Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 463/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 463/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 29-04-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

Sentința penală nr. 463/2015

Ședința publică de la 29 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. V. G.

Grefier: K. B.

Cu participarea domnului procuror T. L., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestator T. M. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. S. R..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar o declarație de neînsușire a cererii din partea contestatorului.

Întrebat fiind de instanță, condamnatul arată că nu el a formulat cererea și că nu și-o însușește.

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.

Instanța aduce la cunoștința că la fila 7-10 din dosarul cauzei există atașată o ordonanța emisă de Curtea de Apel Geneva, care nu are legătură cu prezenta cauză.

Condamnatul arată că are pe rolul Judecătoriei Miercurea C. un dosar cu nr._, dosar la care se impune atașarea ordonanței în cauză.

Instanța dispune dezatașarea filelor 7-10 din dosarul cauzei și atașarea acestora la dos.nr._ și reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.03.2015 sub nr. dosar_, s-a formulat contestație la executare pe numele persoanei condamnate T. M. C., fiul lui M. și G., născut la data de 17.03.1983, deținut în Penitenciarul Miercurea C..

În cuprinsul cererii se arată că persoana condamnată nu a beneficiat de apărător din oficiu, de recunoașterea vinovăției și de deducerea perioadei de arest preventiv.

În drept, cererea nu a fost motivată.

La dosarul cauzei s-au atașat situația juridică a persoanei condamnate și fișa mutări în penitenciare.

Persoana condamnată a înaintat prin administrația Penitenciarului Miercurea C. o cerere de neînsușire a contestației la executare și de judecare în lipsă, arătând că nu el a formulat prezenta contestație.

La termenul de judecată din data de 29.04.2015 condamnatul a reiterat în fața instanței faptul că nu el a formulat cererea și că nu și-o însușește.

Analizând actele dosarului în contextul prevederilor legale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 598 C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Raportat la dispozițiile art. 599 alin. (3) C. proc. pen. care prevede că, în cazul contestației la executare, cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta, deși legea nu prevede în mod explicit este evident faptul că titularii unei astfel de cereri nu pot fi decât persoana condamnată sau procurorul, iar cazurile în care se poate formula contestație împotriva executării hotărârii penale sunt expres și limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere faptul că cererea nu a fost formulată și nici însușită de persoana condamnată T. M. C., instanța urmează a respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată în numele acestuia.

Întrucât din actele dosarului nu rezultă identitatea persoanei care a formulat cererea în numele condamnatului, în baza art. 275, alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă contestația la executarea hotărârii penale formulată în numele persoanei condamnate T. M. C., fiul lui M. și G., născut la data de 17.03.1983, deținut în Penitenciarul Miercurea C..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu se avansează Baroului Harghita din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.04.2015.

Președinte,Grefier,

G. D. ViorelBoth K.

G.D.V./B.K.

Primit:10.06.2015

Redactat:10.06.2015

Ex: 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 463/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC