Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 499/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 499/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 06-05-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA M. C.
-
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 499/2015
Ședința publică de la 06 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Grefier C. V.
Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe petent M. C. și pe intimat P. M. C., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de apărător din oficiu, domnul av. M. E. în substituirea av. R. M., și martorii H. I. și H. C., lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar adresă din partea Penitenciarului M. C..
În baza art. 381 Cod pr. pen. coroborat cu art. 119, 120 Cod pr. pen., instanța procedează la audierea martorului H. I., după ce acesta, în prealabil a depus jurământul conform prevederilor art. 121 alin. 1-4 Cod pr. pen, datele și depoziția acestuia fiind separat consemnate și atașate la dosar.
În baza art. 381 Cod pr. pen. coroborat cu art. 119, 120 Cod pr. pen., instanța procedează la audierea martorului H. C., după ce acesta, în prealabil a depus jurământul conform prevederilor art. 121 alin. 1-4 Cod pr. pen, datele și depoziția acestuia fiind separat consemnate și atașate la dosar.
Apărătorul din oficiu al petentului condamnat arată că nu are de formulat cereri sau de solicitat probe.
Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 387 C.p.p. rap. la art. 388 C.p.p., instanța declară terminată cercetarea judecătorească și, în conformitate cu disp. art. 388 C.p.p., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Apărătorul petentului arată că cele reținute în raportul de incident din data de 01.03.2015 nu se confirmă, motiv pentru care solicită anularea raportului și a sancțiunii disciplinare aplicate petentului. Evidențiază că petentul nu a avut nici o contribuție la lovirea numitului N. A., fapt ce a fost confirmat și prin declarația martorilor audiați în fața instanței. Av. M. E. consideră că sancțiunea i-a fost aplicată în mod greșit petentului și, în consecință, solicită admiterea cererii. Cu cheltuieli în sarcina statului.
Având ultimul cuvânt, conf. art. 389 CPP, petentul solicită anularea raportului, arătând că este nevinovat.
INSTANȚA
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei M. C. la data de 24.03.2015, sub nr._, contestatorul M. C. a înțeles să conteste Încheierea nr.82 din data de 17.03.2015, pronunțată în dosarul nr.82/2015 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. M. C..
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 82/2015 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C.. Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 09.04.2015, intimatul P. M. C. a solicitat respingerea contestației formulate de M. C. și menținerea încheierii pronunțate de judecătorul de supraveghere.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
Prin hotărârea comisiei de disciplină nr.29/03.03.2015, contestatorul a fost sancționat potrivit art.101 lit.e din Legea 254/2013 cu sancțiunea suspendării dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 3 luni, pentru comiterea abaterilor prevăzute de art.82 lit.a și n din Legea 254/2013, constând în faptul că la data de 01.03.2015, împreună cu deținutul M. D. D., l-au agresat fizic pe deținutul N. A. pe motiv că acesta a refuzat să efectueze anumite servicii pentru cei doi.
Prin Încheierea nr.82/17.03.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de contestator împotriva hotărârii comisiei de disciplină nr.29/03.03.2015.
În motivare s-a reținut că, împotriva hotărârii comisiei de disciplină a formulat plângere petentul, în care a arătat că nu este vinovat de comiterea abaterii pentru care a fost sancționat. A menționat că la data de 01.03.2015 a avut loc o ceartă între doi colegi de cameră iar petentul i-a spus unuia dintre ei să nu se mai certe. Deținutul respectiv a sărit la bătaie cu H. I.. Petentul a precizat că nu a participat la bătaia respectivă.
Fiind audiat de judecătorul de supraveghere, petentul a declarat că de fapt N. A. s-a jucat cu Hodorg I. de la camera 7 secția a II-a. H. i-a dat o palmă lui N. iar petentul le-a zis să nu se mai joace. A arătat că de fapt N. venise lovit de la camera 17 dar el nu l-a lovit și nu i-a cerut să-i facă vreun serviciu.
La solicitarea petentului au fost audiați persoanele private de libertate V. G. și F. I. Bobi.
S-a reținut că din declarația numitului H. I., dată în dosarul nr. 81/2015 al judecătorului de supraveghere, anexată din oficiu, rezultă că la data incidentului acesta a venit de la curtea de plimbare și când a intrat în cameră s-a jucat cu N. A.. Din joacă l-a lovit pe acesta cu dosul palmei peste față. Apoi N. a intrat în baie și după masa de prânz a ieșit la telefon și nu a mai intrat în cameră. După aceea a spus că a fost bătut de petent și de M. C. dar nu este adevărat deoarece în realitate el l-a lovit. În declarația dată în cadrul procedurii disciplinare N. A. a afirmat că M. D. D. și M. C. i-au dat o listă cu coduri pentru pariuri sportive și i-au cerut să dea telefon unor persoane din afara penitenciarului pentru a miza la o agenția de pariuri. N. A. a încercat să telefoneze dar persoanele care au răspuns au refuzat să se implice. Comunicând aceasta celor doi aceștia l-au înjurat și l-au bătut în baie lovindu-l cu pumnul în față și în abdomen ajungând să piardă o plombă și să sângereze. După aceea l-au amenințat să nu spună ce s-a întâmplat agenților supraveghetori. S-a mai reținut că din notele de raport întocmite rezultă că starea de fapt reținută în raportul de incident și în hotărârea comisiei de disciplină a rezultat din declarația persoanei private de libertate N. A.. De asemenea, din acestea note rezultă că N. A. a fost condus la cabinetul medical pentru îngrijirea vătămărilor corporale pe care le-a suferit. Din declarația numiților V. G. și F. I. Bobi a rezultat că N. A. a intrat la baie după un pretins conflict cu H. I.. S-a reținut că acest aspect nu a fost menționat de petent în declarația sa. S-a apreciat că multitudinea de detalii din declarația lui N. A. duc la concluzia că cele afirmate de acesta sunt veridice mai ales în contextul conducerii sale la cabinetul medical pentru îngrijiri. Totodată, s-a reținut că nu este plauzibil ca leziunile grave pe care le-a suferit N. să fi fost provocate de H. I. care a susținut că i-ar fi dat lui N. doar o palmă în joacă.
Împotriva acestei încheieri, numitul M. C. a formulat prezenta contestație, pe care instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
În fața instanței contestatorul a declarat că nu este vinovat de comiterea abaterilor pentru care a fost sancționat. A arătat că la data incidentului Hodorg I. i-a dat o palmă numitului N., și el i-a zis acestuia din urmă să nu mai facă glume cu nimeni din cameră că va lua bătaie. A menționat că N. a stat 10-15 minute în pat, după care a intrat la baie, iar ulterior a ieșit din cameră.
Inițial, contestatorul a declarat că H. l-a lovit pe N. cu palma. Ulterior a arătat că nu știe exact dacă l-a lovit cu pumnii sau cu palma. A mai menționat că în urma loviturii N. a suferit leziuni, precizând că acesta „avea ceva la ureche”.
La solicitarea contestatorului au fost audiați ca martori deținuții H. I. și H. C.. Martorii au confirmat doar parțial veridicitatea susținerilor contestatorului.
Astfel, Hodorg I. a declarat că la data incidentului, între el și numitul N. A. a avut loc o ceartă. A arătat că N. se certa și cu alți colegi de cameră, de mai multe zile, iar el, în calitate de responsabil de cameră, a trebuit să-l pună la punct pe acesta, astfel că, i-a dat o palmă mai tare, lovindu-l peste gură. A menționat că după masa de prânz N. a ieșit la telefon și după un timp au venit agenții supraveghetori și le-au spus numiților M. D. și M. C. să-și facă bagajele deoarece vor fi mutați din cameră. Martorul H. C. a declarat că numitul Hodorg I. s-a luat la joacă cu N. și i-a dat o palmă, după care N. a intrat la baie și s-a spălat pe față. Apoi a ieșit din cameră, iar după un timp au venit agenții supraveghetori și numiții M. C. și M. D. au fost mutați din cameră. Analizând probele dosarului, instanța consideră că judecătorul de supraveghere în mod just a reținut că multitudinea de detalii din declarația lui N. duc la concluzia că cele afirmate de acesta sunt veridice. Instanța apreciază că nepotrivirile existente între unele susțineri ale martorilor și cele ale lui M. C. (în fața instanței H. a declarat că el și N. s-au certat; conform declarației numitului H. cei doi s-au jucat; din declarația contestatorului, dată în fața instanței rezultă că N. a fost lovit peste ureche - H. a arătat că l-a lovit pe acesta peste gură), respectiv inadvertențele din propriile declarații ale contestatorului nu pot fi explicate altfel decât prin aceea că acesta din urmă a încercat să prezinte o altă situație de fapt decât cea reală, în vederea exonerării sale de răspunderea disciplinară, pentru că, așa cum rezultă din declarațiile acestuia, se apropie data la care situația sa va fi discutată în comisia pentru liberare condiționată. Un argument în sprijinul acestei concluzii îl constituie și faptul că în cursul cercetării disciplinare contestatorul a declarat că N. a fost lovit de o altă persoană privată de libertate, fără a preciza numele acesteia. Contestatorul nu a oferit niciun motiv verosimil care l-a împiedicat să indice numele acelei persoane, arătând că la data respectivă nu l-a precizat, întrucât ar fi avut probleme cu ceilalți deținuți din cameră. Această explicație însă nu poate fi primită, în condițiile în care, atât în plângerea cât și în declarația dată în fața judecătorului de supraveghere, contestatorul a indicat, fără rezerve, numele persoanei care l-ar fi lovit pe N..
De asemenea, se reține că martorul H. I. și-a schimbat declarația, prezentând o altă variantă decât cea prezentată inițial. Astfel, se reține că în fața judecătorului de supraveghere H. a declarat că i-a dat lui N. o palmă în joacă, în fața instanței a arătat că el și N. s-au certat și i-a dat acestuia o palmă tare ca să-l pună la punct. Pentru aceste motive, instanța apreciază că declarațiile deținuților H. I. și H. C. sunt, de asemenea, nesincere, fiind date spre a sprijini versiunea contestatorului. Față de cele ce preced, constatând că faptele contestatorului constituie abateri disciplinare, iar sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, instanța, în baza art. 104 din Legea 254/2013 va respinge contestația formulată de numitul M. C. împotriva Încheierii nr.82/17.03.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C., ca neîntemeiată.
În baza art. 275 C.proc.pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 104 din Legea nr. 254/2013, respinge ca neîntemeiată contestația formulată de persoana condamnată M. C., fiul lui V. și Lucreția, născut la data de 24.02.1977, împotriva Încheierii nr.82 din data de 17.03.2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. M. C..
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. M. C. V.
Cs.I.M./C.V.
Primit: 05.06.2015
Redactat: 05.06.2015
Ex: 5
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 492/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 457/2015.... → |
|---|








