Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr. 244/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 244/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 04-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA M. C.

Sentința penală nr. 244/2015

Ședința publică de la 04 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. V. G.

Grefier: K. B.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent C. L. și pe intimat P. M. C., având ca obiect plângere conform art. 56 din Legea 254/2013.

Fără participarea Ministerului Public.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, asistat de av. Hanner E., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. M. E., lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a comunicat de către P. M. C. că Încheierea nr. 497/2014 a judecătorului de supraveghere a fost comunicată petentului la data de 04.11.2014.

Instanța, față de cele comunicate de P. M. C., din oficiu invocă excepția tardivității plângerii, deoarece încheierea judecătorului de supraveghere i-a fost comunicată petentului la data de 04.11.2014.

Av. Hanner E. arată instanței că petentul consideră că a formulat în termen contestația împotriva încheierii, la data la care i s-a comunicat încheierea era deținut în P. Mărgineni, iar după transferul în P. M. C. a formulat contestație.

Petentul, având cuvântul solicită respingerea excepției tardivității.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.12.2015 sub nr. dosar_, persoana condamnată C. L. N., fiul lui G. și C., născut la data de 18.04.1989, a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 497/30.09.2014 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C..

În cerere petentul susține plângerea formulată pentru condițiile din curtea de plimbare din cadrul penitenciarului.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 497/2014 al Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarului M. C..

S-a dispus depunerea la dosar de către unitatea penitenciară a dovezii comunicării către petent a încheierii contestate.

La termenul de judecată din data de 04.03.2015 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității contestației formulate de către petent.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea nr. 497/30.09.2014 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C. s-a soluționat plângerea petentului condamnat C. L. N. formulată conform art. 56 din Legea nr. 254/2013, cu privire la condițiile din curtea de plimbare din cadrul penitenciarului.

Conform prevederilor art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Conform dispozițiilor alin. (10)-(11) ale aceluiași articol de lege, contestațiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunțat încheierea și se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora.

Împotriva încheierii Judecătorului de supraveghere a privării de libertate petentul a formulat prin trei cereri contestația ce formează obiectul prezentei cauze. Contestația a fost înaintată Judecătorului de supraveghere prin administrația penitenciarului cu adresa nr. Z49064 din 03.12.2014 și înregistrată la instanță în termenul de două zile de la primire.

Conform adresei nr. Z17815 din 09.02.2015 depusă la dosar de către P. M. C., petentul a luat la cunoștință de încheierea contestată la data de 04.11.2014.

Petentul a motivat că la data la care i s-a comunicat încheierea era deținut în penitenciarul Mărgineni și a formulat contestația după ce a fost transferat în P. M. C..

Împrejurarea că petentul la data comunicării încheierii se afla într-un alt penitenciar nu poate fi reținută, întrucât cererile deținuților pot fi oricând și de regulă sunt înaintate prin administrația penitenciarului, oricare ar fi acesta, iar potrivit dispozițiilor art. 270 alin. (1) C. proc. pen., actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administrația locului de deținere este considerat ca făcut în termen.

Ca urmare, se constată că cererea nu poate fi admisibilă întrucât este formulată peste termenul de decădere prevăzut de lege pentru formularea contestației împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

Față de cele reținute, va admite excepția tardivității contestației invocată din oficiu, iar în baza art. 39 alin. (18) raportat la art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, va respinge ca tardivă contestația formulată de persoana condamnată C. L. N. împotriva Încheierii nr. 497/30.09.2014 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. M. C..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, din care suma reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității contestației formulate de petentul C. L. N., invocată din oficiu.

În baza art. 39 alin. (18) raportat la art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, respinge ca tardivă contestația formulată de persoana condamnată C. L. N., fiul lui G. și C., născut la data de 18.04.1989, împotriva Încheierii nr. 497/30.09.2014 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. M. C..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă petentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, va fi avansată Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2015.

Președinte,Grefier,

G. D. ViorelBoth K.

G.D.V./B.K.

Primit:01.04.2015

Redactat:02.04.2015

Ex: 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr. 244/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC