Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr. 405/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 405/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 21-04-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA M. C.
-
SENTINTA PENALA Nr. 405/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. D.
Grefier V. É. A.
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe petent P. M. C. și pe intimat S. A., având ca obiect plângere conform art. 56 din Legea 254/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta petentului cj B. M., intimatul asistat de av. Vasas E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, concluzii scrise din partea petentului.
Întrebați fiind de către instanță, atât reprezentanta petentului și apărătorul din oficiu al intimatului arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri în probațiune, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta petentului solicită admiterea contestației pentru motivele arătate.
Apărătoarea intimatului solicită respingerea contestației formulate de către P. M. C. și menținerea Încheierii nr. 89/2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. M. C.. Arată că intimatul este cu totul de acord cu motivarea acestei încheieri, în sensul în care a dispus judecătorul de supraveghere. Chiar dacă P. M. C., asigură serviciul de găzduire a acestei persoane fără a avea această obligație, fiind de acord cu găzduirea astfel de persoane trebuie să asigure și condiții corespunzătoare pentru a nu pune în pericol sănătatea deținutului.
În ceea ce privește mențiunea petentului în sensul că plângerea pe fond a petentului- intimat ar fi inadmisibilă, consideră că această inadmisibilitate nu există având în vedere disp. alin.2 al art. 56 care dispune că poate obliga instanța administrația Penitenciarului să ia măsurile legale care se impun. Măsura determinată care a fost contestată constituie exact faptul că s-a dispus cazarea într-o încăpere lipsită de cele necesare cum ar fi încălzirea . Intimatul dorește să fie tratat cu omenie prin asigurarea unor cerințe minime care în perioada de așteptare să nu reprezintă o suferință.
Solicită a se observa că acesta fost în acea încăpere timp de 7 ore .
Intimatul solicită respingerea plângerii.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria M. C. sub nr._ din data de 25.03.2015, P. M. C., a înțeles a sesiza această instanță cu contestație împotriva Încheierii nr. 79 din data de 18.03.2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 25.03.2015 este înregistrată pe rolul Judecătoriei M. C., cererea unității penitenciare, prin care se contestă Încheierea nr. 79 din data de 18.03.2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere.
Prin încheierea atacată s-au reținut următoarele:
„Prin plângerea formulată petentul susține că la data de 12.02.2015 a fost adus la instanțele de la M. C. și, pentru a aștepta să participe la judecarea cauzei pentru care a fost citat, a stat 7 ore într-o celulă din P. M. C.. Această cameră are dimensiunile de 1m lățime și 2m lungime și nu are încălzire, la acea dată fiind o temperatură exterioară de -17grC. În susținrea drepturilor sale petentul invocă prevederile normelor europene în domeniu.
Petentul, fiind încarcerat la P. C., a adresat plângerea judecătorului de supraveghere de la acest penitenciar. În consecință, acesta a audiat pe petent la data de 20.02.2015 și pe agentul S. C. M. la data de 25.02.2015. De asemenea, ulterior, prin Încheierea nr.99/25.02.2015, a declinat competența de soluționare a cauzei judecătorului de supraveghere de la P. M. C..
Față de plângerea petentului, prin adresa nr.Z20830/PMCHR/16.03.2015, P. M. C. a exprimat un punct de vedere. Astfel, se arată că petentul a fost adus de la P. C. pentru a fi prezentat de escorta acestui penitenciar împreună cu alți deținuți la instanțele de judecată din M. C.. Deoarece nici Judecătoria M. C., nici Tribunalul Harghita nu au amenajate camere de arest pentru cazarea deținuților prezentați din alte localități, P. M. C., pentru a ajuta escorta Penitenciarului C., a pus la dispoziția acestora 2 încăperi și un grup sanitar din afara sectorului de deținere, camere care nu sunt legate la sistemul de încălzire. Deși se confirmă că aspectele prezentate de petent corespund adevărului, se arată că nu este obligația Penitenciarului M. C. să asigure cazarea deținuților prezentați la instanțele menționate de escorta altor penitenciare. Se precizează că toate instanțele din județul Harghita cât și cele din alte județe pun la dispoziția escortelor camere de arest în incinta instanțelor pentru a facilita punerea la dispoziția instanțelor a deținuților citați în diverse cauze la care participă.
Fiind audiat de judecătorul de supraveghere de la P. C., petentul a reiterat cele susținute în plângerea sa.
Judecătorul de supraveghere de la P. C. a audiat pe agentul principal S. C. M. care a declarat că a făcut parte sin escorta care l-a condus pe deținutul S. A. de la P. C. la Judecătoria M. C.. Petentul a fost lăsat într-o încăpere ce aparține Penitenciarului M. C., la punctul de primire, loc în care sunt duși toți deținuții care vin din alte penitenciare pentru a participa la cauzele ce se judecă la instanțele din M. C. deoarece aceste instanțe nu au spații separate de deținere.
Analizând plângerea petentului și datele communicate de administrația penitenciarului se constată următoarele:
Astfel cum se recunoaște și de către administrația Penitenciarului M. C., la instanțele din această localitate nu există spațiii special amenajate în care persoanele private de libertate care vin din alte penitenciare să poată aștepta pentru a participa la judecarea cauzelor în care sunt citați. Chiar dacă P. M. C. asigură serviciul de găzduire a acestor persoane fără a avea această obligație, fiind de acord să găzduiască astfel de persoane trebuie să asigure și condiții corespunzătoare pentru a nu pune în pericol sănătatea deținuților. Cu privire la dimensiunile spațiului pus la dispoziție, având în vedere spațiul limitat al Penitenciarului M. C. în ansamblul său, precum și faptul că nu este vorba despre un spațiu de cazare ci doar de așteptare, plângerea nu este întemeiată.
În consecință, plângerea petentului urmează a fi admisă în parte, în sensul că se va dispune ca P. M. C. să asigure încălzirea corespunzătoare a încăperilor puse la dispoziția persoanelor private de libertate venite din alte penitenciare și care asteaptă să participe la judecarea cauzelor pentru care au fost citați”.
Împotriva deciziei judecătorului de supraveghere a formulat contestație unitatea penitenciară arătând, în esență, că plângerea deținutului trebuia respinsă fie ca inadmisibilă, în speță nefiind vorba de încălcarea vreunui drept dintre cele la care se referă art. 56 din Legea nr. 254/2013, fie ca neîntemeiată, întrucât judecătorul de supraveghere a acceptat că spațiile de așteptare vizate de deținut nu sunt spații de cazare, context în care nu ar fi aplicabile normativele minime stabilite în acest sens, iar admiterea plângerii în sensul obligării unității penitenciare să asigure încălzirea spațiilor în discuție ar fi eronată.
Analizând actele existente la dosarul cauzei, instanța consideră ca fiind întemeiate aspectele reținute în încheierea contestată și va menține soluția dispusă prin acest act emis de judecătorul de supraveghere, respingând contestația formulată de P. M. C. ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente:
Art. 80 din Legea nr. 254/2013 consacră dreptul deținutului la condiții minime de cazare, în condițiile art. 48.
Art. 48 din același act normativ dispune că normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Prin Ordinul ministrului justiției nr. 433/2010 au fost aprobate Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014 dispune că „până la . actelor normative subsecvente, emise în executarea Legii nr. 254/2013, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin legii.
Art. 2 alin. 1 din anexa 1 la Ordinul nr. 433/2010 consacră regula potrivit căreia „camerele de cazare și celelalte încăperi destinate persoanelor private de libertate trebuie să dispună de iluminat natural, de instalațiile necesare asigurării iluminatului artificial și să fie dotate cu utilități igienico-sanitare și instalații de încălzire”. Textul se referă, așadar, la toate spațiile destinate persoanelor private de libertate. Nu există vreun temei legal care să ateste temeinicia susținerii contestatorului, potrivit căreia normele minime stabilite prin Ordinul nr. 433/2010 s-ar aplica doar spațiilor de cazare, respectiv că în categoria încăperilor de referință, cărora le-ar fi aplicabile regulile stabilite de ordinul menționat, ar putea fi incluse doar cele aflate în unitățile penitenciare în care sunt repartizate persoanele private de libertate să execute pedepsele privative de libertate. Din punctul de vedere al instanței, aflarea temporară a unui deținut în custodia unei unități penitenciare produce consecințe juridice, în sensul angajării răspunderii acestei unități (de tranzit) cu privire la respectarea normativelor minime stabilite atât pentru camerele de cazare cât și pentru celelalte încăperi destinate persoanelor private de libertate. Instanța consideră că prin datele puse la dispoziție de unitatea penitenciară nu au fost oferite argumente pertinente justificate prin temeiuri legale, de natură să ateste, în cazul spațiului vizat de deținut, respectarea exigențelor minimale stabilite prin Ordinul nr. 433/2010 sau să justifice încălcarea acestor normative minimale.
În baza art.275 alin.(2) Cod pr. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu desemnat pe seama intimatului, care urmează a fi avansată Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției. Această decizie se bazează pe faptul că legea procesual-penală nu instituie o derogare de la regula de drept comun pentru unitățile penitenciare, context în care, apare ca fiind necesară, în prezenta speță, stabilirea, în sarcina contestatorului, a obligației referitoare la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de P. M. C. împotriva Încheierii nr. 79 din data de 18.03.2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere din P. M. C..
În baza art.275 alin.(2) Cod pr. pen., obligă pe contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu desemnat pe seama intimatului, care urmează a fi avansată Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.04.2015.
Președinte,
B. D.
Grefier,
V. É. A.
Redact B.D.-A.V.E
Primit._
Dact._
Ex.5
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 416/2015.... | Arestare preventivă. Art.223 NCPP. Încheierea nr. 500/2015.... → |
|---|
