Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 327/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 327/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 13-03-2015

Dosar nr._ /2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 327/2015

Ședința publică de la 13 martie 2015

Președinte I. E. S.

Grefier B. T. M.

Ministerul public este reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul B. P. trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere prev de art 86 al 1 din OUG 195/2002, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev de art 26 C P. rap la art 288 C P. 1968 și uz de fals prev de art 291 C P. 1968, cu aplic art 33 lit a C P. 1968 și art 5 C P.

La apelul nominal făcut în cauză se nu se prezintă nimeni

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 06.03.2015 când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a amânat pronunțarea la data de 13.03.2015, când s-a amânat pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Constată că prin rechizitoriul nr. 7250/P/2012 din 12.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 19.11.2014, sub nr. de dosar_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. P., sub acuzația comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere prev de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art 26 C. P.. rap. la art. 288 C. P.. 1968 și uz de fals prev de art. 291 C. P.. 1968, toate cu aplic. art. 33 lit. a C. P.. din 1968 și art. 5 C. P..

În esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului B. P. faptul că, în cursul anului 2011 a pus la dispoziția AN datele sale de identificare și fotografii în vederea obținerii unui permis de conducere fals, iar la 03.10.2012 a condus pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere folosind un permis de conducere fals.

Prin încheierea nr. 105/C.P./30.01.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din 12.11.2014 emis în dosar nr. 7250/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe inculpatul B. P., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.

La termen de judecată din data de 06.03.2015, după începerea judecății, inculpatul B. P. a solicitat aplicarea procedurii judecății în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Noul Cod procedură penală, declarând inițial că recunoaște învinuirile aduse.

În ședința publică din 06.03.2015, instanța a respins cererea inculpatului B. P., de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens, inculpatul declarând că nu știa că permisul de conducere este fals.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarația inculpatului, instanța reține în fapt următoarele:

La 03.10.2012 în jurul orelor 13,05 inculpatul B. P. conducea autoturismul Dacia înmatriculat sub nr_ pe . Oradea, pasager în autoturism fiind soția acestuia B. Grighelia, când a fost oprit pentru control de organele de Poliție. La controlul efectuat inculpatul a prezentat actul de identitate, documentele autoturismului precum și un document ”Driving Licence” despre care a afirmat că reprezintă permisul de conducere pe care l-a obținut în Anglia în cursul anului 2011.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul nu posedă permis de conducere, aspect confirmat prin adresa nr II/F/_/10.07.2013 a SPCRPCIV Bistrița Năsăud.

Documentul intitulat ”Driving License” prezentat de inculpat, cuprinzând datele de identificare și fotografia acestuia a fost supus unei constatări tehnico științifice criminalistice care a concluzionat prin Raportul_/14.04.2014 că permisul de conducere în litigiu este contrafăcut.

Privitor la proveniența permisului de conducere declarațiile inculpatului sunt contradictorii, dacă la momentul constatării infracțiunii acesta a declarat că îl are din Ucraina ulterior să declare că la obținut în anul 2011 când a lucrat o perioadă de câteva luni în Anglia de la o persoană necunoscută pe nume ”M.” căruia i-a plătit suma de 6000 lei și 100 Euro. Ulterior inculpatul declară că permisul l-a obținut de la o persoană ” M.” dar în localitatea de domciliu din România contra sumei de 1400 lei. Acestei persoane inculpatul i-a remis actul de identitate pentru datele de identificare și fotografie, primind permsiul de conducere fals în scurt timp.

La momentul depistării inculpatul se deplasa dinspre localitatea P. intenționând să ajungă în localitatea de domiciliu . Năsăud.

Inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptelor încercând să acrediteze ideea că nu avea la cunoștință faptul că permisul de conducere este fals întrucât a plătit banii solicitați de ”M. ” pentru acest document aspect care nu corespunde realității fiind combătut de probele existente la dosar.

Starea de fapt anterior menționată rezultă din declarațiile inculpatului, din Raportul de Expertiză Criminalistică și adresele existente la dosar precum și din declarațiile martorilor, Procesul verbal constatare acte premergătoare ( f 65 dos.u.p.), Adresa SPCRPCÎV Bistrița Năsăud ( f 13 dos.u.p.).

Cu privire la aplicabilitatea legii penale mai favorabile în speță, în baza art. 5 Cod penal instanța reține că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală veche, respectiv dispozițiile Codului penal din 1969 și ale OUG nr. 195/2002 rep.

Fiind necesară aplicarea pedepsei închisorii, instanța apreciază că legea penală mai favorabilă este legea veche, întrucât, cu privire la individualizarea modalității de executare a pedepsei, suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, care poate fi stabilită conform art. 86/1 Cod penal din 1969, este mai favorabilă inculpatului decât suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 91 Noul Cod penal, care implică stabilirea unor măsuri de supraveghere și obligații suplimentare în sarcina inculpatului, pe durata termenului de supraveghere. De asemenea sunt mai favorabile dispozițiile vechiului cod penal cu privire la regulile concursului de infracțiuni care prevăd un spor facultativ și nu un spor obligatoriu ca și noul cod penal.

În drept, faptele inculpatului B. P. care, în cursul anului 2011 a pus la dispoziția AN datele sale de identificare și fotografii în vederea obținerii unui permis de conducere fals iar la 03.10.2012 a condus pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere folosind un permis de conducere fals, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 C. P.. rap. la art. 288 C. P.. din 1969 și uz de fals prev. de art.291 C. P.. din 1969, toate cu aplic. art. 33 lit. a C. P.. din 1969 și art. 5 C.P..

Constatând vinovăția inculpatului B. P., întrucât din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, instanța, în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic.art. 5 Cod penal îl va condamna pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la o pedeapsă de 1 an 2 luni închisoare, în baza art. 26 Cod penal din 1969 rap.la art. 288 al. 1 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal îl va condamna pentru comiterea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la o pedeapsă de 5 luni închisoare, iar în baza art. 291 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal îl va condamna pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Faptele fiind săvârșite în concurs, instanța, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b C.pen. din 1969 va aplica pedeapsa cea mai grea de 1 an 2 luni închisoare, la care va mai adăuga un spor de 2 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 1 an 4 luni închisoare.

În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, instanța va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului B. P. instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal din 1969, faptele comise de inculpat și pericolul social al acestora, împrejurările în care au fost comise, starea de pericol creată prin acțiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către inculpatul care nu deține permis de conducere pe o distanță mare de drum, punând astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. DE asemenea s-a ținut seama și de atitudinea constantă a inculpatului de nerecunoaștere a comiterii faptelor și de faptul că acesta a dat pe tot parcursul procesului penal declarații contradictorii.

Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului B. P., acesta având posibilități reale de îndreptare și reintegrare socială și fără a fi depus în mediul penitenciar, pedeapsa în sine fiind un avertisment pentru el, având nevoie și de o supraveghere atentă, instanța, în baza art.86/1 Cod penal din 1969, art.71 alin. 5 Cod penal din 1969 și cu aplic. art. 5 Cod penal din 1969 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani 4 luni, stabilit conform art.86/2 Cod penal din 1969.

Va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art.86/3 alin.1 lit. a) Cod penal din 1969 instanța va obliga inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bistrița Năsăud, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu, care va verifica respectarea de către inculpată a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin.1 lit. b)-d) Cod penal din 1969 și a obligației stabilite, măsuri și obligații pe care le va impune inculpatului.

În baza art. 25 alin. 3 Cod procedură penală instanța va desființa ca fiind fals actul intitulat „Driving License” emis pe numele inculpatului (fila 24 dos.u.p.), iar în baza art. 118 al. 1 lit. b) Cod penal din 1969 va confisca acest act în favoarea statului.

În baza art. 274 alin. 1 c.pr.pen. instanța va obliga inculpatul să plătească statului 700 lei cheltuieli judiciare, iar onorariul avocatului din oficiu A. A. în sumă de 200 lei va fi virat din fondurile Ministerului Justiției conform delegației nr. 5228/2014 emisă de Baroul Bihor

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 5 Cod penal reține că, în mod global, sunt mai favorabile dispozițiile legii vechi.

În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic.art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul B. P., fiul lui G. și S., ns. la 18.08.1974 în . Năsăud, cetățenie română, fără antecedente penale, dom. în com. Zagra, ..130, jud. Bistrița Năsăud, C.N.P._, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la o pedeapsă de:

1 an 2 luni închisoare

În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap.la art. 288 al. 1 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal condamnă pe același inculpat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la o pedeapsă de:

5 luni închisoare

În baza art. 291 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal condamnă pe același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, la o pedeapsă de:

6 luni închisoare

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b C.pen. din 1969 aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an 2 luni închisoare, la care mai adaugă un spor de 2 luni închisoare, astfel că inculpatul execută pedeapsa rezultantă de:

1 an 4 luni închisoare

În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art.86/1 Cod penal din 1969, art.71 alin. 5 Cod penal din 1969 și cu aplic. art. 5 Cod penal din 1969,dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani 4 luni, stabilit conform art.86/2 Cod penal din 1969.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art.86/3 alin.1 lit. a) Cod penal din 1969 obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bistrița Năsăud, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu, care va verifica respectarea de către inculpată a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin.1 lit. b)-d) Cod penal din 1969 și a obligației stabilite, măsuri și obligații pe care le impune inculpatului.

În baza art. 25 alin. 3 Cod procedură penală desființează ca fiind fals actul intitulat „Driving License” emis pe numele inculpatului (fila 24 dos.u.p.), iar în baza art. 118 al. 1 lit. b) Cod penal din 1969 confiscă acest act în favoarea statului.

În baza art. 274 alin. 1 c.pr.pen. obligă inculpatul să plătească statului 700 lei cheltuieli judiciare.

Onorariul avocatului din oficiu A. A. în sumă de 200 lei va fi virat din fondurile Ministerului Justiției conform delegației nr. 5228/2014 emisă de Baroul Bihor

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I. E. S. B. T. M.

Red. I.E.S.

Tehnored. B.T.M.

4 ex./ 18.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 327/2015. Judecătoria ORADEA