Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 10-03-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ art. 334, 335 Cod penal

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Operator de date cu caracter personal: 5012

SENTINȚA PENALĂ Nr. 28

Ședința publică din data de 10 martie 2015

Completul constituit din:

Judecător de fond M.-M. B.

Grefier E. Ș.

P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș

reprezentat prin procuror M. C.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul G. G., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute și pedepsite de art. 334 alin. 1 și de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 5 alin. 1 Cod penal, cu aplicare art. 38 Cod penal, prin rechizitoriul din data de 07 noiembrie 2014 emis în dosarul de urmărire penală nr. 1472/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul G. G..

Procedura legal îndeplinită, conform prevederilor art. 353 alin. 1 Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În baza art. 372 alin. 1 Cod procedură penală, se verifică identitatea inculpatului G. G..

În baza art. 374 alin.1 Cod procedură penală, se dă citire actului de sesizare al instanței și, în baza art. 374 alin. 2 Cod procedură penală, instanța îi aduce la cunoștință inculpatului fapta pentru care este cercetat și celelalte drepturi arătate în acest text de lege.

Inculpatul, fiind întrebat de instanță, arată că știe pentru ce este trimis în judecată și că dorește să dea declarație în fața instanței, solicitând aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu cererea inculpatului de aplicare a procedurii recunoașterii învinuirii.

În baza art. 378 Cod procedură penală, s-a audiat inculpatul, depoziția sa fiind consemnată în scris, în conformitate cu dispozițiile art. 110 Cod procedură penală și atașată la dosar.

Instanța, în baza art. 375 alin. 2 Cod procedură penală, admite cererea inculpatului de aplicare a procedurii în cazul recunoașterii învinuirii și, raportat la art. 377 și 374 alin. 7 Cod procedură penală, dispune ca martorii menționați în rechizitoriu să nu mai fie audiați.

Reprezentatul Ministerului Public solicită schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 334 alin. 1 și de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 5 alin. 1 Cod penal, cu aplicare art. 38 Cod penal, în infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 85 alin. 1 și de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicare art. 33 lit. a Cod penal de la 1969. Apreciază că în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale a României instanța este obligată să aplice inculpatului un spor de pedeapsă, având în vedere că acesta a săvârșit cele două infracțiuni în concurs real.

Inculpatul lasă la aprecierea instanței solicitarea reprezentantului Ministerului Public cu privire la schimbarea încadrării juridice.

Reprezentantul Ministerului Public și inculpatul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului asupra fondului cauzei.

Instanța constată că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat în prezenta cauză și constată terminată cercetarea judecătorească, în baza art. 387 Cod procedură penală. În baza art. 388 Cod procedură penală, acordă cuvântul pentru dezbateri, aducând la cunoștința participanților să se refere și la schimbarea încadrării juridice a faptelor.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, în conformitate cu prevederile art. 386 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 5 Cod penal, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G. G., din infracțiunile prevăzute de art. 335 alin. 1 și de art. 336 alin. 1 Cod penal în cele prevăzute de art. 85 alin. 1 și de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicare art. 33 lit. a – 34 lit. b Cod penal de la 1969. Având în vedere că inculpatul s-a prevalat de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii solicită condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite în concurs real, cu executare în condițiile art. 86 ind. 1 și 86 ind. 3 din Codul penal de la 1969. De asemenea, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul G. G. nu contestă situația de apt expusă de reprezentantul parchetului și lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei.

Inculpatul G. G., personal, având ultimul cuvânt, conform art. 389 Cod procedură penală, recunoaște și regretă săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, întocmit la data de 07 noiembrie 2014 în dosarul de urmărire penală nr. 1472/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. și ped. de art. 334 alin. 1 și art. 335 alin. 1 din Codul penal, cu referire la art. 5 alin. 1 din Codul penal.

În actul de sesizare s-a reținut că, în ziua de 30 august 2013, inculpatul G. G. a condus mopedul marca Kymco, de culoare roșie, număr de șasiu RFBSC10AS60002350, proprietatea sa, pe drumurile publice de pe raza comunei Sălătrucu, județul Argeș, respectiv DJ 703 H și DC 238, fără ca acesta să fie înmatriculat sau înregistrat în circulație și fără ca inculpatul să posede permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Din adresa nr._/29 octombrie 2013 a S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș, precum și din adresa nr._/17 septembrie 2014 a IPJ Argeș - Serviciul Rutier, rezultă că inculpatul G. G. nu figurează ca fiind deținător de permis de conducere auto. Din adresa nr. 3749/6 noiembrie 2014 a Primăriei comunei Sălătrucu, județul Argeș, rezultă că numitul G. G. nu a înregistrat mopedul proprietatea sa la instituția mai sus-menționată.

Această situație de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de constatare, declarațiile inculpatului G. G., declarațiile martorului M. M., adresa nr. 3244 din 13 septembrie 2013 a Primăriei comunei Sălătrucu, județul Argeș, adresa nr. 3792 din 04 noiembrie 2013 a Primăriei comunei Sălătrucu, județul Argeș, adresa nr._ din 29 octombrie 2013 a S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș, adresa nr. 380.099 din 17 septembrie 2014 a I.P.J. Argeș - Serviciul Rutier, fișa de cazier judiciar a inculpatului, adresa nr. 3749 din 13 septembrie 2013 a Primăriei comunei Sălătrucu, județul Argeș și referatul de cunoaștere privind pe inculpat.

În cursul judecății s-a ascultat inculpatul, care a declarat că recunoaște faptele comise și dorește să i se aplice procedura privind recunoașterea învinuirii, conform art. 375 alin. 1 și 2 și art. 396 alin. 10 C.p.p.

Examinând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În ziua de 30 august 2013, inculpatul G. G. a condus mopedul marca Kymco, de culoare roșie, număr de șasiu RFBSC10AS60002350, proprietatea sa, pe drumurile publice de pe raza comunei Sălătrucu, județul Argeș, respectiv DJ 703 H și DC 238, fără ca acesta să fie înmatriculat sau înregistrat în circulație și fără ca inculpatul să posede permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Aceste lucruri rezultă din înscrisurile aflate la filele 17,19, 21 și 23 ale dosarului de urmărire penală, care se coroborează cu declarațiile inculpatului și ale martorului M. M..

Faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumur8le publice a unui vehicul neînmatriculat și de către o persoană care nu deține permis de conducere auto.

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptlor, formulată de procuror în ședința de judecată din 10 martie 2015, instanța o găsește întemeiată și, în baza art. 386 alin. 1 C.p.p., o va admite și va schimba încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 334 alin. 1 Cod penal și art. 335 alin. 1 C.p., ambele cu aplic. art. 38 C.p. în cele prevăzute de art. 85 alin. 1 și art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, ambele cu aplic. art. 33 și 34 C.p. de la 1969, raportat și la dispozițiile art. 5 Cod penal.

Aceasta deoarece dispozițiile din vechiul Cod penal și vechea OUG 195/2002 sunt mai favorabile pentru inculpat sub aspectul modalităților de executare a pedepsei, raportându-ne la prevederile art. 81-86 și art. 86 ind. 1 – 86 ind. 6 C.p. de la 1969, precum și la instituția concursului de infracțiuni.

În acest context, în baza art. 85 alin. 1 și art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicare art. 5 C.p., se va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru fiecare infracțiune în parte.

La stabilirea pedepsei ce i se va aplica se va ține seama de criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cod penal de la 1969. Inculpatul este infractor primar, are vârsta de 47 de ani și a recunoscut săvârșirea faptelor, având anterior o comportare relativ bună în familie și societate. Se va avea în vedere și natura infracțiunilor deduse acestei judecăți, care sunt încadrate de legiuitor în categoria infracțiunilor de pericol, obiectul lor juridic constituindu-l proteguirea relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației rutiere. Inculpatul, în situația în care se afla, putea produce un eveniment rutier care se putea solda cu urmări greu sau imposibil de reparat. El nu deținea permis de conducere auto, ceea ce este un lucru foarte grav pentru siguranța celorlalți participanți la traficul rutier.

Conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptelor și recunoașterea faptelor comise, privite în mod izolat, nu pot constitui circumstanțe atenuante judiciare, ci ele cântăresc doar la stabilirea duratei pedepsei și a modalității de executare a acesteia.

Dacă toți șoferii ar ignora cu desăvârșire dispozițiile legale cu privire la circulația rutieră s-ar crea un adevărat haos pe drumurile publice, producându-se multe evenimente rutiere grave. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere și faptul că în România se produc foarte multe evenimente rutiere în ultimul timp, statistic țara noastră situându-se destul de prost raportat la țările membre ale Uniunii Europene și nu numai, astfel că persoanele în culpă trebuie sancționate pe măsură.

Inculpatul va beneficia de reducerea pedepsei, coform art. 396 alin. 10 C.p.p. De remarcat la stabilirea acestei pedepse este faptul că legiuitorul, prin introducerea acestui text de lege, nu obligă instanțele de judecată să reducă toate pedepsele raportându-se numai la minimul special al acestora, ci ceea ce se reduce sunt limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunile cercetate. Inculpații nu trebuie toți condamnați numai la minimul acestei pedepse reduse, dacă se încadrează în prevederile art. 396 ind. 10 C.pr.pen., ci pedeapsa trebuie să se aplice tot raportat la elementele de individualizare prevăzute de art. 72 C.p. de la 1969. A aprecia altfel ar însemna că și condamnații recidiviști vor fi sancționați numai cu minimul pedepselor prevăzute de lege, reduse potrivit textului de lege menționat mai sus, ceea ce nu este deloc în spiritul dreptului penal. În realitate, orice inculpat poate fi sancționat cu o pedeapsă care se încadrează în limitele reduse ale sancțiunii prevăzute de lege, prin aplicarea fracției de 1/3 numai minimul și maximul special.

În raport de cele ce precedă, se apreciază că pedeapsa cu închisoarea de un an, astfel cum este redusă, pentru infracțiunea prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 este proporțională cu fapta comisă și cu persoana făptuitorului, constituind un avertisment serios pentru ca, pe viitor, acesta să nu mai între în conflict cu legea penală. Pentru cealaltă infracțiune, se apreciază că pedeapsa de un an și trei luni închisoare este proporțională cu toate elementele de individualizare prevăzute de lege.

În baza art. 33 și 34 C.p. de la 1969, contopindu-se cele două pedepse, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de un an și trei luni închisoare.

Scopul pedepsei rezultante poate fi atins și prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 ind. 1 Cod penal de la 1969. Această modalitate de executare reprezintă cel mai eficient mijloc de reeducare, raportat la toate elementele concrete ale cauzei.

În baza art. 86 ind. 2 Cod penal de la 1969, inculpatului i se va stabili un termen de încercare de patru ani, punându-i-se în vedere și dispozițiile art. 83 și 84 Cod penal de la 1969 cu privire la cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 86 ind. 3 Cod penal de la 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va prezenta la Serviciul de Probațiune Argeș pentru a respecta planul de măsuri cei va fi stabilit, precum și obligațiile prevăzute la alin. 1 lit.: b) – d) și la alin. 3 lit. e) ale acestui text de lege. Măsura interzicerii dreptului de a conduce orice vehicul cu tracțiune mecanică este pe deplin justificată, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor comise.

Totodată, în baza art. 71 alin. 1 și 2 C.p., inculpatului i se va aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p., nejustificându-se și interzicerea celorlalte drepturi prevăzute la art.64 C.p., raportat la dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și la jurisprudența pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României.

Această pedeapsă accesorie urmează să fie și ea suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, conform art. 71 alin. 5 C.p. de la 1969.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 5 Cod penal, schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul G. G., fiul lui natural și E., născut la data de 22 martie 1968 în ., domiciliat în . nr. 31, județul Argeș, având CNP:_, de cetățenie română, stare civilă: divorțat, stagiul militar satisfăcut, fără studii, fără ocupație, fără antecedente penale, a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, din infracțiunile prevăzute de art. 334 alin. 1 și 335 alin. 1 Cod penal în cele prevăzute de art. 85 alin. 1 și 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu referire la art. 375 alin. 1 și 2 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. G. la un an închisoare.

În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu referire la art. 375 alin. 1 și 2 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe același inculpat la un an și trei luni închisoare.

În baza art. 33 - 34 Cod penal de la 1969, contopește pedepsele și inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de un an și trei luni închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal de la 1969, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 86 ind. 1 Cod penal de la 1969, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale.

În baza art. 86 ind. 2 Cod penal de la 1969, stabilește un termen de încercare de patru ani pentru inculpat.

În baza art. 86 ind. 3 Cod penal de la 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute la art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a-d și art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e Cod penal de la 1969, și anume:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune Argeș la termenele fixate de această instituție, respectând planul de măsuri ce-i va fi stabilit,

- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea,

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă,

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

- nu va conduce nicio categorie de vehicule cu tracțiune mecanică.

Pune în vedere inculpatului consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 martie 2015.

JUDECĂTOR DE FOND GREFIER,

M.-M. B. E. Ș.

Red. Jud. M.M.B.

Tehnored. A.D.

5 ex./02 aprilie 2015

2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ