Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 1070/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1070/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-10-2015

DOSAR :_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA PENALA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA PENALĂ NR.1070

Ședința publica din data de 02 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ș. P.

GREFIER: C. G.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror

N. A. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta

S-a luat în examinare solicitarea formulată de autoritățile bulgare - Tribunalul Regional- Toshevo privind recunoașterea și executarea deciziei cadru 2005/214/JAI referitor la punerea în executare a hotărârii penale nr.20/10.07.2014 aplicată inculpatului I. A. .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10 septembrie 2015 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în conformitate cu disp.art.391 c.pr.penală, a dispus că deliberarea și pronunțarea vor avea loc la data de 18 septembrie 2015, apoi la 02 octombrie 2015 când a dispus următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra sesizării de față, reține următoarele.

Prin sesizarea înregistrată sub nr._ /2014, P. de pe lângă Judecătoria C. a solicitat instanței de judecată ca în temeiul disp. art.139 din Legea 302/2004, recunoașterea deciziei penale nr.20/10.07.2014 a Tribunalului Regional Toshevo, pronunțată împotriva cetățeanului român I. A., în ce privește pedeapsa cumulativă a interzicerii dreptului de a desfășura o activitate comercială cu produse accizabile pe o durată de 1 an, prev. de art.234 alin.1, Codul Penal B..

Analizând cererea înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

Prin adresa înaintată instanței de către P. de pe lângă Judecătoria C., procurorul a solicitat ca în temeiul disp. art.139 din Legea 302/2004, recunoașterea deciziei penale nr.20/10.07.2014 a Tribunalului Regional Toshevo, pronunțată împotriva cetățeanului român I. A., în ce privește pedeapsa cumulativă a interzicerii dreptului de desfășurare de activități ce presupun comerțul cu mărfuri accizabile pe o durată de 1 an, prev. de art.37 alin.1 pct.7 din C.pen. rap la art.234 alin.1, Codul Penal B..

În susținerea solicitării s-a arătat că prin dec.pen.25/17.01.2013 a Tribunalului Regional R., s-a dispus condamnarea cetățeanului român I. A. la o pedeapsă cu privare de libertate pentru o perioadă de 3 luni, care a fost amânată cu aplicarea perioadei probatorii de trei ani, amendă de 3000 leva, și pedeapsa cumulativă privind interzicerea dreptului de a desfășura o activitate comercială cu produse accizabile pe o durată de 1 an, pentru deținerea de mărfuri accizabile fără timbru, făcându-se aplicarea disp. art.25 din Legea pentru tutun și produse de tutungerie, art.234 alin.1 C.pen. bulgar și 37 alin.1 pct.7 din C.pen B..

De asemenea, procurorul a precizat faptul că autoritățile bulgare solicită recunoașterea de către autoritățile române a sancțiunii interzicerii dreptului de desfășurare de activități comerciale cu mărfuri accizabile timp de 1 an.

Intimatul I. A., deși legal citat, atât la adresa cunoscută de autoritățile bulgare cât și la o adresa identificată în cursul cercetărilor din mun.C., ., jud.C., nu s-a prezentat la termenul de judecată.

Analizând cererea formulată instanța o va admite pentru considerentele expuse în continuare.

Intimatul D. Iuxel, cetățean român a fost condamnat definitiv în Bulgaria la la o pedeapsă cu privare de libertate pentru o perioadă de 3 luni, care a fost amânată cu aplicarea perioadei probatorii trei ani, amendă de 3000 leva, și pedeapsa cumulativă privind interzicerea dreptului de a desfășura activități ce presupun comerțul cu mărfuri accizabile pe o durată de 1 an, pentru deținerea de mărfuri accizabile fără timbru, făcându-se aplicarea disp. art.25 din Legea pentru tutun și produse de tutungerie, art.234 alin.1 C.pen. bulgar și 37 alin.1 pct.7 din C.pen B..

În acest context autoritățile judiciare bulgare au solicitat recunoașterea sancțiunii interzicerii dreptului de a efectua activități ce presupun păstrarea și comerțul cu mărfuri accizabile.

În legea penală Română fapta pentru care a fost condamnat cetățeanul român I. A., în Bulgaria constituie infracțiunea prev. de art.270 alin.3 din Lg.86/2006 referitoare la contrabandă și se pedepsește cu închisoarea de la 2-7 ani și interzicerea unor drepturi.

De asemenea potrivit art.13 din aceeași lege, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, aceasta va fi comunicată Registrului Comerțului pentru a fi făcute mențiunile corespunzătoare.

Conform art.139 alin.4 din Lg.302/2004, ,,Punerea în executare a decăderilor, precum și a altor dispoziții penale din hotărârea judecătorească sau ordonanța penală străină are loc numai dacă legea penală română prevede pentru infracțiunea săvârșită aplicarea unei astfel de măsuri sau decăderi”

Față de dispozițiile anterior menționate instanța constată că pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.270 alin.3 din legea 86/2006, infracțiune corespunzătoare cele pentru care intimatul a fost condamnat în Bulgaria, legiuitorul român a prevăzut o pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani și interzicerea unor drepturi (prev. de art.66 alin.1 lit.g C.pen.) instanța constată îndeplinite condițiile prev. de legea 302/2004, privind recunoașterea pedepsei cumulative privind interzicerea dreptului de a desfășura activități ce presupun păstrarea și comerțul cu mărfuri accizabile pe o durată de 1 an, aplicată prin sentința pronunțată de Tribunalul Regional- Toshevo, privind pe intimatul I. A., domiciliat în C. ., jud.C..

O copie de pe prezenta hotărâre se va comunica autorității emitente și Ministerului Justiției - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală - Direcția D. Internațional și Tratate, precum și Oficiul Registrului Comerțului, C..

În baza art. 275 alin.3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 139 alin.4 din Legea nr.302/2004, recunoaște pedeapsa cumulativă privind ,,interzicerea dreptului de a desfășura activități ce presupun păstrarea și comerțul cu mărfuri accizabile” pe o perioadă de 1 an, aplicată prin sentința pronunțată de Tribunalul Regional- Toshevo, privind pe intimatul I. A., domiciliat în C. ., jud.C..

O copie de pe prezenta hotărâre se comunică autorității emitente și Ministerului Justiției - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală - Direcția D. Internațional și Tratate, precum și Oficiul Registrului Comerțului, C..

În baza art. 275 alin.3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 02.10.2015

Președinte, Grefier,

Ș. P. C. G.

Red.jud.PȘ/2 ex/16.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 1070/2015. Judecătoria CONSTANŢA