Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 168/2015. Judecătoria MARGHITA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 168/2015 pronunțată de Judecătoria MARGHITA la data de 21-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MARGHITA
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 168/2015
Ședința publică din data de 21 decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. D. A.
GREFIER Z. M.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice
audio, potrivit art. 369 Cod Procedură Penală
Pe rol fiind pentru azi, judecarea cererii formulate de către condamnatul K. I., pentru redeschiderea procesului penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Ministerul Public este reprezentat de domnul prim procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că fondul cauzei a fost dezbătut la data de 8 decembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii ce sunt consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17 decembrie 2015 și ulterior 21 decembrie 2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2015, petentul K. I., condamnat prin Sentința penală nr. 80/27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Marghita în dosarul nr._, a solicitat redeschiderea procesului penal desfășurat în lipsa sa.
În motivarea cererii a arătat că nu a fost prezent la proces deoarece se afla la muncă în Ungaria.
În drept invocă prevederile art. 466 – 470 N.C.P.P.
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Marghita.
Analizând cererea petentului condamnat de redeschidere a procesului penal, instanța constată următoarele:
Petentul K. I. a fost judecat în lipsă în dosarul nr._ și prin Sentința penală nr. 80/27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Marghita, definitivă, s-a dispus, în baza art 586Cod de procedură penală, art. 14 din legea nr. 187/2012, art 631 Cod penal din 1969, înlocuirea amenzii penale de 800 lei aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 150/18.09.2013 a Judecătoriei Marghita, pronunțată în dosarul_, rămasă definitivă la data de_ prin nerecurare, cu pedeapsa de un an închisoare în detenție.
Instanța reține că, procedura redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, reglementată de art. 466 C.p.p., este admisibilă doar în două situații, respectiv persoana nu a fost citată și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre proces sau a avut cunoștință de proces, dar a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Cererea de redeschidere a procesului penal se poate formula în termen de o lună din ziua în care persoana condamnată a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.
Legiuitorul a prevăzut așadar condiții stricte, limitative, care trebuie să fie cumulativ îndeplinite, pentru a se asigura accesul la o nouă judecată numai în situații excepționale și nu atunci când condamnatul s-a sustras de la judecată sau nu a fost interesat de propria situație juridică.
În prezenta cauză, instanța constată că cererea de redeschidere a procesului formulată de condamnatul K. I. nu este admisibilă în principiu.
Una dintre condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a se admite o astfel de cerere este aceea ca persoana condamnată să nu fi fost citată în mod legal la soluționarea cauzei.
Petentul K. I. a fost legal citat atât la adresa sa de domiciliu, cât și prin afișare la ușa instanței. Legiuitorul a permis în mod explicit ca, în ipoteza în care citația nu se poate înmâna personal celui citat, aceasta să se înmâneze fie altor persoane prevăzute de lege, fie să se afișeze în locurile și în formele expres prevăzute de lege. În aceste din urmă situații, din punct de vedere procedural, persoana este considerată că a luat cunoștință de citarea legal efectuată.
Pentru considerentele arătate, reținând că cererea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnatul K. I. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 466 C.p.p., instanța, în baza art. 469 alin. 4 C.p.p. o va respinge ca inadmisibilă în principiu.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedura penala, obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu S. N. în cuantum de 260 lei, conform delegației pentru asistență juridică obligatorie nr. 4704 din 08.10.2015, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 469 alin. 4 Cod procedura penala respinge ca inadmisibilă în principiu cererea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnatul K. I., fiul lui I. și E., născut la data de 29.10.1961 în A., județul Bihor, CNP_, domiciliat în loc. Olosig nr. 77, județul Bihor, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, cu privire la cauza care a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Marghita soluționat prin Sentința penală nr. 80/27.05.2015 a Judecătoriei Marghita.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedura penala, obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu S. N. în cuantum de 260 lei, conform delegației pentru asistență juridică obligatorie nr. 4704 din 08.10.2015, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.12.2015.
Președinte, Grefier,
O. D. A. Z. M.
Red. Hot. ODA
Tehnoredactat ZM
5 ex/08.02.2016
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








