Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 120/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Comentarii

0

Sentința nr. 120/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-02-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 120

Ședința publică din data de 06 februarie 2015

Complet compus din:

PREȘEDINTE: M. V.

GREFIER: C. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de PROCUROR: Sitiavu G.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpata C. G., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.pen.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 06.02.2015, dată la care,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

1. Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu:

Prin rechizitoriul nr.2487/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 18.09.2013 sub nr._, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimisă în judecată inculpata C. G. pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă în formă continuată, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., reținându-se în esență că în calitate de administrator al . SRL, în perioada ianuarie 2008 – februarie 2013, a reținut și nu a vărsat cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, sume reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, respectiv impozit pe salarii, contribuții CAS angajați, contribuția la fondul de șomaj, în sumă totală de 13.839 lei, deși societatea dispunea în mod efectiv de sumele de bani necesare achitării acestor impozite.

Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: proces – verbal de sesizare din oficiu încheiat de lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. – Serviciul de Investigare a Fraudelor (f. 7, 8 d.u.p.); adresa nr._/23.07.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală Năvodari (f. 9-11 d.u.p.); adresa nr.1766/16.04.2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice C. însoțită de procesul-verbal de verificare fiscală nr.3717 din 16.04.2013 (f. 37-51 d.u.p.); copia contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 3/27.06.2012 (f. 52-55), declarații inculpată (f. 58-60 d.u.p.).

1. Desfășurarea procedurii în camera preliminară și cercetarea judecătorească:

La data de 11.12.2013 partea civilă A.N.A.F. – D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C. a reiterat constituirea de partea civilă din cursul urmăririi penale menționând că se constituie parte civilă cu suma de 25.685 lei din care debit principal 14.927 lei, dobânzi 8.832 lei și penalități de întârziere 1.926 lei, obligații actualizate până la 31.08.2013. De asemenea, partea civilă a solicitat introducerea în calitate de parte responsabilă civilmente a . de instanță la termenul din 12.12.2013.

În ședința publică din data de 06.02.2014, având în vedere dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.255/2013 și art.343 C.proc.pen., cauza a fost trimisă judecătorului de cameră preliminară, inculpata și avocatul având posibilitatea să formuleze cereri sau excepții.

Prin încheierea din camera de consiliu din 14.04.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpată sau avocat și nici nu s-a considerat necesar ca din oficiu să se invoce vreo excepție, motiv pentru care, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen., a constatat competența instanței și legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr.2487/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul din 06.11.2014, fiindu-i aduse la cunoștință dispozițiile art.374 alin.4, 375 și art.396 alin.10 C.proc.pen., inculpata a arătat că recunoaște fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fiind ascultată sub acest aspect (f. 17, 18 d.u.p.).

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii pe motiv că inculpata nu a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, însă instanța a admis cererea pentru motivele arătate în încheierea de la acea dată. Deși inculpata a precizat că nu i se pare corect să fie acuzată de infracțiunea ce i se reține în sarcină, o asemenea alegație nu reprezintă o atitudine de nerecunoaștere, cu atât mai mult cu cât aceasta a arătat circumstanțele în care fapta ar fi fost săvârșită, menționând în mod expres că a ales să achite cu prioritate datoriile către furnizori în încercarea de a salva societatea.

După admiterea cererii inculpatului instanța a pus în discuție proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de inculpată (f. 19-22), probă încuviințată în condițiile art.100 alin.3 C.proc.pen. și a dispus emiterea unei adrese către partea civilă pentru lămuriri în legătură cu perioada în care nu au fost achitate contribuțiile și cuantumul total al acestora, sens în care, la data de 27.01.2015 a fost depusă adresa nr._/10.12.2014 (f. 29-91). Totodată, la termenul din 29.01.2015 inculpata prin avocat a depus înscrisuri (f. 72-78).

La solicitarea instanței a fost atașată fișa de cazier actualizată a inculpatei (f. 8).

1. Situația de fapt reținută de către instanță:

În fapt, la data de 28.01.2013, ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. C. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpata C. G., în calitate de administrator la partea responsabilă civilmente . SRL Năvodari, a reținut și nu a virat, în termen de 30 de zile de la scadență, în conturile legal stabilite, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă scadente la data de 31.05.2012, în valoare totală de 19.582 lei.

Astfel, Direcția Generală a Finanțelor Publice C. a înaintat prin adresa nr._/23.07.2012, în format electronic, situația privind persoanele juridice din județul C. care au reținut și nu au virat, în cel mult 30 de zile de la scadență, impozite sau contribuții cu reținere la sursă. Pe baza acestei situații, organele de cercetare penală ale poliției judiciare au constatat faptul că printre societățile în cauză se numără și . SRL Năvodari care, la data de 31.05.2012, figura cu următoarele debite provenite din nevirarea către bugetul general consolidat al statului a contribuțiilor și impozitelor cu reținere la sursă: impozit pe salarii – 7.026 lei; C.A.S. angajat – 8443 lei; șomaj angajat – 74 lei; sănătate angajat – 4039 (f. 10 d.u.p.).

Totodată, din cercetările efectuate a rezultat că . SRL are sediul social declarat în orașul Năvodari, ., parter, jud. C., fiind înmatriculată la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Constnța sub nr.J_, CUI_, funcția de administrator fiind deținută de către inculpata C. G. ( fostă B.) – f. 12 d.u.p.

Conform mențiunilor din certificatul constatator, obiectul principal de activitate al societății îl reprezintă „comerț cu amănuntul al echipamentului pentru telecomunicații în magazine specializate” – cod CAEN 4742.

În aceste condiții, organele de cercetare penală ale poliției judiciare, în temeiul dispozițiilor art.233 alin.4 C.proc.fiscală, modificată prin art.XI pct.11 din OUG nr.54/2010, au solicitat personalului desemnat din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală efectuarea unei verificări fiscale în cadrul . SRL.

Prin adresa nr.1766/18.04.2013 Agenția Națională de Administrare Fiscală, SAF – AIF C. a înaintat rezultatul verificării fiscale, materializat în procesul-verbal din data de 16.04.2013, înregistat la D.G.F.P. C. – SAF – Activitatea de Inspecție Fiscală sub nr.3717/16.04.2013 (f. 37 și urm. d.u.p.), control efectuat în baza documentelor financiar contabile societății comerciale, respectiv balanțe de verificare pentru perioada 01.01.2008 – 28.02.2012.

Referitor la valoarea impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, reținute și nevirate în cel mult 30 zile de la scadență, scadente la data de 31.05.2012, conform balanței aferente lunii mai 2012, societatea înregistra la data de 31.05.2012 impozite și contribuții cu reținere la sursă reținute și nevirate în cuantum de 12.108 lei – CAS salariați – 5382 lei; CASS salariați – 2.972 lei; somaj salariați – 265 lei și impozit pe salarii – 3.489 lei.

Conform statelor de plată și a contractului individual de muncă prezentate spre verificare, data plății drepturilor salariale era data de 10 ale lunii următoare (f. 53 d.u.p.).

În privința valorii impozitelor și a contribuțiilor cu reținere la sursă, reținute și nevirate în cel mult 30 zile de la scadență, scadente la data efectuării verificării fiscale (f. 40 d.u.p.), conform balanței aferentă lunii februarie 2013 pusă la dispoziție spre verificare, societatea înregistra la data de 28.02.2013 impozite și contribuții cu reținere la sursă reținute și nevirate în valoare totală de 13.859 lei, din care: CAS salariați – 4556 lei; CASS salariați 4052 lei; șomaj salariați 250 lei; impozit pe salarii 5.001 lei

La data de 11.03.2013 societatea a achitat parțial CAS salariați în valoare de 500 lei, cui chitanța . nr._.

Astfel, la data efectuării verificărilor, pentru perioada ianuarie 2008 – februarie 2013, . virat către bugetul de stat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă reținute, în termen de 30 zile de la scadență, în valoare totală de 13.359 lei, sumă cu care S. roman prin D.G.F.P. C., s-a constituit parte civilă, din care: CAS salariați 4.056 lei; CASS salariați 4.052 lei; șomaj salariați 250 lei; impozit salarii 5.001 lei.

Ulterior, au fost efectuate mai multe plăți, rezultând conform adresei nr._/10.12.2014 un debit de 13.069 lei, din care 5.426 lei impozit pe venituri din salarii, 4.287 contribuție asigurări sociale reținută de la asigurați, 3.356 lei contribuții asigurări sănătate reținută de la asigurați, sume la care au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere în cuantum de 9.167 lei.

Inculpata C. G. a recunoscut existența debitelor către bugetul general consolidat al statului provenite din impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, stabilite potrivit procesului – verbal de verificare fiscal, motivând nevirarea către bugetul general consolidat al statului a sumelor respective prin faptul că, dat fiind specificul obiectului de activitate al societății, vânzările au scăzut, aceasta precizând că dorește să achite prejudiciul produs în mai multe tranșe.

De asemenea, în fața instanței de judecată inculpata a arătat că că neachitarea sumelor a fost cauzată de obiectul de activitate al societății – vânzarea de telefoane mobile, 2008-2013 fiind o perioadă de criză economică. A menționat inculpata că singurii angajați ai societății erau soțul ei și ea, iar în acea perioadă sumele de bani obținute erau destinate cu prioritate plății furnizorilor, în detrimentul virării sumelor reținute către bugetul de stat.

Prin urmare, inculpata a recunoscut faptul că societatea pe care o administra avea sumele necesare pentru a vira către bugetul de stat sumele reținute la sursă însă, cu toate acestea, a folosit banii respectivi pentru a achita furnizorii, aspect care de altfel rezultă și din situația principalelor cheltuieli efectuate de societate în perioada verificată – f. 42-45 d.u.p.

1. Încadrarea juridică a faptei reținută de către instanță:

Instanța constată că în conformitate cu art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.proc.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.

Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța constată că prin decizia nr.265/6._, publicată în M.Of. nr.372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.

De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.477¹ din C.proc.pen.

În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că prevederile art.5 alin.2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunțării deciziei, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art.5 din Codul penal.

Față de acestea, având în vedere că, potrivit art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatei mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.

Ca o chestiune prealabilă, constată instanța că în cazul infracțiunilor în formă continuată, ca formă a unității legale de infracțiuni, aplicarea legii în timp se raportează la momentul epuizării, atunci când de altfel se consideră și săvârșite. În cauză, fapta inculpatei s-a consumat la data de 25.02.2013, fiind avute în vedere sumele scadente până la această dată, astfel încât este aplicabilă Legea nr.241/2005 în forma anterioară Legii nr.50/2013 care a modificat art.6 în sensul majorării limitelor de pedeapsă (de la 1 an la 6 ani, în comparație cu forma anterioară – de la 1 an la 3 ani), fiind înlăturată și posibilitatea aplicării unei amenzi penale. Cu toate acestea, pentru motivele care vor fi arătate, opțiunea instanței este în sensul aplicării unei pedepse cu închisoarea.

În aceste condiții, având în vedere că între timp a intrat în vigoare și Codul penal 2009, analiza instanței continuă sub aspectul posibilităților de individualizare a executării pedepsei ; pentru considerentele ce vor fi arătate, instanța apreciază că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție, opțiunea de individualizare fiind pe vechiul Cod penal suspendarea condiționată, în timp ce pe nouă Cod penal instituția amânării aplicării pedepsei.

Rămâne a se stabili care dintre cele două instituții este mai favorabilă pentru inculpată.

Astfel, în cazul suspendării condiționate a executării pdepsei (art.81 și urm. C.pen. 1969), pe durata termenului de încercare, inculpatului nu i se pooate impune respectarea unor anumite măsuri de supraveghere sau să execute diverse obligații precum în cazul amânării aplicării pedpsei (art.85 C.pen. 2009).

Or, este evident că este mai favorabilă pentru condamnat suspendarea executării pedepsei în raport cu amânarea aplicării pedepsei, în condițiile în care nu va fi supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligații, chiar dacă în cazul amânării aplicării pedepsei nu se pronunță o hotărâre de condamnare, inculpatul nefiind supus niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită (art.90 alin.1 C.pen. 2009), evident cu condiția să nu săvârșească din nou o infracțiunea până la expirarea termenului de supraveghere și să nu se dispună revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei. Cu toate acestea, în aceeași situație este și inculpatul pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei, din moment ce inclusiv pedepsele accesorii se suspendă (art.71 alin.5 C.pen. 1969), iar la împlinirea termenului de încercare inculpatul este de drept reabilitat (art.86 C.pen. 1969).

În consecință, legea veche este mai favorabilă inculpatului și va ultraactiva; astfel, fapta inculpatei C. G. care, în perioada ianuarie 2008 - februarie 2013, în calitate de administrator al . SRL, a reținut și nu a vărsat cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, sume reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, respectiv impozit pe salarii, contribuție CAS angajați, contribuția la fondul de sănătate și contribuția la fondul de șomaj, în sumă totală de 13.859 lei (impozit pe veniturile din salarii 500 lei, contribuția la asigurări sociale reținută de la asigurați 4.042 lei lei, contribuția individuală de asigurări de sănătate 4.056 lei și contribuția la fondul de șomaj 250 lei) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.

Elementul material al infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea nr.241/2005 constă într-o acțiune și abstențiune, ce se succed în timp, dar care trebuie să fie cumulative, respectiv, pe de o parte, reținerea sumelor de bani cu titlu de impozite sau contribuții cu reținere la sursă și, pe de altă parte, nevărsarea acestora către bugetul de stat sau al asigurărilor sociale.

Conform art.57 alin.1 C.fiscal, beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri – în cauză societatea la care inculpata era administrator. Conform art.57 alin.2¹ C.fiscal, în cazul veniturilor din salarii și/sau al diferențelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează și se reține la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcției de bază la data plății, și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit. Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri (art.58 alin.1 C.fiscal).

Conform art.296¹⁸ alin.1 C.fiscal, persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, precum și entitățile prevăzute la art.296³ lit.f și g au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii.

Prin urmare, inculpata, ca administrator al societății, avea obligația să rețină impozitele și contribuțiile menționate mai sus și care fac parte din categoria celor supuse procedurii de reținere la sursă ; în schimb, astfel cum am arătat anterior, deși a achitat salariile angajaților și a plătit furnizorii, reținând impozitele și contribuțiile aferente, nu le-a virat la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, în termen de 30 de zile de la scadență.

Urmarea imediată s-a produs, respectiv prejudicierea bugetului de stat și al celui de asigurări sociale de stat cu suma de 13.859 lei, prejudiciu acoperit doar parțial, legătura de cauzalitate rezultând ex re, din săvârșirea acțiunii și inacțiunii ce constituie elementul material.

Sub aspectul laturii subiective, instanța consideră că inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit, dar a acceptat producerea lui prin săvârșirea elementului material, bazându-se pe anumite încasări și pe faptul că va reuși să achite în definitiv sumele de bani datorate bugetului de stat, fiind așadar întrunite condițiile prevăzute de art.19 alin.1 pct.1 lit.b C.pen – forma de vinovăție a intenției indirecte.

Văzând prevederile art.396 alin.2 C.proc.pen., instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpată, motiv pentru care se impune condamnarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.

1. Individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului:

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicată inculpatei, instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen, și dispozițiile art.72 C.pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu ¼ în cazul pedepsei amenzii, conform dispozițiilor art.396 alin. 10 C.proc.pen. privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii.

Cu privire la fapta săvârșită, reține instanța că infracțiunea prevăzută la art.6 din Legea nr.241/2005 ocrotește o valoarea socială deosebit de importantă în contextul economic actual, respectiv încasarea de către stat la timp și complet a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, sume care în definitiv compun bugetul de stat și pe cel al asigurărilor sociale de stat.

Unul dintre obiectivele principale ale statului român este acela de a asigura resursele bugetare pentru cele mai importante domenii – sănătate, învățământ, infrastructură, etc., ceea ce implică un control strict asupra încasării impozitelor și contribuțiilor, mai ales în cazul celor cu reținere la sursă, persoanele juridice și fizice având obligația să se supună și să achite la termen obligațiile de plată. Pericolul abstract al faptei se concretizează în limitele de pedeapsă, respectiv de la 8 luni la 2 ani închisoare cu reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. sau amenda penală de la 375 lei la 22.500 de lei.

În concret fapta inculpatei este gravă, chiar dacă prejudiciul reprezentând debit principal nu este întra-atât de mare – 13.069 lei, ținând cont de perioada mare în care sumele de bani au fost reținute și nu au fost virate către bugetul de stat; mai mult, se observă că demersurile inculpatei de a acoperi chiar și acest prejudiciu redus au fost aproape inexistente, plătind în toată această perioadă puțin peste 800 de lei. Ca element ce trebuie reținut sub acest aspect și care diminuează gravitatea faptei este acela că nu este vorba de o societate mare, cu mulți angajați, singurii salariați fiind administratora (inculpata din prezenta cauză) și soțul acesteia – cel puțin într-o anumită perioadă.

Referitor la persoana inculpatei, aceasta are 36 de ani, este căsătorită, un copi minor în întreținere, are studii medii și a mai avut în trecut conflicte cu legea penală, fiind dispusă față de aceasta o soluție de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 de lei pentru o faptă penală prevăzută de Legea nr.59/1934 – legea cecului. De asemenea, la acest moment inculpata are un loc de muncă, urmând a fi avute în vedere și cele anterior precizate referitoare la încercările timide de acoperire a prejudiciului. Cu toate acestea, instanța nu consideră necesar să se rețină circumstanțe atenuante în cauză, ținând cont și de perseverența infracțională a acesteia.

Față de aceste considerente, în baza art.6 din Legea nr.241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în forma în vigoare la data săvârșirii faptei cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. 1969 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. și art.5 C.pen. 2009 instanța o va condamna pe inculpata C. G. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, în formă continuată.

În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).

Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptei săvârșite de inculpată susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că, față de pericolul social concret al faptei nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

Față de aceste considerente, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969, va interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere că pedeapsa principală aplicată inculpatei nu depășește 3 ani închisoare, iar acesta nu a mai fost condamnat anterior, neavând antecedente penale, ținând seama de vârsta și gradul mediu de educație, de prejudiciul totuși redus, faptul că este integrată în societate (este căsătorită, copil minor în întreținere, loc de muncă) instanța consideră că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a acesteia, pronunțarea condamnării constituind un avertisment ce o va determina pe aceasta să nu mai săvârșească infracțiuni și să conștientizeze gravitatea faptei comise.

Prin raportare la argumentele anterioare, instanța consideră că se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii în temeiul art.81 C.pen. 1969, pe un termen de încercare de 3 ani, calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.

Față de această modalitate de individualizare a executării pedepsei închisorii, în baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei vor fi suspendate și pedepsele accesorii.

În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., instanța va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori dacă nu își va îndeplini obligațiile civile stabilite prin hotătârea de condamnare până la expirarea termenului de încercare.

1. Latura civilă:

Potrivit art.1.357 alin.1 și 2 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Conform art.99 alin.1 C.proc.pen., sarcina probei în cadrul acțiunii civile aparține părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. În cauza de față, având în vedere că nu suntem în prezența unei ipoteze de exercitare a acțiunii civile din oficiu, sarcina probei revine exclusiv părții civile.

În consecință, față de dispozițiile legale precitate, patru sunt condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: existența unui prejudiciu, fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Referitor la fapta ilicită, vinovăție și legătura de cauzalitate, instanța a arătat deja faptul că inculpata este vinovată de săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

Din punctul de vedere al instanței, în calitate de organ de conducere al societății comerciale, inculpata purta răspunderea desfășurării în bune condiții a activității ceea ce implica inclusiv virarea sumelor reținute reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din adresa nr.1766/18.04.2013 a Agenției Națională de Administrare Fiscală, SAF – AIF C., debitul principal la data de 11.04.2013, nevirat în termenul legal, era de 13.882 lei. Ulterior, au fost efectuate mai multe plăți, rezultând conform adresei nr._/10.12.2014 un debit de 13.069 lei, din care 5.426 lei impozit pe venituri din salarii, 4.287 contribuție asigurări sociale reținută de la asigurați, 3.356 lei contribuții asigurări sănătate reținută de la asigurați, sume la care au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere în cuantum de 9.167 lei.

Instanța nu poate fi de acord cu faptul că în speță, fiind vorba de o răspundere delictuală, nu s-ar aplica dispozițiile Codului de procedură fiscală referitoare la dobânzi și penalități, ci prevederile referitoare la dobânda legală.

O asemenea opinie face abstracție de dispozițiile art.1385 C.civ. conform cărora prejudiciul se repară integral și cuprinde pierderea suferită, câștigul pe care în condiții obișnuite cel prejudiciat ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Or, în condițiile în care partea civilă a ales valorificarea pretențiilor civile în fața instanței penale și nu a emis titlul executoriu, cu toate că sumele erau scadente, repararea integrală a prejudiciului presupune ca în cadrul acțiunii civile exercitate în procesul penal partea civilă să obțină ceea ce ar fi obținut și dacă ar fi declanșat la acest moment executarea silită. Decizia de impunere devenită titlu executoriu nu se referă întotdeauna la debitul principal, ci poate cuprinde inclusiv penalități.

De asemenea, instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite și condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1.373 alin.1 și 2 C.civ. – inculpata a acționat în calitate de prepus, fapta fiind săvârșită în legătură cu atribuțiile sale ; partea responsabilă civilmente are calitatea de comitent ; sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie.

Prin urmare, în baza art.397 alin.1 coroborat cu art.25 alin.1 C.proc.pen. raportat la art.1357 și art.1373 C.civ. instanța va admite acțiunea civilă exercitată de S. R. prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și va obliga inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente . la plata către partea civilă a sumei de 22.236 lei din care 13.069 lei reprezentând debit principal și 9.167 lei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate până la 28.02.2013 și în continuare până la achitarea efectivă a debitului.

1. Măsuri asigurătorii:

Având în vedere cuantumulul prejudiciului cauzat de inculpată, ținând cont de imperativul recuperării acestuia de către partea civilă (care a solicitat de altfel instituirea acestei măsuri), în baza art.404 alin.4 lit.c C.proc.pen. instanța va menține măsura asigurătorie a popririi luată prin ordonanța nr.2487/P/2013 din 29.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. cu privire la conturile bancare deținute de inculpată la instituțiile de credit BRD – Group Societe Generale și Banca Transilvania până la concurența sumei de 22.236 lei.

De asemenea, conform art.11 din Legea nr.241/2005, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Din această perspectivă, instanța consideră că se pot dispune măsuri asigurătorii cu privire la bunurile părții responsabile civilmente, chiar dacă nu există informații în legătură cu existența sau nu a acestora. Astfel, trebuie făcută o paralelă între sechestrul asigurător din procedura civilă, dreptul comun în materie, unde se precizează expres că creditorul nu este dator să individualizeze bunurile asupra cărora solicită să se înființeze sechestrul (art.953 alin.1 C.proc.civ.), fiind în definitiv o chestiune ce ține de executare.

În consecință, ținând cont de interesul părții civile în recuperarea prejudiciului, în baza art.404 alin.4 lit.c C.proc.pen. raportat la art.249 alin.5 C.proc.pen., coroborat cu art.11 din Legea nr.241/2005 instanța va institui măsura sechestului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând părții responsabile civilmente, până la concurența sumei de 22.236 lei.

1. Cheltuieli judiciare:

În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. instanța va obliga inculpata la plata către stat a sumei de 800 cu titlu de cheltuieli judiciare (200 lei din cursul urmăririi penale și 600 de lei din faza de judecată).

În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen onorariul parțial al avocatului din oficiu în cuantum de 150 de lei conform împuternicirii . nr.5584 avansat din fondurile Ministerului prin încheierea din 25.09.2014 va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

1. În baza art.6 din Legea nr.241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în forma în vigoare la data săvârșirii faptei cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. 1969 și reținerea art.396 alin.10 C.proc.pen. și art.5 C.pen. 2009 condamnă pe inculpata C. G. (fiica lui M. și M., născută la data de 29.10.1979 în mun. C., jud. C., domiciliată în orașul Năvodari, ., ., ., studii medii, cetățean român, administratir societate comercială, un copil minor în întreținere, căsătorită, fără antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, în formă continuată.

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.

În baza art.81 C.pen. 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.

În baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și pedepsele accesorii.

În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori dacă nu își va îndeplini obligațiile civile stabilite prin hotătârea de condamnare până la expirarea termenului de încercare.

II. În baza art.397 alin.1 coroborat cu art.25 alin.1 C.proc.pen. raportat la art.1357 și art.1373 C.civ. admite acțiunea civilă exercitată de S. R. prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în C., ., nr.18, jud. C..

Obligă inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL cu sediul în Năvodari, ., parter, jud. C. la plata către partea civilă a sumei de 22.236 lei din care 13.069 lei reprezentând debit principal și 9.167 lei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate până la 28.02.2013 și în continuare până la achitarea efectivă a debitului.

1. În baza art.404 alin.4 lit.c C.proc.pen. menține măsura asigurătorie a popririi luată prin ordonanța nr.2487/P/2013 din 29.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. cu privire la conturile bancare deținute de inculpată la instituțiile de credit BRD – Group Societe Generale și Banca Transilvania până la concurența sumei de 22.236 lei.

În baza art.404 alin.4 lit.c C.proc.pen. raportat la art.249 alin.5 C.proc.pen., coroborat cu art.11 din Legea nr.241/2005 instituie măsura sechestului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând părții responsabile civilmente, până la concurența sumei de 22.236 lei.

IV. În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpata la plata către stat a sumei de 800 cu titlu de cheltuieli judiciare (200 lei din cursul urmăririi penale și 600 de lei din faza de judecată).

În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen onorariul parțial al avocatului din oficiu în cuantum de 150 de lei conform împuternicirii . nr.5584 avansat din fondurile Ministerului prin încheierea din 25.09.2014 rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.02.2015.

Președinte Grefier

M. V. C. A.

Tehnored. Jud. MV/tehnored. Gref. CA/ 16.03.2015, 2 ex.

← Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea...		Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 75/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 90/2015. Judecătoria CONSTANŢA Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 91/2015. Judecătoria CONSTANŢA Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 111/2015. Judecătoria CONSTANŢA Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Art.338 NCP. Sentința nr. 112/2015. Judecătoria CONSTANŢA Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 75/2015. Judecătoria CONSTANŢA Distrugerea din culpă. Art. 219 C.p.. Sentința nr. 292/2015. Judecătoria CONSTANŢA Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 78/2015. Judecătoria CONSTANŢA Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art. 321 C.p.. Sentința nr. 295/2015. Judecătoria CONSTANŢA