 - aprilie 2006, în sumă de 1.891 ei.
Din acest credit, suma de 4.206 euro a fost folosită pentru lichidarea anticipată a unui credit de consum acordat anterior inculpatei de aceeași unitate bancară iar suma de 5.794 euro a avut destinația de credit de nevoi personale nenominalizat, ce a fost folosit în interes personal de inculpată.
Potrivit adresei nr. 1190/06.02.2009 a Inspectoratului Teritorial de Muncă C., adresat Biroului Executorului Judecătoresc B. I., inculpata S. M., în perioada 04.02._09, nu a figurat ca salariat al S.C. REDIVA-B S.R.L. C..
De asemenea, din adresa nr._/02.07.2013 a aceleași instituții, rezultă că în perioada aprilie-iunie 2006, S.C. REDIVA-B S.R.L. nu figurează cu contracte individuale de muncă active.
Conform datelor existente în evidența Oficiului Registrului Comerțului C., inculpata S. M. a deținut calitatea de asociat unic și administrator al S.C. Rediva-B S.R.L. Constanta, începând de la data înființării acesteia, respectiv 28.10.2004 și până la data de 25.03.2009, când a cesionat părțile sociale și s-a restras din funcție - adresa nr._/01.07.2013.
In cauză s-a solicitat efectuarea unei constatări criminalistice grafoscopice în vederea stabilirii scriptorilor actului depus la B. SA - Agenția Tomis C.. Prin raportul nr._/10.03.2014 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J.C., s-au concluzionat următoarele:
-scrisul olograf de pe adeverința de venit nr. 113/09.05.2006 emisă de S.C. REDIVA-B S.R.L. C., nu a fost executat de către inculpata S. M.;
-scrisul olograf de pe angajamentul de plată din 10.05.2006 al incupatei S. M., din cuprinsul adeverinței de venit nr. 113/09.05.2006, nu a fost executat de către inculpata S. M.;
-semnătura de la rubricile „DIRECTOR” și „DIRECTOR ECONOMIC” de pe adeverința de venit nr. 113/09.05.2006 emisă de S.C. REDIVA-B S.R.L. C., nu au fost executate de către inculpata S. M.;
-semnătura de la rubrica „Semnătură” de pe angajamentul de plată din 10.05.2006 al inculaptei, din cuprinsul adeverinței de venit nr. 113/09.05.2006, a fost executată de către inculpata S. M..
Fiind audiată, numita S. M. a declarat olograf că a obținut adeverința de venit de la un anume „PAPI” ( persoană neidentificată până în prezent), pe care 1-a cunoscut în perioada anilor 2005-2006 într-un restaurant din municipiul C.. Acesta s-a ocupat efectiv de întocmirea actelor necesare obținerii creditului, inculpata doar deplasându-se la sediul unității bancare și semnând contractul de credit. Ulterior, audiată fiind ca inculpată, nu a mai dorit să dea declarație in cauză, menținând cele declarate anterior.
În cauză, S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. București, în baza Contractului de asigurare privind riscul de neplată a ratelor la un credit bancar nr. 681/15 10.2004 încheiat cu B. S.A., a plătit suma de 10.076, 19 euro cu titlu de despăgubire, din care ulterior, inculpata a achitat suma de 538, 58 euro, rămânând astfel un debit neachitat in sumă de 9.537, 61 euro.
Prin adresa nr. 552/25.07.2013, S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. București s-a constituit parte civilă împotriva inculpatei, cu suma de 9.537,61 euro, reprezentând debit neachitat.
Având în vedere că până în prezent, nu a fost identificată persoana care a falsificat adeverința de venit nr. 113/09.05.2006 și astfel a ajutat-o pe inculpată să obțină creditul bancar de la B. S.A. - Agenția Tomis Constanta, și totodată că s-a împlinit-termenul de prescrimie al răspunderii penale față de această persoană, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. 1 C. pen. 1968 cu aplic. art. 5 C.pen. și complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1, 2 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.1968.
Schimbarea incadrarii juridice
Potrivit art. 5 C. pen. În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Având în vedere faptul că pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de codul penal în vigoare (Legea nr. 286/2009) conform art. 244 al. 1 și 2 este prevăzută pedeapsa de la 1 la 5 ani iar aceeași infracțiune este sancționată de la 10 la 20 de ani potrivit dispozițiilor art. 215 al. 1, 2 1 3 și 5 C. pen. de la 1968, față de limitele mult reduse prevăzute de codul penal în vigoare va schimba încadrarea juridică potrivit acestuia.
Față de infracțiunea de uz de fals, faptă prevăzută de art. 291 al. 1 C. pen. 1968 în uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen. (Legea nr. 286/2009) sunt prevăzute aceleași limite de pedeapsă, însă chiar sub aspectul aplicării tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni legea penală mai favorabilă este legea nouă (Codul penal de la 1968) ca urmare a faptului că deși aplicarea sporului este obligatorie, se constată că în cauză, chiar dacă ar fi aplicată limita maximă prevăzută de noul cod penal pentru infracțiunea de înșelăciune și tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni cu privire la infracțiunea de uz de fals ar rezulta o pedeapsă de cel mult 6 ani (1/3 din maximul infracțiunii de uz de fals adăugat la limita maximă de 5 ani prevăzută pentru infracțiunea de înșelăciune de Legea nr. 286/2009) care raportat numai la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de codul penal de la 1968, se constată că limita maximă până la care poate urca pedeapsa este de 15 ani de la 3 ani.
Având în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 publicată în Monitorul oficial nr. 372 la data de 20.05.2014, prin care s-a stabilit că aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., se va realiza potrivit criteriului aprecierii globale, în cauză se va schimba încadrarea juridică conform codului penal în vigoare.
Totodată se vor reține și dispozițiile legale referitoare la concursul de infracțiuni prevăzut de art. 38 alin. 1 C. pen. (Legea nr. 286/2009) în loc de art. 33 lit. a C. pen. 1968.
Deși sub influența codului penal de la 1968 infracțiunea de uz de fals apare ca prescrisă sub aspectul răspunderii penale iar sub incidența noului cod penal (Legea nr. 286/2009) aceasta încă nu s-a prescris, legea mai favorabilă este tot codul penal în vigoare având în vedere limitele prevăzute pentru infracțiunea de înșelăciune, astfel cum au fost expuse .
Încadrare juridică.
Sub aspectul elementului material al laturii obiective, fapta inculpatei S. M. care
- la data de 19.05.2006 a obținut un credit bancar în sumă de 10.000 euro, de la B. S.A. - Agenția Tomis C., inducând în eroare unitatea bancară cu privire la calitatea sa de angajată a S.C. REDIVA-B S.R.L. C. prin folosirea unei adeverințe de venit false, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 al. 1 și 2 C. pen. (Legea nr. 286/2009).
- la data de 19.05.2006 a folosit acte false, respectiv adeverința de venit nr. 113/09.05.2006 emisă de S.C. REDIVA-B S.R.L. C., în vederea obținerii unui credit de la B. S.A. - Agenția Tomis C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. (Legea nr. 286/2009) .
Sub aspectul laturii subiective, față de infracțiunile mai sus expuse, inculpata a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe întrucât a prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acestora.
Individualizarea pedepselor
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. (Legea nr. 286/2009), respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (modul în care infracțiunile au fost comise este expus la momentul analizării elementului material al laturii obiective a acestora, valoarea prejudiciului, faptul că prejudiciul nu a fost recuperat, inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, este cetîțean roman, studii 12 clase, casnică, fără loc de muncă, a recunoscut săvârșirea faptelor .
Raportat la dispozitiile art. 396 alin. 2 C. proc. pen. se constată dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiunile menționate și au fost săvârșite de inculpată.
Sancțiune
Față de aspectele mai sus învederate, va stabili inculpatei S. M. cu aplicarea art. 396 al. 10 C. proc. pen. (care prevăd că limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii și ¼ în cazul pedepsei amenzii), în baza art.:
- 323 C. pen. (Legea nr. 286/2009) pedeapsa închisorii de 6 luni ;
- 244 al. 1 și 2 C. pen. (Legea nr. 286/2009) pedeapsa închisorii de 1 an.
- cuantum suficient, pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
În baza art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. (Legea nr. 286/2009) va aplica pedeapsa cea mai grea de 1 an la care se va adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă mai mică, în final stabilește inculpatei S. M. pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni.
Modalitatea de executare
Instanța reține dispozițiile art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, persoana nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana inculpatei, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnata nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 1 an și 2 luni închisoare, inculpata nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților, astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilită pentru inculpată și stabilește un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen. va obliga inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune C., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. va impune condamnatei să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice C. sau Direcției de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei C., pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, apreciind că urmarea cursurilor precum și munca neremunerată în folosul comunității, reprezintă o modalitate ca inculpata, observând sarcinile stabilite față de acesta, să conștientizeze gravitatea faptei sale .
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 404 alin. 4 lit. i C. proc. pen. va anula înscrisurile falsificate: adeverința de venit nr. 113/09.05.2006 emisă de . C. (fila 46 dosar urmărire penală – în original) .
În baza art. 25 și 397 al. 1 C. proc. pen. va obliga inculpata S. M. la plata sumei de 9.537,61 euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă . Group SA, având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de codul civil art. 998 și urm. în sensul că fapta prin care a fost provocat prejudiciul a fost comisă cu forma de vinovăție stabilită de legiuitor (aceasta răspunde și pentru culpa cea mai simplă), există dovada prejudiciului constând în echivalentul creditului obținut și nerestituit .
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga inculpata la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, apreciind că aceasta este măsura în care a contribuit la provocarea acestuia .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 386 C. proc. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
A. Schimbă încadrarea juridică a infracțiunii reținută în sarcina inculpatei S. M. prin rechizitoriul nr. 287/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. din infracțiunea de .
- uz de fals, faptă prevăzută de art. 291 al. 1 C. pen. 1968 în uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen. (Legea nr. 286/2009);
cu reținerea art. 38 alin. 1 C. pen. (Legea nr. 286/2009) în loc de art. 33 lit. a C. pen. 1968 față de infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 al. 1 și 2 C. pen. (Legea nr. 286/2009).
B.1. Stabilește inculpatei S. M. (fiul lui S. si F., ns. la data de 05.04.1973, în mun. C., CNP_, domiciliat în mun. C., .. 45, jud. C., fără antecedente penale) cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen.:
- în baza art. 323 C. pen. (Legea nr. 286/2009) pedeapsa închisorii de 6 luni ;
- în baza art. 244 al. 1 și 2 C. pen. (Legea nr. 286/2009) pedeapsa închisorii de 1 an.
2. În baza art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. (Legea nr. 286/2009) aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă, în final stabilește inculpatei S. M. pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni .
3. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune C., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. d C. pen. impune inculpatei să execute următoarea obligație: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței .
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice C. sau Direcției de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei C., pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
C. În baza art. 404 alin. 4 lit. i C. proc. pen. anulează înscrisurile falsificate: adeverința de venit nr. 113/09.05.2006 emisă de . C. (fila 46 dosar urmărire penală – în original) .
D. În baza art. 25 și 397 al. 1 C. proc. pen. obligă inculpata S. M. la plata sumei de 9.537,61 euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă . Group SA .
Atrage atentia inculpatei asupra dispozitiilor art. 96 al. 2 C. pen. a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii executării pedepsei sub supraveghere.
E. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpata la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat .
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică la data de 23.04.2015.
Președinte, Grefier
A. B. A. M. G.
Red.Jud.AAB/2ex/25.05.15
← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... | Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 543/2015. Judecătoria... → |
---|