Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Hotărâre din 29-09-2015, Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 29-09-2015

Document finalizat

Dosar nr._ revizuire sentință penală

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Operator de prelucrare a datelor cu caracter personal numărul 5012

SENTINȚA PENALĂ NR. 160/2015

Ședința publică de la 29 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P.

Grefier A.-M. C.-U.

P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș

reprezentat de procuror V.-C. Siea

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe revizuient S. I., având ca obiect plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art. 340 NCPP) dosar nr. 213/P/2013 - cerere de revizuire.

Fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 22 septembrie 2015, iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Asupra cererii de revizuire de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș la data de 21.07.2015, sub nr._, revizuientul S. I. a solicitat revizuirea încheierii din data de 19 iunie 2014 pronunțată de judecătoria Curtea de Argeș în dosarul numărul_ .

Revizuientul a susținut în esență că, sentințele penale sus-menționate sunt nelegale întrucât nu au analizat temeinic fondul cauzei. Revizuientul menționează în esență că este nemulțumit de modul în care au fost efectuate cercetările în dosarul penal nr. 213/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

Au fost atașate dosarele nr._ și_ .

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, precum și a dispozițiilor Codului de procedură penală, instanța reține următoarele:

Cu privire la situația de fapt, instanța reține că, prin plângerea înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș sub nr. 213/P/2013, petentul S. I. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților N. N. și S. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 288, 289, 290 și 291 din Codul penal de la 1969 și al intimatului P. G. pentru săvârșirea acelorași infracțiuni de fals și uz de fals precum și a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C.pen. de la 1969. Petentul a susținut că S. M. i-a vândut lui N. N. o suprafață de teren ce nu-i îi aparținea, iar P. G. a întocmit o schița cadastrală pentru această suprafață de teren, pentru a-l favoriza pe N. N.. În urma unor probe administrate, prin rezoluția procurorului din 27 ianuarie 2014, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză sub aspectul infracțiunilor menționate și imputate fiecăruia dintre cei trei intimați. Procurorul a reținut ca fiind incident cazul prevăzut de art. 10 lit. g) C.pr.pen. de la 1968, din referatul poliției cu propunerea de a nu se începere urmărirea penală rezultând că situația de fapt relatată de petent s-a petrecut în anul 2006, iar faptele penale s-au prescris.

Împotriva acestei soluții petentul a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, plângere care i-a fost respinsă ca neîntemeiată prin ordonanța nr. 107/II/2/4 martie 2014.

Nemulțumit de această soluție, petentul a formulat plângerea înregistrată la Judecătoria Curtea de Argeș sub nr. 1160/216/23 aprilie 2014.

Prin încheierea din data de 19.06.2014, Judecătoria Curtea de Argeș a respins ca tardiv introdusă plângerea formulată de petentul S. I., împotriva rezoluției procurorului din data de 27 ianuarie 2014, menținută prin rezoluția prim-procurorului nr. 107/II/2/4 martie 2014, ambele în dosarul nr. 213/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

Împotriva acestei încheieri petentul a formulat cerere de revizuire, înregistrată la această instanță în data de 01.08.2014, sub numărul _ și prin încheierea din data de 09.10.2014, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, instanța a respins ca inadmisibilă această cerere.

Prin prezenta cerere (înregistrată la Judecătoria Curtea de Argeș sub nr._ ) petentul formulează o nouă revizuire împotriva încheierii din data de 19 iunie 2014 pronunțată în dosarul numărul_ , așa cum rezultă din precizările făcute de revizuient personal la termenul din data de 22.09.2015.

În drept, potrivit art.453 C.p.p, revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.(2) Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă. (3) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei. (4) Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Instanța constată că, cererea petentului de revizuire împotriva încheierii din data de 19 iunie 2014 pronunțată în dosarul numărul_ a fost deja respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din data de 09.10.2014, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ cu motivarea că petentul nu a indicat vreunul din cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de art.453 C.p.p și mai mult, instanța verificând cazurile legale în raport de cele precizate de petent a constat că nici nu poate fi identificat vreunul dintre aceste cazuri în motivarea cererii de revizuire.

Totodată instanța are în vedere că, din conținutul prevederilor legale menționate anterior, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penalDin reglementările de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Or, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. art. 340 alin 6 lit a din Codul de procedură penală de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 453 din Codul de procedură penală, respectiv prin pronunțarea uni hotărâri de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal. Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art.340 din Codul de procedură penală, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că prin încheierea din data de 09.10.2014, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ a fost respinsă deja cererea de revizuire a petentului, instanța va respinge ca inadmisibilă prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act că obiectul prezentei cereri îl reprezintă cererea de revizuire împotriva încheierii din data de 19 iunie 2014 pronunțată în dosarul numărul_ .

În baza art. 459 alin 5 C.p.p. respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a petentului S. I., CNP_, domiciliat în ., județul Argeș, având în vedere că prin sentința penală nr. 151/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș a mai fost soluționată anterior o cerere de revizuire formulată de același revizuient împotriva aceleiași încheieri penale.

În baza art.398 rap. la art.275 alin 2 Cod pr. penala obligă petentul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică azi 29 septembrie 2015.

Președinte, Grefier,

A. P. A.-M. C.-U.

Red. .. AMCU

4 ex./14 oct. 2015

Comunicat: 1 revizuient, 1 parchet

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Hotărâre din 29-09-2015, Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ