Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 1461/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1461/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 27-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1461/2015

Ședința publică de la 27 noiembrie 2015

PREȘEDINTE: I. E. S.

GREFIER: B. T. M.

Ministerul Public este reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpata S. R., trimisa în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de abandon de familie, faptă prev. de art. 378 al. 1 lit. c Cod penal

La apelul nominal făcut în cauză se nu se prezintă nimeni

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 20.11.2015 când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a amânat pronunțarea la data de 27.11.2015 când s-a amânat pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA

DELIBERÂND

Constată că prin rechizitoriul nr. 8045/P/2014 din 20.08.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la Judecătoria Oradea la data de 31.08.2015, sub nr. de dosar_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei S. R., sub acuzația comiterii infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 378 al. 1 lit. c Cod penal.

În esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatei S. R., faptul că, nu a plătit, cu rea credință, mai mult de trei luni, pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească în favoarea fiilor săi minori V. K. A. și V. A. N..

Prin încheierea nr. 731/C.P./25.09.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.

Reprezentantul parchetului, apărătorul inculpateii și apărătorul persoanelor vătămate nu au contestat probele administrare în cursul urmăriri penale și nu propus probe noi.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, necontestate de procuror și de apărătorul inculpatei, instanța reține în fapt următoarele:

În data de 12.12.2014 numitul V. J., în reprezentarea fiilor săi minori V. A. N. (născut la 24.12.2003) și V. K. A. (ns. la 03.04.2006), a depus la organele de poliție o plângere împotriva numitei S. R., fosta sa soție, solicitând tragerea acesteia la răspundere penală pentru neplata pensiei de întreținere stabilite pe seama minorilor prin sentința civilă nr. 4624/2012 a Judecătoriei Oradea.

În plângere se arată că susnumita a achitat doar o perioadă de două luni (mai și iunie) în anul 2012, după care nu a mai plătit pensia de întreținere stabilită de instanță pe seama copiilor săi.

Se constată că prin sentința civilă nr. 4624/22.03.2012 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 05.06.2012, s-a dispus obligarea numitei S. R. la plata în favoarea fiilor săi a unei pensii de întreținere în cuantum de 33 % din venitul net lunar realizat, până la majoratul acestora..

Audiată în cauză, în cursul urmăririi penale, inculpata a recunoscut faptul că nu a achitat pensia de întreținere pentru minori, arătând că nu a avut posibilități financiare, întrucât firma la care lucra a intrat în insolvență, apoi a fost în șomaj și mai are un copil în întreținere, fiind din nou însărcinată (la data audierii).

Declarația inculpatei însă este în contradicție cu probele de la dosar, în sensul că din evidențele instituțiilor ce dețin înscrisuri cu privire la veniturile persoanelor reiese că inculpata a beneficiat de unele venituri. Din cercetările efectuate în cauză rezultă că inculpata a realizat unele venituri în perioada de referință și că nu suferă de vreo boală care să-i afecteze capacitatea de muncă.

Casa Județeană de Pensii Publice Bihor a comunicat (fila 17 – 18 dos.u.p.) faptul că în anul 2014 inculpata a încasat ajutor de șomaj o perioadă de 5 luni, aspect confirmat și prin adresa ANOFM, pentru perioada 14.08.2014 – 14.02.2015 (fila 21 dos.u.p.).

Din adresele emise de Primăria Comunei Roșiori (fila 27) și ANAF (fila 29 dos.u.p.) rezultă că inculpata nu figurează ca deținător de bunuri impozabile.

De la cabinetul medicului de familie DR. M. Z. s-a emis o adeverință prin care se atestă că inculpata nu este în evidență cu boli cronice, însă în luna aprilie 2015 nu era aptă de muncă, fiind însărcinată. (fila 34 dos.u.p.).

Conform art. 525 Cod civil, „minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri”. Ori persoanele vătămate au vârstele de 9 și 12 ani – fiind evident că nu se pot întreține din muncă.

Potrivit art. 513 Cod civil: „Obligația de întreținere există numai între persoanele prevăzute de lege”, iar art. 516 cod civil arată că „Obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori…” (art. 406 Cod civil: „ Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr-o altă persoană…gradul de rudenie se stabilește astfel: a) în linie dreaptă, după numărul nașterilor: astfel, copiii și părinții sunt rude de gradul întâi…”).

De asemenea, art. 1 al. 2, art. 2 al. 3 și 4, art. 6 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului instituie principiul prevalării interesului superior al copilului în toate demersurile și deciziile ce privesc copilul, întreprinse de autoritățile publice, care trebuie să responsabilizeze părinții cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești.

Săvârșirea infracțiunii de abandon de familie se realizează doar dacă neîndeplinirea obligației de plată a pensiei este urmarea relei credințe. Se constată că în cauză reaua credință este dovedită, deoarece inculpata, deși este aptă de muncă (potrivit înscrisurilor de la dosar) și a realizat unele venituri, nu și-a îndeplinit obligația de întreținere stabilită pe seama minorilor. Mai mult, răspunderea penală nu poate fi înlăturată chiar dacă nu ar fi realizat venituri, câtă vreme avea la dispoziție o acțiune civilă prin care să solicite reducerea cuantumului pensiei de întreținere – pentru nașterea ulterioară a unui copil ori pentru schimbarea formei de executare a acestei obligații.

Inculpata, în cursul cercetării judecătorești, a arătat că recunoaște faptul că nu a plătit pensia de întreținere, motivând prin faptul că nu are loc de muncă, însă recunoaște că nu a plătit nici atunci când a lucrat și nici atunci când a beneficiat de indemnizație de șomaj, întrucât mai are încă doi copii și nu a avut posibilități financiare.

Împrejurarea că inculpatul mai are în întreținere doi copii, dintr-o altă relație, nu o scutește pe inculpată de plata pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 4624/2012 a Judecătoriei Oradea, câtă vreme nu s-a făcut dovada că a obținută o hotărâre judecătorească privind reducerea cuantumul pensiei.

Prin urmare, instanța apreciază că inculpata a fost de rea-credință, în condițiile în care, deși a obținut venituri din muncă și a beneficiat și de indemnizație de șomaj, nu a plătit pensia de întreținere începând cu luna iulie 2012 și până la zi, deci mai mult de 3 luni consecutiv.

Întrucât este vorba despre două părți vătămate diferite, instanța apreciază că este vorba de două infracțiuni distincte, motiv pentru care, instanța, în baza art.386 Cod procedură penală va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei S. R. din infracțiunea prev. de art. 378 al.1 lit.c Cod penal în două infracțiuni prev. de art. 378 al.1 lit.c Cod penal cu aplic.art. 38 Cod penal.

În drept, faptele inculpatei S. R. care, nu a plătit, cu rea credință, mai mult de trei luni, pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească în favoarea fiilor săi minori V. K. A. și V. A. N., întrunește elementele constitutive ale două infracțiuni de abandon de familie, prevăzute și pedepsite de art. 378 alin. 1 lit. c) Cod penal, cu aplic.art. 38 Cod penal.

Constatând vinovăția inculpatei S. R., întrucât din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pentru care a fost trimisă în judecată există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpată, instanța, în baza art. 378 alin. 1 lit.c) Cod penal cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c) Cod penal cu aplic.art.83 Cod penal va stabili inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, pedeapsa de 150 zile-amendă, iar în baza art. 378 alin. 1 lit.c) Cod penal cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c) Cod penal cu aplic.art. 83 Cod penal va stabili săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, pedeapsa de 150 zile-amendă.

Faptele fiind săvârșite în concurs, instanța, în baza art.38, art. 39 al. 1 lit. c) Cod penal, instanța va contopi pedepsele de mai sus, va stabili pedeapsa cea mai grea, de 150 zile amendă, la care va mai adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, astfel că va stabili inculpatei S. R. pedeapsa rezultantă de 200 zile amendă.

În baza art. 61 al. 2 Cod penal instanța va stabili suma corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei, astfel că va stabili inculpatei S. R. o amendă de 2.000 lei.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere faptele comise de inculpată și pericolul social al acesteia, împrejurările în care au fost comise, inculpata dând dovadă o lungă perioadă de timp de un dezinteres total în ce privește întreținerea fiilor săi minori, cărora nu le-a plătit de cca. 3 ani pensia de întreținere, stabilită la un cuantum modic de 33% din venitul net realizat, punând astfel în primejdie dezvoltarea fizică și intelectuală a minorilor, care au nevoie de întreținere în mod continuu, iar pe de altă parte s-a ținut seama de faptul că inculpata a recunoscut comiterea faptelor și a solicitat să beneficieze de procedura privind recunoașterea învinuirii, astfel că s-au aplicat pedepse sub forma zilelor-amendă, orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Instanța a apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea inculpatului, întrucât aceasta are posibilități de îndreptare și reintegrare socială și prin aplicarea unei sancțiuni pecuniare, pedeapsa cu amenda în cuantumul stabilit fiind în măsură să conducă la realizarea scopului pedepsei, fiind și în interesul minorilor ca inculpata, în libertate fiind, să poată munci și să plătească pensia de întreținere. La stabilirea sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei, conform art. 61 al. 2 Cod penal, instanța a avut în vedere că inculpata nu realizează actualmente nici un venit copilul minor cel mai mic fiind născut de curând.

De asemenea instanța a apreciat că având în vedere situația inculpatei, care actualmente având copilul născut de curând nu poate munci o perioadă de timp, fiind în interesul copiilor minori ca mama lor să plătească cu prioritate pensia de întreținere și nu amenda stabilită de instanță ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de abandon de familie, de asemenea apreciind că este necesară o oarecare supraveghere a inculpatei pentru ca aceasta să realizeze gravitatea faptelor sale, inculpata neplătind și neocupându-se de copii din prima căsnicie, instanța, în temeiul art. 83 alin.1 și art. 84 alin.1 Cod penal, va amână aplicarea pedepsei amenzii în cuantum de 2000 lei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e Cod penal se vor comunica Serviciului de Probațiune Bihor.

În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală instanța va atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Instanța reține că reprezentantul legal al minorului a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma reprezentând cuantumul pensiei de întreținere restante.

În soluționarea acestei cereri, instanța va respinge ca inadmisibile pretențiile civile formulate de persoanele vătămate, prin reprezentant legal, privind obligarea inculpatei la plata pensiei de întreținere restante. Astfel, instanța reține că persoanele vătămate beneficiază deja de un titlu executoriu împotriva inculpatei, privind plata pensiei. Acest titlu beneficiază de o procedură de punere în executare simplificată, astfel că inculpata nu mai poate fi obligată încă o dată, în procesul penal, odată cu stabilirea vinovăției pentru infracțiunile de abandon de familie, la îndeplinirea unei obligații civile, stabilită printr-o sentință civilă definitivă și executorie. Apreciem că persoanele vătămate au la îndemână calea unei acțiuni civile pentru stabilirea exactă a cuantumului pensiei restante și a modalității de recuperare a acesteia.

Reținând culpa procesuală a inculpatei, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpata la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu O. A., pentru persoanele vătămate V. A. și V. K., în cuantum de câte 195 lei și a avocatului din oficiu H. I. pentru inculpată în cuantum de 260 lei, vor fi plătite din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegațiilor nr. 4278/2015, nr. 4277/2015 și nr. 5274/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei S. R. din infracțiunea prev. de art. 378 al.1 lit.c Cod penal în două infracțiuni prev. de art. 378 al.1 lit.c Cod penal cu aplic.art. 38 Cod penal.

În baza art. 378 alin. 1 lit.c) Cod penal cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c) Cod penal cu aplic.art.83 Cod penal stabilește inculpatei S. R., fiica lui S. și E., născută la data de 06.08.1984 în Oradea, jud. Bihor, cetățenia română, fără antecedente penale, CNP_, cu domiciliul în com. Roșiori, ., jud. Bihor, fără forme legale domiciliată în Săcueni, ., jud. Bihor, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, pedeapsa de:

150 zile-amendă

În baza art. 378 alin. 1 lit.c) Cod penal cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c) Cod penal cu aplic.art. 83 Cod penal stabilește aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, pedeapsa de:

150 zile-amendă

În baza art.38, art. 39 al. 1 lit. c) Cod penal, contopește pedepsele de mai sus, stabilește pedeapsa cea mai grea, de 150 zile amendă, la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, astfel că stabilește inculpatei S. R. pedeapsa rezultantă de:

200 zile amendă

În baza art. 61 al. 2 Cod penal stabilește suma corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei, astfel că stabilește inculpatei S. R. o amendă de 2.000 lei.

În temeiul art. 83 alin.1 și art. 84 alin.1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei amenzii în cuantum de 2000 lei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probațiune Bihor.

În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Respinge ca inadmisibile pretențiile civile formulate de persoanele vătămate V. A. și V. K., prin reprezentant legal V. J..

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpata la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu O. A., pentru persoanele vătămate V. A. și V. K., în cuantum de câte 195 lei și a avocatului din oficiu H. I. pentru inculpată în cuantum de 260 lei, vor fi plătite din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegațiilor nr. 4278/2015, nr. 4277/2015 și nr. 5274/2015.

Cu drept de apel, la Curtea de Apel Oradea în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.11.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I. E. S. B. T. M.

Red. I.E.S.

Tehnored. B.T.M.

4 ex./14.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 1461/2015. Judecătoria ORADEA