Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 6/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC

Sentința nr. 6/2015 pronunțată de Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC la data de 16-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA O. S.

SENTINȚA PENALĂ Nr. 6/2015

Ședința publică de la 16 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. Z. J.

Grefier: H. G.

Cu participarea prim-procurorului O. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria odorheiu S.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul- contestator F. T. – deținut în Penitenciarul Miercurea C., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul asistat de av. T. C. –apărător desemnat din oficiu conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 4 din 5.01.2015,depusă la dosar f.8.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Condamnatul-contestator arată că își retrage contestația formulată. S-a luat o declarație scrisă de la contestator în acest sens f.11.

Atât apărătorul contestatorului cât și reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de retragerea contestației la executare formulată de petentul condamnat .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la Judecătoria O. S. sub nr._ persoana privată de libertate F. T., în prezent deținut în Penitenciarul Miercurea C.,a sesizat această instanță cu contestație la executarea pedepsei închisorii ce i-a fost aplicată conform mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în dosarul nr._ .

La termenul din data de 16 ianuarie 2015, persoana privată de libertate a arătat că își retrage contestația formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 18 decembrie 2014, pe rolul instanței este înregistrată cererea petentului-condamnat F. T., prin care acesta contestă mandatul de executare a pedepsei, pe motiv că nu s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore conform ordonanței de reținere.

La termenul din data de 16 ianuarie 2015, persoana privată de libertate a arătat că își retrage contestația formulată.

În raport de cele solicitate de condamnat la termenul din data de 16 ianuarie 2015, instanța, urmează a lua act de retragerea contestației la executare.

Pe cale de consecință, în baza art. 275 Cod procedură penală obligă contestatorul să plătească 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 599 al.3 Cod procedură penală,

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de contestatorul –condamnat F. T. – fiul lui Venczel și A., născut la data de 21 iunie 1989 în mun. O. S. județul Harghita CNP:_, deținut în Penitenciarul Miercurea C..

În baza art. 275 Cod procedură penală obligă contestatorul să plătească 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în suma de 100 lei rămâne în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2015

Președinte,Grefier,

R. Z. JózsefHadnagy G.

Red.H.G.

Tehnored. HG 4 ex.

Pr.26.01.2015

Pr.27.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 6/2015. Judecătoria ODORHEIUL SECUIESC