Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 277/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 277/2015 pronunțată de Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC la data de 15-12-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ODORHEIUL S.
JUDEȚUL HARGHITA
SENTINȚA PENALĂ Nr. 277/2015
Ședința publică de la 15 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. I.
Grefier L. M.
Cu participarea domnului procuror O. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S..
Pe rol pronunțarea sentinței în cauza penală privind pe inculpatul C. S., fiul lui F. și M., născut la data de 01.10.1994 în O. S., jud. Harghita, cetățenie română, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii medii, fără ocupație, fără loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în ., jud. Harghita, posesor al CI . nr._ emisă de SPCLEP O. S. la data de 26.09.2012, CNF_.
Fără citarea părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc la data de 14 decembrie 2015. când s-a amânat pronunțarea sentinței la data de azi, încheierea întocmită la data susmenționată face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin rechizitoriul nr. 1222/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. inculpatul C. S. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În sarcina inculpatului în fapt s-a reținut că în data de 13 septembrie 2015, orele 05:40 a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe raza localității O. S., . influența băuturilor alcoolice.
Din actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
În seara zilei de 12.09.2015, în jurul orelor 21:00 – 22:00 inculpatul C. S. a participat la Festivalul prunelor organizat în . consumat un pahar de bere cu alcool a 400 ml. În jurul orelor 23:30 – 24:00 inculpatul a mers la discoteca din localitate unde la o petrecere cu prietenii a cumpărat și consumat de mai multe ori câte 50 ml Whisky, inculpatul neputând să precizeze cantitatea aproximativ consumată. În jurul orelor 04:30 inculpatul a plecat de la petrecere, conducând autoturismul, pe DJ 134/A pentru a o conduce acasă pe prietena sa Verestoy Pali Henrietta în municipiul O. S..
În timp ce inculpatul conducea autoturismul pe . S. a observat autospeciala poliției, moment în care a făcut o manevră de întoarcere. Lucrătorii de poliție au plecat în urmărirea autoturismului_, condus de inculpatul C. S., având în funcțiune semnalele luminoase și sonore.
Încercând să scape de controlul organelor de poliție, pe fondul neadaptării vitezei și a faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, la intersecția .. Mușețelului, inculpatul C. S., a pierdut controlul asupra autoturismului care a părăsit carosabilul oprindu-se pe calea ferată.
În urma accidentului autoturismul a fost avariat, dar nici conducătorul auto C. S. și nici singurul pasager din autoturism Verestoy P. Henrietta nu au suferit leziuni corporale.
Inculpatul C. S. a fost condus la sediul Poliției Municipiului O. S. unde a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat de acesta fiind 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, drept pentru care a fost însoțit la Spitalul Municipal O. S. unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. (f 10-13)
Conform Buletinului de analiză toxicologică nr. 684/413/A12 din 16.09.2015 rezultă că inculpatul avea o alcoolemie de 1,65 %o alcool pur în sânge la prima probă și 1,40 %o alcool pur în sânge la cea de a doua probă. (f 14)
Situația de fapt expusă mai sus se dovedește cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii (f.8-9). rezultat alcooltest (f.10), buletinul de analiză toxicologică alcoolemie (f 14), declarații inculpat (f 15-16, 20-21, 23-25).
Fapta inculpatului C. S., care la data de 13.09.2015, în jurul orelor 05:04, în timp ce avea o alcoolemie de 1,65%o alcool pur în sânge respectiv 1,40 %o alcool pur în sânge, a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 134/A din localitatea Dealu până în O. S. și pe raza localității O. S., . și . într-un accident rutier rezultat cu pagube materiale, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea și dozarea pedepsei instanța va avea în vedere limitele speciale prevăzute de art. 336 al. 1 Cod penal, criteriile generale de individualizare ale pedepsei, astfel gradul de pericol social concret al faptei raportat la condițiile de săvârșire și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a avut un comportament sincer și cooperant în cursul procesului penal. Totodată se reține că nu se impune aplicarea imediată a pedepsei, însă este necesară stabilirea unui termen de supraveghere.
Pentru considerentele de mai sus instanța va admite cererea inculpatului C. S. de soluționare a cauzei conform art. 375 Cod procedură penală și în consecință:
În baza art. 396 alin. 1,4 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal va stabili pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului C. S. - pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală.
În baza art. 83 alin.1 Cod penal va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 al. 1 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 al. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 al.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c-e se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita.
În baza art. 404 alin.3 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 88 Cod penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere impuse și cele prev. de art. 89 Cod penal privind săvârșirea de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească statului 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea inculpatului C. S. de soluționare a cauzei conform art. 375 Cod procedură penală și în consecință:
În baza art. 396 alin. 1,4 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului C. S.- fiul lui F. și M., născut la data de 1 octombrie 1994 în municipiul O. S. județul Harghita, cetățenia română, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii medii, fără ocupație, fără loc de muncă, fără antecedente penale, domicilait în . județul Harghita, posesorul CI . nr._ emisă de SPCLEP O. S. ,CNP:_ - pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală.
În baza art. 83 alin.1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 al. 1 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 al. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 al.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita.
În baza art. 404 alin.3 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 88 Cod penal privind nerespectarea măsurilor de supraveghere impuse și cele prev. de art. 89 Cod penal privind săvârșirea de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședința publică de azi, 15 decembrie 2015.
Președinte,Grefier,
I. IbolyaLaszló M.
Red.: I.I.
Tehnored.: L.M./G.Gy.,
Ex.: 5
P..: 14.01.2016
Pred.: 14.01.2016
← Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 276/2015.... | Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art.371 NCP. Sentința... → |
---|