Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 648/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 648/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 17-06-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MIERCUREA C.
-
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 648/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Grefier C. V.
Cu participarea doamnei procuror A. M. Zernovean, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.
Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe condamnat I. I., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul asistat de apărător din oficiu, av. P. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar copia MEPÎ nr. 1561/2014 din 11.11.2014.
Petentul, prin apărător, depune la dosar înscrisuri doveditoare.
Apărătorul din oficiu al petentului condamnat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat cereri sau de solicitat probe.
Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 387 C.p.p. rap. la art. 388 C.p.p., instanța declară terminată cercetarea judecătorească și, în conformitate cu disp. art. 388 C.p.p., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Av. P. M. solicită admiterea cererii de liberare condiționată, având în vedere că petentul condamnat îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi liberat condiționat. Solicită a se avea în vedere ca acesta a fost propus spre liberare din partea comisiei de liberări din Penitenciarul Miercurea C..
Reprezentanta parchetului solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că petentul condamnat a mai beneficiat de liberare condiționată de 2 ori și că nu și-a însușit scopul executării unei pedepse penale în regim de detenție. Arată că în executarea pedepsei actuale a fost discutat și amânat de 5 ori în comisia de liberări. Solicită a se avea în vedere concluziile evaluării psihologice.
Având ultimul cuvânt, conf. art. 389 CPP, condamnatul solicită admiterea cererii și punerea sa în libertate.
INSTANȚA
Prin adresa nr.Z27407 din 04.06.2015, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2015, sub nr._, Penitenciarul Miercurea C. a înaintat Procesul-verbal nr.85/04.06.2015 al Comisiei pentru liberare condiționată privind pe condamnatul I. I., fiul lui E. și M., născut la data de 27.08.1967.
În cuprinsul cererii, Penitenciarul Miercurea C. a arătat că potrivit procesului-verbal nr.85/04.06.2015, Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C. a propus liberarea condiționată a deținutului.
La dosarul cauzei au fost depuse: copia M.E.P.Î. nr. 1561/2014 emis de Judecătoria B., copia dispozitivului Sentinței penale nr.239/04.03.2015 a Judecătoriei Miercurea C., copia Procesului-verbal nr.24/26.02.2015 al Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C., copia Procesului-verbal nr. 537/20.11.2014 al Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului G., copia Procesului-verbal nr. 494/30.10.2014 al Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului G., copia Procesului-verbal nr.29/31.07.2014 al Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C., copia Procesului-verbal nr.39/28.01.2014 al Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C.. Analizând cererea și înscrisurile depuse la dosar prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Analizând prevederile noului C. pen. referitoare la condițiile ce trebuie îndeplinite de deținuți pentru a putea beneficia de liberare condiționată, se constată că acestea sunt defavorabile în raport de regulile instituite de vechiul Cod penal, prin urmare, având în vedere și aspectele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 214/1997, respectiv în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/2007, instanța va analiza propunerea Comisiei prin raportare la prevederile de drept material înscrise în vechiul Cod penal. Examinând situația condamnatului, comisia a constatat că, în cauza analizată, sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi propusă liberarea condiționată.
În drept, potrivit art. 59 alin.(1) și (2) din Codul penal din 1969, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. Instanța constată că petentul se află în executarea unei pedepse de 6 ani și 5 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1326/2014 pronunțată de Judecătoria B., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cuprinsul Procesului-verbal nr.85/04.06.2015 rezultă că executarea pedepsei a început la data de 11.10.2010, și urmează să expire în termen la data de 26.06.2016, deținutul având de executat 2343 zile de închisoare, din care, până la data încheierii procesului-verbal a executat 1955 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuia să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1562 zile, astfel că este îndeplinită condiția privind fracția obligatorie de executat.
În ceea ce privește condiția privind dovada stăruinței în muncă, disciplinei și a faptului că deținutul a dat dovezi temeinice de îndreptare, instanța reține că în perioada executării pedepsei acesta a fost sancționat disciplinar de 10 ori. Dintre sancțiunile disciplinare aplicate condamnatului 2 au fost ridicate cu titlu de recompensă, iar una a fost anulată. Deținutul nu a desfășurat activități lucrative, a participat la 3 programe și 9 activități educaționale, a primit 2 recompense.
Instanța mai reține că, astfel cum rezultă din caracterizarea condamnatului pe durata detenției, acesta este cunoscut cu antecedente penale și a mai beneficiat de liberare condiționată de două ori.
Totodată, se constată că persoana condamnată I. I. nu se află la prima analiză a Comisiei, ultima dată fiind amânat de la 26.02.2015 până la data de 03.06.2015 prin Sentința penală nr.239/04.03.2015 a Judecătoriei Miercurea C..
Din actele aflate la dosar rezultă însă, că deținutul nici în perioada de amânare nu s-a remarcat printr-un comportament deosebit, care să justifice punerea sa în libertate.
Or, despre un condamnat se poate susține că dă dovezi temeinice de îndreptare când are o comportare care, în comparație cu trecutul lui, reprezintă o îmbunătățire evidentă.
Instanța reține că deținutul are 7 sancțiuni disciplinare neridicate, este cunoscut cu antecedente penale și a mai beneficiat de liberare condiționată de 2 ori. Totodată, potrivit mențiunilor din caracterizarea întocmită de Comisie, deținutul prezintă o structură de personalitate caracterizată prin elemente de tip antisocial, iritabilitate, autocontrol deficitar, capacitate redusă de anticipare a consecințelor propriilor fapte, are dificultăți semnificative în respectarea regulilor instituționale și o motivație scăzută pentru schimbare.
Din textele de lege incidente rezultă implicit că regula de bază este aceea că orice pedeapsă se execută în întregime, excepție fiind aceea că liberarea condiționată se acordă înainte de a se împlini pedeapsa atunci când condamnatul este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare.
Cu alte cuvinte, liberarea condiționată nu reprezintă un drept ce intervine prin simplul fapt al executării fracției prevăzute de lege din pedeapsă, sau al expirării termenului fixat anterior de comisie sau de instanță pentru reînnoirea cererii, ci reprezintă un beneficiu ce trebuie acordat, pe cale de excepție, doar acelora care dovedesc înainte de împlinirea duratei executării totale a pedepsei faptul că au înțeles necesitatea revizuirii atitudinii față de lege, sunt motivați să facă o schimbare în viața lor și dețin resorturile interne adecvate.
Față de cele expuse, apreciind că perioada efectiv executată de petent nu este suficientă pentru reeducarea sa, instanța va respinge propunerea formulată de Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C., ca neîntemeiată.
În baza art.587 alin.(2) din C.proc.pen., va fixa termen de reiterare a cererii la data de 03.11.2015.
În temeiul art. 275 alin.(3) C.proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 587 alin. (2) C. proc. pen., art. 59 alin.1 C.pen. din 1969, art.5 C.pen., respinge ca neîntemeiată propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Miercurea C. pentru condamnatul I. I., fiul lui E. și M., născut la data de 27.08.1967, CNP_, deținut în Penitenciarul Miercurea C..
În baza art. 587 alin. (2) C. proc. pen., fixează termen de reînnoire a cererii sau propunerii după data de 03.11.2015.
În baza art.275 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. M. C. V.
Cs.I.M./C.V.
Primit: 13.07.2015
Redactat: 13.07.2015
Ex: 5
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... | Modificarea/încetarea obligaţiilor. Art.73, 48, 57, 61 Legea... → |
|---|








