Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Sentința nr. 1457/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1457/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 26-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal – 3161

SENTINȚA PENALĂ NR. 1457/2015

Ședința publică din 26.11.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I.-M. R.

GREFIER: I.-N. C.

Ministerul Public este reprezentat de procuror MIRIAM M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod de procedură penală.

Pe rol, pronunțarea hotărârii în cauza penală privind pe inculpatul K. Z., trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 19.11.2015 când procurorul și părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru 26.11.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

De asemenea, se constată faptul că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 25.11.2015, concluziile scrise formulate de partea civilă C. I., prin apărătorul ales.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin rechizitoriul nr. 7785/P/2014 din 24.06.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la Judecătoria Oradea la data de 01.07.2015, sub nr. de dosar_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K. Z., sub acuzația comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal.

S-a reținut în actul de sesizare în sarcina inculpatului K. Z. că la data de 26.11.2014, prin nerespectarea dispozițiilor privitoare la circulația pe drumurile publice, a provocat un eveniment rutier în urma căruia persoana vătămată C. I. necesită 75-80 de zile îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în pericol și pierzându-și un organ.

Prin încheierea nr. 694/C.P./2015 din 17.09.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de organele de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.

După începerea judecății, inculpatul K. Z. a solicitat să fie judecat pe baza procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală.

În ședința publică din data de 26.11.2015, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat pe baza procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, inculpatul recunoscând fapta astfel cum a fost reținută în actul de sesizare.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

În data de 26.11.2014, în jurul orelor 14,38, inculpatul Kardoș Z. se afla la volanul autoturismului marca Nissan înmatriculat sub nr._ și se deplasa pe . Oradea, având ca pasager pe locul dreapta-față pe persoana vătămată C. I.. La intersecția străzilor Apateului cu Ogorului inculpatul nu a respectat semnificația indicatorului ”Cedează Trecerea” pătrunzând în intersecție, unde a fost tamponat de autoturismul VW Transporter condus pe drumul prioritar de martorul H. V. D.. În urma impactului persoana vătămată a suferit leziuni ce au determinat transportarea acesteia la spital.

Organele de poliție au efectuat cercetarea la fața locului și au testat conducătorii autovehiculelor implicate în evenimentul rutier cu aparatul etilotest, concluzia fiind că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice, aspect confirmat și după recoltarea și analizarea probelor biologice de sânge.

Conform Raportului de expertiză medico-legală nr. 138/IIib/11/21.01.2015, întocmit de S.M.L. Bihor, persoana vătămată C. I. a suferit ca urmare a evenimentului rutier leziuni ce necesită pentru vindecare 75-80 zile de îngrijiri medicale, leziunile punând în primejdie viața victimei, având ca și consecință pierderea unui organ (splina) și infirmitatea. Mecanismul de producere a leziunilor a fost prin lovirea de corpuri dure din interiorul autoturismului aflat în decelerație bruscă în urma coliziunii cu alt autoturism.

Inculpatul Kardoș Z. a recunoscut săvârșirea faptei declarând că în intersecție a oprit și a semnalizat schimbarea direcției de deplasare după care nu își mai aduce aminte nimic. În cursul urmăririi penale inculpatul și-a manifestat disponibilitatea în vederea încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției însă raportat la circumstanțele cauzei, la constituirile de parte civilă s-a constatat de procuror că nu este oportună încheierea unui astfel de act.

Prin modul imprudent în care a condus autovehiculul Nissan pe drumurile publice inculpatul a încălcat prevederile art. 135 lit. d) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.

Fiind ascultat în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut fapta de care este acuzat, declarație filele 105-106 dosar instanță.

Starea de fapt astfel cum a fost prezentată mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces verbal sesizare oficiu (f 10 up); proces verbal cercetare la fața locului (f 12-14 up); planșe foto (f 16-25 up); plângere penală (f 7 up); buletin analiză toxicologică (f 48,55 up) ; expertiză medico legală (f 33 up); declarație persoană vătămată (f 56 up); declarații suspect/inculpat (f 59,64 up); declarație martor (f 66 up); copie RCA (f 72 up); cazier judiciar ( f 81 up) .

În drept, faptainculpatului Kardoș Z. care la data de 26.11.2014, prin nerespectarea dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la circulația pe drumurile publice, a provocat un accident rutier în urma căruia persoana vătămată C. I. a necesitat 75-80 zile de îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în pericol și pierzându-și un organ,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev de art. 196 al. 2, 3 Cod penal.

Constatând vinovăția inculpatului K. Z., sub forma culpei cu prevedere, prev. de art. 16 al. 4 lit. a) Cod penal și întrucât din probele administrate în cauză rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, în baza art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, îl va condamna, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, fapta comisă de inculpat și pericolul social concret al acesteia, urmările grave produse, respectiv prin nerespectarea dispozițiilor privitoare la circulația pe drumurile publice inculpatul a provocat din culpa sa exclusivă un accident rutier în urma căruia persoana vătămată C. I. a necesitat 75-80 îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în pericol și pierzându-și un organ (splina), rezultând și infirmitatea victimei, iar pe de altă parte s-a ținut seama de faptul că inculpatul este cunoscut fără antecedente penale, a avut o bună conduită în societate anterior faptei, a colaborat cu organele judiciare, a solicitat aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii, astfel că s-a aplicat pedeapsa închisorii înspre minimul special, între limitele de pedeapsă reduse cu 1/3, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului, scopul pedepsei putând fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, inculpatul fiind integrat în societate și conștientizând urmările faptei sale, instanța, în baza art. 91 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, instanța va obliga inculpatul K. Z. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte și să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin.2 lit. d) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, instanța va impune inculpatului K. Z. următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin.3 Cod penal, instanța va impune inculpatului K. Z. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Oradea sau în cadrul Primăriei ..

În baza art. 91 al. 4 Cod penal se va atrage atenția inculpatului K. Z. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța reține că Spitalul C. Județean de Urgență Oradea s-a constituit partea civilă în cauză cu suma de 23.820,76 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate pacientului C. I., în perioada 26.11._14, dobânzi de întârziere și penalități de întârziere, până la data plății efective.

Persoana vătămată C. I. s-a constituit partea civilă în cauză cum suma de 1.928,59 lei daune materiale și 1.000.000 euro daune morale-filele 31-32 dosar- iar ulterior și-a precizat cuantumul daunelor materiale la suma de 311,90 lei, reprezentând cheltuieli medicale (contravaloarea completării la expertiză și contravaloarea medicamentelor) la care se anexează înscrisuri justificative, totalul daunelor materiale solicitate fiind în final de 2.240, 49 lei-fila 143 dosar.

În vederea soluționării laturii civile a cauzei, instanța a admis cererea părții civile C. I. și a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală-fila 147 dosar- prin care au fost menținute concluziile raportului anterior, respectiv că persoana vătămată C. I. a suferit ca urmare a evenimentului rutier leziuni ce necesită pentru vindecare 80 zile de îngrijiri medicale, leziunile punând în primejdie viața victimei, având ca și consecință pierderea unui organ (splina) și infirmitatea victimei.

Referitor la despăgubirile materiale solicitate de partea civilă, respectiv suma de 2.240, 49 lei, instanța constată că sunt dovedite în cea mai mare parte prin înscrisuri și, prin urmare, le va acorda în măsura dovedirii lor.

Astfel, instanța constată că partea civilă C. I. a dovedit cu înscrisuri, chitanțe, bonuri fiscale (filele 34-44, 143-144 dosar instanță) cheltuielile privind supraalimentația și alimentația specifică convalescenței, cheltuieli cu medicamente, consultații și servicii medicale, taxă supliment expertiză medico-legală, cheltuieli de deplasare (combustibil), aceste cheltuieli însumate ajungând la suma de 2.197,73 lei. Din cheltuielile dovedite cu aceste înscrisuri s-a scăzut c/v țigărilor achiziționate alături de alimente și alte bunuri (conform bonurilor fiscale de la filele 34 și 43 dosar) întrucât aceste cheltuieli nu pot intra în categoria despăgubirilor materiale solicitate în urma accidentului de circulație.

În ce privește daunele morale solicitate de aceeași parte civilă, față de circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier, de urmările produse și de persoana victimei, în vârstă de 55 ani la data accidentului, instanța apreciază că suma solicitată, de 1.000.000 euro daune morale este în disproporție cu prejudiciul moral efectiv suferit de partea civilă.

Totuși, este de necontestat că prin acest accident de circulație și prin urmările sale, dovedite inclusiv prin declarațiile martorilor M. A. L. și B. I., propuși pe latura civilă, s-au cauzat suferințe fizice și psihice părții civile, astfel că urmează să se acorde acesteia despăgubiri sub forma daunelor morale, însă într-un cuantum mai redus decât cel solicitat.

Instanța reține că suferințele fizice și psihice nu pot fi cuantificate la modul absolut în sume de bani, dar este aproape unanim acceptat că în astfel de situații daunele morale sub forma despăgubirilor bănești sunt de natură să acopere într-o oarecare măsură prejudiciul moral suferit.

Potrivit art. 1357 al. 1 C. Civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare. Mai mult decât atât, potrivit art. 1357 al. 2 C. Civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

În speță, așa cum s-a arătat mai sus, victima C. I. a suferit ca urmare a evenimentului rutier leziuni ce au necesitat spre vindecare 80 zile de îngrijiri medicale, aceste leziunile au pus în primejdie viața victimei, având ca și consecință pierderea unui organ (splina) și infirmitatea victimei. De asemenea, potrivit declarațiilor martorilor amintiți, starea victimei a fost critică, în urma accidentului aceasta a suferit 5 intervenții chirurgicale iar medicii au fost foarte rezervați dacă pacientul va mai rezista și la a șasea intervenție.

Așadar, este incontestabil că în urma accidentului de circulație a cărui victimă a fost, partea civilă C. I. a suferit din punct de vedere fizic și psihic, cursul vieții sale fiind schimbat în mod fundamental.

În aceste condiții, instanța apreciază că suma de 80.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății,acordatăcu titlu de daune morale reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă în urma accidentului de circulație.

Așa fiind, instanța, în baza art. 19, 20, 397 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și art. 1382 Cod civil, art. 49-51 din Legea nr. 136/1995, va obliga inculpatul K. Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA să plătească părții civile C. I., suma de 2.197,73 lei cu titlu de daune materiale și suma de 80.000 (optzecimii) Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății,cu titlu de daune morale. Va respinge ca nejustificate restul daunelor materiale și morale solicitate de partea civilă C. I..

Pe de altă parte, în baza art. 19, 20, 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și art. 1382 Cod civil, art. 49-51 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, instanța va obliga inculpatul K. Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA să plătească părții civile Spitalul C. Județean de Urgență Oradea suma de 21.230,62 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru pacientul C. I., cheltuieli justificate cu deconturile anexă la constituirea de parte civilă-filele 12-14 dosar.

În baza art. 19, 20, 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și art. 1382 Cod civil, art. 49-51 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, art. 120 alin. 7, art. 120/1 alin. 2 Cod proc. fisc., instanța va obliga inculpatul K. Z. să plătească părții civile Spitalul C. Județean de Urgență Oradea suma de 2.590,13 lei reprezentând dobânzi de întârziere și penalități de întârziere aferente cheltuielilor de spitalizare de 21.230,62 lei, cheltuieli la care se vor mai adăuga dobânzile și majorările de întârziere calculate de la data de 17.09.2015 și până la data plății efective. S-a dispus obligarea doar a inculpatului la plata acestor dobânzi și penalități de întârziere aferente cheltuielilor de spitalizare întrucât asigurătorul de răspundere civilă nu are nicio culpă cu privire la faptul că inculpatul nu a plătit în timp util cheltuielile de spitalizare ale victimei (despre a cărei spitalizare avea cunoștință), pentru a evita curgerea penalităților și dobânzilor de întârziere.

În baza art. 276 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, instanța va obliga inculpatul K. Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA să plătească părții civile C. I. suma de 6.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat, justificat cu factura și chitanța depuse în copie certificată la dosar-fila 182.

În baza art. 274 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, instanța va obliga inculpatul K. Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA să plătească statului 800 lei cheltuieli judiciare.

Pe de altă parte, instanța va constata că F. de G. a Asiguraților, deși a fost introdus și citat în cauză, nu are calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal de față, în condițiile în care la data pronunțării prezentei hotărâri asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurare-Reasigurare A. S.A. (societatea emitentă a poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./02/X1/SP nr._ din 28.02.2014-fila 72 dosar up) nu intrase în procedura falimentului, prin urmare avea calitatea de a participa în continuare, în nume propriu, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

I. În baza art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul K. Z., fiul lui C. și I., născut la 21.04.1958 în Oradea, CNP_, domiciliat în Oradea, ., ., jud. Bihor, studii profesionale (școala de maiștri), șef tură la ., fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, la o pedeapsă de:

8 luni închisoare.

În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă inculpatul K. Z. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte și să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin.2 lit. d) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului K. Z. următoarea obligație:

-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin.3 Cod penal, impune inculpatului K. Z. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Oradea sau în cadrul Primăriei ..

În baza art. 91 al. 4 Cod penal atrage atenția inculpatului K. Z. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

II. În baza art. 19, 20, 397 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și art. 1382 Cod civil, art. 49-51 din Legea nr. 136/1995, obligă inculpatul K. Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA, cu sediul în București, .. 3, .. 10, sector 3, să plătească părții civile C. I., dom. în Oradea, ., jud. Bihor, suma de 2.197,73 lei cu titlu de daune materiale și suma de 80.000 (optzecimii) Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății,cu titlu de daune morale.

Respinge ca nejustificate restul daunelor materiale și morale solicitate de partea civilă C. I..

În baza art. 19, 20, 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și art. 1382 Cod civil, art. 49-51 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, obligă inculpatul K. Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA să plătească părții civile Spitalul C. Județean de Urgență Oradea suma de 21.230,62 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru pacientul C. I..

În baza art. 19, 20, 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357 și art. 1382 Cod civil, art. 49-51 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, art. 120 alin. 7, art. 120/1 alin. 2 Cod proc. fisc., obligă inculpatul K. Z. să plătească părții civile Spitalul C. Județean de Urgență Oradea suma de 2.590,13 lei reprezentând dobânzi de întârziere și penalități de întârziere aferente cheltuielilor de spitalizare de 21.230,62 lei, cheltuieli la care se vor mai adăuga dobânzile și majorările de întârziere calculate de la data de 17.09.2015 și până la data plății efective.

În baza art. 276 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, obligă inculpatul K. Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA să plătească părții civile C. I. suma de 6.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 alin. 1 și 3 Cod procedură penală obligă inculpatul K. Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA să plătească statului 800 lei cheltuieli judiciare.

Constată că F. de G. a Asiguraților nu are calitate de parte responsabilă civilmente în cauză.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședința publică din 26.11.2015.

Președinte, Grefier,

I.-M. R. I.-N. C.

Red. jud. I.M.R.

Tehnored.gref. I.N.C.

8 ex./04.12.2015

- 6 comunicări părți și procuror /

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Sentința nr. 1457/2015. Judecătoria ORADEA