Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1018/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1018/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 28-10-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MIERCUREA C.
-
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1018/2015
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Grefier C. V.
Cu participarea doamnei procuror C. Ceașcai, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.
Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe inculpat S. A., având ca obiect conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 NCP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar copie fișei de cazier judiciar a inculpatului, precum și raportul de evaluare întocmit pe seama acestuia de către Serviciul de Probațiune Harghita.
La interpelarea instanței inculpatul arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată, fapt pentru care, în temeiul art. 374 alin. 1 Cod procedură penală, procedează la prezentarea succintă a actului de sesizare a instanței, respectiv rechizitoriul nr. 2133/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C., prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. A..
Conform. 374 alin. 2 Cod procedură penală instanța explică inculpatului S. A. în ce constă învinuirea și îi aduce la cunoștință drepturile și obligațiile acestuia:
- dreptul de a nu da nici o declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nici o consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
- dreptul de a pune întrebări martorilor;
- dreptul de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești.
Instanța a adus la cunoștința inculpatului prevederile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, respectiv că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa. De asemenea, instanța aduce la cunoștința inculpatului că în cazul în care alege această cale procesuală - a aplicării art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, consecința constă în faptul că, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Inculpatul declară în fața instanței că înțelege să se prevaleze de prev. art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, recunoscând în totalitate fapta pentru care este trimis în judecată și solicită ca judecata sa să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei, urmând a fi pusă în discuția participanților. De asemenea, la interpelarea instanței, acesta declară că este de acord să presteze muncă în folosul comunității.
În temeiul art. 375 alin. 1 Cod procedură penală, instanța pune în discuția participanților cererea formulată de inculpat, de judecare a prezentei cauze potrivit procedurii simplificate, respectiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Reprezentanta Ministerului Public arată că este de acord ca prezenta cauză să se judece potrivit procedurii recunoașterii învinuirii.
Având în vedere declarația de recunoaștere a inculpatului de la acest moment procesual, precum și faptul că acesta nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța în temeiul art. 374 alin. 1 Cod procedură penală, admite cererea formulată de inculpatul S. A., constatând că sunt îndeplinite dispozițiile prev. de art. 374 alin. 4, motiv pentru care prezenta cauză se va soluționa potrivit procedurii simplificate.
La interpelarea instanței, reprezentanta Ministerului Public și inculpatul arăt că nu au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri în probațiune instanța în temeiul art. 387 Cod procedură penală declară încheiată cercetarea judecătorească și în temeiul art.388 Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public arată că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2133/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că în data de 15.11.2014, în jurul orelor 14,40, inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
Pentru motivele arătate reprezentanta parchetului solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea a cărei cuantum să fie stabilit prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 396 alin. 10 CPP.
Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 91 CP, solicită a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere calculat conf. art. 92 CP.
Pe durata termenul de supraveghere, reprezentanta parchetului solicită ca inculpatul să fie obligat la respectarea măsurilor prev. de art. 93 alin. 1 CP, să îndeplinească obligațiile prev. de art. 93 alin. 2 lit. b CP și să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă stabilită conform art. 93 alin. 3 CP. Cu cheltuieli de judecată în sarcina inculpatului.
Inculpatul solicită suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ce îi va fi aplicată.
Având ultimul cuvânt, inculpatul arată că regretă fapta săvârșită.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul emis în dosarul nr.2133/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C. la data de 17.08.2015, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 20.08.2015, sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S. A., fiul lui D. și I., născut la data de 15.12.1965 în ., domiciliat în comuna Sâncrăieni, ., jud. Harghita, cetățean român, studii – școala profesională, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, posesor al CI . nr._, C.N.P._, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen. În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului, că la data de 15.11.2014 a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, având o alcoolemie de 2,20‰ la prima probă, respectiv de 2,25‰ la a doua probă.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost întemeiată pe următoarele mijloace de probă: declarațiile suspectului/inculpatului, Buletin de analiză toxicologică alcoolemie, proces verbal de constatare, declarații martori, alte acte.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 30.09.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul S. A. a solicitat, iar, după ascultarea acestuia și a concluziilor participanților, instanța a încuviințat judecarea conform procedurii prevăzute de art.375 C.proc.pen., numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
La dosarul cauzei au fost depuse: fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 12 d.i.), raportul de evaluare nr.7105/SP/15.10.2015 întocmit de Serviciul de Probațiune Harghita (f.13-14 d.i.).
Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale și înscrisurile depuse în cursul judecății, având în vedere soluționarea cauzei prin parcurgerea procedurii prevăzute de art. 375 C.proc.pen., instanța reține următoarele: La data de 15.11.2014 în jurul orelor 14,40 lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Harghita, Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene, fiind în serviciu pentru controlul și supravegherea traficului rutier, pe ..M.C., au oprit pentru control autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare HR-02-UA5, întrucât conducătorul auto al acestui autovehicul nu purta centura de siguranța.
A fost identificat conducătorul auto în persoana inculpatului S. A., care în momentul opririi se afla însoțit în autovehicul de către pasagerul Bente Ș. și întrucât conducătorul auto prezenta în vorbire halenă alcoolică s-a procedat la testarea alcoolscop a acestuia, cu aparatul etilotest . -0390, la poziția test nr._, rezultatul fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. În prezența martorului asistent P. Erno, cât și a pasagerului din autoturism, acesta a declarat că a consumat băuturi alcoolice, respectiv a menționat faptul că, la data de 15.11.2014, în intervalul orar 12:00 - 12:30, a consumat o sticlă cu bere la 0,5 l, după terminarea orelor de lucru. După aceasta, în timp ce se afla în zona „Natura Parc" s-a urcat la volanul autoturismului în cauză, aflându-se în autoturism și martorul Bente Ș. și s-a deplasat cu acesta până pe ..M.C., pe o distanță de circa 3-4 km, fiind depistat de către organele de politie rutieră în dreptul imobilului cu nr. 9/a. (f.14-15,17 d.u.p.)
Aceste aspecte sunt confirmate și prin declarația martorilor Bente Ș. și P. Erno. (f.27-29, f.33-34 d.u.p.)
Față de rezultatul testului, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgență M.C., în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Din Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.639/288/A12, emis de S.J.M.L. Harghita la data de 19.11.2014, rezultă că S. A. prezenta la ora 14.55 o alcoolemie de 2,20 ‰ respectiv de 2,25 ‰ la ora 15.55. (f.24 d.u.p.)
Cu ocazia audierii, inculpatul a declarat că recunoaște și regretă în mod sincer fapta comisă, menționând faptul că, a condus autoturismul în cauză, după ce a consumat băuturi alcoolice (200-300 ml de palincă și 2 sticle cu bere la 0,5l), pe o distanță de circa 3-4 km, pe diferite drumuri publice din mun.M.C. Jud.Harghita și a fost depistat în trafic de către organele de poliție, în timp ce conducea autoturismul în cauză pe ..M.C.. (f.39-45 d.u.p.)
În fața instanței de judecată inculpatul a recunoscut fapta comisă astfel cum rezultă din rechizitoriu și a declarat că regretă săvârșirea acesteia.
Din probele administrate în faza de urmărire penală coroborate cu declarația de recunoaștere dată de inculpat în fața instanței rezultă că fapta pentru care inculpatul S. A. a fost trimis în judecată este prevăzută de legea penală, a fost comisă de acesta cu vinovăție în forma prevăzută de lege, este nejustificată și imputabilă acestuia, motiv pentru care urmează a fi condamnat.
În drept, fapta inculpatului S. A., care la data de 15.11.2014 a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, având o alcoolemie de 2,20‰ la prima probă, respectiv de 2,25‰ la a doua probă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) C.pen.
În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material al infracțiunii s-a realizat prin activitatea de conducere de către inculpat, pe drumurile publice, a autoturismului marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, având o îmbibație alcoolică în sânge de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Urmarea imediată a săvârșirii acestei infracțiuni a constat în crearea unei stări de pericol pe drumurile publice și, astfel, violarea relațiilor sociale care ocrotesc siguranța circulației pe drumurile publice.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, în cauză aflându-ne în prezența unei infracțiuni de pericol.
Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, formă de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. (3) pct. 1 lit. b C.pen. Astfel, inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală, a prevăzut și, deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea ca prin fapta sa infracțională să pună în pericol siguranța circulației pe drumurile publice. La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia instanța va avea în vedere dispozițiile art.74 C.pen., potrivit cărora stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Astfel, instanța va avea în vedere modalitatea concretă de comitere a faptei, nivelul ridicat al alcoolemiei și starea reală de pericol creată de inculpat pentru siguranța traficului rutier. Cu privire la persoana inculpatului se reține că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și este o persoană integrată în societate. De asemenea, acesta a avut o atitudine pozitivă pe parcursul procesului penal, a recunoscut și regretat fapta comisă. Totodată, instanța va avea în vedere aspectele pozitive reținute, în raportul de evaluare aflat la dosar (nr.7105/SP/15.10.2015 întocmit de Serviciul de Probațiune Harghita), cu privire la situația personală a inculpatului, precum și faptul că potrivit acestui raport, inculpatul dispune de resure interne și externe care ar putea să-l ajute pe viitor să evite un comportament antisocial.
Pe de altă parte, din cazierul auto al inculpatului, respectiv din raportul de evaluare nr.7105/2015 rezultă că acesta nu este la prima abatere la regimul circulației pe drumurile publice. (f.46 d.u.p., f.13-14 d.i.)
În consecință, apreciind în concret gradul de pericol social social al faptei concrete reflectat în urmarea care s-ar fi putut produce - accident rutier -, instanța îl va condamna pe inculpatul S. A., la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen.
În baza art.66 alin.(1) lit.i C.pen, va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 (doi) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. În baza art. 65 alin(1) C.pen. rap. la art. 66 alin.(1) lit.i C.pen va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 (doi) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Deoarece s-a creat convingerea că inculpatul - față de atitudinea sinceră din cursul procesului penal, și având în vedere concluziile raportului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Harghita, respectiv acordul acestuia de a presta o muncă în folosul comunității - se poate îndrepta și fără executarea efectivă a pedepsei, și îndeplinite fiind și celelalte cerințe ale art. 91 Cod penal, instanța va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art.93 alin.(1) C.pen. inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) se va prezenta la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta
b) va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa
c) va anunța, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) va comunica schimbarea locului de muncă
e) va comunica informații și documente de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență.
Datele prevăzute la lit. c) - e) vor fi comunicate Serviciului de Probațiune Harghita.
În baza art.93 alin.(2) lit.b) C.pen. va impune inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Harghita sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin.(3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul serviciilor de pe lângă Primăria Sâncrăieni sau Spitalul Județean de Urgență Miercurea C., pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
Supravegherea executării acestor obligații se va face, conform art. 94 alin.(2) C.pen., de către Serviciul de Probațiune Harghita. În baza art.404 C.proc.pen., art. 91 alin.(4) C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni sau nerespectării măsurilor de supraveghere și asupra consecințelor acestei revocări.
În baza art. 274 alin.(1) C. proc. pen., instanța îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin.(1), (2) și (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul S. A., fiul lui D. și al I., născut la data de 15.12.1965 în ., domiciliat în comuna Sâncrăieni, ., jud. Harghita, cetățean român, studii –școala profesională, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, posesor al CI . nr._, C.N.P._, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.
În baza art.66 alin.(1) lit.i C.pen, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 (doi) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. În baza art. 65 alin(1) C.pen. rap. la art. 66 alin.(1) lit.i C.pen interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 (doi) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art.92 C.pen.
În baza art.93 alin.(1) C.pen. inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) se va prezenta la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta
b) va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa
c) va anunța, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) va comunica schimbarea locului de muncă
e) va comunica informații și documente de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență.
Datele prevăzute la lit. c) - e) vor fi comunicate Serviciului de Probațiune Harghita.
În baza art.93 alin.(2) lit.b) C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Harghita sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin.(3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul serviciilor de pe lângă Primăria Sâncrăieni sau Spitalul Județean de Urgență Miercurea C., pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
Supravegherea executării acestor obligații se va face, conform art. 94 alin.(2) C.pen., de către Serviciul de Probațiune Harghita. În baza art. 404 C.proc.pen., art. 91 alin.(4) C. pen atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C.pen.
În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) C.proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. M. C. V.
Cs.I.M./C.V.
Primit: 23.11.2015
Redactat: 23.11.2015
Ex: 4
| ← Arestare preventivă. Art.223 NCPP. Încheierea nr. 1251/2015.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








