Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 782/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 782/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 01-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 782
Ședința publică din data de 01 aprilie 2015
PREȘEDINTE H. L., judecător
Grefier U. G.
Ministerul public - P. de pe lângă Judecătoria Focșani –
Reprezentat de procuror A. D. Rîșca
Pe rol fiind judecarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul F. A., fiul lui A. și M., născut la data de 19.09.1972 în mun. Focșani, jud. V., cu domiciliu O., ., nr.6, ., ., fără forme legale în O., ., nr.2, ., CNP_, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 378 alin.1 lit.c Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpatul F. A., B. M. în calitate de reprezentant legal pentru partea vătămată lipsă F. A. R. asistată de avocat oficiu L. M. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.3118/4.12.2014 emisă de Baroul V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, că dosarul este la al patrulea termen de judecată după Camera preliminară, după care:
Reprezentantul legal al părții vătămate precizează că înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpatului, sens în care s-a luat declarație, note consemnate și atașate la dosar.
F. de precizările părții vătămate, instanța constată cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, față de manifestarea de voință a reprezentantului legal al părții vătămate, pune concluzii de încetare a procesului penal în temeiul art.386 alin.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.g C.p.p. și obligarea părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocat L. M., pentru partea vătămată solicită a se lua act de manifestarea de voință a părții vătămate și să se dispună încetarea procesului penal. Depune referatul privind plata onorariului cuvenit pentru asistența juridică din oficiu.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită a se lua act de retragerea plângerii.
Instanța constată închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANȚA
Asupra procesului penal de față;
Prin rechizitoriul nr. 1726/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani inculpatul F. A., fiul lui A. și M., născut la data de 19.09.1972 în mun. Focșani, jud. V., cu domiciliu O., ., nr.6, ., ., fără forme legale în O., ., nr.2, ., CNP_, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 37 alin.1 lit.c Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut că, începând cu luna noiembrie 2013, pe o perioadă mai mare de trei luni, nu a plătit, cu rea credință, pensia de întreținere în cuantum de 170 lei lunar așa cum a fost stabilită prin sentința civilă nr.1615/25.03.2009 a Judecătoriei Focșani, definitivă.
La termenul din data de 01.04.2015 reprezentantul legal al părții vătămate a precizat că înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpatului.
Potrivit art.378 alin.3 Cod penal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
De asemenea, potrivit art.16 alin.1 lit.g C.p.p., acțiunea penală nu mai poate fi exercitată dacă în cazul infracțiunilor pentru care aceasta se pune în mișcare la plângerea prealabilă, a intervenit retragerea plângerii, împăcarea părților sau s-a încheiat un acord de mediere.
Întrucât în cauza de față partea vătămată prin reprezentant legal și-a retras plângerea, răspunderea penală fiind astfel înlăturată, instanța urmează să dispună încetarea procesului penal în baza art. 396 alin.6 C.p.p. raportat la art. 16 alin.1 lit.g C.p.p.
În temeiul art.275 alin.1 pct.2 C.p.p. partea vătămată prin reprezentant legal B. M. N. va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.396 alin.6 C.p.p. raportat la art. 16 alin.1 lit.g C.p.p., încetează procesul penal față de inculpatul F. A., fiul lui A. și M., născut la data de 19.09.1972 în mun. Focșani, jud. V., cu domiciliu O., ., nr.6, ., ., fără forme legale în O., ., nr.2, ., ., CNP_, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 378 alin.1 lit.c Cod penal, prin retragerea plângerii prealabile.
În temeiul art.275 alin.1 pct.2 C.p.p. obligă partea vătămată prin reprezentant legal B. M. N. la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul în sumă de 150 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru partea vătămată minoră(avocat L. M. – delegație nr. 3118/2014/BA V.) va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 aprilie 2015.
Președinte,Grefier,
H. L. U. G.
Red.H.L./Tehnored.G.U.
Ex.5/ 09. 04.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 775/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 779/2015.... → |
---|