Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Sentința nr. 238/2015. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 238/2015 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 10-11-2015
Dosar nr._ infracțiuni la regimul silvic
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
Operator de date cu caracter personal: 5012
SENTINȚA PENALĂ NR. 238
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2015
Completul constituit din:
Judecător de fond: M. - M. B.
Grefier: V. – R. I.
P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș
reprezentat prin procuror C. C. Puiulescu
Pe rol fiind, în pronunțare, soluția în cauza penală privind pe inculpatul C. I.-A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 108 alin. 1 lit. b și de art. 110 lit. b din Legea nr. 46/2008, persoană vătămată fiind P. C., parte civilă fiind O. S. Curtea de Argeș.
Fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 3 noiembrie 2015, ocazie cu care susținerile participanților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș întocmit la data de 29 septembrie 2014 în dosarul de urmărire penală nr. 1470/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. I. A., recidivist, pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor silvice prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b) și art. 110 lit. b) din Legea 46/2008, ambele cu aplicarea art. 41 C.p. și cu aplicarea art. 38 și art. 5 C.p.
În actul de sesizare s-a reținut că, în ziua de 18 august 2012, inculpatul a tăiat fără drept și a sustras din pădurea situată pe raza comunei Băiculești, județul Argeș, poziționată în UP 4 Zigoneni, UA 176, aparținând persoanei vătămate P. C., un număr de 5 arbori esență ( sic!) stejar și unul esență ( sic!) fag, iar materialul lemnos rezultat din această operațiune l-a vândut numitei B. G. din .. Din adresa Ocolului S. Curtea de Argeș cu nr. 9154/11 decembrie 2013 a reieșit că fapta de tăiere fără drept și sustragerea celor 6 arbori constituie contravenție, prejudiciul fiind 3,655 ori mai mare decât prețul mediu pe picior al unui metru cub de masă lemnoasă și de 0,731 ori mai mic decât valoarea minimă la care fapta constituie infracțiune silvică. Însă în aceeași adresă este specificat faptul că numitul C. I. A. a mai fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, art. 8 lit. b), prin procesul-verbal ., nr._ din 20 aprilie 2012, dată la care inculpatul a tăiat fără drept și a sustras un număr de 5 arbori de esență (sic!) salcâm și unul de esență (sic!) fag din pădurea situată pe raza comunei, prejudiciul fiind de 2,95 ori mai mare decât prețul mediu pe picior al unui metru cub de masă lemnoasă și de 0,59 ori mai mic decât valoarea minimă de la care fapta constituie infracțiunea silvică.
Astfel, conform prevederilor art. 108 alin. 1 lit. b din Legea 46/2008, inculpatul C. I. A. a săvârșit în interval de un an, două contravenții silvice, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs este de 6,6 ori mai mare decât prețul mediu pe picior al uni metru cub de masa lemnoasă, respectiv în valoare de 468,76 lei, ceea ce constituie o infracțiune.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor.
O. S. Curtea de Argeș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 581,26 lei ( cu TVA), iar persoana vătămată P. C. nu
s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Această situație de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a faptelor, procesul-verbal de cercetare la cioată, procesul-verbal de contravenție . nr._ din 20 aprilie 2012 încheiat de Direcția Silvică Argeș, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor B. G. și C. M. Claaudiu, declarațiile persoanei vătămate P. C. și adresa nr. 9154/11 decembrie 2013 a Ocolului S. Curtea de Argeș.
Fiind sesizat în procedura de cerere preliminară, judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul și a actelor de urmărire penală, pronunțând încheierea de ședință din 3 decembrie 2014.
S-a dispus începerea judecății și s-a fixat primul termen la data de 10 februarie 2015.
În cursul cercetării judecătorești s-au ascultat inculpatul și persoana vătămată P. C., audiindu-se și martorul din rechizitoriu C. M. C..
Inculpatul, în cursul judecății, nu a mai recunoscut săvârșirea faptelor, așa cum au fost acestea reținute și descrise în rechizitoriu, iar persoana vătămată P. C. nu s-a constituit parte civilă.
C. I. A. a fost de acord să achite despăgubirea solicitată de O. S. Curtea de Argeș.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În ziua de 18 august 212, inculpatul C. I. A., folosind o drujbă pe care o cumpărase din piață și pe care acum nu o mai are, a tăiat fără drept și a sustras din pădurea situată pe raza ., UP 4 Zigoneni, UA 176, aparținând persoanei vătămate P. C., 5 arbori specia stejar și unul specia fag, vânzând materialul lemnos numitei B. G., contra sumei de 250 lei.
Din adresa Ocolului S. Curtea de Argeș cu nr. 9154/11 decembrie 2013 a reieșit că fapta de tăiere fără drept și sustragerea celor 6 arbori constituie contravenție, prejudiciul fiind 3,655 ori mai mare decât prețul mediu pe picior al unui metru cub de masă lemnoasă și de 0,731 ori mai mic decât valoarea minimă la care fapta constituie infracțiune silvică. Însă în aceeași adresă este specificat faptul că numitul C. I. A. a mai fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, art. 8 lit. b), prin procesul-verbal . nr._ din 20 aprilie 2012, dată la care inculpatul a tăiat fără drept și a sustras un număr de 5 arbori specia salcâm și unul specia fag din pădurea situată pe raza comunei, prejudiciul fiind de 2,95 ori mai mare decât prețul mediu pe picior al unui metru cub de masă lemnoasă și de 0,59 ori mai mic decât valoarea minimă de la care fapta constituie infracțiunea silvică.
Astfel, conform prevederilor art. 108 alin. 1 lit. b din Legea 46/2008, inculpatul C. I. A. a săvârșit în interval de un an două contravenții silvice, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs este de 6,6 ori mai mare decât prețul mediu pe picior al uni metru cub de masa lemnoasă, respectiv în valoare de 468,76 lei, ceea ce constituie o infracțiune.
În drept, faptele inculpatului C. I. A. care, în intervalul de un an, respectiv la 20 aprilie 2012 și la data de 18 august 2012, a tăiat și a sustras fără drept, cumulat un număr de 12 arbori din specia stejar, salcâm și fag, fiind sancționat contravențional, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs la cele două contravenții depășește limita prevăzută de lege, fiind de 6,6 ori mai mare decât prețul mediu pe picior al unii metru cub de masă lemnoasă, respectiv în valoare de 468,76 lei fără TVA, constituie infracțiunile prevăzute la acea dată de art. 108 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 41 C.p. și art. 110 lit. b) din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 41 C.p., ambele cu aplicare art. 38 și art. 5 C.p.
De la data săvârșirii faptelor și până la data pronunțării prezentei hotărâri a intrat în vigoare noul Cod penal începând cu 1 februarie 2014, astfel că se pune problema aplicării legii penale mai favorabile pentru inculpat, conform principiului ,,mitior lex” prevăzut în art. 5 Cod penal.
Se apreciază că legea penală mai favorabilă pentru inculpat este Codul penal în vigoare.
După . noului Cod penal ambele fapte comise de inculpat se sancționează cu închisoare sau amendă, iar anterior fapta prevăzută de art. 110 lit. b) din Legea 46/2008 se sancționa doar cu închisoare. Dacă s-ar aplica dispozițiile vechiului Cod penal am fi în situația unui concurs de infracțiuni la care pedeapsa rezultantă este pedeapsa cu închisoarea. Ținând seama și că inculpatul este recidivist postexecutoriu trebuie să se facă aplicațiunea dispozițiilor art. 37 lit. b) din vechiul Cod penal, ceea ce ar putea atrage executarea pedepsei rezultante cu închisoarea și în penitenciar. Tocmai de aceea sunt mai favorabile dispozițiile noului Cod penal, care prevăd posibilitatea aplicării numai a unei amenzi penale pentru fiecare faptă, amenzi care, chiar dacă atrag în mod obligatoriu aplicarea unui spor de pedeapsă, înlocuiesc pedeapsa cu închisoarea, apreciată ca fiind mult mai gravă.
La stabilirea pedepsei ce i se va aplica inculpatului pentru fiecare infracțiune în parte se va ține seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal.
Inculpatul nu este infractor primar, fiind în stare de recidivă postexecutorie, prin sentința penală nr. 429/5 iunie 2006 a Judecătoriei Curtea de Argeș el fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni silvice.
C. I. A. nu a recunoscut nici săvârșirea faptelor deduse acestei judecăți, așa cum ele au fost reținute prin rechizitoriu, susținând că a tăiat din eroare arbori aparținând persoanei vătămate P. C., deoarece pădurarul nu i-a spus de unde anume trebuie să-i taie.
Faptele deduse acestei judecăți prezintă un grad ridicat de pericol social, fiind vorba de tăiere de arbori nemarcați și de sustragere de arbori, pe care ulterior i-a vândut unei alte persoane.
Nu poate fi primită apărarea inculpatului că pădurarul C. M. C. l-a trimis să taie lemne și nu i-a arătat în concret de unde anume. El mai tăiase lemne pe nedrept și anterior din pădurea statului, când a fost sancționat contravențional. C. I. A. nu avea voie să taie arbori nemarcați, iar dacă acele lemne erau pentru el și familia sa nu se explică faptul că le-a vândut martorei menționate mai sus contra sumei de 250 lei.
Martora B. G. a declarat că lemnele pe care i le-a vândut inculpatul erau de 3 m. lungime, deci nu putem vorbi doar de niște crăci uscate.
În raport de cele de mai sus, în baza art. 41 și 43 alin. 5 Cod penal și cu aplic. art. 61 alin. 4 lit. c) Cod penal, se apreciază că pedeapsa penală de 2700 lei amendă ( echivalentul a 270 zile-amendă - o zi fiind stabilită la 10 lei conform art. 61 alin. 2 C.p.) pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 107 alin. 1 lit. b) din Legea 46/2008 (după numerotarea actuală a textelor) este suficientă și descurajantă pentru ce inculpatul să comită noi infracțiuni.
De asemenea, în baza acelorași texte de lege, pedeapsa penală de 2700 lei amendă ( echivalentul a 270 zile-amendă - o zi fiind stabilită la 10 lei conform art. 61 alin. 2 C.p.) pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 109 alin. 1 lit. b) din Legea 46/2008 (după numerotarea actuală a textelor), este suficientă și descurajantă pentru ce inculpatul să comită noi infracțiuni.
În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 39 alin. 1 lit. c) Cod penal, faptele fiind săvârșite în concurs real, inculpatul fiind și recidivist, se vor contopi pedepsele aplicate, iar C. I. A. va executa pedeapsa cea mai grea de 2700 lei amendă penală, la care se va adaugă un spor de 900 lei (1/3 din cealaltă pedeapsă de 2700 lei), urmând să se execute în total pedeapsa rezultantă de 3600 lei amendă penală, echivalentul a 360 zile-amendă.
Se va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 Cod penal referitoare la posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b) și alin. 3 C.pen., se va confisca de la inculpat și suma de 220 lei reprezentând contravaloarea motoferăstrăului folosit la săvârșirea faptelor.
Pe latura civilă, în baza art. 397 rap. la art. 25 C.p.p., ținând seama și de acordul inculpatului exprimat în declarația acestuia dată în cursul judecății, va fi admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă O. S. Curtea de Argeș și C. I. A. va fi obligat să-i plătească acestei părți civile suma de 581,26 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin tăierea celor 6 arbori specia salcâm și fag ( filele 33-35 dos. u.p.).
Se va constata și că persoana vătămată P. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză, neavând pretenții de la inculpat (fila 21).
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., inculpatul va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu acest proces, din care 300 lei în faza de urmărire penală și 300 lei în faza de judecată.
Părțile civile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 107 alin. 1 litera b) din Legea nr. 46/2008 (în forma în vigoare după republicare) cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. 5 Cod penal și cu aplicarea art. 61 alin. 4 litera c) Cod penal, cu referire la art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul C. I. A., fiul lui A. și G., născut la data de 29 octombrie 1979 în ., domiciliat în ., județul Argeș, CNP_, cetățean român, studii 6 clase, căsătorit, fără ocupație, recidivist, la pedeapsa amenzii penale de 2.700 lei, echivalentul a 270 zile – amendă pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori aparținând fondului forestier național (10 lei o zi – amendă stabilită conform art. 61 alin. 2 Cod penal).
În baza art. 109 alin. 1 litera b) din Legea nr. 46/2008 (în forma în vigoare după republicare) cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. 5 Cod penal și cu aplicarea art. 61 alin. 4 litera c) Cod penal, cu referire la art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul C. I. A. la pedeapsa amenzii penale de 2.700 lei, echivalentul a 270 zile – amendă pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere fără drept de arbori aparținând fondului forestier național (10 lei o zi – amendă stabilită conform art. 61 alin. 2 Cod penal).
În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal. și art. 39 alin.1 litera c) Cod penal, contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2.700 lei amendă penală, la care se adaugă un spor de 900 lei (1/3 din cealaltă pedeapsă de 2.700 lei), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3.600 lei amendă penală, echivalentul a 360 zile - amendă.
Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 Cod penal.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b) și alin. 3 Cod penal, confiscă de la inculpat suma de 220 lei reprezentând contravaloarea motoferăstrăului folosit la săvârșirea faptelor.
În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă O. S. Curtea de Argeș, cu sediul în municipiul Curtea de Argeș, .. 145 A, județul Argeș, și-l obligă pe inculpat să-i plătească acestuia suma de 581,26 lei despăgubiri civile.
Constată că persoana vătămată P. C., domiciliat în . nr. 32, județul Argeș, nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 noiembrie 2015.
JUDECĂTOR DE FOND, GREFIER,
M. - M. B. V. – R. I.
Red. Jud. M.M.B.
Tehnored. A.D.
6 ex./4 decembrie 2015
4 comunicări:
- inculpatul C. I. A.
- partea civilă O. S. Curtea de Argeș
- persoana vătămată P. C.
- P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș
← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 28/2015.... → |
---|