Tâlhărie (art.211 C.p.). Sentința nr. 162/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 162/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 33972/212/2014
Dosar nr._
JUDECĂTORIA C.
SENTINȚA PENALĂ NR.162
Ședința din Camera de Consiliu din 13 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – Ș. P.
Grefier – C. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de
Procuror – G. S.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul G. D. privind pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în dosarul nr._/212/2011, prin sentința penală nr.1569/05.12.2012 .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05 februarie 2015 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în conformitate cu disp.art.391 c.pr.penală, a dispus că deliberarea și pronunțarea vor avea loc la data de 13 februarie 2015 când a dispus următoarele:
INSTANȚA
La data de 21.10.2014, pe rolul Judecătoriei C. s-a înregistrat sub numărul_, cererea de revizuire a dosarului nr._/212/2011 formulată de petentul G. D., deținut la Penitenciarul Poarta Albă.
În susținerea cererii, petentul a invocat cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin.1 lit a și b.
S-a pus în vedere petentului să completeze cererea de revizuire în sensul dispozițiilor art. 456 alin. 2 și 3 C.proc.pen., sub sancțiunea prevăzută de art. 459 alin. 5 C.proc.pen., pentru termenul acordat în acest sens la data de 05.02.2015.
La termenul de soluționare a cereri,i s-a constatat că petentul-prin apărător ales a depus precizări la cererea inițială de revizuire.
În cuprinsul precizărilor, petentul a solicitat instanței revizuirea sentinței penale nr.1569/05.12.2012, pronunțată în dosarul penal nr._/212/2011, invocând dispozițiile art.453 alin.1 C.pr.pen. în sensul că, martorii audiați în cauză, respectiv martorul O. D. O. și martorul O. V., au făcut declarații neconforme cu realitatea.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1569/05.12.2012, instanța a dispus în baza art.211 alin.1, alin. 2 lit. c Cod penal, condamnarea inculpatului G. D. pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 alin. 1-3 Cod penal, a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal.
În baza art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e Cod penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 alin. 1-3 Cod penal a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal.
În baza art. 34 alin.1 lit. b Cod penal raportat la art. 33 lit. a Cod penal, a contopit pedepsele stabilite inculpatului, și a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, în regim de detenție
În baza art.88 Cod penal, a dedus din durata pedepsei perioada reținerii de la 08.07.2011 la 09.07.2011.
Hotărârea primei instanțe a rămas definitivă prin dec.pen. nr.491/P/21.06.2013 a Curții de Apel C., prin care s-a respins ca nefundat recursul inculpatului.
Analizând cererea de revizuire formulată, instanța apreciază că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 452 alin 1 c.pr.pen hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă.
Din interpretarea dispozițiilor art. 452 și art. 453 c.pr.pen rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.
Din aceleași dispoziții rezultă, totodată, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 c. pr.pen. și numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Din cererea petentului G. D. rezultă că acesta are în vedere cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. 1 lit. b C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 lit. b Cod procedură penală revizuirea poate fi cerută când un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere iar potrivit dispozițiilor art. 454 alin. 1 Cod procedură penală mărturia mincinoasă poate fi dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului.
Instanța constată că revizuentul G. D., prin motivele invocate încearcă o prelungire a probatoriului administrat în etapa fondului, respectiv o reapreciere a acestui probatoriu or, reaudierea martorilor, trebuia învederată organului judiciar cu ocazia soluționării dosarului de fond, nicidecum într-o cale extraordinară de atac.
De altfel, cu privire la susținerea revizuentului în sensul că declarațiile martorilor O. D. și O. V. sunt mincinoase, nu există nici un înscris din care să rezulte că există vreo hotărâre definitivă ca obiect săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, de către numiții O. D. și O. V. neexistând vreo sesizare în acest sens.
Ținând seama că revizuirea este o cale extraordinară de atac care vizează cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și întrucât prezenta instanță învestită cu soluționarea unei asemenea cereri nu a constatat ca in cauza sa fie incident –raportat la motivele invocate in cerere de petent - vreunul din cazurile reglementate în art. 453 alin 1 c.pr.pen., urmează a respinge cererea de revizuire formulată de către petentul G. D. ca inadmisibilă, întrucât sent. pen. 1569/05.12.2012 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.491/P/21.06.2013 se bucură de autoritate de lucru judecat, de prezumția de legalitate și veridicitate .
Față de aceste considerente, în baza art. 459 alin. 5 raportat la art. 456 C.proc.pen., va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a hotărârii pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C., formulată de petentul G. D., fiul lui M. și M., născut la data de 30.08.1973, CNP_, deținut în Penitenciarul Tulcea.
În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 100 de lei avansate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 459 alin. 5 raportat la art. 456 C.proc.pen., respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a hotărârii pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C., formulată de petentul G. D., fiul lui M. și M., născut la data de 30.08.1973, CNP_, deținut în Penitenciarul Tulcea.
În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 100 de lei avansate de către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2015.
Președinte, Grefier,
Ș. P. C. G.
Red.jud.PȘ/30.03.2015/20ex.
← Tâlhărie (art.233 NCP). Sentința nr. 154/2015. Judecătoria... | Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea... → |
---|